Cel mai bun serviciu de catering în finlandeză

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

 

Paras catering-palvelu

 

(ironisesti)

On perjantai-ilta, on myöhä, olemme liian laiskoja tekemään ruokaa. Mikä muu olisi maukkaampaa kuin Quattro Stagioni -pizza? Katsomme tablettia, valitsemme sen napsauttamalla "Lisää koriin", valitsemme kastikkeen ja annoksen paistettuja perunoita. Tämän sanottuamme painamme "Tee tilaus", syötämme osoitteen, puhelinnumeron , valitsemme maksutavan. Odotamme kuolaamalla, nälkäisemmäksi ja nälkäisemmiksi katsoen heidän näyttämiensä kaunokaisten kuvia. Kotona ollaan niin innoissamme, toisaalta ravintolaan on tullut jo jonkin aikaa kokkiopiskelijoita. He eivät osaa kokata, mutta he menivät oppimaan kokkeilta, joilla on vuosikymmenten kokemus. Kaikenlaiset virheet annetaan anteeksi, koska ne ovat alussa ja koska vain tekemällä virheitä he oppivat. Sillä ei ole ollenkaan väliä, kuinka monta kertaa hän tekisi virheen, että ehkä polttaisi pannun, keittolevyn, koko keittiön tai vain keittiön ja kylpyhuoneen, jotka kommunikoivat väliseinän kautta. Joten saamme puhelun toisensa jälkeen, jossa kokki pahoittelee, että glögiastia on haljennut, että pizza on ylikypsä, ettei se jäänyt tarpeeksi paistumaan, että juusto leviää liikaa, ettei hän lisännyt tomaatteja ja sieniä , että hän ei laittanut viiriäisen munia (se on vähän dieettipizzaa), ettei ruokalistalle lisätty tzatziki-kastiketta, että unohtui annos sitruunamakuista Pepsi Twistiä, että munkit sitruunakuorruteella eivät olleet ei onnistunut kovin hyvin suklaata ja muita...

Niin moniin selityksiin kyllästyneenä (en edes halunnut selitystä, halusin vain ruokaa) sanoin kauniisti asianomaiselle kokille, että haluaisin ruuat tilattavan klo 12 mennessä yöllä, tilaisin noin klo 7 illalla. Kokki ymmärsi, otti harjoittelijat kauniisti siivestä ja lähetti heidät kotiin, että hänellä oli tilaus valmistaa.

Tällä tavalla, noin klo 23:45, korttelin lähelle saapui pyörällä poika, joka soittaa minulle ja kysyy olenko kotona (missä muualla voisin olla tuona myöhään?, torilla?, meren rannalla kalliolla?, tarkoitan vakavasti, missä muualla voisin vain odottaa pizzaa, jäädytettyä tai palanutta, mitä tahansa?), Sanoin hänelle olevani kotona, mutta pyysin häntä käyttämään hissiä ja menemään yläkertaan. Se saapui, maksoin, otin pizzan kaiken muun pyytämäni kanssa ja avasin laatikon.

Pizza oli itse asiassa Quattro Stagioni Happy Meal, jossa oli lelu tilaukseni lisäksi. Hän teki lasten ruokalistan, koska oppilaat olivat käyttäneet kaiken taikinan oppiakseen pizzan valmistamisen ja se oli enää jäljellä.

Pizza oli hyvä, odotus kannatti kaikkien hermojen ja huolien jälkeen, vaikka se olilasten annos.


Category: Prose

All author's poems: Pisica amuzantă poezii.online Cel mai bun serviciu de catering în finlandeză

Date of posting: 11 октября 2023

Timp de citire: ~9 min.

Views: 1100

Log in and comment!

