Nu spune nu...!

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

              CB

Într-o zi de vară

Privirea ta m-a tulburat,

A noastră prima întâlnire,

A fost de neuitat.

Ai perceput ca ești al meu odinioară,

Și eu am înțeles că sunt a ta,

M-ai strâns în brațe într-o zi de vară,

Punându-mi mâna mea în mâna ta.

Stârnit-au-n mine o credere,

Cum n-am simțit până acum,

Dragostea din prima vedere,

Oare ea a fost, sau nu?

Însă apoi tu ai uitat de mine,

Iar eu mă sufocam de lacrimile amare,

Știai ce faci, ca nu e bine !

Dar tot ce noi iubim, peurmă moare.

Când eu plecam te-am acuprins,

Lăsându-mi sufletul să piară,

Ce am numit dragoste, s-a stins,

Cum s-a aprins, într-o zi de vară.

Cântă pasărea iubirii

La fereastra unei fete

In asfințitul serii,

Legând două suflete.

O vara-ntreaga ciripi

De pe ramura -nfllorata 

Fâlfâind ușor din aripi 

De a lor amor mișcata. 

Venise toamna ruginie,

Palise trilul ei divin,

Răgușise de la ploaie, 

Despartind a lor destin.

Purta idila lor in gânduri 

Printre frunzele uscate,

Ciugulea din ea frânturi 

Sub privirile tăcute.

Se cuibari de gerul iernii

In scorbura de Sub geam,

Râvnind blândețea vremii,

Noi la sobă ne chirceam.

Visam o nouă primăvară 

Cand glasul ei de mierla, 

Cândva cu flori ne cununara ,

Dăruind din ea o perlă...

Te zărisem departe,

Încă erai de -o șchioapă;

Cărunțit peste noapte,

Cu vântul în pleoapă.

Cu pasul legănat pășești,

Strecurăndu-te -n mulțime,

Din buze ceva șoptești,

Plimbi o sacoșă -n palme..

Mi ai întâlnit privirea.

Zâmbindu-mi cu candoare;

Te -nvăluise fericirea

Cu pupici și -mbrătisare.

A trecut un car de vreme 

Fără ecou răsunător,

Cuprinși de dileme 

Din amintirile ce dor..

-De -am avea ce -am irosit..

Și oftezi din rărunchi..

-Off, tăticu meu iubit,

Lipsa ta mi -era un junghi!..

E umbra ta iubite și nu te văd.

Și-aș vrea nespus să te revăd.

Să-ți spun cât de iubesc

Că am un dor de tine nebunesc.

Și mereu să ne îmbrățișăm,

Pe alei să ne furișăm,

Duși de un gând sublim

Și împreună veșnic să iubim.

La bătrânețe aș vrea să fim

Aici, tot la fel să ne iubim.

Să admirăm flori de salcâm

Tot aici pe acest tărâm.

Întoarce-te din neant la mine,

Trecutu-ți să nu mai pomine,

Și vei afla că-n veci, tu plecând

Poți vedea ce ai lăsat plângând.

Aș vrea să poți să îmi citești în ochi 

Primăvara care răsare în mintea mea

Și toate versurile scrise despre noi,

Nesuperficial, fără a le pierde noțiunea.

Visele mele de după ora trei a nopții

Conturând numai momente fericite.

Dar ele există doar între coperțile cărții

Ce poartă în loc de titlu numele noastre.

Căci eu scriu atunci când îmi lipsești 

Despre cât însemni și tot ce îmi doresc,

Ce aș vrea să îți spun când mă privești,

Despre ce simt, dar nu pot să rostesc. 

Despre cioburile de lângă patul tău

Și nisipul vărsat pe podeaua maronie...

Căci nu am suportat clipele ce se scurgeau 

Știind că mă vor despărți curând de tine. 

Am spart clepsidra în mod voit, neregretat,

Cu oarba speranța că voi opri timpul

Și pentru câteva ore chiar a funcționat...

Până a sunat de pe perete ceasul. 

Trezind conștientizarea interioară 

Că trebuie să plec, că trenul nu așteaptă...

Că de acum mă voi ruga timpului să treacă

Știind că te voi revedea tocmai la vară. 

 Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,

Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,

Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,

Să văd verdeața și, măreția florii

Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,

Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,

La toți, la toate, fără deosebire,

Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire

Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,

Pe care-l rătăcește-n viață, omul,

Și se abate, de la cararea dreaptă,

Călcând voit, pe partea-ntunecată

Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,

Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,

Raceala dintre noi, s-o transformăm,

În dragoste, iubire, și-n pace să visăm

Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,

Și-un câmp întins și, colorat de flori,

Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,

Și binecuvântare.....printre oameni

Am scris de apă, lumină, foc, pământ,

Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,

Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,

De către Cel de Sus, Păstorul blând!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

De unde vii măi Omule așa de istovit și gârbovit,

De parca-i duce-n spate povara lumii de la apus la răsărit.

Păi, bunul meu vecin să știi că-mi duc anii grei ai vieții,

Ce-au fost frumoși în tinerețe, dar triști la vârsta bătrâneții.

Nu înțeleg de ce te plângi, mi-a zis al meu tânăr prieten,

Când văd că ai de toate și chiar te miști destul de sprinten.

