O bătaie de inimă

La marginea lumii mele,

Tu la marginea lumii tale,

Se înălțau cuvinte între noi

Ca între copaci crengi

Și valuri peste valuri în mare.

 

Și frânghii de planete dezordonate,

Pe care mai calc cu un picior de univers

Să adun în buzunare de noapte

Cum spun alte planete

Mi-e dor de tine tare, într-un vers.

 

După ce adun suficiente sfaturi,

Mă întind ca o frunză pe stradă,

Obosită la cât am călătorit

Am în sfârșit răgaz să vorbesc în gând

Cu frunza mea preferată.

 

Și-ți spun într-un limbaj de toamnă

Că îmi lipsești și nu mai știu

Cum să-mi scriu dorul

Din piept, pe o coală.

 

De la marginea lumii mele,

M-am prins

De marginea lumii tale,

Între noi, cuvintele nu mai sunt de ajuns,

Și-au crescut aripi plutind

Și-au învățat să zboare.,

 

Așa cum zboară o rândunică

Prin ger

Și lună plină.

 

Neștiind cum să-mi scriu dorul,

Ți-am scris…

O bătaie de inimă.


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online O bătaie de inimă

Date of posting: 4 февраля

Timp de citire: ~2 min.

Views: 685

Log in and comment!

Other poems by the author

8 minute

Mi-ar fi plăcut să fii o rază de lumină

să te văd dimineața cum vii de niciunde,

să-mi spui să te aștept că imediat cobori din soare

si eu să te aștept sa apari vreo 8 minute.

 

Dar 8 minute… ce multe,

mi-aș fi dorit să fii mai degrabă un curent de vânt,

mi-ar fi și frig, dar așa când copacii ar începe să se legene

aș ști ca ești tu pe la mine trecând.

 

Și așa aș ști precis când vii,

vânt fiind mi-ai trece prin păr, printre degete, mi-ai șopti în urechi,

când mi-ai trece pe lângă obraz ai bate mai încet un pic.

Ți-aș spune atunci că miroși a frunze proaspăt căzute din copaci,

și a oameni nervoși pe care i-ai lăsat cu părul ciufulit…

tu știi că eu iubesc să te văd

și atunci când apari

până și părul mi-e fericit.

 

Dacă ai vrea să fii un curent de vânt,

te-aș lăsa dacă ai să vrei,

să te oprești pe genele mele

și să te vezi prin ochii mei.

 

(să nu te miri dacă după asta

începi să-ți scrii și tu poeme dimineața)

 

Dar dacă totuși vrei neapărat să fii lumină,

te aștept să vii de acolo de unde

luminilor sa ajungă pe pământ le ia

8 minute…

Ce multe!

More ...

De-aș ști

De-aș ști ce umbră te atinge,

Aș smulge-o iute din drumul ei,

Să pot să-ți pun în ochi lumină

Și-un strop de cer din ochii mei.

 

Tu nu ești singură în gânduri,

Știu, nu poți fi cu mine mereu,

Și ție ți-e greu uneori, știu bine…

Dar chiar dacă ești departe-n lume,

Tot ești cel mai aproape om de sufletul meu.

 

Te priveam azi… ești așa superbă,

Cum sufletul ți se-aprinde pe chip,

Ai un fel magic de-a răspândi lumină

Oricărui om, oricărui timp.

 

Tu ești tot dorul meu din lume,

În tine stele se joacă și strălucesc,

Iar dacă-n ochii tăi vine vreo umbră,

Să nu-ți faci griji, ca să îți treacă eu o s-o… iubesc.

More ...

Nesomn

Dă-mi privirea ta… doar pentru o clipă,

Căci nopțile mi-s lungi și fug de zori

Primește-mă sub genele tale lungi,

Să mă învelesc în albastrul ochilor tăi.

 

Mă pierd în ochii tăi ca într-o poveste,

Ca într-o noapte-n care nu adorm,

Și-aș vrea să nu clipești prea mult…

Mi-e dor de tine până la nesomn.

 

 

Atât de mult m-a strâns tăcerea lumii,

Că brațele-mi tânjesc să te cuprind,

Să-mi odihnesc fruntea pe umărul tău,

Lângă inima mea să te simt.