Other poems by the author

Cel mai bun serviciu de catering în portugheză

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

 

O melhor serviço de restauração

 

(ironicamente)

É sexta-feira à noite, é tarde, estamos com preguiça de cozinhar. O que mais seria mais saboroso do que uma pizza Quattro Stagioni? Olhamos para o tablet, selecionamos clicando em "Adicionar ao carrinho", escolhemos o molho e uma porção de batatas fritas. Posto isto, clicamos em "Fazer o pedido", inserimos o endereço, o número de telefone , escolhemos a forma de pagamento. Esperamos babando, ficando cada vez mais famintos, olhando as fotos das belezas que eles exibem. Estamos tão entusiasmados em casa, por outro lado, já faz algum tempo que uma série de chefs aprendizes vem ao restaurante. Não sabem cozinhar, mas foram aprender com chefs com décadas de experiência. Erros de qualquer natureza são perdoados porque estão no início e porque só errando aprenderão. Não importa quantas vezes ele cometeria um erro, que talvez queimasse a panela, a cozinha, a cozinha inteira ou apenas a cozinha e o banheiro que se comunicam através de uma divisória. Então recebemos ligação após ligação onde o chef pede desculpas porque o recipiente de vinho quente rachou, que a pizza está cozida demais, que não sobrou para assar o suficiente, que o queijo se espalhou demais, que ele não colocou tomates e cogumelos , que não colocou ovos de codorna (é uma pizza meio diet), que não colocaram molho tzatziki no cardápio, que esqueceram a dose de Pepsi Twist sabor limão, que os donuts com cobertura de limão foram não fez muito bem chocolate e outros...

Entediado com tantas explicações (nem queria explicação, só queria comida), disse gentilmente ao respectivo chef que gostaria que a comida fosse pedida até às 12 da noite, pediria por volta das 7 da noite. O chef entendeu, pegou bem os aprendizes pela asa e mandou-os para casa que tinha uma encomenda para preparar.

Desta forma, por volta das 23h45, um menino chegou de bicicleta perto do quarteirão, me liga e pergunta se estou em casa (onde mais eu poderia estar a essa hora tardia?, no mercado?, à beira-mar no penhasco?, quero dizer, sério, onde mais eu poderia estar só esperando uma pizza, congelada ou queimada, tanto faz?), eu disse a ele que estava em casa, mas pedi para ele usar o elevador e subir. Chegou, paguei, peguei a pizza com tudo que pedi e abri a caixa.

A pizza era na verdade um Quattro Stagioni Happy Meal que tinha um brinquedo incluído além do que eu pedi. Ele fez um cardápio infantil porque os alunos gastaram toda a massa para aprender a fazer pizza e só sobrou.

A pizza estava boa, a espera valeu a pena depois de todo o nervosismo e preocupações, mesmo que fosse uma porção infantil.

More ...

Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în engleză

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

 

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

 

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

 

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

 

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

 

I love rain

 

I love the crazy rain it wants

To fall, to hurt, to be only her

At the table of the same rusty hall,

When no one asks for the answer received,

I want her to stay!

 

It's an obsessive call to share needs

Above all let it rain on us,

When the heavy sprinkles go astray

They soar in the sky and fall stiff

Crazy and naked!

 

It's the rain on the windows that falls shrill,

I sit alone at the window and yet absent

When no one asks the gaze for a reference,

I don't tell anyone, not even myself, that I hope

A present sun!

 

Big wedding drops sprinkle hard

Groom's shirt, Earth-king

Sit alone at the table, get married and leave,

Tomnatic and heavy, taken by winds,

Kisses forge!

 

Even if it's raining, it's smooth

With the cold drops it calls me to come,

Above all, to tell me what he wants,

I love the crazy rain just the way it is

To believe in destiny!

More ...

Campionat de strănutat în turcă

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

 

Hapşırma Şampiyonası

 

Bayanlar ve baylar, bugün muhteşem bir etkinliğin organizatörüyüz, hepimiz bu yıl biraz alışılmışın dışında bir şampiyonaya ev sahipliği yapmaya karar veren Moğolistan'ın en güzel şehri Ulaanbaatar'da buluştuk, konu uluslararası hapşırıkla ilgili şampiyonluk. Dünyanın her yerinden yarışmacılar yapabileceklerini, yeteneklere sahip olduklarını ve onu nasıl kullanacaklarını bildiklerini göstermek için bir araya geldi. Daha fazla uzatmadan başlayalım!

