Moștenire în olandeză

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Og hvis du ikke eksisterede

Og hvis du ikke eksisterede,

fortæl mig hvorfor jeg ville eksistere.

At hænge rundt i en verden uden dig,

uden håb og uden fortrydelse.

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg ville prøve at opfinde kærligheden

som en maler, der ser under fingrene

Født dagens farver,

Og hvem tror ikke.

Og hvis du ikke eksisterede,

fortæl mig, for hvem jeg ville eksistere.

Båndbredder sover i mine arme

som jeg aldrig ville elske.

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg ville kun være et punkt mere

i denne verden, der kommer og går,

Jeg ville føle mig fortabt.

Jeg ville have brug for dig.

Og hvis du ikke eksisterede,

fortæl mig, hvordan jeg ville eksistere.

Jeg kunne foregive at være mig,

men jeg ville ikke være sand.

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg tror, jeg ville have fundet det,

livets hemmelighed, hvorfor

simpelthen for at skabe dig,

og at se på dig.

Og hvis du ikke eksisterede

fortæl mig hvorfor jeg ville eksistere

At hænge rundt i en verden uden dig

uden håb og uden fortrydelse

Og hvis du ikke eksisterede,

Jeg ville prøve at opfinde kærligheden

som en maler, der ser under fingrene

Født dagens farver,

Og hvem tror ikke.

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Relógio resistente à água

É uma bela manhã de início de janeiro, estamos numa das mais prestigiadas escolas técnicas do concelho de Suceava, onde a nossa distinta professora de inglês, Cecilia (não sabemos o seu apelido) está na casa de banho. Especificamente, no banheiro dos professores, na seção feminina. É um começo de dia bastante difícil, depois de 4 a 5 alarmes definidos no telefone, um para 12h30, outro para 14h40, mais dois para o filho e mais um para 4h50 da manhã. Os dois primeiros foram tomar antibiótico, depois que ele teve alguma infecção por Staphylococcus aureus e não sei quantas outras cepas de bactérias nosocomiais e gram positivas que seu filho trouxe do jardim de infância, o último alarme foi chegar na hora certa no estação e pegar o ônibus até o colégio (para quem não sabe, Cecília é uma viajante com 15 anos de experiência em transporte). Normalmente, Cecília poderia ter pedido licença até começar a se sentir melhor, a se recuperar, a ter mais energia, mas você a conhece, você sabe como ela é. Ela só quer atletas olímpicos, ela quer que tudo que ela faz faça sentido, ela gosta da matéria que ensina e não só isso, ela quer reformar o ensino dessa matéria, ela até tende a revolucionar e melhorar o ato de ensinar até que-seria trazê-lo ao nível da arte. Ele optou por fazer hora extra no estado em que se encontra, pois sabe que neste ano a Olimpíada será realizada na escola onde leciona. Esta manhã, porém, Cecília não teve muito tempo para se cuidar, por isso teve que ir ao banheiro pela primeira vez. Todo o rímel dela se espalhou, por causa da condensação, felizmente ela tira o excesso com alguns lenços umedecidos. Aí, com os secos, ele começa a assoar o nariz, e o coitado assopra, que os professores das cabines adjacentes também estão se divertindo. Está chovendo comentários como: “Sabe, Cecília, tenho um cortador de grama que uso para cortar a mata ao redor da casa e ele faz exatamente os mesmos sons”. Caros colegas professores, demonstrem empatia e parem de rir do problema da Cecília, que não é brincadeira com os micróbios que circulam, nos quais vão aparecendo, como cogumelos depois da chuva, tenho a impressão que o fim do mundo está chegando, mas esta é a realidade, estou com desequilíbrios ecológicos, poluição e bactérias apareceram. E o aquecimento global os ajuda a prosperar... Enfim... Cecilia coloca tanta paixão em assoar o nariz quanto em qualquer outra coisa, ela não me ajudou com alguns livros que eu precisava há 10.000 anos? Claro que sim, mas quero dizer que na casa dela não dá nem para ver a cor das paredes, do gesso ou se ela tem quadros, que tem livros até o lustre. E é assim que ficam quase todos os cômodos do apartamento. Entendi rapidamente que ela é apaixonada pelo que faz e muito bem. É difícil encontrar paixão em qualquer coisa, qualquer coisa, realmente acho que nada faz sentido ou talvez tenha que continuar procurando até encontrar.