 

Dă-mi ochii tăi și lasă-mă să-ți dau

Pentru privirea ta, o stea…

Și dacă somnul tot nu vine, rămâi,

Fii noaptea mea.

 

Iar dacă o să clipești prea des

Și din privirea ta mă pierd,

Te ating cu un sărut pe obraz

Și cad cu dorul meu în piept.

Și când îmi fac curaj,

Iar te privesc.

More ...

Timp

Rămâi cu mine când lumina doarme,

când se apleacă-n geamuri luna cenușie.

Atinge-mi chipul și lasă-l s-apună,

pe pieptul tău când lumea e pustie.

 

Vorbește-mi moale, cum o faci în vise

și nu te mai preface că nu știi ce vreau să-ți spun.

Eu stiu că lumea  are și părți triste,

dar nu aș vrea ca noi să fim așa nicicum.

 

Am înțeles că timpul cere timp,

și n-am să-l mai grăbesc, nu-l voi forța.

Rămân aici și nu vreau să insist,

Căci dragostea își știe calea sa.

 

Pe curând, dar nu ca-ntr-o despărțire,

ci ca și cum abia ne-am fi găsit.

Te prețuiesc, frumoasă strălucire,

din viețile în care ne-am iubit.

More ...

O idee

Abia aștept să te văd

și nu-ți spun ca să-ți aduc aminte,

ci doar ca să îți trec o secundă prin minte.

 

Când din atâtea ce trec,

trec și eu pe un gând,

nu stau decât o clipire

de frunze căzând.

 

Și orice frunză ce pică,

fiecare ți-ar spune înainte să plângă,

că nu-i vine să creadă de noi,

ca nu am vorbit încă.

 

Și ca să-ți aduc aminte,

cu fapte, nu cu cuvinte,

când te înveleai cu iasomii,

ți-am trecut iarăși prin minte,

după ce am venit de departe, departe,

căutând să învăț cum să aduc o poezie în realitate.

 

Nu-i vina mea,

ca dacă-i așa,

putem spune ca mintea-i a ta și a mea

și poate ca pe undeva,

noi ne traversam mințile deja.

 

Abia aștept să te văd și…

să-ți spun asta nu prea îmi convine,

că atunci când chiar o să te văd o să mor de rușine,

așa că îți spun și ție nu ca să știi,

Îți spun ca să îți stric puțin liniștea

Și să-ți fie și ție rușine împreună cu mine.

 

Și dacă după asta

există în tine vreo urmă de resentiment,

să știi că si ura-i un sentiment și o stare

deci o să iau asta cum îmi convine,

și o să se consider că ai sentimente pentru mine,

nu contează de care.

More ...

Decembrie

Am vrut să-ți scriu ceva…

un parfum de mandarine

să se strecoare printre rânduri

și să-ți atingă gândurile,

să aline, cumva, dorul

ce-mi ține inima trează

în nopțile în care lumea

miroase a sărbătoare.

 

Papucii mi-au înghețat pe podeaua rece,

iar pe geamuri se revarsă lumini

ca zeci de stele căzute din cer

Eu și colindătorii cutreierăm gerul,

și cineva… doar eu știu cine…

crede că zâmbetul tău

merită o poezie doar pentru el.

 

Deci poezia asta va fi despre zâmbetul tău,

care poartă mai multă lumină

decât Crăciunul poate duce,

și cred că în decembrie,

ai obrajii roșii nu de la frig,

ci de la faptul că eu cred

că buzele tale au gust de

ciocolată caldă și de…

turtă dulce…

 

Vezi? M-am abătut de la subiect,

Și drept să îți spun,

Acum, după ce ți-am scris,

mi-e dorul și mai mult…

More ...

Poems in the same category

Păcat

Păcat că te-am văzut prea perfectă,

imperfecțiunile tale ma-u pus la pământ.

Păcat că te-am văzut unică, 

semeni cu celelalte înșelătoare.

Păcat că te-am văzut credincioasă,

necuratul a decis asupra ta.

Păcat că te-am văzut înstărită,

ușor - păcălită te-ai lăsat.

 

Păcat că ești ca o păpușă, 

sufletul ți-e rugină.