1 numaralı yarışmacı hapşırmaya hazırlanıyor, nefes alıyor-nefes veriyor, nefes alıyor-nefes veriyor ve hapşırıyor! Mamulica... evet, ne hapşırma, stadyumun yarısında duyuldu. Bravo!

2 numaralı yarışmacı altın kapaklı tuzluktan biberin kokusunu aldı, burnundan gözyaşları akıyordu, son derece melodik bir şey olacağına dair bir his var içimde. Ve hapşır...! O kadar sert hapşırdı ki duyamıyordunuz bile... kediler bile daha sert hapşırır... yine de pratik yapmanız gerekiyor...

3 numaralı yarışmacı da profesyonel bir dalgıçtır ve hapşırmak için nefesini ne kadar tutması gerektiğini mükemmel bir şekilde bilir. Onu dinlemeye hazırlanıyoruz. Ortaya çıkıyor. Ve bu harika bir hapşırık. Çok güzel! Moğolistan'ın komşu ovalarında bile duyuldu...

4. yarışmacı kanında hapşırık olduğunu iddia ediyor. Küçük bir çocukken yakupotu ve meyve ağaçlarından hapşırdı ve zamanla uzman oldu. Artık o da hapşırıyor. Bu sefer de nasıl bir hapşırık... Dünya gezegeninde internet sağlayan bir uydu tarafından tespit edildi.

Zaten ilerleme kaydediyoruz!

5 numaralı yarışmanın bu konuda özel çalışmaları var. Ayrıca düğünlerde, açık hava partilerinde, doğum günlerinde, arkadaşlarıyla yılbaşında vb. hapşırarak kendi başına pratik yaptı... Başlıyor, hazırlanıyor, hapşırıyor... mükemmel 10! Bu sefer Ay'dan gelen bir uydu tarafından alındı. Morgan Freeman'ın oksijen moleküllerinin Evren'de seslerin yayılmasını engelleyen astrofiziksel hikayesi bu rekabet durumunda pek mantıklı gelmiyor.

Aşağıdaki yarışmacılar ürettikleri seslerin yoğunluğuyla bizi daha da etkilemeyi başardılar. O kadar yüksek sesle hapşıranlar vardı ki, ses Venüs ve Merkür'ün uyduları tarafından da alınıyordu. Bu tür profesyoneller, sıkı çalışmalarının sonucu olarak bizi ömür boyu yalnızca bir kez memnun edebilirler.

Dinlenen ve değerlendirilen 1000 katılımcıdan yalnızca biri büyük ödülü kazandı: hem Maldivler'de bir göl evi hem de son teknoloji ürünü bir epilatör. Kazanan Norveç kökenlidir ve böyle bir şampiyonaya katılmayı ve antrenman yapmayı planlayan herkes için bir ilham kaynağıdır! Tebrikler!

More ...

Pardonne-moi ce caprice d'enfant în olandeză

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

 

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

 

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

 

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

 

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

 

Het was de tijd van “Ik hou van jou”

Wij twee leefden gelukkig in onze dromen

Het was de tijd van “Ik hou van jou”

En toen wilde ik met mijn vleugels vliegen

 

Ik wilde andere liefdes ervaren

Anderen “Ik hou van je”, anderen “altijd”

Maar jij bent het waar ik 's nachts van droomde, mijn liefste

 

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

 

Het was willen en weten

Alles in het leven, te snel misschien

Het was het ontdekken van het leven

Met zijn verdriet, zijn vreugde, zijn waanzin

 

Ik wilde leven als tijd

Houd mijn uren bij, leef in het heden

Hoe langer ik leefde, hoe meer ik teder van je hield

 

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven.