Voltando à nossa história, Cecília assoa o nariz, joga fora o lenço após enchê-lo de secreções e coágulos sanguíneos, tira água. Infelizmente, junto com o lenço de papel foi pelo ralo aquele relógio elegante e moderno que ela ganhou de uma amiga em seu aniversário em setembro. Ele escorregou de seu pulso porque, em sua pressa desnecessária (de qualquer maneira, ele chegou lá primeiro), ele não pressionou o sistema de empunhadura com força suficiente. Para dar um pouco de contexto, o relógio tem uma pulseira resistente ao calor, que resiste à água com sucesso, na caixa pelo menos estava escrito “500 ATM de resistência à água”. Os fabricantes japoneses não mentiram sobre a qualidade do produto que Cecilia usava, um relógio Casio G-Shock, um pouco grande para mão de mulher, preto, mostrador redondo, mostrando as horas com algarismos arábicos azuis. Resiste, está intacto até hoje, só que, pelo esgoto, teve um percurso diferente e desabou na água de Suceva, em vez de acompanhá-lo por todo o lado. Cecília entra em pânico, coloca um anúncio no jornal, espalha cartazes por toda a cidade com fotos do relógio, prometendo recompensa por encontrá-lo.

Um mês após o início da busca, ela é informada de que o objeto foi encontrado e que deve vir reivindicá-lo. Ele chega naquele escritório, conversa com a senhora do balcão que lhe entrega o relógio. Cecília não sabe bem como reagir, o relógio é dela e mesmo assim é como se tivesse sumido. Há quanto tempo está na água onde tudo é derramado, adquiriu uma cor verde militar, ele vai tentar tirar em casa, seja com pinça, ou com lixa de unha, ou com detergente, ou com qualquer outro produto de limpeza ele pode encontrar. Sério, nem parece o relógio que ele gostou tanto no começo...

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Da, odată am visat

Da, odată am visat la o rază de soare

Pe care ne-ntâlneam, undeva în univers

Niciodată în viață am simțit atare bucurie

Căci, de-a prima oară, ai zâmbit înapoi

Nu cred în vise, oricât de tare încerc

Dar sper să te văd numai pe tine într-o zi

La răsăritul vioriu a soarelui atunci când ne reîntâlnim

Pe același drum vom păși

Da, odată am visat la o rază de soare

Pe care ne-ntâlneam, undeva în univers

Niciodată în viață am simțit atare bucurie

Căci, de-a prima oară, ai zâmbit înapoi

Nu cred în vise, oricât de tare încerc

Dar sper să te văd numai pe tine într-o zi

La răsăritul vioriu a soarelui atunci când ne reîntâlnim

Pe același drum vom păși

Da, odată am visat la o rază de soare

Pe care ne-ntâlneam, undeva în univers

Niciodată în viață am simțit atare bucurie

Căci, de-a prima oară, ai zâmbit înapoi

Da, odată am visat la o rază de soare

Pe care ne-ntâlneam, undeva în univers

Visul se sfârșește, soare a apus în mare

Și pe când mă trezeam, nu te-am mai găsit

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Et øyeblikk av oppriktighet

Et øyeblikk av oppriktighet

i stedet for farvel

la oss gi litt skjønnhet

denne siste timen.

vi har ikke endret oss

det er bare en mening

Ikke ta et ord for gitt

eller en ubetydelig gest.

Nei, vi har ikke endret oss

det er bare en tilfeldighet

Det ville vi vært uansett

og hva vi enn snakker om

vi er ikke to fremmede

Min kjærlighet.