Păcat că ai ochii cristalini,

în ochii tăi altu' strălucește.

Păcat că ai pielea catifelată, 

duș faceți la el în baie.

Păcat că ai buzele moi,

sărutată de ale lui ești.

More ...

VINO DRAGA MEA IUBITĂ…

    Vino draga mea iubită,
    La izvorul dintre sălcii,
    Să-mi laşi umbra prihănită,
    Peste tremur de flori roşii...
    
    Vino dar, nu sta o clipă,
    Te aştept şi-mi este dor,
    S-aud susur de albină,
    Să simt umbra ta de nor...
    
    Vino draga mea-n spre seară,
    Pe viers trist de ciocârlie,
    Să-mi săruţi cu gust de fragă,
    Vorbele-nşirate-n mie...
    
    Căci te vreau la pieptul meu,
    Să te frâng încă odată,
    Să-mi fii lut de curcubeu -
    Trup tăiat din curbă mată...
    
    Şi-nspre zor de zi, te-ndură,
    Să mă leşi pe-un colţ de rai...
    Un sărut grăbit pe gură,
    Să nu uiţi, te rog, să-mi dai...

More ...

Vara fără Soare

Când te-am găsit,

Parcă și Cerul ne-a zâmbit.

Zeul nostru s-a bucurat,

Demult mi te-a arătat.

 

În vis, în rugăciuni, în viață

Rosteam a mea veșnică speranță,

În a te găsi și a te iubi mereu.

Acum nu te mai am, mi-e greu..

 

More ...

Să ne iubim

 

În lumea asta rece și bizară,

Ce are ochi fără vederea clară,

Care se mișcă haotic fără ținte limpezi,

Care nu vrea nimic concret,

Și croncăne precum o cioară,

Noi doi iubito,

Avem o altă treabă importantă

Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară!

Iar de ți-e teamă să fugi cu mine-n lume,

Neștiindu-mă prea bine după cum îmi zici,

Iubito,să-ți fie puțin rușine

Când tu de mine te dezici,

Îmbrațișează-mă ca pe-o vioară

Apoi să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,

Ca teama veșnic să-ți dispară,

Să afli adevărul iubirii noastre

De-i mincinoasă sau ușoară !

Dar eu îți spun că te iubesc

Nu-i nici minciună nici vrăjeală,

Noi doi avem o altă treabă importantă,

Îți tot repet de-o vreme bună,

Ca să mă crezi fie și-ntr-un târziu,

Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,

Apoi în lume să fugim!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Îți sărut...

Îți sărut

Podul palmei 

Cu pielea mea!

Îți sărut 

Ochii cu buzele mele!

Îți sărut tâmplele 

Cu tâmplele mele!

Și sufletul…

Ți-l sărut

Cu sufletul meu!

Te sărut ,pe tine

Cum sărută 

Vântul ….

Păpădiile zburătoare!

Cum sărută 

Roua ,

Frunzele,dimineața!

Te sărut 

Cu cuvinte,

Te sărut 

Cu zâmbetul meu,

Te sărut 

Cu pielea mea,

Pe pielea ta!

Te sărut !

Căci te iubesc!

J.B.

 

More ...

Retrospectivă

Partea I: Geneza absolută.

 

Nimic, nici timp, nici întuneric,

În jur se varsă vers pe vers,

Lipsit de viață și generic,

Se naște-al nostru univers.

 

Un haos făr’ de chip și nume,

Materie făr’ de lăcași,

Începe-n taină să îndrume

Ai universului urmași.

 

Colapsuri vii și violente,

Conchid în singularități.

Lipsit de har; de sentimente:

Un univers de unități.

 

În solitudine deplină,

Și-n amalgam de realitate,

Într-o cadență grea, divină,

Se naște o fraternitate.

 

O legătură strâns croită,

Nelimitată-n timp și vieți,

De univers adânc unită

Și așteptată de poeți.

 

Trec ani, din mii în miliarde,

Și-apoi din miliarde-n mii,

Aceeași indivizibilitate,

Rezistă-n anarhie, rezistă-n armonii.

 

 

Partea II: Pre-geneza definitorie inițială.

 

E toamna lui două mii trei,

Nouă septembre, miez de noapte,

În lipsă de-un stabil temei,

În univers, materia se zbate.