More ...

Ceas rezistent la apă în spaniolă

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

 

Reloj resistente al agua

 

Es una hermosa mañana de principios de enero, estamos en una de las escuelas técnicas más prestigiosas del condado de Suceava, donde nuestra distinguida profesora de inglés, Cecilia (no sabemos su apellido) está en el baño. En concreto, en el baño de profesores, en la sección de mujeres. Es un comienzo difícil para el día después de 4 o 5 alarmas configuradas en el teléfono, una para las 12:30, otra para las 2:40, dos más para su hijo y una más para las 4:50 de la mañana. Los dos primeros fueron tomar antibióticos, después de que tuvo alguna infección por Staphylococcus aureus y no sé cuantas cepas más de bacterias nosocomiales y gram positivas que le trajo su hijo del jardín de infantes, la última alarma fue llegar a tiempo al estación y tomar el bus hasta la secundaria (para los que no saben, Cecilia es una viajera con 15 años de experiencia en transporte). Normalmente, Cecilia podría haber pedido una excedencia hasta que empezara a sentirse mejor, a recuperarse, a tener más energía, pero tú la conoces, sabes cómo es. Ella solo quiere olímpicos, quiere que todo lo que hace tenga sentido, le gusta la materia que enseña y no solo eso, quiere reformar la enseñanza de esta materia, incluso tiende a revolucionar y mejorar el acto de enseñar hasta que- llevarlo al nivel del arte. Eligió trabajar horas extras en el estado en el que se encuentra, porque sabe que este año la Olimpiada se realizará en la escuela secundaria donde enseña. Esta mañana, sin embargo, Cecilia no tuvo mucho tiempo para cuidarse, por eso tuvo que ir al baño por primera vez. Todo su rímel se ha extendido, por la condensación, por suerte limpia el exceso con unas toallitas húmedas. Luego con los secos se pone a sonarse la nariz, y el pobre se suena, que los profesores de las cabinas contiguas también se divierten. Llueven comentarios como: "Sabes Cecilia, tengo una cortadora de césped que uso para cortar la jungla alrededor de la casa y hace exactamente los mismos sonidos". Queridos compañeros profesores, tengan empatía y dejen de reírse del problema de Cecilia, que no es broma con los microbios que circulan, en los cuales siguen apareciendo, como hongos después de la lluvia, tengo la impresión de que se acerca el fin del mundo, pero esto es la realidad, estoy desequilibrios ecológicos, contaminación y aparecieron bacterias. Y el calentamiento global les ayuda a prosperar... De todos modos... Cecilia pone tanta pasión en sonarse la nariz como en cualquier otra cosa, ¿no me ayudó con algunos libros que necesitaba hace 10000 años? Claro que sí, pero quiero decir que en su casa no se ve ni el color de las paredes, el yeso o si tiene cuadros, que tiene libros hasta el candelabro. Y así es como se ven casi todas las habitaciones del apartamento. Entendí bastante rápido que le apasiona lo que hace y que está bien hecho con ella. Es difícil encontrar pasión en cualquier cosa, en cualquier cosa, realmente creo que nada tiene sentido o tal vez tengo que seguir buscando hasta encontrarlo.

Volviendo a nuestra historia, Cecilia se suena la nariz, tira el pañuelo después de llenarlo de secreciones y coágulos de sangre, saca agua. Desafortunadamente, junto con el pañuelo de papel se fue por el desagüe y ese elegante y moderno reloj que le había regalado una amiga por su cumpleaños en septiembre. Se le resbaló de la muñeca, porque en su prisa innecesaria (de todos modos llegó primero) no presionó con suficiente fuerza el sistema de agarre. Para dar un poco de contexto, el reloj tiene una pulsera resistente al calor, que resiste con éxito el agua, al menos en la caja decía "Resistencia al agua 500 ATM". Los fabricantes japoneses no mintieron sobre la calidad del producto que llevaba Cecilia, un reloj Casio G-Shock, un poco grande para una mano de mujer, negro, esfera redonda, que mostraba las horas con números arábigos azules. Resiste, está intacto aún hoy, sólo que, a través del alcantarillado, tomó un recorrido diferente y desbordó en el agua de Suceva, en lugar de acompañarla a todas partes. Cecilia entra en pánico, pone un anuncio en el periódico, coloca carteles por toda la ciudad con fotografías del reloj, prometiendo una recompensa por encontrarlo.

