Noi în loc de stele
Vom face așa să explodeze,
Inimile stelelor să ne-nfieze,
Să cadă lin pe irisul albastru,
Să ne-aducă o parte din astru
Pe care-l vom înălța,
Prin sărutare ne vom cățăra
Spre porțile unde nimeni nu va aștepta,
Ci doar păsări nocturne ne vor mângâia
Și întunericul ne va clătina
În pătucul său unde orice rău se va ierta.
Lasă pământul să se usuce,
De pe deget să-l suflăm și ne va duce
Vești despre trecutul înflorit pe cruce.
Lasă aerul să ne sărute,
Cu polen să ne ascundă ridurile multe,
Cu rouă să ne curețe de măști nevrute
Și să mai presară peste-a lumii poală
Ploaia stelelor din ochii noștri, iară...
Nu vreau să alegem un zâmbet nou de pe cuier,
Căci tot ce-i putred aici, în cer
E sortit căderii spre un pustiu etern,
Însă doar cu tine sunt de-acord
Să ne prăvălim pe ținutul mort.
De altfel vei orbi,
De atâtea vise te vei biciui,
Vei vedea doar zei,
Toți aplecați către genunchii tăi
Ca apoi să răstoarne săbii din scântei,
Să te cuprindă în îmbrățișări
Din șerpi ce adoră umerii tăi,
Să ucidă toate păsările ce-ți duc gândul
Către mine odată cu vântul,
Spre bârlogul meu ce tresare,
Se încarcă cu emoții și dispare,
Îmi lasă în loc de piele petale căzătoare
Pentru a amăgi natura și a nimeri în brațele tale
Unde suspinul devine strigăt de speranță,
Unde apele așteaptă porunca ta măreață
Ca să rămânem fără răsuflare,
Adormiți în corăbii din nisip, în apele liniștitoare
În așteptare ca viitorul să-și scrie o carte
Despre noi, copii născuți de noapte visătoare.