 

O mică rază nesfârșită,

Plutește printre supernove,

Lipsită de culoar și conduită,

Dărâmă-n matematici și in slove.

 

E-acea fraternitate uimitoare:

Se-ndreaptă-n deviere spre Pământ,

Dar în decelerare arzătoare,

Se-aude parcă suspinând.

 

Micuța unitate se divide

În două mici particule de stea,

Din care una scade în orbite,

Iar cea de-a doua, tot pe loc stătea.

 

Particula ce orbitează,

Se mișcă-n lipsă de recul,

Pe când cea ce staționează,

Formează parcă un tumul.

 

Și fracțiunea orbitantă,

Se-ndreaptă brusc către Pământ,

Iar cea stabilă și restantă,

Se-aude-n hohote plângând.

 

 

Partea III: Geneza definitorie inițială.

 

E ora trei, două minute-amare,

Pământul naște un copil,

Ce parcă ar fi vrut să zboare:

Dădea din mâini ca un debil.

 

Plângea umil, dar nebunatic,

De parcă dragostea-și pierduse,

Iar al său plâns tot mai sălbatic,

Ore întregi se menținuse.

 

Și totuși plânsul s-a sfârșit,

Băiatul soarta-și acceptase,

În starea-și vagă prăbușit,

Nici lacrimă nu-i mai rămase.

 

Trecut-au luni, doișpe-exact,

Copilu-un anișor avea,

Era chiar ziua lui de fapt,

Dar încă nu putea mergea.

 

Jucându-se pe-afară cu copiii,

Ceva în inimioară-l înțepă,

Și amețit de tainele prostirii,

În piciorușe brusc se ridică.

 

Copilul agitat și nebunatic,

Prin curte, în neștire tot aleargă,

Pân’ se oprește brusc ca un lunatic,

Și cerul vrea cu ochiul său să spargă.

 

În ceruri iar materia se zbate,

Particula ce-n taină aștepta,

Printre steluțe vii și variate

Înițiază tandru-a se mișca.

 

Se aranjează molcom în orbite

Și răbdător așteaptă suspinând,

O rază fină spre Pământ emite,

Copilul prinde-un zâmbet slab și blând.

 

 

Partea IV: Geneza definitorie finală.

 

Și iarăși luni trecut-au în neștire.

Nouăsprezece martie, două mii cinci.

Într-o măiastră, amplă strălucire,

Particula se-așterne în pelinci.

 

Coboară agresiv și nebunatic

Spre noul și eternul ei lăcaș,

Și într-un ger târziu, primăvăratic,

Se naște pe Pământ un nou urmaș.

 

O firavă și gingașă copilă,

Frumoasă ca o zână din povești,

Drăguță, zâmbăreață și umilă,

Că dac-o vezi n-ai cum să n-o iubești.

 

 

Partea V: Izolarea spațio-temporală.

 

Și uite că acum în univers

Steluțele ajuns-au pe Pământ,

Necunoscute-n spațiu și în vers,

Și neștiind de-al lor discernământ.

 

Și anii tot se surpă-n nicăieri,

Prezentul e concis, dar relativ,

Cuprinși de fericiri și de dureri,

Copiii viețuiesc rezumativ.

 

Striviți de izolare reciprocă,

Nici nu știau de ce li se urma,

În existență grea și univocă,

Drumul comun stătea a se forma.

 

 

Partea VI: Drumul comun. (Trecere la persoana I)

 

Și în sfârșit te-am întâlnit pe tine,

Fără să știu că te-am iubit mereu,

Delimitați de-a timpului cortine,

Am sfărâmat al nostru separeu.

 

Am revenit iubire iar acasă

Și ne-am iubit cuminte și deplin.

Atât de firavă, atât de grațioasă,

Că mă topesc în ochiu-ți cristalin.

 

Ești inima ce-mi bate în orbite,

Un helix în al nostru ADN,

Un satelit în nopțile-mi umbrite,

Prestigioasă ca un OZN.

 

Și te-am iubit în neștiință aspră,

Inconștient de-al nostru sentiment,

Dar să-ți admir iubirea ta măiastră,

O viață nu-mi va fi suficient.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