Et øyeblikk av oppriktighet

det ville være en sublim gest

vi har mot til å innrømme det

at vi elsker hverandre.

Et øyeblikk av oppriktighet

de ville huske oss

av våre gode år

vil minne oss på denne siste timen

Et øyeblikk av oppriktighet

i stedet for farvel.

vi har ikke endret oss

det er bare en mening

Ikke ta et ord for gitt

eller en ubetydelig gest.

Nei, vi har ikke endret oss

det er bare en tilfeldighet

Det ville vi vært uansett

og hva vi enn snakker om

vi er ikke to fremmede

Min kjærlighet.

Et øyeblikk av oppriktighet

det ville være en sublim gest

vi har mot til å innrømme det

at vi fortsatt elsker hverandre

Et øyeblikk av oppriktighet

de ville huske oss

av våre gode år

vil minne oss på denne siste timen

Et øyeblikk av oppriktighet

i stedet for farvel.

Et øyeblikk av oppriktighet

det ville være en sublim gest

vi har mot til å innrømme det

at vi fortsatt elsker hverandre

Et øyeblikk av oppriktighet

de ville huske oss

av våre gode år

vil minne oss på denne siste timen

Et øyeblikk av oppriktighet

i stedet for farvel.

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Fra luften siler den forferdelige vinteren snøskyene,

Langreiste trojanere samlet i en haug på himmelen;

Flak flyr, svever i luften som en sverm av hvite sommerfugler,

Sprer frysninger på landets bleke skuldre.

Det snør om dagen, det snør om natten, det snør igjen om morgenen!

Med sølvkjede kler de stolte landet seg;

Den runde, bleke solen er spådd blant skyene

Som en drøm om ungdom blant årene som har gått.

--- R ---

Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,

Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,

Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,

Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.

--- 2 ---

Men snøen stopper, skyene flykter, ønsket sol

Det skinner og fjerner havet av snø.

Her er en lett slede som går over dalene...

Det klirret av rangler i den muntre luften.

--- R ---

Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,

Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,

Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,

Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Kæra skip, þú svífur í endalausu hafinu,

Til hvaða heimsálfa ætlar þú aftur að þessu sinni,

Hvað bíður þín á næsta áfangastað?

Skip, skip...

Af hverju sagðirðu mér ekki að þér þætti svo gaman að sigla?

Af hverju varaðirðu mig ekki við?

Af hverju, þegar ég sneri baki í þig, í smá stund, fórstu úr höfninni?

Hvernig get ég venst tóminu sem þú skildir eftir mig?

Hvernig mun ég fylla það?

Skip, skip...

Þú varst léttur sem spörfugl,

Ég vona að þú komir aftur ánægðari en þar sem þú fórst,

Ég geri mér grein fyrir að þú varðst að fara

Þannig leið þér

Það var það sem þú hugsaðir.

Við höfðum byggt þig svo vel, úr tré, stýrinu, þilfarinu,

Úr nokkrum seglblöðum,

Ég festi meira að segja akkerið þitt,

Ég veit að það verður ekki auðvelt fyrir þig,

Hafið hefur sínar duttlungar,

Þú veist ekki hverju þú átt von á,

Þegar það verður órólegt og hristir þig í allar áttir,

Hann tekur þig bara á þeim leiðum sem eru honum aðgengilegri,

Þegar það verður erfitt fyrir þig, þegar þú munt finna að þú hefur enga leið til að halda þér á floti,

Vinsamlegast horfðu niður, sjáðu akkerið meðfylgjandi,

Hugsaðu þér að úr fjarlægð, jafnvel í þúsundir kílómetra fjarlægð,

Ég vaki yfir þér, ég hef þig í hjarta mínu,

Það er bara það að þú ert ekki lengur nálægt mér til að sýna þér,

Sannarlega, hversu mikið tenging okkar þýddi,

(Í rökræðutóni)

Láttu þér líða vel, slepptu takinu, gleymdu hver gerði þig,

Á tveimur vikum komumst við ekki einu sinni nálægt,

Ef þú heldur það, þá er það þitt val...

