În singurătate

Undeva-n spațiul public

La fiecare ceas demonic

Prin preajmă se ivesc oamenii

Așteptând autobuzele-n stații 

Fără nicio activitate
Lipsiți și duși de creativitate
Al lor prieten digital

Îi ajută să iasă din intermediul real 

Pe când sărmana carte 
Uitată și pusă deoparte
De azi nu mai are valoare
Fiindcă nu mai e pasatoare

Astfle mințile umane

Ajungb controlate de telefoane 

Iar eminenta generație 

Va fi curând ștearsă de imaginație 

                          Fericire,mai esti acolo?

                         Ca de mult nu mi-ai raspuns la scrisori,

                         De cand te stiu cum era odata,

                         Frumoasa ca un luceafar de foc,

                         Ce sa faci si tu,maica?

                         Te plimbi pe unde apuci, 

                         Si din suflet mi-ai iesit, 

                        Sa cauti si tu o viata.

                         Dar te socoteam altfel,

                         Buna si distractiva ca un bufon,

                        Dar tu stai in zadar sa pierzi timpul,

                        Ca o vulpe care se clinteste de pe loc.

                        S-acum m-ai lasat singuratic,

                        Fara vreun partener de isprava,

                       Numai cu nadejdea proxima,

                       Care mi-a facut un drum din gropi.

                       Of,of,of fericire,

                       Ce ma fac eu fara tine,

                       Daca nu treci pe acasa,

                       Ma imbolnavesti,cu nadejdea,de greata.

Doamne,ocrotește-o pe pisica mea,

Să nu se ducă de la stăpân și ea

Caci ieri a fost adoptată 

Pentru că într-un colț de vale statu' izolată. 

Și astăzi ea fericită 

Cu chipul tău de felină 

N-ai nevoie de odihnă 

Caci nu ești deloc ostenită ,

Dar la apus de soare 

Ghemotoc roșcat de floare 

Tu deodată ai dispărut 

Prin bezna de nevăzut 

Și necăjit,și frustrat 

Doame,nădejdea mi s-a luat

Când blajinul meu motan ,

S-a dus din nou pe maidan.

Stau câteodată și-mi pun întrebări ,

Ce se întâmplă uneori? 

Când te maturizezi devreme ,

Și te adâncești în profunzime .

Când te adresezi oricui ,

Atunci mireasma parfumului 

Se putrezește din senin 

De la un răspuns blajin

Ochiul viitorului se sparge ,

Gura ,ca o cărare se șterge 

Mintea după gratii se retrage ,

Iar din ureche un izvor de sânge-ți curge .

De aici vine o dependență 

Care provine dintr-o influență 

Care te închide pe dinăuntru ,

Să rămâi captiv ca stingheru'.

Astfel țipetele,urletele sună 

Din adâncul inimii, ce răsună,

Când glasurile apelează la ajutor 

Din interior apasator

Dar zadarnic se întâmplă ,

Atunci când nimic nu răsuflă 

Cand totul ce-i închis se oprește 

Din cutia inimii ce ruginește .

   Doamne,le mulțumesc părinți   

    De prilejul sacrificilor 

     Cu care m-au acoperit   

      Dedesubtul acoperișului învechit 

   
      Oricât de mult îi necăjesc    
   
       Și cat de mult îi stânjenesc 

       Oferă-le lor o speranță

      De-ai izbăvi de-a mea greață 

      
       Căci reprezintă o comoară 

       Pe care o disprețuiam odinioară 

        Ce rareori mai sclipea

        Când încontinuu se ruginea 

       
        Că totul la-ndemână    
       
      S-a asigurat din a lor mâna 

      Când întotdeauna m-au răsfățat    
     
        Cu o intensă dragoste de neimaginat 

          Iar eu acum îi îmbolnăvesc 

          Cu gândurile ce înnebunesc 

          Din adâncul sufletului meu înnegrit 

          Care reflectă o primejdie de neînchipuit 
      
      

În nopțile de sânziene albe,

Și fâsâiturile,de câini,îngroșate,

Odaia mea,scufundată-n somn,

E zbuciumată de visele îngroșate.

