Un bun rămas șoptit..

Durerea îmi furase mințile,

Mă prăbușesc fără scăpare;

Peste noapte vin ploile,

Iar răsăritul în ceață dispare.

Bucuria -mi dă iarăși puteri,

Culeg fărâme din ruine,

Îmi ia povara de pe umeri 

Și mă sloboade de suspine.

Deznădejdea,de mână cu mine 

Rătăcește prin pustietate,

Pe drumuri reci, atât de străine,

Născând gesturi necugetate.

Speranța -mi suflă la ureche, 

Subtil,o portiță îmi deschide ,

Îmi jură că va sta de veghe 

Și -n clipele mele aride.

Nostalgia-mi cântă serenadă 

Toamna târziu, cu lună plânsă 

Și mă cheamă la o promenadă,

Să -mi cânte povestea nescrisă.

Se cuibărește în mine frica,

Mă scutură pe sub haină,

Toarce în mine ca pisica,

Dispare și revine în taină.

Iubirea -mi dă fiori și mă reface,

Mă prinde -n brațe, mă sărută,

Mă smulge din a mea carapace 

Și mă întoarce lumii.... renăscută.

Secrete ascunse cu grijă,

Îngropate adânc în noi,

Le ținem sub strajă 

Să nu ne umplem de noroi.

Din când în când în taină 

Le scoatem la iveală,

Le ticsim sub haină,

Să nu comitem vreo greșeală.

Să nu ne dăm de gol

Din neglijența vădită 

Scăpați de sub control,

Aruncați de pe orbită.

In vârtejul de emoții,

Ce pot dezlănțui furtună 

In tumultul nopții,

Când liniștea răsună.

Sub cerul incolor 

Răsar din noi subit 

Rănile ce încă dor 

Într-un moment pripit...

Amintiri ce dor și răscolesc, 

Se scurg în timp,te urmăresc 

În al tău deșert perindă,

Pășind pe cioburi de oglindă. 

Șoptește vocea lor în tine, 

Ce te mustră pt mâine;

captiv în ieri,ori azi,

Printre ruine să nu cazi.

Să nu te roadă conștiința, 

Că nu ți-ai dat silința 

Și te avânți pripit 

Din orgoliul rănit 

Surâsul trist te scaldă 

În prăfăraia de pe stradă;

Piedică-ți pune în cale

Și varsă-n urma ta petale. 

Te -nvăluie năframa nopții, 

Te apasă-n jur pereții;

Ușa ermetic se închise, 

Cursul vieții se oprise..

O clipă gândul meu tăcuse, 

Blocat în lumi opuse,

Dar mă trezi-n simțiri o briză;

Să mă lepăd de a mea criză, 

Definitiv nu am vreo scuză

Și mă mușcă subtil de buză...

Printre flori ori mărăcini 

Mă -ncoltesc ai vieții spini;

Mintea mi joacă feste 

Și mă umplu de regrete.

Privesc cu jale înapoi 

Pașii mânjiți cu noroi;

Umbre häde mă -nfioarä

Până n tălpi mă măsoară..

Mă uit în urmă cu dojană 

Și brusc o iau la goană,

Sä mă slobod de ghearele,

Ce -mi strâmbă picioarele.

Îmi pun piedică în calea,

Rotindu -mä-n spirale;

Mă ia pe sus amețeala,

Îmi prinse brâul oboseala.

La o răscruce -,am poposit,

Ascultând al meu ticăit,

Ce-mi zumzăie necontenit 

Și -mi repetă ce-am greșit.

Dar eu m-avänt la nimereală 

Și cer vremii socoteală;

De ce nu mi-a dat răgaz,

Să pot fugi de -al meu necaz..

Turturică,iar doinești,

Când mută e suflarea,

Dorului,ce-l tăinuiești,

Jertfindu-ti iubirea.

Zăbovești din ciripeală 

Ecoul să -l adulmeci 

Din oaza -n clipoceală 

Și din șoaptele reci.

Nici un reflex nu dibui

Și cu pliscul umezit 

Trilul ți -l continui 

Din patos slobozit.

Chiar nu ostenești defel,

Nici când te umflă vântul,

Legănându-te nițel,

Glăsui stoic , cântul.