Veistu bara að mér þykir vænt um þig, þess vegna byggði ég þig svo vel,

Sem lokahvatning segi ég við þig: "Þú mátt ekki hræða þig af stormunum sem þú munt lenda í þegar þú ferð yfir hafið. Ekki gleyma því að eftir storminn kemur gott veður."

Skipið:,,Hvað myndirðu gera? Má ég ekki vera einn dag í Rio de Janeiro? Bara einn daginn, það er allt sem ég vil, þá kem ég aftur til þín, ég lofa því!"

Alo! Alo…Mamă mă auzi ?…        
-  Te aud fiule… Te aud, dar de ceva timp nu mai aud prea bine…                       
-  La mulți ani mamă și dă-mi iertare,  am uitat ieri, că este ziua ta de naștere…
- Dragul mamei și eu am uitat, am uitat de mine… 
– Mulți ani cu sănătate îți doresc și poate vin mâine pe la tine.                     

Mamă, of!…Mâine sunt un pic ocupat dar, vin după o zi sau, două…

- Fiule, vino când poți, oricum eu te aștept în fiecare zi și-mi este bastonul tocit de  drumurile pe care le  fac de la casă până la poartă, să fiu sigură că nu-i încuiată când vei veni…          
- Mamă lasă poarta descuiată, mă grăbesc la tine să ajung… 
Mama-i într-o neîntreruptă  așteptare
Mama  e dragostea eternă 
Recunoștința pe EA să se aștearnă
Fără nici o umbră  de uitare
……………………………………………..
Mereu în prezent,  gândesc la trecut,
La mâinile mamei ce m-au crescut  
Pentru fiecare timp din viitor  
Mama-i un  nesecat izvor de dor…
Dorul, ce  niciodată nu moare 
Chiar  dacă-n umbre se preface   
El, la mine mereu se întoarce …
De emoție și dor,  cad fotografiile din rame …
De emoție și dor , petale de flori se așează peste timp, peste   eternitate… 
- Mamă! Tu nu m-auzi , eu te aud printre lacrimi …    
Mamă! Ești departe, mult prea departe să mă vezi, eu te văd  printre florile din ogradă.   
MAMA –I UN  NESECAT  IZVOR  DE DOR…

CRONICILE DIN TÂRGU JIU

Acțiunea se desfășoară la începutul secolului al XVI-lea, într-un regat fictiv numit Regatul Olteniei de Nord, cu capitala la Târgu Jiu. Regatul este condus de regele Constantin, un conducător drept, curajos și credincios lui Dumnezeu, și de regina Liliana, cunoscută pentru bunătatea și grija ei față de săraci, bolnavi și orfani. În anul 1509 li se naște fiul, Nicolae, moștenitorul tronului.

Nicolae crește într-o familie care îl învață credința, dreptatea și iubirea față de oameni. Tatăl său îi spune că un rege trebuie să fie gata să-și dea viața pentru popor, iar mama îi citește din Sfânta Scriptură și îl învață smerenia, mila și iertarea. În același timp, dregătorul Vlad pregătește în taină o conspirație pentru a răsturna familia regală.

În fața amenințării Imperiului Otoman și a tulburărilor din Europa, regele Constantin întărește alianțele cu statele vecine și pregătește armata pentru apărarea regatului. În anul 1516 conduce personal oastea în Bătălia Jiului și obține o mare victorie. La întoarcere însă este ucis mișelește într-un atac pus la cale de conspiratori.

Întregul regat cade în doliu. La scurt timp, regina Liliana este otrăvită de oamenii lui Vlad. Înainte de moarte, își binecuvântează fiul și îl îndeamnă să-L iubească pe Dumnezeu, să fie drept, să ierte când este cu putință și să-i apere pe cei nevinovați. Rămas orfan la numai șase ani, Nicolae este scos pe ascuns din cetate de bătrâna slujitoare Maria și de credincioșii soldați Radu și Vladimir.

