În căutarea iubirii

Distinsă doamnă să-nceapă show-ul ,

Să ne "iubim" până apare curcubeul,

Ascultă ploaia ce suspină la fereastră,

Dar și ecoul ce sosește tot pe-acolo,

Cântat de patul nostru șubrezit,

Noi tineri ne simțim dar nu mai suntem,

Iar de decență nici c-am auzit!

                         *

Distinsă doamnă te aștept de-o viață,

Și iată c-ai apărut precum o vrăjitoare,

Te plimbi agale în visele-mi fugare,

Pe mătura-ți vrajită,

Apoi dispari cum ai venit!

Există un sfârșit si la sfârșit

Chiar dacă nu este-nceput nimic,

Caci de iubire nimic n-am pomenit!

(1 august 2022-6 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Pe un drum bisericesc

Merg c-un pas bolesc

In timp ce privesc

Cum visele-mi zdrobesc

Din intunericul diabolesc

Vezi, ușor, cum strălucesc 

Nemărginirile care ma amăgesc. 

Nu le sunt dator, dar platesc. 

Plătesc pentru a lor răutate

Talant, cu talant in greutate

Pentru multe păcate 

Care-mi sunt interpretate

Credinta mea e a zeilor

Inima mi-o dau vremilor

Parearea,, vorbitorilor

Gandurile mele, vânturilor

Visele, tulburarilot

Si nu asta-m ales

Ma tot gandesc

De ce prigonesc, 

In asa mare exces? 

Mi-e necunoscut. 

Cu ce am gresit? 

Ca m-am nascut? 

Atunci de ce mi-e însușit 

Sa sufar pentru voi

Sa fiu un vistovoi

Care trage cat un razboi

Din cauza ale voastre nevoi? 

Prin a voastra urzurpare

Tot ce iubesc dispare

Tot ce imi doresc, moare

Nu regret, dar totusi doare. 

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Amo Parigi

Ogni volta che guardo dall'alto

questa città senza tempo.

Che il suo cielo sia azzurro o grigio,

o i suoi applausi sono forti,

o le sue lacrime sottile,

mi rendo conto sempre più che...

Amo Parigi in primavera,

Amo Parigi in autunno,

Amo Parigi in inverno, quando pioviggina,

Amo Parigi in estate, quando fa caldo.

Amo Parigi in ogni momento,

In qualsiasi momento dell'anno.

Amo Parigi, perché oh, perché amo Parigi?

Perché il mio amore è vicino.

Amo Parigi in primavera,

Amo Parigi in autunno,

Amo Parigi in inverno, quando pioviggina,

Amo Parigi in estate, quando fa caldo.

Amo Parigi in ogni momento,

In qualsiasi momento dell'anno.

Amo Parigi, perché oh,perché amo Parigi?

Perché il mio amore è vicino.

De nu-ți voi spune ale amorului cuvinte,

De voi lăsa ziua să zboare iar Precum suratele ei fac mereu,

Să nu bag clipele în seamă,

Iar timpului să nu-i mai recunosc valoarea,

Nici calendarului să-i dau vreun ban,

Să nu-mi mai pese de nimic în lumea asta rece, trecătoare

Să mă prefac precum un bolovan,

Ei bine eu aleg să fiu o ființă vie,

Să-ți spun într-una Te iubesc

Și iar și iar același infinit rostogolit,

Știind la fel de bine ca și tine,

Că doar amorul sincer

Nu vrea s-audă de sfârșit,

Aleg o altă zi,adică astăzi

Să te iubesc declarativ!

(30 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

Sufla si rasuna
Vintul prin poteci
Caci este o zina
Frumoasa de ingeri
Ea sta si asteapta
Sa plece undeva
Doar s-o astepte
Dragostea sa
Si uite-ntr-o zi
Apare pe un cal
Un print din poveste
Pe un nazdravan cal
Ei merg prin padure
Prin negre poteci
Pasesc peste muntii
Si apele reci
Si cind a ajuns
Mirare a fost
Castelul distrus
Si tatal mort
Cu glasul duios
Printul a spus
Eu,mama,m-ansor
Iar ea,n-a raspuns
Si mindra domnita
Din ochi a clipit
Si pentru intiia oara
Mama ,i-a zis
Afara-i un soare
Un nor auriu
Si pare ca-i seara
Pe cer e pustiu
Tu floare gingasa
Tu, poti iubi ?
Ce ai atita frumusete
Sau poti uri ?

La capătul de lume oameni pier

Furând lumina umblă sufletele-n noapte

Rămase umbrele secate cad inert

Arzând tulpina rădăcinilor uitate

Desprinse ciuture îneacă spre adânc

Strivind la capătul de lume realitate

Rănite urmele săpate calcă ciung

Cioplind imparele speranțe abdicate

Uscate zilele pălesc agonizând­

Umblă târându-se grăbite către noapte

Visele fără de rușine calcă strâmb

Adulmecând sângele rănilor mușcate

Crăpate palmele sădite în pământ

Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte

Vom deveni capăt de lume absentând

Brăzdând prezențele în locuri separate

Lipsiți de noi coabităm filozofând

Adăpostind în comentarii simple fapte

Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt

Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte

Dați-mi pastila mea de dor,

De dor de mamă și pridvor,

De dor de țară și de flori,

Al gliei strămoșești ogor.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu uit frate și popor,

Să nu-mi uit neamul românesc

Și vatra satului copilăresc.

Dați-mi pastila mea de dor

Să vizitez Carpații-n zbor,

Să văd din nou pământul sfânt,

Al inimii, frumos avut.

Dați-mi pastila mea de dor

Să văd al țării viitor,

Să văd copiii fericiți,

Să văd bunicii liniștiți.

