Noi doi!
Noi doi!
Ieri am plecat grăbit, spre tine,
Nu ne-am găsit, cum am vorbit,
Ori tu de mine, te-ai ascuns bine,
Sau eu pe drum, m-am rătăcit
Știu că era ziua și, Soarele pe Cer,
Și cunosteam cărarea, bătătorită,
Cred că-ți era frică, că mâna ți-o cer,
Și nu era timpul, pentru a fi căsătorită
Eram doi tineri, cu multe speranțe,
Credeam în iubire, visam la fericire,
Și noi am frânt, ale noastre năzuințe,
Și viața toată, a devenit, dezamăgire
Un timp, unul pe altul, ne-am evitat,
Crezând că vom păși in viață, separat,
Dar nu...că noi amarnic, ne-am înșelat,
Că rana s-a închis și noi, ne-am împăcat
De-atunci, până în ziua în care scriu,
Noi am rămas, cum am jurat, nedespărțiți,
Iubesc și sunt iubit, eu simt și asta știu,
Că--n astă lume, noi vom rămâne, îndrăgostiți
Acum, când anii mulți, îi numărăm,
De câtă vreme, suntem împreună,
Noi nu uităm și, zilnic binecuvântăm,
C-avem în casă, un fiu și-o noră bună!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Poems in the same category
Șobolani
fragment
...
Conductele de apă caldă
Fredonează-un dor de mamă
Într-un ritm curat de odă
Și murdar de tristă teamă.
Se-aud și pașii de gândaci;
În ecouri zgomotoși …
Oameni goi, gândaci săraci
Șobolani de foame roși.
Așternuturi de cartoane
Desenează peste tot,
Un pat de dor și-un vis pe mâine
Și tot ce-a fost într-un boicot.
Câte-o picătură-n noapte
Se izbește de trecut,
Într-un glas de dor și moarte …
Zgomotoșii au tăcut.
Iar o cruce-i scrijelită
Pe un perete umezit
Șoapta-i rugă-nlăcrimată,
Și trist copilul părăsit.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Fragment extras din "Șobolani" / Toate drepturile rezervate )
Steaua pierduta
M-am stins și nu mai am vreo așteptare,
Și parcă tu acum străluci mai tare..
Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..
Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...
In inima-mi tristețile doar ning,
Acum,când steaua ta parca rasare
Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...
Miriadele de sclipiri
Sclipesc miriadele pe cer
Înecate parcă-n bleu,
Le admirăm și le-adorăm,
Cum te admir și eu pe tine,
Dar rămân cufundată-n acest întuneric gol
Și te pierd prin miriadele de sclipiri din jurul tău!
Ea
Ofensată
De mamă,de tată,
Rănită,
De frate
Si ziuă și noapte.
Cu gînduri neînpăcate
Uitată.
Mai rar,
Telefonată!
Mai des vinovată
De zîmbet trădată
Lăsată să plîngă,săraca ...
De fată!
La suflet bogată
Cu sine-mbracată
Curată
Cu vocea, parcă crăpată
Încearcă
Să scoată
Durerea ce-o poartă!
Si strigă la poartă
Cu ce-s vinovată,
Că m-am născut fată!?
Deloc iubită,...
Cu vorbe tăioase, hrănită
Mai puțin fericită
Mai mult singură, singurică
Cu urechea ce-așteaptă
S-audă vrio șoaptă
Să se simtă, încurajată
De jos ridicată
Nu cu vorbe, cu faptă
Visată
În alb îmbracată
Ca oricare altă...
Vrea flori și să fie uimită
Pentr-un moment să se simtă
Iubită!
Sărutată
Înainte de-a fi culcată
Îndepărtată
Vrea la toți să împartă
Dragoste, adevărată.
Pare ciudată
Cînd o vezi încîntată
De nimicul ce parcă
A nimic și arată
Ea spune că-i artă
Credulă-n minciună
Lăsată să spună
Nimic să nu spună
Ce viață nebună!!!
De ce nu vii...?
Îmi cântă doru-n depărtare,
Din codri verzi, de pe poteci,
Și-un murmur rece de izvoare,
Îmi spune întruna c-ai să pleci.