Nu m-a lăsat să-i dau răspuns să afle că nu-l plac,

Cu degetul s-a arătat spunându-mi cât este de sărac.

L-am ascultat cum invoca că n-are unde să muncească,

Și cum că doctorul i-a zis de munca grea să se ferească.

Atunci mirat l-am întrebat dac' are pus vreun diagnostic,

Și foarte-ngândurat mi-a explicat că are un deficit acustic.

Pentru moment mi-am spus că poate-și bate joc de mine,

Dar l-am simțit că munca nu-i de el și că părinti-l întreține.

La despărțire am îndrăznit timid să-i dau un sfat prietenesc,

De vrei puțină bunăstare, tovărășie fă cu cei ce munca o iubesc.

Nu cred c-a priceput prea mult din ceea ce i-am spus,

Că spatele mi-a-ntors și a plecat rapid și puțin indispus.

Din tot ce s-a-ntâmplat am încercat să trag concluzii,

Dar din păcate din nou am constatat că viața...e plină de iluzii!

Aseară-m fost să iau lumină,

Din locul sfânt și binecuvântat,

Și-am ascultat slujba în tihnă,

Să înțeleg ce s-a-ntâmplat

Lumina a venit din întuneric,

Adusă din lăcaș la noi de preot,

În jurul nostru totul era feeric,

Și-am încetat de-a face zgomot

În liniște s-au aprins lumânări,

Și-am așteptat rostit cuvântul,

Cu toți am purces la închinări,

Atenți ca flacăra să nu o fure vântul

Slujba sacralității a început,

Cu predica despre moarte-nviere,

Și-apoi văzduhul a fost străbătut,

De milenara axiomă ,,Hristos a Inviat",

iar noi în cor ,,Adevărat a Inviat"

....................................

An de an în biserici ne adunăm,

Și către Domnul rugăciuni înalțăm,

Unii pe alții aici noi ne iertăm,

Dar din păcate ce-am spus

uităm,...și din nimic,

iar ne certăm!

Ce buni prieteni am fost odată

Când mult mai tànăr eu eram,

Încredere-am avut în oameni

Trădarea pe atunci nu o știiam

Ne întâlneam pentru distracții

Găsind prilejuri pentru asta,

Ce bucurie mai aveam în suflet

Când masa o-ntindea nevasta

În jurul mesei abia-n-căpeam

Dar se găsea loc pentru fiecare,

Gustam și un pahar de băutură

După atâtea feluri de mâncare

Tot timpul era o bună dispoziție

Când împreună petreceam,

Mereu trăgeam câte-o cântare

Vecinii din somn noi îi trezeam

Țin minte că nu era supărare

Unii cu alții mereu glumeam,

Astăzi am fost noi la butoane

Mâine e rândul vostru la bairam

Și cum nimic nu ține-o veșnicie

Iar timpul ne-a mușcat din ani,

După o viață lungă de prietenie

Câțiva din ei îmi sunt dușmani

Când te gândești din ce motive

Noi spatele ni l-am întors,

Aș spune...minte n-am avut

Când ne-am certat de la un borș

................................

Cum timpul are sens doar înainte

Și niciodată nu s-a oprit minutul,

Bine ar fi să ne iertăm pân'a ne duce

Să-ne-mpăcăm și să uităm trecutul!

Am fost și am urcat pe munte

Acum când toamna fură frunza,

Pădurea rămâne goală și pustie

Iar pe poet nu-l mai ajută muza

Ajung lângă izvorul cristalin

Unde adesea setea-mi potolesc,

M-așez pe iarba rece și uscată,

Și-mi pun un pled să nu răcesc

Privesc cerul acoperit de nori

De unde-aud vuiet de avioane,

De-acolo cineva se uită și la noi

Și ne ascultă vorba-n telefoane

Îmi mut privirea către vale

Și văd frumoasa panoramă,

Este orașul meu de suflet

Aflat după pădurea de aramă

E seară și s-a făcut răcoare

Așa că mă îndrept spre casă,

A fost o drumeție ,,sănătoasă"

Și-acum flămând..voi sta la masă!

Mereu cu drag îmi amintesc

De-a noastră primă întâlnire,

Era în toamna lui optzeci plus

Și ne-am plăcut dintr-o privire

Eram atât de tineri și naivi

În lumea asta așa nedreaptă,

Studenți admiși la facultate

Fără a intui... ce ne așteaptă

Dar cui să-i pese ce va urma

Când astăzi ești îndrăgostit,

Crezi că ai totul și n-ai nimic

Și doar speranța de-a fi iubit

Ziua atunci era prea lungă

Și seara greu mai cobora,

Până să-mi văd ființa dragă

Minutul era mai mare decât ora

Ne așezam pe bănci sub tei

Si unde îi furam o sărutare,

Eram noi doi și totuși trei

Că luna ne privea din depărtare

Dar, ce-i frumos știm că nu ține

Și anii studenției rapid s-au dus

Iar noi cu diploma de absolvire

Toți, în càmpul muncii am ajuns

.......................................

Acum ne continuăm povestea

Făr' a uita că suntem muritori,

Și care au urcat în trenul vieții

Ca doi iubiți, dar totuși...călători!