Poezie
aş vrea să-mi fi dulce taină
as vrea să-ţi dau săruturile pe care le meriţi
Ştiu eşti plin de cicatrci ,lasă-mă să te vindec,
Eşti bolnav de iubire,dar nu ştii cui să o dăruieşti,
te mai uiţi şa geam,eu la tine îţi admir ochii în lumina soarelui,
râzi alteori încep să te iubesc mai mult
iubessc tot ce eşti tu,nebunia ta o ador
îmi lipesc capul de umărul tău
mă săruţi uşor şi plăpând,
aş dori să ne iubim aşa pân în veşnicii
Category: Love poems
All author's poems: Albui Andreea
Date of posting: 2 августа 2023
Comments: 1
Views: 681
Comments
Poems in the same category
Si toate din cauza...
E liniste dura,
Nimic nu te-ncurca,
Doar chaos de fluxuri,
Ce capu-ti bifurca,
In feluri si feluri,
De ginduri mihnite,
Si toate din cauza
unei iubite...
Dormi
Daca ai fi-n povesti, ai fi craiasa
Si intregul univers ti s-ar alina in ochi
Sa stii ca un Luceafar te admira din fereastra,
Lumina lui, relevandu-te cat dormi.
Mirosul tau, ma lasa sa traiesc
Faptura ta, culeasa din bobi de soare
Mangaie spiritul ceresc,
Mangaie o infinitate intreaga.
Si cand te intorci cu spatele la geam
Nemurirea unui inger se termina,
Tot ce-i luat din plai si guri de rai
Luna, stele - toate plang, cu lacrimi de rugina.
Cerul, infinit de plin, in pauza -
S-a ferecat letal
Intr-o tacere de suspin, si-acum reteaza
Ca o zgaraietura in metal
Si o gratie argintie se dizolva in contrast
Cu melodia corosiva, ce o rasuna hornul
Dar acel inger dornic, inca sta la al tau cap
Si resemnat iti tot vegheaza somnul.
Un fel de gri
Mă tem să-ți spun ce-mi arde pe sub piele,
când tu te-apleci în mine, ca o umbră grea,
ce rost mai au cuvintele, când ele
se frâng în colțul mut al tăcerii tale,
ca de-o stâncă rea.
Sunt un strigăt pe care nu-l mai aud nici eu,
un cântec neterminat, într-o limbă uitată
și timpul o hoinară săgeată
care mă frânge-n secunde
ce ard laolaltă.
Mi-e frică să pun pe hârtie ce simt,
căci simțirea mea e un animal sfâșiat,
și tu taci… și-n tăcerea ta mă mint,
că poate,
poate n-ai plecat.
Dar tăcerea ta e un oraș fără uși,
o mare fără mal, un sfârșit fără început
și eu un fel de gri, printre cruci,
care încă-ți caută pașii
pierduți.
Aș vrea poate să taci mai blând
să nu mai doară gândul la tine,
căci tot ce nu-mi vorbești se face scrum
în pieptul meu,
o bibliotecă de ruine.
Pare că te-ai ascuns în fiecare stea,
printre cuvinte nespuse și priviri furișate,
dar eu, eu încă te caut în tăcerea ta
ca un nebun ce n-a învățat niciodată
cum să te lase.
Dacă m-ai fi auzit,
dacă ai fi știut că tăcerea ta
mă face să mă îndoiesc că-s om,
ai fi venit,
sau ai fi spus ceva,
sau nu ai fi spus nimic,
și poate lumea n-ar mai fi atât de grea.
Visul
Desculț pe plajă îmi aleargă visul
Etern pribeag, bătrân și fără zile
Cu pașii grei ce răscoleau nisipul
Lovit de valuri albe de dor și iubire
Dar unde-mi fugi? Unde te duci?
Pe ce cărări vrei să pășești ast' noapte?
Ce speri, ce vrei, ce lacrimi dulci
Brăzdează adanc în buzele sărate?
Eu sunt aici de-un veac și înc-o noapte
De-o zi și-o viață tot îți caut chipul
În falduri albe de valuri înspumate
Ce-n voal de nuntă ascundeau nisipul
Chemarea mea plutește peste ape
Din ceas în ceas spre ceruri se avântă
Și cere ca din gând să se adape
O inimă ce-n neguri veșnice s-afundă
Desculț pe plajă îmi aleargă visul
Eternul june plin de zile bune
Cu albe degete în pumn strânge nisipul
Ce-i azi, ce-i ieri, cine-mi poate spune?