Ascuns în Munții Parâng, Nicolae își petrece copilăria și adolescența departe de tron. Maria îl învață să citească și să scrie, iar Radu și Vladimir îl pregătesc în arta războiului și în conducerea unui regat. Nicolae citește zilnic din Biblie și își întărește credința. La vârsta de șaptesprezece ani primește sabia tatălui său și jură să-și recâștige regatul nu din dorință de răzbunare, ci pentru a aduce dreptate.

Foștii soldați ai regelui Constantin și numeroși oameni credincioși i se alătură. Cu sprijinul lor pornește spre Târgu Jiu. Mulți dintre apărătorii cetății trec de partea adevăratului moștenitor, iar Vlad este capturat și judecat. Nicolae este încoronat Regele Nicolae I al Regatului Olteniei de Nord. El reduce birurile, reconstruiește cetățile, redeschide școlile și spitalele, îi ajută pe cei nevoiași și conduce cu dreptate, câștigând iubirea poporului.

Urmează cinci ani de pace și prosperitate. Însă succesul regatului trezește invidia dușmanilor. O nouă conspirație izbucnește, iar o lovitură de stat îl obligă pe Nicolae să părăsească tronul. Pentru a evita distrugerea cetății și moartea poporului, el pleacă printr-un pasaj secret împreună cu Radu și Vladimir, promițând că într-o zi se va întoarce.

Cei trei ajung în Marele Cnezat al Moscovei, unde locuiește bunicul lui Nicolae, Ieremia. Bătrânul îl primește cu dragoste și, înainte de moarte, îi lasă o epistolă. În scrisoare îl sfătuiește să plece în îndepărtatul Regat Joseon, unde regele îi fusese un vechi prieten și îl va primi cu bunătate.

După înmormântarea bunicului, Nicolae, Radu și Vladimir pornesc într-o lungă călătorie spre răsărit. După treizeci și una de zile ajung în Joseon. Regele îi primește cu mare cinste, în amintirea prieteniei cu Ieremia, și îl găzduiește în palatul regal.

Nicolae învață limba și obiceiurile locului, fără să renunțe vreodată la credința sa. În fiecare dimineață citește din Sfânta Scriptură și se roagă. Regele Joseonului este impresionat de înțelepciunea, smerenia și caracterul lui Nicolae, iar între cei doi se leagă numeroase discuții despre Dumnezeu, dreptate, conducerea unui popor și iertare. Nicolae arată că adevărata înțelepciune vine de la Dumnezeu și că un conducător trebuie să domnească prin dreptate și iubire, nu prin frică.

În cadrul Marelui Consiliu al Joseonului, Nicolae vorbește cu respect despre credința sa, fără să o impună altora. Miniștrii și cărturarii îi admiră caracterul, iar regele îl numește unul dintre cei mai apropiați sfătuitori ai săi.

Timp de doi ani, Nicolae îl ajută pe regele Joseonului să conducă regatul cu înțelepciune. Mai târziu, la îndemnul regelui, o cunoaște pe nobila Eun-hee, o tânără respectată pentru bunătatea și înțelepciunea ei. Cei doi se căsătoresc, iar Dumnezeu îi binecuvântează cu copii. Nicolae își găsește o nouă familie și un nou cămin, dar nu își uită niciodată patria.

În fiecare zi continuă să se roage pentru Regatul Olteniei de Nord și păstrează vie speranța că într-o zi se va întoarce pentru a-și revedea poporul și pământul natal.

Mesajul central al Cronicilor din Târgu Jiu este că adevărata putere nu se află în coroană, în sabie sau în bogății, ci în credința în Dumnezeu, în dreptate, în iubirea față de oameni, în curajul de a face binele și în speranța care rămâne vie chiar și în cele mai grele încercări. Nicolae este un conducător care pierde tronul și patria, dar nu își pierde niciodată credința, iar aceasta îi călăuzește întreaga viață și îl pregătește pentru încercările care vor urma.[Cristian Diaconița]

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Invano

In primavera, con l'anima vibrante,

Aspettiamo la felicità sognando,

E in autunno, quando muoiono le speranze,

Ci è rimasta una nuvola,

Aspettiamo tutti invano

La felicità che non tornerà mai più,

Cullando solo un sogno fugace

Di notte il cielo è sempre sereno,

Ci alziamo con una folle nostalgia del paradiso,

Ma nel ritornello vediamo che era ancora un sogno.