Care sosesc dinspre miazăzi,

De la bunici până aici,

La mine,în odaia luminoasă,

Ajung să mă facă-n sclipici.

Ca să-mi sculpteze amintirile,

Din miere-n scuipat,

Ca huma viselor să se cenzureze,

De o calitate,slabă,desenat.

Ce nu o simți deloc,

Oricât de mult te zbați,

E mută ca un mistreț,

Dar mai dură decât ai săi colți.

Gandurile celor cu minte,
Ar trebui sa-i alinte.
Sa se gandeasca numai la flori,
Micsunele, lalele si bujori.

Gandurile sa le trimita,
Sa le cearna printr-o sita
Mintea cu a ei gandire
Sa fie numai inflorire.

Gandurile care se adun,
Sa fie precum ramurile unui alun,
Sa se ridice  spre cer
Numai cu un gand sincer.

Gandurile sa le pazim,
Din cele rele sa nu urzim.
Domnului sa ne rugam,
Lauda sa-i strigam.

zilnic dăm la o parte fapte de viață consumate

cel mai adesea prozaice

de la preparatul cafelei la nu știu ce întâlnire de afaceri

sau dragoste

într-o logică ancenstrală a supraviețuirii

înghițim totul

.

apoi aruncăm resturile

(întotdeauna rămân resturi și vase murdare!)

la coșul de gunoi al memoriei

.

douăzeci și patru de ore pe zi

.

dimineața o mașină a Salubrității ridică gunoaiele zilei

din containerele gândului

aranjate după un cod subliminal al culorilor

galbenul

de exemplu

sugerează locul în care trebuie să arunci gunoiul menajer al ideilor

verdele

pe cel al speranțelor în putrefacție

albastru

indică locul eșecurilor

iar roșul

(cel mai vizibil!)

pe cel al amintirilor

.

ptiu!

se strâmbă sufletul

dând ocol inimii

.

ce urâte mirosuri răzbat dinspre sinistrele crematorii ale mințiii…

Priveam parcă hipnotizat o floare

Ce mă lăsase fără de cuvinte,

Eram captat de sublima ei culoare

Floare vie printre morminte

Au început întrebări să apară

Legate de nesimnificativa existență

Luciditatea a început să dispară

În timp ce mă îngropam în dependență

Gândurile au început să-mi dispară

Pentru prima dată eram liniștit,

Sufletul a încetat să mă mai doară

Amintirile s-au pierdut la asfințit,

Până la răsărit sunt altă persoană

Mă desprind de eu cel care sunt,

Las în urmă a suferinței coroană

Cea care m-a făcut cea ce sunt...

Totuşi o întrebare aş mai avea...

De  ce mă simt atât de straină , acum în patul altcuiva?

La altar

Am venit sa-mi vars

Al meu amar

In rugaciunea mea fierbinte

Sper sa o iei aminte

Doamne...

Asculta-mi gandurile

Si preia-mi toate ingrijorarile

Simt ca ma prabusesc

Si cu anxietatea ma contopesc

Vin la altar

Cugetand la al Tau calvar

Cum pe cruce erai chinuit

Tu voiai sa fiu mantuit

Cat de mult m-ai iubit

Si eu te-am umilit

Vin la altar

Sa-mi plang al meu amar

Pe genunchi ma plec

Suferinta,parca mi-o petrec

Ma gandesc

Dar parca ma topesc

Atatea valuri de ganduri

Ma scufunda in adanc

Si ma poarta ca pe vanturi

Asa ca vin la altar

Simtindu-ma ca pe jar

Vin inaintea lui Isus

Spunandu-i ca ma simt strapuns

oh...Isuse

Vin la altar

Ca sa-mi vars al meu amar

ploaie

răcoroasă primenitoare

hrănind întărind însuflețind

rădăcinile vieții de pretutindeni-

mângâind desfătând bucurând

melancolicul singuraticul

suflet