Un mes después de iniciada la búsqueda, le informan que ha sido encontrado y que venga a reclamarlo. Llega a esa oficina, habla con la señora del mostrador que le entrega el reloj. Cecilia no sabe muy bien cómo reaccionar, es su reloj y aún así es como si hubiera desaparecido. Cuanto tiempo lleva en el agua donde se derrama todo, ha adquirido un color verde militar, intentará quitarlo en casa, ya sea con pinzas, o con lima de uñas, o con detergente, o con cualquier otro producto de limpieza. él puede encontrar. En serio, ni siquiera se parece al reloj que tanto le gustó al principio...

More ...

,,Uită nostalgia" în suedeză

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia!

 

Glöm nostalgi!

 

Snöns tår bland snödropparna

Det har alltid ett syfte,

Det är ett eko av vintern som har gått,

Det som inte längre väcker en förlorad dröm.

 

Glöm nostalgi,

Inga fler tårar!

Sjung alltid

Din vår!

 

Glöm nostalgi

dåtid,

Sjung glädje

Att vi träffades.

 

En gammal kärlek lämnar minnen,

Men också öppna vägar till nya kärlekar.

Solen verkar ibland le.

 

Glöm nostalgi,

Prata inte om henne

Och från blå ögon

Torka dina tårar!

 

Glöm nostalgi,

Det är ett tidigare ämne,

Sjung glädje

Att vi träffades.

 

Glöm nostalgi,

Inga fler tårar!

Sjung alltid

Din vår!

 

Glöm nostalgi,

Prata inte om henne

Och från blå ögon

Torka dina tårar!

 

Och från blå ögon

Torka dina tårar!

 

Glöm nostalgi,

Inga fler tårar!

Sjung alltid

Din vår!

 

Glöm nostalgi

dåtid,

Sjung glädje

Att vi träffades.

 

Glöm nostalgi!

More ...

Poems in the same category

Pentru fericire tastati unu

 Mai tot timpul ne trezim pe drumuri necunoscute. Alergăm pe drumuri cu o destinație necunoscută. Dar ne trezim alergând pe străzi mai puțin sau mai mult întunecoase... alergând după fericire.
     Suntem niște homo sapiens a cărui suflet nu e altceva decât o fabrică de vise. Visăm că într-o bună zi, să auzim două perechi de bătăi în ușă, iar când o deschidem, să fie ea-fericirea. Să ne zică: Uite, am venit!Visăm mereu la ea. Unii luptă și pun tot sufletul, pe când  alții preferă să nu facă nimic decât să o aștepte, fiind siguri că va veni.
     Si la cât de lung e drumul vieții noastre, vom întâlni la fiecare intersecție câte un obstacol. Poate va fi o sticlă, iar după ea gândul nostru materializat.
 
    Atenția noastră va fi mai tot timpul focusată asupra imaginii de vis realizat, iar apropiindu-te și mai  aproape, pur și simplu ne vom lovi de sticlă. Ne vom ridica de jos, atingându-ne abia abia palmele de asfaltul călduț și tot vom privi dincolo de obstacol, pe față desenându-se tristețea.
      Vom aplica diverse metode doar pentru a ne fi îndeplinit un moft. Si de câte ori am încercat de a schimba ceva , de atâtea ori am dat-o în bară. Atunci mulți din noi vor lăsa mâinile jos declarându-se niște ratați ai propriei vieți.

