Ce a fost în noi, și ce-a murit?

E teroare pe pământ,

Nu mai e nimica sfânt,

Doar în case de creștini,

Astăzi se aprind lumini.

Focu-n sobă surd trosnește,

Marea taină îi unește,

Sus în colț, lângă icoană,

Arde-n candelă o rană,

Este rana lumii toată,

Rana sfântă, vindecată,

Azi, în ieslea de pe jos,

Prin nașterea lui Hristos.

Azi în noaptea de Crăciun,

Noaptea sufletului bun,

Sus în cer și aicea jos,

S-a născut Iisus Hristos!

Cântă-n rai îngeri duios,

Astăzi s-a născut Hristos,

Cântă cerul bucuria,

Astăzi s-a născut Mesia!

Însă aicea pe pământ,

Nu mai e nimica sfânt,

Numai la creștin în casă,

Pruncul stă cu ei la masă.

Nu mai ești binevenit,

Tu Iisuse, Tu Hristoase,

Omul te-a înlocuit,

Cu petreceri zgomotoase.

Stă bisericuța goală,

Nici afară nu mai ninge,

Sufletul e plin de boală,

Candela încet se stinge.

Cântă un colind nebun,

Azi, în seara de Crăciun,

Linu-i lin și iară lin...

Alungați-l pe creștin,

Linu-i lin și e frumos...

Alungați-L pe Hristos!

Se frânge lumina pe tâmpla serii,

ca o aripă mistuită de zbor.

Frunzele se înalță în văzduh,

dintr-o durere pe care pământul o poartă.

Am întrebat cerul de ce se întunecă,

iar norii au tăcut,

lăsând ploaia să fie singurul răspuns.

În picături, sufletul meu s-a recunoscut

ca într-o oglindă spartă.

Și atunci am știut că nu pot fugi

de tăcerea ce mă apasă,

căci tăcerea nu e un gol,

ci glasul nevăzut al unei inimi

străpunse…

De-i azi ori mâine nu mai știu,

Mă duc înspre niciunde că-i târziu,

Mă duc definitiv înspre ce-a fost,

Adio, timpul meu anost...

Se rupe veșnicia din secundă,

Ca spada-n carne se afundă,

Și-n urma mea rămâne scrum, 

Iar pașii-mi urlă că n-au drum. 

Pe umeri port orașe prăbușite,

Cu strigăte de pietre chinuite,

Și fiecare zid ce se destramă, 

Îl simt în suflet ca pe-o dramă.

Se-nchide cerul peste ochii mei,

Cu sori căzuți în irișii din ei,

Iar trupul înghițit de noapte,

Își plânge oasele necoapte. 

Prin porți de fum pășesc spre neființă,

Un duh mă cheamă la sentință,

Și-n ochiu-mi orb, plin de lumină, 

Se scurge-ncet o lacrimă străină, 

Și simt cum clipa se destramă-n stele,

Un abur alb pornește înspre ele,

Apoi într-un abis abrupt mă frâng, 

Și-aud cum sus prietenii mă plâng.

Azi tac, și dorul, ca pe-un câine-n lanțuri,

Îl las să latre-n mine fioros,

Să-mi muște inima ca pe un os de ros,

Iar sângele să curgă încet pe șanțuri.

Azi tac, ca dorul meu să se audă,

Ca vântul care sparge-un vechi mormânt,

Să-mi crească din tăcere lutul sfânt,

Și-n el iubirea ta să se ascundă.

Azi tac, ca ochii mei să te arate,

Ca două ruguri stinse pe-nserat,

Din care fumul trist, neîmpăcat,

Se-nalță peste inimi vinovate.

Azi frâng genunchii-n rugă și-n neștire,

Și-mi caut umbra ce-n urmă a rămas,

Să-mi fie viața o vită de pripas,

Jertfită pe-un altar din cimitire.

Azi pun tăcerea-n rugă de aramă,

Să bat cu ea în porți ce nu se-nchid,

Și-n ochii-mi triști de va rămâne vid,

Te voi iubi cu milă și cu teamă.

Și dacă-n noaptea mea vei mai păși,

Să nu-mi aduci cuvinte, nici iertare,

Ci doar tăcerea ta — aceea care,

M-a învățat ce-nseamnă a suferi.

Irigaţi Sahara sufletului meu,

Plantaţi copaci şi daţi speranţă,

Umbrit voi încerca mereu,

S-aspir din nou la viaţă,

Dar irigaţi Sahara sufletului meu.

Precum copiii faceţi castele,

Din acest blestemat nisip,

Închideţi-mă în turnurile cele,

În care speranţele se înfirip,

Dar faceţi castele …

 Irigaţi Sahara sufletului meu,

 Râuri să fie fericiri şi iubire,

Altfel ofrandă voi fi pentru zeu,

Iar pentru mine doar amăgire,

Irigaţi Sahara sufletului meu.

Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte,

Veniţi feţe acoperite, că-i bucurie,

S-a dus emirul, e ostenit, nu mai poate,

Trecut-a cea fost şi n-o să mai fie,

Aduce-ţi cămila cadavrul să-i poarte.

Odată, atunci, undeva...

Lumina ta,

Lumina mea,

Au coborât de pe o stea,

Și-a ars mocnit,

În lutul tău,

În lutul meu,

La infinit.

Atunci, undeva, deodată...

Suflarea ta,

Suflarea mea,

Cerul porni să-l străbată,

Sfârșind într-un vis,

Sub perna ta,

Sub perna mea,

Peste noi mai precis.

Undeva, odată, atunci...

Sărutul tău,

Sărutul meu,

Dădură cărnii porunci,

Devenind creatori,

De lumină,

De lut,

De sărut,

Și de tot, uneori...