Din praf și umbre nasc stihii,
Și plânge struna de vioară,
Și-aș vrea arcușul ei să fii,
Dar încă nu e primăvară...
Plângând ascult numai tăcerea,
Și-mi pare a fi un lung festin,
Încerc să-ngrop sub ploi durerea,
Dar într-o clipă nor devin.
Apoi opresc, să uit de toate,
Să-mbrac uitarea-n trup divin,
Căci viața-i duhul ce se zbate,
În carnea unui lut străin...
Și mă îndrept spre zări absente,
Spre visul care nu-i al meu,
Mișcările îmi sunt inexistente,
Și umbra-mi e, dar nu sunt eu.
Și totuși, tremurând sub stele,
Mă-nalț din norii mei târzii,
Și strig cu fața-ntre zăbrele,
De ce nu vii, de ce nu vii?
Nostalgie
Un cer de târzie toamnă,
Neînsorit, cu lacrimile-n nori,
Crează nostalgie Doamnă
Și gândul acesta iți dă fiori.
Un ochi discret printr-o fereastră
Înalță privirea și vocea în cânturi,
Imaginând culoarea-i albastră
Deasupra unei verde păduri.
Paleta de culori a vieții
Ți-aduce în simțuri trăire,
Vise frumoase în orele nopții
Trezite-n chemări de iubire.
Optimist este voalul gândirii
Și-ncerci să ocolești o oglindă.
Să nu se mai schimbe vrerea firii
Fugind de anii ce stau la pândă.
Ce poți aștepta de la un cer în noapte
Când o dorință-n suflet te frământă.
Cuvinte îndrăznind ca să le spui în șoapte
Dar Eu-ul și-al tău spirit le înfruntă.
Cu inima-n emoții palpitând,
Privirea-ți caută în zări lumina
Iar zorii zilei noaptea îngenunchind,
Supusă-i gândului ce poartă vina.
Șobolani
fragment
...
Conductele de apă caldă
Fredonează-un dor de mamă
Într-un ritm curat de odă
Și murdar de tristă teamă.
Se-aud și pașii de gândaci;
În ecouri zgomotoși …
Oameni goi, gândaci săraci
Șobolani de foame roși.
Așternuturi de cartoane
Desenează peste tot,
Un pat de dor și-un vis pe mâine
Și tot ce-a fost într-un boicot.
Câte-o picătură-n noapte
Se izbește de trecut,
Într-un glas de dor și moarte …
Zgomotoșii au tăcut.
Iar o cruce-i scrijelită
Pe un perete umezit
Șoapta-i rugă-nlăcrimată,
Și trist copilul părăsit.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Fragment extras din "Șobolani" / Toate drepturile rezervate )
Steaua pierduta
M-am stins și nu mai am vreo așteptare,
Și parcă tu acum străluci mai tare..
Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..
Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...
In inima-mi tristețile doar ning,
Acum,când steaua ta parca rasare
Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...
Miriadele de sclipiri
Sclipesc miriadele pe cer
Înecate parcă-n bleu,
Le admirăm și le-adorăm,
Cum te admir și eu pe tine,
Dar rămân cufundată-n acest întuneric gol
Și te pierd prin miriadele de sclipiri din jurul tău!
Ea
Ofensată
De mamă,de tată,
Rănită,
De frate
Si ziuă și noapte.
Cu gînduri neînpăcate
Uitată.
Mai rar,
Telefonată!
Mai des vinovată
De zîmbet trădată
Lăsată să plîngă,săraca ...
De fată!
La suflet bogată
Cu sine-mbracată
Curată
Cu vocea, parcă crăpată
Încearcă
Să scoată
Durerea ce-o poartă!
Si strigă la poartă
Cu ce-s vinovată,
Că m-am născut fată!?
Deloc iubită,...
Cu vorbe tăioase, hrănită
Mai puțin fericită
Mai mult singură, singurică
Cu urechea ce-așteaptă
S-audă vrio șoaptă
Să se simtă, încurajată
De jos ridicată
Nu cu vorbe, cu faptă
Visată
În alb îmbracată
Ca oricare altă...
Vrea flori și să fie uimită
Pentr-un moment să se simtă
Iubită!