 

      Viața care de fapt e atât de frumoasă, fiind însoțită de multe clipe de neînlocuit, va trece pur și simplu pe lângă tine. Timpul se va scurge fără a-ți trăi clipele pline de soare. Fiecare clipă este minunată în felul ei. Fiecare clipă e plină de mister. Si ce păcat. Timpul e ireversibil.
     Spatele tău va fi asemeni unei porți încuiate unde dupa ea, se vor aduna anii pierduți, lucruri pe care nu le-ai mai făcut. Va fi o ușă neagră... de fier. Si nici o cheie nu o va putea descuia. Nici azi, nici mâine... Niciodată.
    Stii vorba aia " Dumnezeu îți ia argintul doar pentru a-ți da aurul". Așa că nu te indispune. Privește cât de minunată e viața. Ai lângă tine persoane pe care le iubești. Si ei te iubesc. Privește lumea cu ochii largi. Fericirea de fapt se ascunde în lucrurile mici. Tu ești stăpânul proprie-ți vieți. Nu o lăsa să treacă pe lângă tine. Bucură-te de ea.
More ...

Sfaturi !

Sunt zile, când vreau să iau viața de la început.Nu ar mai fi curs 

atâtea lacrimi și strâns atâta durere.Au fost ani de teroare și de 

umilință. Chiar nu știu cum am rezistat,poate că am avut copi.și 

ei aveau nevoie de mine.Dar Dumnezeu s-a îndurat de noi și mi-a 

scos în cale un suflet mare, care a pus capăt unui astfel de trai .

         Apoi am înțeles ce înseamnă iubirea,compasiunea, toleranța,

și vorba bună. Nu tolerați violența, aveți nevoie doar de mult curaj,

și dacă ești o luptătoare Dumnezeu te ajută. Curaj !!!!

          Cele scrise nu face parte din biografia mea !

 

 

 

More ...

Bolnava de amintiri

De-ar fi sa dau timpul inapoi, la tine l-as opri. Inchid ochii obositi… plini de sare si prima persoana ce imi apare in gand esti tu. Am trait o scurta dar o nemaipomenita istorie de dragoste, cu mii si mii de amintiri bine intiparite in mintea… mea.
Era un sfarsit de vara cand te-am gasit in fata blocului cu un buchet cu 23 de trandafiri… atat de rosii ca si sangele meu ce transporta fiecare cuvant al tau spre inima… ce o face sa bata cand mai tare, cand mai incet… si tot asta in acelasi timp.
Ne plimbam pe alee… mi-ai luat mana in mana ta si mi-o tineai strans… strans. Mergeai atat de bucuros… radiai de fericire.
Langa felinarul  din stanga noastra ai observant o banculita de stejar.  Ne-am asezat. Tot ma tineai de mana. Am inchis ambii ochii si ne lasam purtati de vise; ne lasam incalziti de soare. In soapta mi-ai spus:  “Stii, ma bucur  ca te am…”,apoi a urmat un suras scurt. Ai deschis ochii apoi, si cu fruntea te-ai apropiat de fruntea mea. Mi-ai mai mirosit inca o data parul lung… matasos, apoi  ai mai repetat inca  o data “Ma bucur ca te am… Te iubesc”. Atunci in soapta ti-am raspuns acelasi lucru, doar ca am mai adaugat “Te voi iubi pana la sfarsitul zilelor mele”. Ai suras din nou. Te-ai piscat putin… sa te asiguri ca nu e un vis… ca e realitate.
Ma privesti atat de dulce  cu irisii multicolori a ochilor tai de copil enigmatic, si-mi soptesti “Iti mai aduci aminte cum ne-am cunoscut?”. Si in ochi mi s-a ilustrat acea scena… primele momente petrecute  in doi… Am suras si nimic mai mult. A urmat apoi minute  in sir de o liniste absurda… se auzea  doar inspirul si expirul nostru insotit de cateva perechi de aburi.
Varful degetelor tale abia  mai atingeau obrajii mei… ce erau mai tot timpul erau rumeori. Si iti placea sa ii atingi. Erau atat de moi.
Astazi, cand abia iti mai simt mirosul in camera, mai simt acea atingere a ta pe obrajii mei, arsi de suferinta. Mai vreau o dimineata in care sa ma trezesc cu zambetul pe buze, stiind ca ma iubesti.
More ...

