În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
Poems in the same category
IARNA ASTA
E miez de iarnă și e ger,
Omătu-i așternut în valuri
Norii-s tulburi pe sub cer
Pânză albă-i sus pe dealuri.
Nu-i țipenie pe drumuri
Lumea-i toată închisă în casă
Doar din hornuri urcă fumuri,
Ce-i afară ? cui îi pasă?
Casele-s îmbobodite
Flori de ghiață râd în geam
Pe sub geamuri stalactite
Și ghirlande prinse-n ram.
Gerul lacom mă cuprinde,
Nasul mâinile îmi îngheață,
Vântul hora își întinde,
Mii de ace simt pe față.
Scârție omătu-n cale,
Gerul mă gonește în casă
Urlă lupii jos în vale,
Of, ce vreme nemiloasă!...
zece dimineti
pariez un pachet de țigări
și-un singur leu și două gări
că-n dimineți în care pleci
nu voi plânge zece seri;
dar când te-ntorci de doua ori
in cele zece dimineți
trupu-mi cade nevoit
caci nu-mi aminteam cum saruti
sau cum iubesti
sau cum zâmbești.
VISUL NOPȚII
Visez că vreau să prind o stea,
Din miile de stele să fie doar a mea,
Să-mi lumineze în noapte liniștea.
Când muza poeziei,se furișează-n casă,
Doar misterul nopții,treaz mai stă de strajă.
Steaua mea pe boltă,mirată mă privește
Raza-i de lumină cu mine vorbește,
Și de cele rele,ea mă ocrotește !...
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în norvegiană
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Ja, vi må bare ville,
Ja, hvis det hadde en positiv innflytelse på oss,
Ja, hvis det motiverte oss,
Ja, hvis han kunne forstå oss (de fleste kan ikke),
Ja, hvis hun kunne formidle til oss noe av hennes karakter, skjønnheten i sjelen hennes og hennes lidenskaper,
Ja, hvis jeg fortsatt sukker av glede når jeg ser på bildene hennes,
Ja, hvis hun forlot oss målløse over hvor unike ideene hennes var (en av dem overrasket meg virkelig på alle måter),
Ja, hvis hun visste hvordan hun skulle få oss til å ønske å se hennes synspunkt,
Ja, hvis hun kunne gi oss en milliarddel av gavene sine,
Ja, hvis hun smittet oss med sin latter, sin vennlighet og sine ønsker,
Ja, hvis du tror det har forandret deg til det bedre, at du har blitt rikere (moralsk, etisk, følelsesmessig),
Ja, hvis han ikke ga deg, foretrakk han å stole på deg, han trodde ikke han ville kaste bort tiden sin uten å få noen resultater,
Ja, hvis du heller ikke har forrådt tilliten hans,
Ja, hvis han visste hvordan han kunne innpode oss ambisjoner og øke dem gjennom den perioden vi kjente hverandre,
Ja, hvis vi finner ut at det ikke var mange som henne,
Ja, hvis han virkelig brydde seg om moralske verdier, hvordan kan hvert menneske oppnå en bedre, mildere, mer omsorgsfull og hyggeligere versjon av seg selv,
Ja, hvis jeg alltid hadde den samme spenningen hver gang jeg så henne, gjorde det ikke noe at hun ble sprutet med gjørmete regnvann, at hun hadde øyeblikk da hun var mer nervøs, at hun ble sint, at hun var sliten, at hun hadde influensa, og vi kunne ikke lenger nyte med de samme fantastiske karaktertrekkene,
Ja, hvis tankene som ble rettet til henne bar frukt i våre hjerter,
Ja, hvis hun ikke var en fremmed, var hun noe mer enn det, du følte at du kom nærmere henne, hun var som en venn eller en eldre søster,
Ja, hvis du gikk opp et trinn hver dag, med hennes hjelp,
Ja, hvis han kunne bygge alt med en slik ro og lidenskap at du virkelig ikke kan reagere på å tenke på det,
Ja, hvis du tror du ikke ville ha prøvd forgjeves å imponere henne,
Ja, alderdom betydde virkelig skjønnhet i hennes tilfelle, hun var mye fetere i ungdommen, men hun hadde viljen til å gå ned i vekt, hun hadde tid til å fikse eventuelle feil som plaget henne i seg selv, for å glede oss alle som 50-åring ,
Ja, det hadde virkelig vært verdt å delta i et realityprogram som "Romanians have talent",
Ja, fordi jeg tok opp ordet "talent", fra henne lærte jeg at det ikke er noe slikt, vi mottar ikke noe talent og vi tar ikke med oss til den andre verden, talentet hun viste var et ervervet talent. ferdighet, resultatet av noen vanlige,
Ja, da jeg falt (snublet), visste han hvordan han skulle hjelpe meg opp,
Ja, hvis bare du fortsatt kunne se henne på fortauet, på markedet, på konserter, på rådhuset, på stadion som kjører på de 70 årene hun ville vært i dag,
Ja, jeg vil gjerne se henne en gang til...