Dați-mi pastila mea de dor

Să simt că mai trăiesc din nou,

Să simt miros de iasomie,

Să văd feciorii în câmpie.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu regret în veci al meu popor

Și-n clipa ce va fi să mor

Să mă îngropați în cimitirul gol.

Condamnatul ideal, fără nume, fără gânduri, doar născut să se supună

Într-un univers ce-mi pune pe cântarul nemuririi sufletul de muritor,

Care s-a născut să moară prin solicitarea mută a părinților ce vor

Să-și trăiască viitorul transferând în mine gene care nu au viitor.

Eu, semnatarul prin absență, pun sub semnul întrebării datoria de a mă naște

Într-o lume, simulacru, unde nimeni nu alege, ci doar este un ales

Ce se îndreaptă spre dezastru deghizat într-un concept care simulează moartea

Corpului predestinat să se întoarcă în pământul ce-a încercat să dea azi vieții o valoare și un sens.

Mi se acordă din oficiu funcția de om pestriț printr-un manifest-oracol ce semnează drept destin

Și consolidează dogma unui fanatism tembel de a crede într-o lume care arată în alt fel.

Am asimilat excesul oferit de Absolut ca un vulg ce își acceptă rolul lui de om lovit

De o soartă nemiloasă care scrie cu un condei, drept pe pielea ce îi ține oasele de om mișel.

Impostor venit pe lume să mă plimb ca individ într-un colectiv ce lasă la intrare un bilet

Unde se semnează moartea cu un scris lizibil, ferm, imitând, cu nonșalanță, un contabil mititel.

Se ridică o cortină, îmi aleg un scăunel și privesc ecranul care mă prezintă drept actor,

Un banal, un pierde-vară, un copil ce s-a născut într-o eră în care omul se ascunde-n propriul trup.

Într-o piesă specială cu peisaje dintr-o lume ce nu are adevăr, sunt actorul fără nume, fără țară, fără pic de viitor,

Fiindcă drama ce se joacă pe ecranul plutitor pare c-o să fie astăzi… că eu sunt un impostor.

Nici nu începe filmul bine că mă trage de picior un alai de coate-goale ce pășesc superior,

Pe covorul în care moartea mi-a ales ziua să mor și mă îndeamnă, fără jenă, ca să ies în coridor.

Resemnat, îmi port ființa spre ieșirea-n coridor unde mă așteaptă moartea cu biletul de actor

Și-mi arată calea scurtă către raiul plutitor unde mă așteaptă, iară, ciclul ăsta îngrozitor

De-a mă naște fără voie, fără haine, fără ochi, într-o lume în care viața nu mai are nici un scop,

Căci și l-a pierdut, sărmana, chiar în ziua în care moartea… i-a trimis pe primul om.

Nuanțele de gri sunt singurele umbre

Ce dansează sălbatic în calea ochilor,

Dorind să ascundă culorile curate,

Cerșesc grăbite atenția mea totală.

Infinitul curcubeu de nuanțe închise

Mă acaparează și mă izolează,

Creând pentru mine în abisuri

Un amestec de tristețe supremă.

Îmi măsoară apoi adâncimea tristeții

Cu o nuanță de gri metalizat,

Iar sălbaticul rânjet de mândrie

Mă face să cred că a reușit.

Intensitatea de gri asupra ființei mele

Îmi trezește neîmplinirile trecute

Și dorind să se sfârșească mai repede,

Îl rog să pregătească nuanța fatală.

Îmi închide cu nuanțele accesul spre viitor

Și izbindu-mă furios într-o fundătură,

Se năpustește exaltat din umbra griului

Spre jalnica și sumbra mea făptură.

Simt cum un gri nesfârșit mă străpunge,

Pătrunde în mine și curge prin sânge,

E parte din mine, îl simt peste tot,

Se face comod și așteaptă să mor.

Văd cerul senin acum când sunt mort

Și o liniște dulce mă îmbie la somn,

Din ape spre cer se ridică în zori

Frumos curcubeul plin de culori.

Mă învelesc cu pătura nimicniciei mele
Și-adorm cu gândul dus la nemurire,
Mă plimb hai-hui, un Nu prin Univers,
Cu tolba mea de lacrimi și c-un vers.

Strecor din ușa galaxiei moarte
Un maldăr de caiete, gros,
Sunt toate gândurile mele,
Notate cu un scris frumos.

Un gram de om pentru eternitate,
Un mic caiet de poezii,
Las pentru omenirea toată
Un vis de om pentru cei vii.

Să judeci ale mele fapte...

Greșit-am, oare, cu ceva

De toci aşa mărunt, mărunt,

Cam tot ce e în viaţa mea?

Întoarce-ţi faţa către tine,

Doreşte-ţi să te schimbi cumva!

Aşa, poate, mă uiţi pe mine

Şi faci ceva cu viaţa ta.

Nu plânge altul pentru tine

Şi nici nu vrea durerea ta.

De ce te-ar mai durea pe tine

Durerea surdă a altcuiva?

Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii

Nu critica şi nici huli,

Doar uită-te la umbra ta

Şi, poate, vezi ce om devii.

M-am mutat dintr-o chilie în alta
de frica demonilor ce mă ispiteau
și așa am descoperit că în pustietate
toate poartă culoarea întunericului.

În lipsa iubirii și a îmbrățișărilor tandre
am acceptat îmbrățisarea morții,
cu zâmbetul unui om ce știe că dincolo
sunt mai frumoase petele de lumină.

Mi-am separat sufletul de ființă
în azurul unei dimineți de primăvară,
când fluturii și păsările puneau în scenă
un magistral spectacol anual.

Răbdătoare, eternitatea mi-a îmbrăcat sufletul
cu insomniile Universului,
iar pentru a nu simți singurătatea
m-a aruncat în chip de stea într-un ocean plin de stele.