Aspettiamo tutti invano

Felicità che ci sfugge

E nell'anima setacciano amaramente

Pensieri che ci ingannano,

Invano imploreremo,

Aspetteremo invano

La felicità che desideriamo sempre,

Non vengo più!

Aspettiamo tutti invano

Felicità che ci sfugge

E nell'anima setacciano amaramente

Pensieri che ci ingannano,

Invano imploreremo,

Aspetteremo invano

La felicità che desideriamo così tanto

Non vengo più!

Moartea și iubirea, o antiteză sau doar simple cuvinte?Moartea și iubirea sunt ca două magnete si un obiect de metal.Cele două magnete se resping între ele, însa în momentul în care obiectul de metal se află între ele, fiecare duce o luptă continuă pentru a atrage la el obiectul de metal.Lupta poate avea cinci finaluri.

Primul și unul dintre cele mai fericite: iubirea atrage omul, se dezvoltă o poveste de dragoste frumoasă și prosperă.

Al doilea final, moartea acaparează omul.Îl stoarce de fiecare speranță, îi taie rasuflarea, lasănd sufletul sa zboare liber.

Al treilea final, cele două ajung de comun acord sa împartă omul, să îl țină în echilibru.

Al patrulea, moartea și iubirea, din pur egoism se aruncă asupra omului aruncându-l într-o o confuzie, o durere nemarginită pentru un simplu muritor.

Cel mai trist final posibil este să mori pentru iubire.Să mori la modul figurat este mai dureros decât sa mori la propriu.Păcat, mulți murim așa.Este tot odată și cel mai curajos mod de a muri,nu oricine este capabil să moară pentru iubire.Să simți cum fiecare celulă din suflet se stinge ușor, dar totuși să rămai împăcat că ai murit pentru iubire.

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Helado islandés

(vale, no exactamente islandés, pero ya entiendes la idea, tomado de Islandia)

Son las 9 de la mañana, todavía está oscuro, también es normal porque estamos muy cerca del círculo polar ártico y vamos al McDonald's de Reykjavík, prácticamente el único que todavía se puede encontrar en Islandia, después de que se dictara un decreto en En el país también se están construyendo restaurantes que no venden comida rápida. Como es el único que queda, no vemos por qué no aprovechar la oportunidad, así que vamos a ver qué tienen en la carta y por lo que parece, la mayoría de los bocadillos son variaciones del mismo tema, versiones diversificadas de la hamburguesa- Filet-O-Fish. Nos sirven dos platos de Filet-O-Fish, uno de salmón, otro de trucha, dos raciones grandes de patatas fritas, porque son mis favoritas en todos los menús de McDonald's, de cualquier país, muffin de chocolate y, sobre todo, el más Más importante aún, el islandés McFlurry. Se diferencia del resto de Europa en que es mucho más fría, el clima también le ayuda a conservarse, es mucho más consistente en textura, más escarchada y tiene un tono azul intenso con trozos de stracciatella también azul, que parece extraño para mí. Usaron colorante azul que tiene E407 en su composición, ellos son los que afirman que no quieren comida procesada, que quieren que todo sea lo más natural posible.

Probamos el McFlurry islandés. Está bueno... demos otro bocado,... está increíblemente bueno... y una cosa más, no olvidemos el sabor... sí, lo tenemos, también es el mejor McFlurry que hemos probado jamás. Lo malo es que está tan lejos de casa. Sin embargo, pensamos que el restaurante McDonald's de Islandia sigue una determinada temática, a excepción de las patatas fritas, todo el menú recuerda al de una taberna situada junto al mar, las servilletas también son azules con un pez dibujado, los vasos están escritos con mensajes como, "¿Listo para una aventura marina?", todo está en tonos azules en la habitación. Curiosamente, también encontramos McDonald's en Islandia, es muy diferente a todos los demás que hemos visto hasta ahora.

