Gânduri de noapte

Inexistența mea

Depinde de existență.

Precum și existența-n sinea sa

Depinde de inexistență.

Concept tragic de gândit

La ora prea târzie.

Ultimii neuroni îi mai aprind

C-o mică ironie.

mereu ocolesc poiana cu narcise sălbatice

în luna lui Marte

și depăn cu ochii firul pașilor tăi

te-mbrățișez în gând cu îndârjirea iasomiei de iarnă

a magnoliei galbene

între două bătăi de inimă și un zâmbet nostalgic

în singurătatea clipei

la geamul tău zăpada încă strălucește feeric

nu-i nici o cale să alungăm iarna dintre noi

mușcata sângerează și acum acolo

în glastră

ca un apostrof răstignit

pe crucea speranței

am înțeles

și voi face calea întoarsă

dar voi reveni cât de curând

ascuns într-un mugure …

23 octombrie 

O seara atât de rece 

E una ca oricare alta 

Știu ca va trece 

Insa ma întreb  ,,Und' te grăbești tu, viata mea ?"

Las ' sa ma bucur încă o clipa 

Apoi sa  mor 

Oare de dor?Ma pun la somn

Dar nu acum ,acuma plâng 

Ma uit pe geam fiindcă știu sigur 

Cândva acolo eram eu și ...încă câțiva 

Într adevar nu erau mulți 

Dar ne puteam juca și asa .

Și fugeam chiar și desculți 

Dar noua ne era bine na

Acum asa e de pustiu 

Același loc  de cândva 

Stă părăsit și plânge tare 

Dar cine sa I dea alinare?

Si pietrele sunt supărate 

Nu au mai fost de mult purtate 

Purtate în deal și desenate 

Of ,rau îmi pare ,dragi surate !

Îmi pare rău că am vrut sa cresc 

Acum eu sa mai mâzgâlesc ?

Te rog, tu copilarie 

Iarta ma pentru aceasta prostie 

Și te rog frumos 

Mai vizitează ma o zi 

Sa fim din nou cu toți copii

Aș striga,

Aș chema.

Aș da timpul înapoi.

Aș scrie din nou poezia pe foi noi,

Aș striga.

Aș chema,

Aș țipa în glas mare,

Timpule vino înapoi.

Noi te așteptăm în doi .

Voi veni, într-o bună zi,

Când dor de tine îmi va fi.

Autor Zamurca Alina 🤍 🎀 

Mă simt ca un ghimpe în picior

Goală și învechită în interior

Mă simt ca una singură pe lume

Făcută cioburi fără nume

Mă simt ca ultima picătură din pahar

În ziua nunți nedoritul dar

Mă simt uitată-n întuneric

Închisă vie in sufletul cadaveric

Mă simt ca un lucifer

Urât de lume și durere ofer

Mă simt ca o culoare ștearsă

O pictură aruncată și arsă

Mă simt înfiptă de-un cuțit la spate

Ca florile rupte în vază uscate

Mă simt strâns apucată de gât

Ca un biet copil amărât

Mă simt de tot orfană

Ca o regină fără coroană

Mă simt ca o moarte

Lumea fuge de mine departe…

Mă simt …cum mă simt …

cel mai mult timp petreci în trecut

deșirând viața ca pe un pulover vechi

lăsat în uitare

mâine îl vei împleti la loc cu nasturi din cochilie de melc

și anchior

să fie cool

vei mai adăuga și ziua de azi de pe alt ghem

cu ață de altă culoare

îți vei face un ceai chinezezc

și vei fuma o țigară

cât timpul se încolăcește în jurul tău

ca un șarpe

îți amintești ultimul sărut

primit într-o dimineață geroasă de februarie

prima noapte de dragoste

alte lucruri din vitrina ta cu trofee mărunte

pe care nu știi niciodată unde să le pui

și  în ce ordine

noroc că de-o  vreme nu se mai întâmplă nimic

n-a mai rămas loc să adaugi și altele

tristeții i-ai făcut loc în sertarele înțepenite

ale sufletului

celebra formulă a lui Eistein devine pe zi ce trece

tot mai inaplicabilă

în viața ta n-a mai supraviețuit decât o mișcare inerțială

de respingere

starea aceea în care te simți dezbrăcată de spațiu și timp

liberă…

Nu plâng, am inima ruptă

În bucăți care curg

Pe o pantă abruptă

Spre al fericei amurg

Nu-mi strig zădărnicia

Scriu gândul ce m-apasă

Și îmi mențin tăria

În nesfârșita transă

Toți critică poetul

Dar cine chiar mă simte?

Toți văd frumosul, zveltul

Nimeni ce am în minte

Toți sunt prezenți la bine

Nimeni la timpul rău

Eu tot rămân ca mine

Melancolic mereu

Nu plâng, am inima ruptă

În bucăți care curg

Pe o pantă abruptă

Spre al fericei amurg

Nu-mi strig zădărnicia

Scriu gândul ce m-apasă

Și îmi mențin tăria

În nesfârșita transă

Toți critică poetul

Dar cine chiar mă simte?

Toți văd frumosul, zveltul

Nimeni ce am în minte

Toți sunt prezenți la bine

Nimeni la timpul rău

Eu tot rămân ca mine

Melancolic mereu

Nu plâng, am inima ruptă

În bucăți care curg

Pe o pantă abruptă

Spre al fericei amurg

Nu-mi strig zădărnicia

Scriu gândul ce m-apasă

Și îmi mențin tăria

În nesfârșita transă

Toți critică poetul

Dar cine chiar mă simte?

Toți văd frumosul, zveltul

Nimeni ce am în minte

Toți sunt prezenți la bine

Nimeni la timpul rău

Eu tot rămân ca mine

Melancolic mereu

Nu plâng, am inima ruptă

În bucăți care curg

Pe o pantă abruptă

Spre al fericei amurg

Nu-mi strig zădărnicia

Scriu gândul ce m-apasă

Și îmi mențin tăria

În nesfârșita transă

Toți critică poetul

Dar cine chiar mă simte?

Toți văd frumosul, zveltul

Nimeni ce am în minte

Toți sunt prezenți la bine

Nimeni la timpul rău

Eu tot rămân ca mine

Melancolic mereu