O raza trecand prin perdea.

Un latrat de caine.

Imi iau cheile si plec,

Ma voi intoarce maine.

In lumea asta necunoscuta,

Alb negru,fara culoare.

Cu fete pe care nu le-am vazut,

Si voci noi dar poate,

Daca as sta cu tine s-ar schimba,

Si ar prinde culoare.

As da jos perdeaua si as lasa razele sa ma imbratiseze,

Si pasarile sa cuibareasca,

In cutia mea toracica.

Si as bea cafea cu soarele,

Vorbind de luna cu un zambet,

Caci stiu ca va apune.

Si o zi noua ma asteapta.

Deci te rog fi acolo cand voi iesi din mine,

Si ma voi simti in viata.

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Bara eitt orð

Sagt af handahófi

Ófyrirgefanlegt

Það slær mig niður.

hjartað trúir

Hugsun mælir það,

Þögnin er horfin

Að eilífu.

Því miður er það eðli mitt,

En alltaf í huganum segi ég þetta:

"Ekki verða reiður!"

ekki verða reiður ekki verða reiður

Orð geta verið blekkjandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Að engin reiði sé góð.

Kannski óviljandi stundum verður þú fyrir höggi

Í einu orði sagt, það er ekki viðeigandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Komdu og brostu og hlustaðu á ráðin mín.

Bara eitt orð

Það vekur mig þungar hugsanir

Og bara með þeim

Það umlykur mig.

Það er öfund

Það kemur sem byrði

Og ólýsanleg martröð

Nóttin í draumnum lækkar.

Því miður er það eðli mitt,

En alltaf í huganum segi ég þetta:

"Ekki verða reiður!"

ekki verða reiður ekki verða reiður

Orð geta verið blekkjandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Að engin reiði sé góð.

Kannski óviljandi stundum verður þú fyrir höggi

Í einu orði sagt, það er ekki viðeigandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Komdu og brostu og hlustaðu á ráðin.

Og þú munt vita

Að segja þér

Allavega,

allir sem

Ekki verða reiður!

ekki verða reiður ekki verða reiður

Orð geta verið blekkjandi.

ekki verða reiður ekki verða reiður

Að engin reiði sé góð.

Ekki verða reiður!

Frunza se zbate
în palma vântului –
tăcerea dansează.

Într-un fior
se topește lumina –
umbra ascultă.

Pasul rămâne
agățat de lumină –
noaptea respiră.

Șoapta se pierde
într-un val de uitare –
cerul tresare.

Întrebările goale
alunecă-n spațiu –
niciun ecou.

Chipul apune
în valuri de gânduri –
ochii visează.

Din umbra rece
răsare o rază –
cerul în mine.

Pasărea cântă
în brațele nopții –
ziua ascultă.

Se frânge clipa
în degetele vântului –
nimic nu mai crește.

Timpul s-a stins
în glasul tăcerii –
doar umbra mai plânge.

Zidește Doamne împrejuru-mi ziduri,

Cu cărămizi din catedrale goale,

Și fața umple-mi-o de riduri,

Iar pielea fă-mi-o galbenă și moale.

Mă scuipă Doamne ca pe-o frunză toamna,

Și ninge peste mine cu dispreț și milă,

Iar îngerul să sune-n ceruri goarna,

Că de pământ și viață-mi este silă.

Ori, du-mă Doamne în capela părăsită,

Să stau în taină cu ochii în ceaslov,

Și ca să n-am nicicând nici o ispită,

Mă umple Doamne, de bube, ca pe Iov.

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Bare et ord

Sagt tilfældigt

Utilgivende

Det slår mig ned.

hjertet tror

Tanken måler det,

Stilheden er væk

For evigt.

Det er desværre min natur,

Men altid i mit sind siger jeg dette:

"Bliv ikke vred!"

bliv ikke sur bliv ikke sur

Ord kan bedrage.

bliv ikke sur bliv ikke sur

At ingen vrede er god.

Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt

Kort sagt, det er ikke passende.

bliv ikke sur bliv ikke sur

Kom så smil og lyt til mit råd.

Bare et ord

Det bringer mig tunge tanker

Og kun med dem

Det omgiver mig.

Det er jalousi

Det kommer som en byrde

Og et ubeskriveligt mareridt

Natten i drømmen sænker sig.

Det er desværre min natur,

Men altid i mit sind siger jeg dette:

"Bliv ikke vred!"

bliv ikke sur bliv ikke sur

Ord kan bedrage.

bliv ikke sur bliv ikke sur

At ingen vrede er god.

Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt

Kort sagt, det er ikke passende.

bliv ikke sur bliv ikke sur

Kom så smil og lyt til rådene.

Og du vil vide

At fortælle dig

alligevel,

alle der

Bliv ikke vred!

bliv ikke sur bliv ikke sur

Ord kan bedrage.

bliv ikke sur bliv ikke sur

At ingen vrede er god.

Bliv ikke vred!

De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,

Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,

Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,

Cu foamete, război şi închisoare?

De ce o mamă e părinte unu?

De ce un tată e părinte doi,

Iar sclavul e acum stăpânul,

Ce ne subjugă pe amândoi?

De ce-mi schimbaţi profund gândirea,

Şi obiceiurile din strămoşi?

Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,

Supuşi şi mai puţin evlavioşi.

Copiii ni-i luaţi de lângă noi,

Să-i educaţi întru doctrina voastră,

Îi masacraţi despotic pe eroi,

Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.

Un lucru important însă aţi uitat,

Şi sfânt la neamul românesc,

Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,

Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.

Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,

Aprind făcliile în vatra ţării,

Iar voi şi-acela care-i călăuză,

Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.