DANIEL PART. 5

 

          Eu ,fiind cel mai mic ,eram responsabil cu cumpărăturile .Deunăzi ,la magazinul din

sat era zarvă mare :discuții,presupuneri,pronosticuri .Oamenii cumpărau bilete la loterie.

Premiul cel mare era ispititor .Dacă cei mari sperau să câștige ,de ce n-aș spera și eu?

Nu eram și eu un copil sărman? Nu mergeam noi duminica și la alte sărbători la biserică?

Nu ne închinam seara și spuneam toate rugăciunele pe care le știam? De ce n-am putea 

câștiga ?Toată săptămâna am făcut socoteli și mi se părea că timpul stă în loc Oamenii vorbrau

pe la colțuri că nu e bine să câștigi premiul cel mare,că banii mulți nu aduc fericire..-Ce să fac 

acum cu  ei când sunt bătrân? Dacă eram tânăr, eram  tânăr era altceva spuneau ei .Oare cum 

gândesc acești oameni?Sunt atâtea de făcut !...Doamne ,de ce nu-i câștig eu ? M-am gândit la

asta toatâ săptămâna și știu exact ce aș face.

          Mai întăi ,aș reconstrui podul de la intrarea în sat ,care trece peste pârâul  Horincea că se

clatină  când trece o căruță peste el .Aș asfalta șoseaua principală  până la noi acasă ,ca să nu mai 

fim nevoiți să scoatem cu greu  cizmulițele din noroil de pe drum când plouă.Biserica satului este așa

mică ,parcă plâng toți sfinții din ea .E veche și ar avea nevoie de reparații .Aș  construi un spital micuț ,

sau un dispensar mai mare pentru copii și bătrânii  din sat ,deoarece nu avem nici doctor  nici farmacie.

O cantină pentru cei bătrâni și nepuntincioși și s-ar creeia locuri de muncă ,inclusiv și pentru mama.

          Cel mai frumos ar fi să înființez o fundație care să poarte numele tatălui meu pe care nu l-am uitat !

Ce bine ar suna așa :-Fundația  Ștefan -Tudorel- ce mândru aș fi .

Dacă aș câștiga premiul cel mare , i-aș cumpăra fratelui meu mai mare un tractor ,pentrcă cel vechi  îl

necăjește mereu. Lui Mircea i-aș face cadou o seră mare spațioasă cum am văzut la televizor .Penrtu ca toți

oamenii să fie firiciți,aș deschide un atelier pentru mâini  îndemnatice . Femeile și fetele din satul meu sunt

harnice și pricepute.: fac minuni cu andelele și cu războiul de țesut.Cât de mult s-ar schimba  satul și de fericiți

ar fi oamenii antrenați în atâtea activități!

          Și ,dacă mai rămân bani,aș cumpăra un elicopter.Duminica ,după ce oamenii ies de la biserică ,eu sau

altcineva  i-am plimba pe cei cae vor să vadă  de sus cât de frumoasă este așezarea noastră ,cu Prutul  care 

curge lin la vale ,cu sălciile  plângătoae ,pădurea mare de ștejari,pârul subțirel care curge spre Prut ,lanurile

aurii  de grâu ,cele verzi de porumb ,viile de pe cealuri și lacul din vale Ce priveliște minunată !

          Și câte ,și câte  și câte gânduri nu-mi trec prin minte...                    

 

 

 

 

 

 

 

 

.

More ...