Ai tăcut dis-de-dimineață 

Și te -ai înălțat la cer,

Risipindu -te în ceață 

Pe aripi noi,de înger...

O carte prăfuită 

În colț pe -o etajeră, 

De -o vreme cuibărită 

Șușotea din operă 

O rază de lumină

Alunecă pe o filă 

Și o privire  senină 

Citea creația umilă  .

Pulberea fu risipită,

Șlefuită cu migală 

Renăștea răsfoită,

Zâmbind cu sfială. 

Cuprindea o lume 

Tainică, divină;

O stea Fără nume

De glorie străină. 

Respira-n cuvinte, 

Din metafore curgea, 

Trezea simțăminte, 

Fiorii ,culegea..

Nu cere viață neschimbată,

Și nici iubirea ce s-a frânt,

Acestea vin numai odată,

Și doar o clipă pe pământ.

Dar cât durează, strânge-n suflet,

Tot freamătul și-al ei parfum,

Căci amintirea ei te-ndeamnă,

Să fii și tu, cândva, un drum.

Și-n loc s-aștepți lumini de ceară,

Ce se topesc ori ard într-un oftat,

Mai bine-i focul să te piară,

Chiar de-i târziu, chiar de-i păcat.

Căci ce-i iubirea, dacă-i lege?

Ce-i dorul, dacă-i jurământ?

Sunt visuri ce nu pot rămâne,

Ci trec, ca umbra, pe pământ.

Deci nu te-nchide-n amăgire,

Nici nu-ntreba de ce s-a dus,

Fii bucuros de-a ta trăire,

Căci totu-i răsărit și apus.

În frumosul meu, oraş dunărean,

Două statui, impunătoare eu am.

Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,

Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.

Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,

În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.

Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,

Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.

Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,

Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.

Să îl apere, de armatele romane invadatoare,

Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.

Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,

Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.

Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,

Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.

Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,

Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.

Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,

Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.

Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,

Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.

Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,

Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

În pasul meu e primăvară,

În gândul meu e roua dimineţii,

În suflet port o zi şi-o seară,

Melancolii de adormit poeţii.

Mă calcă liniştea pe trup,

Miroase-n jur a violete,

Sunt miel în pielea unui lup,

Şi tigru-n inimă de fete.

Mă pierd în nopţi cu lună,

Şi defrişez trăiri de mamă,

Aştept pe tata să îmi spună,

Poveşti cu iz de teamă.

Mă mângâie o adiere,

Şi simt că-i a ta palmă,

Pe boltă sclipesc stele,

În sufletu-mi e toamnă.

Dumnezeu de la- nceput,

Multe sfaturi a avut,

Prin prooroci și învățați,

Multe sfaturi el a dat.

A vrut bunul Dumnezeu,

Să ne ferească de rău.

Când poporul sfânt al său,

Din spate fiind atacat,

Apa-n două a despicat.

A trecut poporul său,

Și ia apărat de rău.

Pe dușmani...ia înecat,

Credincioșii au scăpat.

Învățații ei știau...

Și pe Domnul îl rugau..

Să ajute nencetat,

Ei știau cu-adevarat,

De PUTEREA SFÂNTĂ care,

BUNUL DUMNEZEU O ARE.

Nu-i rugăciune fără-un biet genunchi, 

Plecat smerit peste podea, 

Cum nu-i nici creangă fără trunchi, 

Și frunză fără creanga sa. 

Nu-i rugăciune fără gând curat, 

Plecat din inimă spre rai, 

Cum nu-i nici lan nesecerat, 

Şi bob lipsit de pai. 

Nu-i rugăciune fără dor aprins,

Cu taină mare la mijloc, 

Cum nu-s nici focuri de nestins,

Și fum fără de foc. 

Nu-i rugăciune fără-un strop de har,

Ce-aduce inimii alean,

Cum nu-i nici țărm fără hotar,

Și valuri fără de ocean.

Nu-i lacrimă să fie o risipă,

Când ne rugăm stăruitor, 

Cum nu-i nici zbor fără aripă,

Și aripi fără zbor...

oamenii sint rai, ades fac prostii,
sint sigura, urmaresti acesta multime.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii,
si-acestea oricum sint scrise de mine.

oamenii sint rai, inauntru-s pustii,
pe fata au masti,- sindromu-i tare acut.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii.
in mine ce-i bun? nimic, absolut.