Măriucăi - Nenumita visului și a existenței mele
Mă-nec în delta buzelor...
mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea
străluminând culoarea
ochilor – câmpie
năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup
Si toate din cauza...
E liniste dura,
Nimic nu te-ncurca,
Doar chaos de fluxuri,
Ce capu-ti bifurca,
In feluri si feluri,
De ginduri mihnite,
Si toate din cauza
unei iubite...
Dormi
Daca ai fi-n povesti, ai fi craiasa
Si intregul univers ti s-ar alina in ochi
Sa stii ca un Luceafar te admira din fereastra,
Lumina lui, relevandu-te cat dormi.
Mirosul tau, ma lasa sa traiesc
Faptura ta, culeasa din bobi de soare
Mangaie spiritul ceresc,
Mangaie o infinitate intreaga.
Si cand te intorci cu spatele la geam
Nemurirea unui inger se termina,
Tot ce-i luat din plai si guri de rai
Luna, stele - toate plang, cu lacrimi de rugina.
Cerul, infinit de plin, in pauza -
S-a ferecat letal
Intr-o tacere de suspin, si-acum reteaza
Ca o zgaraietura in metal
Si o gratie argintie se dizolva in contrast
Cu melodia corosiva, ce o rasuna hornul
Dar acel inger dornic, inca sta la al tau cap
Si resemnat iti tot vegheaza somnul.
Un fel de gri
Mă tem să-ți spun ce-mi arde pe sub piele,
când tu te-apleci în mine, ca o umbră grea,
ce rost mai au cuvintele, când ele
se frâng în colțul mut al tăcerii tale,
ca de-o stâncă rea.
Sunt un strigăt pe care nu-l mai aud nici eu,
un cântec neterminat, într-o limbă uitată
și timpul o hoinară săgeată
care mă frânge-n secunde
ce ard laolaltă.
Mi-e frică să pun pe hârtie ce simt,
căci simțirea mea e un animal sfâșiat,
și tu taci… și-n tăcerea ta mă mint,
că poate,
poate n-ai plecat.
Dar tăcerea ta e un oraș fără uși,
o mare fără mal, un sfârșit fără început
și eu un fel de gri, printre cruci,
care încă-ți caută pașii
pierduți.
Aș vrea poate să taci mai blând
să nu mai doară gândul la tine,
căci tot ce nu-mi vorbești se face scrum
în pieptul meu,
o bibliotecă de ruine.
Pare că te-ai ascuns în fiecare stea,
printre cuvinte nespuse și priviri furișate,
dar eu, eu încă te caut în tăcerea ta
ca un nebun ce n-a învățat niciodată
cum să te lase.
Dacă m-ai fi auzit,
dacă ai fi știut că tăcerea ta
mă face să mă îndoiesc că-s om,
ai fi venit,
sau ai fi spus ceva,
sau nu ai fi spus nimic,
și poate lumea n-ar mai fi atât de grea.
Visul
Desculț pe plajă îmi aleargă visul
Etern pribeag, bătrân și fără zile
Cu pașii grei ce răscoleau nisipul
Lovit de valuri albe de dor și iubire
Dar unde-mi fugi? Unde te duci?
Pe ce cărări vrei să pășești ast' noapte?
Ce speri, ce vrei, ce lacrimi dulci
Brăzdează adanc în buzele sărate?
Eu sunt aici de-un veac și înc-o noapte
De-o zi și-o viață tot îți caut chipul
În falduri albe de valuri înspumate
Ce-n voal de nuntă ascundeau nisipul
Chemarea mea plutește peste ape
Din ceas în ceas spre ceruri se avântă
Și cere ca din gând să se adape
O inimă ce-n neguri veșnice s-afundă
Desculț pe plajă îmi aleargă visul
Eternul june plin de zile bune
Cu albe degete în pumn strânge nisipul
Ce-i azi, ce-i ieri, cine-mi poate spune?
Măriucăi - Nenumita visului și a existenței mele
Mă-nec în delta buzelor...
mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea
străluminând culoarea
ochilor – câmpie
năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup
Other poems by the author
Iubitul meu
Iubitul meu cu ochii trişti
Să ştii că sunt aici
te-astept cu braţele deschise
dar nu pentru mult timp
mai ştii atunci pe bancă
naivi eram
îţi purtam iubirea-n suflet
de chin am zis să te las
Iubitul meu
Iubitul meu cu ochii trişti
Să ştii că sunt aici
te-astept cu braţele deschise
dar nu pentru mult timp
mai ştii atunci pe bancă
naivi eram
îţi purtam iubirea-n suflet
de chin am zis să te las
Albui Andreea