Como nos gustó tanto el helado del McDonald's islandés, vamos a probar otros sabores y bolas de helado de las heladerías locales, concretamente de Isbúð Vesturæjar. Y aquí tienen un montón de surtidos entre los que podemos elegir. Tomamos cacao y pistachos. Y estos son los mejores. Islandia, quiero felicitarte, eres el mejor heladero que he conocido. Lo que tú ofreces, tal vez muy pocos o ya nadie lo ofrece. Te has especializado en convertir el frío en algo artístico, agradable a la vista, al tacto y al gusto, sinestesia en todos los sentidos.

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

Byggprojekt plus en del dumheter

Cecilia och hennes man planerar att flytta till ett nytt hus. De fortsatte att söka på Internet efter annonser från fastighetsbyråer. I princip är det inte krångligt vad de vill ha, en lägenhet med tre rum, två badrum, ett vardagsrum, två balkonger, från de upptäckta, som inte har några väggar eller fönster (eftersom Cecilia gillar att sitta i solen, att sola) , ett kök, men även ett förvaringsutrymme för skokartonger. De flesta argumenten utgår från detta förvaringsutrymme, Cecilias man håller inte med. Han tror att platsen för de där lådorna kan vara precis på balkongen. Dessutom skulle lagringsutrymme inte låta honom utöka sitt badrum med en hängmatta. Människan vill praktiskt taget ha ett öppet badrum.

De ser sig omkring, letar efter erbjudanden, de märker en ganska fördelaktig sådan, en trerumslägenhet som de ville, men inte i det centrala området av staden, utan någonstans i utkanten, nordväst om staden. Läget kommer inte riktigt att tillfredsställa Cecilias behov av sol och värme, men vad kan vi göra, vi kan inte ha alla, vi måste ändå avstå från en del av de urvalskriterier de skulle ha velat ha till sitt framtida Hus.

De kommer runt kl 9 på onsdagen för att prata med byggarna. Men precis från entrén har Cecilia en konstig känsla. Mannen frågar henne varför det inte skulle vara bra att stanna där. Hon börjar med en rad anledningar: att det är långt från pojkens dagis, från hans pianolektioner, från stadshuset, från skönhetssalongen han besöker, från någon butik där han kunde handla.

Till allt detta ger maken ett väldigt "intelligent" svar:,, det finns kollektivtrafik". Cecilia nervös:,, Så du tänker inte hjälpa mig att flytta från en plats till en annan?".

Cecilias man har återigen en replik som får oss att undra hur trogen och hängiven han är som make: ”Du har tillstånd för alla kategorier, du vill verkligen inte ens åka skoter, det finns taxibilar som du kan ringa till vilken som helst tid på dygnet och från natten." Cecilia är ännu hårdare:,, Du vet något, jag fick mina körkort för mig själv, för att visa mig själv att jag kan, vad är mitt fel att jag i trafiken har haft alla möjliga konstigheter, som du, vem vill verkligen krascha in i mig? Jag är rädd för så många trafikdeltagare." Maken säger till henne med blyg röst: "Okej, jag ska hjälpa dig med resorna."

Saker och ting lugnar ner sig för stunden, de två går för att prata med byggarna. De ger dem en plan över lägenheten, så att de kan se alla arkitektoniska detaljer mer i detalj. Maken ser det mindre badrummet, som han vill göra till ett öppet utrymme. Cecilia börjar, med en kritisk och moraliserande röst: "Jag förstår inte varför du behöver ett öppet badrum?" Var har du sett den här badrumsmodellen förut? På krogen?!"

