Ce-i dacă mor?

Și ce-i dacă o să mor,

că toți murim cândva;

de ani, de boli, de dor,

de orice altceva!?

 

Abia ajung și eu acasă,

că nu aici e casa mea,

dar viața nu mă lasă

să plec și sunt legat de ea!

 

Dincolo sigur e mai bine

că numai rău în lume este;

iară Sfârșitul oricum vine,

Apocalipsa nu-i poveste!

 

Am prea trăit răul din plin,

și doar o dată i-am cedat,

în rest băut-am vin pelin

într-una, neîncetat!

 

Când o să mor, cât de curând,

să nu vă întristați cumva;

de Bucurie am fost flămând,

acum merg înspre ea!

 

11.09.2025


Category: Poems about death

All author's poems: Ioan Sperling poezii.online Ce-i dacă mor?

Date of posting: 24 февраля

Added in favorites: 2

Timp de citire: ~2 min.

Views: 668

Log in and comment!

Other poems by the author

La revedere mamă

La revedere mamă, mergi acum
spre Dumnezeu cel sfânt și bun,
care îți va face în ceruri locuință,
căci viața ta a fost doar suferință,
durere, lacrimi, până în mormânt,
iar Dumnezeu făcut-a legământ,
că fericiți vor fi cei care-au plâns,
cei milostivi, nu cei care-au strâns,
cei de dreptate adesea însetați,
pentru credință loviți și înjurați
și findcă astea le-ai trăit mereu,
o să te ierte bunul Dumnezeu!

 

8.10.2024

More ...

La rând

În jurul meu
mor oamenii mereu,
oare de ce nu pot să mor și eu?
Sunt unii mult mai tineri
și mai sănătoși,
mult mai deștepți,
sau mai frumoși!
Pentru planeta întreagă de folos,
mari genii,
sau „izvoare” de frumos,
iubiți și cunoscuți de întreaga lume,
persoane care și-au făcut un „nume„
și a căror lipsă lasă un gol
ce doare,
fiindcă n-au fost persoane oarecare,
așa cum eu însumi încă sunt,
bun la făcut doar …
umbră pe pământ!
Să fi uitat moartea de mine oare,
sau nu îi place să ridice un
oarecare?
Fiind prea târziu să mai devin un „cineva„
nu-mi mai rămâne decât a aștepta,
pană termină cu cei ce au un „nume„
ca să mă ia,
de pe această lume!

19.01.2026

More ...

Aki

Am un câine Shiba Inu.
Japonez, câine de rasă.
E tot una: tragi cu tunu
sau îl lași singur acasă!

Am crezut întâi că-i castor,
când rodea, cu poftă mare,
masa de televizor,
scaunele, sau vreo floare.

Galerii ca un miner,
a făcut în canapea!
L-a oprit arcul de fier,
altfel chiar trecea prin ea!

E producător de lână,
galbenă și mătăsoasă.
Zilnic poți s-aduni o mână,
de pe jos, la noi din casă.

Schema lui de activitate?
„Fură, ascunde și distruge!”
Să-l dresezi e peste poate;
când îl chemi, se duce, fuge!

Nu îi place nici un câine,
nici de-i pui, nici de-i cățea!
Chiar de-i dai carne, sau pâine
Nu te place, dar….o ia!

Rasa asta nu prea latră,
dacă totuși însă o face,
îți vine cu prima piatră,
să-l lovești, până va tace!

M-aşi lipsi cu drag de el
Nu risc însă intrebarea:
„Dorești soț, sau vrei cățel?”
Evitându-mi…debarcarea!

29.01.2016

More ...

La mulți ani mamă!

Îți mulțumesc mult dragă mamă
că m-ai purtat în trupul tău
Și nouă luni n-ai luat în seamă
când mă cerea noaptea Cel rău!

Prietenă continuu tu mi-ai fost
de la început, întreagă noastra viață!
Și des mi-ai fost chiar avantpost
când trebuia plătită câte o boroboață

Îți mulțumesc că știu și să gătesc
că milă am de cel în nevoință,
îți mulțumesc că-mi place să citesc
dar mai ales îți mulțumesc pentru credință!

Acesta este darul cel mai mare,
mai mare decât viață ce mi-ai dăruit;
fără credință viață este non-valoare
un chin absurd, purtat la nesfârșit!

Îți mulțumesc de veghea pentru mine,
de lacrimi, rugăciuni și paraclise,
de munca grea, ca să-o duc mai bine,
de insistența ta, să nu renunț la vise!

Și pot să-ți multumesc în continuare,
dar oaspeții ‘s flămânzi și se agită,
așa ca închei de acuma cu o urare:
Să ne inviți din nou…cu suta împlinită!

11.06.2018

More ...

Oglindă

Trăiesc în două lumi deodată
(sau poate sunt eu însumi doi?),
adică cel ce nimănui nu se-arată
și cel pe care îl vedeți și voi!

Sunt cel fără de umbră și puternic
și cel ce umbră face pe pământ!
Dintr-o bucată, drept, statornic
și cel de lume încontinuu frânt!

Sunt cel ce-i ancorat în veșnicie
și cel ce în noroi se tăvălește!
Cel plin de bunătate, bucurie,
și cel răzbunător care urăște!

Sunt cel care-mi doresc să fiu
și altul care mie nu îmi place!
Sunt tipul: „Fac numai ce știu!„
și cela ce nu știe, dar tot face!

Sunt om normal, dar și dement,
sunt umbră și lumină deodată,
sunt înger și demon concomitent,
sunt o oglindă pentru lumea toată!

23.03.2025

More ...