Min kjære kvinne (og initialene C. P.) som var mer som en eldre søster for meg (ca. 42 år eldre) i 7 år, da måtte du også reise, enda et stadium kom. Du forble som en gåte i underbevisstheten min, jeg vet ikke engang den dag i dag hvordan du ville ha ønsket at jeg skulle være, hva du ville ha likt mer å ha vist deg, men du ble værende et sted der, på listen over "Kvinner på 10 og på 10 menn", som fra et show med 10 karakterer.
Tilgi min klossethet i alt, men det var ikke med vilje, men jeg fryser, hjertet mitt raser, jeg har hjertebank, jeg svetter noen ganger kald, noen ganger varm, det er som om jeg ikke får nok luft inn lungene mine når jeg beundrer personligheten, innsatsen, alt du viste meg, og jeg, med tanke på min mangel på dyktighet siden den gang, kunne ikke vise deg noe annet enn det du alltid så.
Povara singurătății!
Am fost plecat o lungă vreme,
De lângă ea, pribeag prin lume,
Crezând c-așa-mi va fi mai bine,
Să evadez, să mă-nțeleg pe mine
Nu știu motivul cel adevărat,
Nici c-am alunecat în vreun păcat,
Tot ce-am simțit în doi am spus,
Și martor ne este Cel de Sus
Eram tot timpul, doar împreună,
Și pasul îl făceam ținuți de mână,
Privirea o aveam mereu senină,
De unde radia, o rază de lumină
Poate că viața a devenit rutină,
Iar dragostea tot mai puțină,
Iubirea noastră și-a luat zborul,
Și dusa-fost de vânt ca norul
Un timp am stat printre străini,
Prietenii adevărați fiind puțini,
Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,
Și la o dragoste cum am visat
.............................
Când singurătatea a devenit povară,
N-am rezistat și m-am întors în țară,
Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,
Convins că doar aici îmi este fericirea
Am căutat-o mult pe-a mea iubită,
Și spun că sa lăsat cu greu găsită,
Am discutat de-a noastră despărțire,
Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire
Să stau departe n-am rezistat,
Și-am înțeles că sunt iertat,
Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,
C-a suferit când a fost părăsită
......................................
Ușor în timp rana s-a vindecat,
Și m-am trezit bărbatul însurat,
Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,
Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Despărțirea
Nu-ncerca să vii la mine,
Nu-ncerca, că-i în zadar.
Afecțiunea mea pentru tine
N-a fost decât un amar.
Drum coiește-ți înainte!
Și voi încerca pe cât pot,
Iubire-mi s-o scot din minte
Fără sunetul de tropot.
Voi uita de-ale tale mângâieri,
De sărutul tău amăgitor.
Voi uita tot ce-a fost ieri,
Căci nu a fost decât un nor.