Mannen säger att han vill ha henne för att han har innovativa idéer, inte konservativa, att se saker ensidigt som Cecilia, att ha alla väggar snyggt ordnade, en att inte komma lutad i 95 grader och att Cecilias behov av perfektion tränger på honom, blockerar , känns som att allt står stilla på grund av hennes typiska preferenser.

Cecilia rodnar, är tyst, men märker saker. Cecilia säger:,, Och det verkar för mig att det saknas så mycket saker, jag skulle inte stanna här, det är ett tomt utrymme."

Byggarna säger till honom: "Det är tomt nu, för det finns inga föremål, vi lyckades knappt bygga väggarna, när du flyttar hit kommer du att se att huset börjar ta form, du kommer att dekorera det som du vill, anpassa , och allt det där."

Cecilia pratar med sin man, hon vill övertyga honom om att skjuta upp flytten tills hennes son slutar dagis eftersom han är en väldigt känslosam pojke och varje större förändring kan ha en obehaglig inverkan på hans akademiska prestationer.

Maken håller inte med, avslår Cecilias förslag och lovar byggherrarna att han ska flytta in så fort lägenheten är byggd, möblerad, putsad. Han accepterar dock att förvaringsutrymmet för skokartongerna finns i det öppna badrummet.

Cecilia ger sig, hon ser att hon ändå inte har någon att prata med, hon har en sista förfrågan innan hon flyttar från morföräldrarnas lägenhet, nämligen: att vara försiktig med alla 20 tavlor från sina morföräldrar, att inte tappa bort dem, att dona 't chip deras ram när han tar ut dem ur bilen och bär dem till lägenheten. Han lovar att han ska vara försiktig, att han inte ska tappa dem, repa dem, röra vid räcket och så vidare.

Dagen för flytten kommer, på en fredag, han har inte ens hämtat pojken från dagis, han har ingen kompass i väskan, inga kartor och inte heller "Maps"-applikationen installerad på sin telefon, han måste gissa var det nya hemmet är. Om han lyckas hemma bra, om inte, så sover han på gatan.

Cecilias tavlor, de stackars, sitter i bagageutrymmet bredvid två Aqua Carpatica vattenflaskor, en påse full med lådor Cremșnit, en annan påse med åtta paket mjöl, ett akvarium, jag vet inte hur många lådor med servetter, trasor och allt det där.

När han bär dem är han försiktig för varje steg han trampar på, men eftersom han har fem i ena handen och fem i den andra, skrapar han ramen på en tavla han håller i höger hand. Cecilia misstänker inte vad som har hänt förrän hennes man klämmer fast honom i en vägg. Cecilia med sin smidiga syn, örnöga som märker även den minsta defekten vid +1,75 dioptri, ser repan. Han säger till mannen:,, Imorgon vill jag att du går till den kinesiska butiken på den lilla marknaden och köper en ny men fortfarande guldram som den här. Jag kan inte titta på den här tavlan, du har förstört den med din slarv!" Och verkligen, vilken förmögenhet var det? Det var bara en målning av lurviga katter.

Maken frågar henne:,, Men går det inte att laga med lim?" Cecilia irriterad över oduglighet,, Nej, det går inte att laga med lim. Det är repat, inte en bit av ramen saknas... "

Maken frågar henne:,, Men går det inte att laga med lim?" Cecilia irriterad över sådan oduglighet,, Nej, det går inte att laga med lim. Det är repat, inte en bit av ramen saknas... "

Maken reflekterar utanför Cecilias ord:,, En kvinna som inte heller vet vad hon vill, vill inte ha lim, jag ger henne skäl att vilja ha lim." Och han går vidare till ännu modigare handlingar, slår sönder akvariet i stammen Cecilia ser allt från balkongen, skickar ett meddelande till henne i telefonen för att också köpa ett nytt akvarium från den kinesiska butiken och eventuellt nya fiskar från djuraffären, medan hon kämpar för att återuppliva alla som var i det akvariet, sätta dem på kranen, under vattenstrålen och i en vas med blommor.

Vad ska man göra? Cecilias man borde ha vetat att "bråttom förstör jobbet".