Veni, vidi, vici!

Virgil intrase să cumpere o pâine. După el își făcuse apariția o femeie deosebit de frumoasă, care cumpărase un covrig și care nu-și mai lua ochii de la dânsul.

- Mă cunoaștețu de undeva? o întrebase el intrigat.

- Am impresia că vă cunosc de când lumea! îi răspunse ea zâmbind. Nu știu de ce, dar îmi amintiți de fostul meu soț… decedat într-un accident de mașină!

- Nu vă ascund că și dvs. îmi păreți cunoscută! supralicitase el. Credeți în reîncarnare?

- O, da!

- Aceasta ar fi o explicație!

Femeia se uită lung la dânsul.

- Stai pe aproape?

- De ce mă întrebi?

- Cum de ce? Locul unei femei este lângă soțul ei!

Virgil amuțise pentru câteva clipe.

- Stau pe aici, prin zonă! Doar n-o…

Ea îi puse un deget pe buze.

- Ba aș o…

More ...

Suflete cu luminile stinse

   Si-n mintea ei e un trafic cumplit de amintiri far' de regrete, acompaniate de melodiile Indie-rock difuzate de castile alea mici. E o tanara frumoasa, de 21 ani- fara 5 luni.


     Seara de seara, cand rasare luna, si raul luceste in vale, scoate albumul, din sertarul de jos... albumul cu zeci de file ingalbenite, cu fotografiile gri deja... il deschise la prima pagina si analizeaza fiecare detaliu... momentele frumoase petrecute alaturi de el, in care au facut cunostinta- toamna, 23 octombrie mai exact- o zi in care ambii si-au dat intalnire cu fericirea.

 

   Il indragise foarte mult, chiar din prima  clipa cand se cunoscusera, intelegerea dintre sufletele lor se aratase desavarsita, iar lunga lor iubire precum si atatea intamplari pe care le traisera impreuna ii lasa o amprenta adanca in sufletul ei infantil, astfel incat la plecarea lui, ea simtea in toata fiinta ei un gol care nu mai poate fi umplut.

     La mijlocul albumului, gasi o scrisoare. Era scrisoarea lui, scrisa pe foi galbene, cu patratele. Ea tinea in mana aceasta hartie, tremura si o acoperi cu scumpele ei lacrimi.

 

    El, un tip indragostit nebuneste de ochii ei caprui-verzui, a carui melodie preferata sunt bataile inimii ei, izolat intr-o cameruta a unui bloc situat la periferia orasului, reciteste fiecare pereche de cuvinte din scrisorile ei in care-si marturisea cu sinceritate dragostea fata de el: venin dulce in sange. Sub piesa lor preferata, in mitea lui se derulau toate evenimentele multicolore, iar in timpanele lui rasuna iarasi, ecoul glasului ei dulce ce ii soptea necontenit "Ti amo, mio tesoro" . Adora privirea ei dulce, scurta, atat cat sa reuseasca sa inteleaga cat de mult el inseamna pentru ea. Adora momentele cand ea  alerga pe lungile poteci, abia atingand baltoacele abia inghetate, iar el o ajungea din urma, ii prinse mana, si o stranse stransss... stransss la pieptul lui, si-i acoperi cu sarutari fierbinti buzele roz- palid, cand ca 2 copilasi mici numarau perechile de fulgi ce cadeau peste ei, ea ii asculta ingandurata respiratia.

 

Au trait o poveste de dragoste nemaipomenita in care el si ea iubeau orbeste... o poveste ce s-a intiparit in mintea amandurora si credeau in dragostea adevarata involuntar.

 

    Astazi, ii despart mii de kilometri, insa ii mai uneste acea dragoste care le-au schimbat totalmente viata. Fiecare isi va vedea de drumul sau si nu se vor mai indragosti niciodata. Traiau o minunata poveste de dragoste incat nimeni nu a crezut ca o astfel de iubire poate avea si un sfarsit.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