Other poems by the author
Pierduți de inimă
Suntem doar praf sub talpa timpului etern
Un mic detaliu în mișcare printre veacuri
Ne-am inventat un cronometru efemer
Uitând că inima de om nu-i ceas cu arcuri
De-are să doară suflet trist atins de dor
Nu te-aștepta să fii cumva băgat în seamă
Te-aruncă-n gol fără să simtă remușcări
De-ai fi pisică sau delfin te-ajută-n grabă
În alb și negru mărginindu-ne culori
Înlocuim iubirea caldă cu o rană
Lăsând s-ajungă biete inimi cerșetori
Frizăm ridicolul montând dragostea-n ramă
Să o privim contemplativ într-un muzeu
Reprezentare conformistă despre dramă
Să nu ne-atingă ne rugăm la Dumnezeu
Pierduți de inimă-necăm inima-n cramă
Oamenii toți sunt egoiști gândind la ei
Chiar și iubirea-i egoistă, nu te-ntreabă
Cu o tăcere închizând-o-ntre dureri
Pierduți de inimă vorbim într-o silabă
În echilibru învățăm cum să trăim
Goliți de suflet aruncăm dragostea oarbă
Iubirea sună-n poezii cuvânt sublim
Pierduți de inimă trăim fără dovadă
Ascultă
Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă
Închide-afară orice gând, frică alungă
Sub un cireș închide ochii și ascultă
S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă
Ascultă frunzele crescând, timpul cum umblă
Ascultă valu-mpins de vânt, greieri-n luncă
Ascultă ploile curgând, râul din umbră
Gândul chemându-te plângând, omul ascultă
Planeta-i ruptă-n bun și rău, urlând se-ncruntă
Lumea-ntre zei se-mparte-n tabere, se-nfruntă
Lasă-i pe toți și-ascultă-mi dragostea cum cântă
Numai iubirea va putea să șteargă umbră
Ascultă-mi inima și zi-mi de vrei să tacă
Te-ascunzi fugind crezând că timpul o să șteargă
Dragostea nu se va opri nicicând să bată
Te va-nsoți până ce timpul o să ardă
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Aceeași
Acasă, de ar fi aceeași casă
La drum, dacă ar fi același drum
Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume
Nu împărțim aceleași pagini pe-un album
Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă
Nisipul fin de-am măsura cu-același pas
Deși pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună
Numai în vise noi dansăm același vals
Șezând la masă, de ar fi aceeași masă
Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim
Deși pământul ne rodește-aceeași hrană
Gustul amar îmi lasă trist al meu destin
Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile
Lacrimi ar curge împărțind același loc
Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie
Tristă la mine pe obraz o simt curgând
Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe
Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp
Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde
Zilele nu ne-aduc același anotimp
În două suflete-ar vibra aceeași taină
Inimi ar bate-același cântec fremătând
Deși vorbim de când ne știm aceeași limbă
Fără de sens a devenit acel cuvânt
Fluturi
Pe-un colț de univers numit acasă
Răsar din praf și apă flori de câmp
Ieșind în lumea mică și curioasă
Doi fluturi colorați plutesc râzând
Închiși între betoane stau în casă
Doi fluturi de oraș muncesc pământ
Plantează tristă floare la freastră
Privind spre orizontul gri și strâmt
Alți fluturi merg grăbindu-se la coasă
Se-adună-n lăzi de sticlă murmurând
Schimbându-și mima tristă în voioasă
Și-ascund aripa frântă suspinând
Ursita-mparte șansele serioasă
Toți fluturii ar vrea să prindă vânt
Câțiva or să plutească-n iarbă deasă
Din floare tot nectarul culegând
Așa petrecem scurta noastră viață
Zburăm printre iluzii dispărând
Rămâne amintirea cea frumoasă
Doi fluturi colorați plutind râzând
Vânt în aripi, zbor de frunze
Vântul pierdut a stat demult, abia adie
Aripi atârnă la pământ de-o veșnicie
Se mișc-o frunză tremurând, apoi omie
Îmi iau avânt stârnit de vânt, ce nebunie
De zbor uitând caut în gând prin amintire
Sângele fierbe alergând ca-ntr-o beție
Aripi întind să prindă vânt, speranța-nvie
Plutind pe-o frunză, evadând, s-ating iubire
Aleargă sufletul flămând, gonind spre tine
Zborul spre stea e doar un gând, norul mă ține
Prin ceață drumul căutând mă pierd de mine
Frunzele-mi tremură urlând în agonie
Ciudatul vânt suflă rupând aripi divine
Aruncă sufletul plăpând schimbând destine
Usucă frunzele zburând printr-e suspine
Să mă golească transformând inima-n rime
Lipsit de vânt caut pământ cu ape line
Din nor căzând devin o piatră-ntre ruine
Zboru-i o frunză tremurând de amăgire
Ajung din om un simplu gând pe o hârtie