Caribbean feeling

Ploaie, soare,
vânt, caldură,
valuri, mare…
Geamandură!

Sâni obraznici,
funduri goale,
tipi puternici…
Acostare!

Feromoni,
șoapte de dor,
bar, hormoni…..
și-n dormitor!

Buze umezi,
tăvăleală,
zori de zi…..
cu Mahmureală!

Repetare:

Plaje, mare,
încercare,
provocare
de culoare,
acostare,
incitare,
nerăbdare,
dormitoare,
posedare.

Depravare!

More ...

Poems in the same category

Abisul Urei și Tristeții

Sufletul meu arde, încins în ura

Care-mi îmbracă inima, o mască de ceață.

Pierdut în gânduri, în noaptea cea sură,

Căutând o cale, căutând o rază.

 

Umbrele trecutului se-nalță, se-adună,

Îmi sufocă zâmbetul, îl transformă în scrum.

Lacrimi reci îmi spală obrazul,

Dar nimeni nu vede, nimeni nu știe de drum.

 

Ura crește ca o fiară, mă roade,

Speranța se stinge, e doar un ecou.

Inima-mi bate într-un ritm de hoarde,

Și tristețea curge, un râu de cadou.

 

Ești tu acolo, îmi șoptești minciuni dulci,

Dar eu simt doar frigul, o iarnă eternă.

În jurul meu, ziduri, în jurul meu, cruci,

Și lumea e rece, nimic nu se cernă.

 

Închide-mi ochii, lasă-mă să cad,

În abisul acesta, în noaptea de vis.

Poate-n durere, voi găsi un alt vad,

Poate-n întuneric, voi găsi un paradis.

More ...

Pic

Pic, pic, pic.

Ține-mă încă un pic.

Pic,

Peste oase, și frumoase

Și adormite

Și pline de viermi și de surprize.

Timp,

Zile și veacuri am așteptat 

Să îmi faci inima să bată cu un pic

Mai mult, am ezitat.

Flori,

Plante cu capetele retezate,

Cu frunze mumificate,

De păianjeni, de tine.

Orori,

Am dat noroc cu un diavol

Mi-a zis să facem schimb

Ție să îți dau viața 

Și mie să-mi dea moarte, zi-mi:

Viață,

E tot ce trăiai?

Dorința,

E tot ce îți doreai?

Speranța, 

E tot ce nu aveai?

Nu pot să mai fac un pact cu tine

Când tot te are pe tine

Când tot e despre tine

Când diavolul ești tu.

Un pic, de mă chemai la dialog

Pe stâncă, pe iarbă sau pe un nor

Un pic mai dura teroarea

Un pic te mai iubeam și iară,

Trebuia să se repete, din nou

Un pic? Un pic mai mult?

Arde-mă și fă-mi oasele scrum.

More ...

singurătate

o să vină o vreme când...

îngerul meu păzitor se va închide într-o cutie

albă

fără tavan

și fără pereți

îngerul meu păzitor va bea, va fuma

și va plânge amarnic

va fuma și își va ține mâna la beregată

va bea Smirnoff și-l vor durea aripile

va îngâna, geme și suspina în consoane

cui se roagă îngerul?

cine se roagă la el?

 

toate astea căci o să vină o vreme când

Dumnezeu ne va părăsi.

More ...

Apel

Ea sună - X

Sună

Sună

Sună

-Buna? - Y

-Salut! - X

-Cu ce te ajut? - Y

-Dintr-o dată-i prea mult! - X

-Ce? - Y

-Nu mai pot! - X

-Tre' să poți! - Y

Și-nchide.

Adolescent incult! -Y

Ea acum de păr se prinde,

Și stă și plânge.

Ea iarași sună.

Sună.

Sună.

Dar nimeni nu mai zice „Bună!”

Și cei aproape de ea vor zice:

„Dumnezeu s-o ierte că era o fată bună”

More ...

Lumină în întuneric.

În necaz, în suferință, în a sufletului tristețe,

Văd un drum, văd o cărare, văd o alinare,

Care să-mi calmeze tot ce mă apasă, ce mă doare, 

Un mic răsărit lângă un apus de soare.

 

În tunelul întunecos, răsare o mică lumină,

Care vrea să pună capăt beznei din jur,

Dar cât de mult se zbate, el este rece și obscur,

Stingând biata rază, cu un întuneric dur. 

 

Și totul este negru și pustiu, ca la înmormântare,

Îngropând cu mare spor, niște sentimente trecătoare,

Ce din inimă s-au desprins cu durere arzătoare,

Lăsând în urma lor, doar un val rece de moarte.

More ...

Nuferii stătători

Salcia de pe mal veșnic crescătoare,

Ascultă suspinările ființei trecătoare.

Ochiul minții citește tristețile ei apăsătoare,

Spânzurată de brațele acesteia, moare.

 

În scorburi găzduieste muritorii de foame,

Care iarna nu se gândesc la plecare.

Doar când soarele răsare,

Își iau rămas bun și zboăra-n zare.

 

Lacrimile curgătoare umplu lacul de alături,

Bandajează sângeroasele deschizături.

Degeaba încerci să rămai treaz,

Otrava tot alunecă în jos după orice necaz.

 

Salcia singuratică îmbătranind s-a veștejit,

Decreptitudinea a cuprins-o pe nepregătit.

Niciun suflet nu i-a intors favoarea,

Copacul însuflețit a murit neștiindusi valoarea.

 

M-am aplecat cu capul peste lac,

Şi atunci am realizat că acel copac,

Se reflecta în locul meu maniac.

Reîncarnarea entității a funcționat.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