Sărutată
Înainte de-a fi culcată
Îndepărtată
Vrea la toți să împartă
Dragoste, adevărată.
Pare ciudată
Cînd o vezi încîntată
De nimicul ce parcă
A nimic și arată
Ea spune că-i artă
Credulă-n minciună
Lăsată să spună
Nimic să nu spună
Ce viață nebună!!!
De ce nu vii...?
Îmi cântă doru-n depărtare,
Din codri verzi, de pe poteci,
Și-un murmur rece de izvoare,
Îmi spune întruna c-ai să pleci.
Din praf și umbre nasc stihii,
Și plânge struna de vioară,
Și-aș vrea arcușul ei să fii,
Dar încă nu e primăvară...
Plângând ascult numai tăcerea,
Și-mi pare a fi un lung festin,
Încerc să-ngrop sub ploi durerea,
Dar într-o clipă nor devin.
Apoi opresc, să uit de toate,
Să-mbrac uitarea-n trup divin,
Căci viața-i duhul ce se zbate,
În carnea unui lut străin...
Și mă îndrept spre zări absente,
Spre visul care nu-i al meu,
Mișcările îmi sunt inexistente,
Și umbra-mi e, dar nu sunt eu.
Și totuși, tremurând sub stele,
Mă-nalț din norii mei târzii,
Și strig cu fața-ntre zăbrele,
De ce nu vii, de ce nu vii?
Nostalgie
Un cer de târzie toamnă,
Neînsorit, cu lacrimile-n nori,
Crează nostalgie Doamnă
Și gândul acesta iți dă fiori.
Un ochi discret printr-o fereastră
Înalță privirea și vocea în cânturi,
Imaginând culoarea-i albastră
Deasupra unei verde păduri.
Paleta de culori a vieții
Ți-aduce în simțuri trăire,
Vise frumoase în orele nopții
Trezite-n chemări de iubire.
Optimist este voalul gândirii
Și-ncerci să ocolești o oglindă.
Să nu se mai schimbe vrerea firii
Fugind de anii ce stau la pândă.
Ce poți aștepta de la un cer în noapte
Când o dorință-n suflet te frământă.
Cuvinte îndrăznind ca să le spui în șoapte
Dar Eu-ul și-al tău spirit le înfruntă.
Cu inima-n emoții palpitând,
Privirea-ți caută în zări lumina
Iar zorii zilei noaptea îngenunchind,
Supusă-i gândului ce poartă vina.
Other poems by the author
La o cafea!
Bună dimineața îți spun iubito
Și mâna ți-o întind să te ridici,
Să savurăm și azi în doi cafeaua
Și să primesc la schimb...pupici.
Vreau să simți aroma fermecată
În care-am pus dragostea mea,
Iubirea să ne cuprindă pe amândoi
Și să uităm că uneori viața e grea.
Privește cum raza soarelui așteaptă
S-ajungă și la noi de după munte,
Să-ți mângâie ușor chipul frumos
Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.
Să știi că am ales cana ce-ți place
Și-n care-ai pus frumoase amintiri,
Iar pentru mine am căutat ceșcuța
Din care am băut cândva la întâlniri.
În colțul mesei am pus trandafiri
Cu care în tinerețe te-am cucerit,
Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa
Pe care am visat-o și visul împlinit
Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte
Și-am îndulcit-o cu miere de albine,
Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie
Mărturisind că inima-mi îți aparține!
În drumeție!
Am fost și am urcat pe munte
Acum când toamna fură frunza,
Pădurea rămâne goală și pustie
Iar pe poet nu-l mai ajută muza
Ajung lângă izvorul cristalin
Unde adesea setea-mi potolesc,
M-așez pe iarba rece și uscată,
Și-mi pun un pled să nu răcesc
Privesc cerul acoperit de nori
De unde-aud vuiet de avioane,
De-acolo cineva se uită și la noi
Și ne ascultă vorba-n telefoane
Îmi mut privirea către vale
Și văd frumoasa panoramă,
Este orașul meu de suflet
Aflat după pădurea de aramă
E seară și s-a făcut răcoare
Așa că mă îndrept spre casă,
A fost o drumeție ,,sănătoasă"
Și-acum flămând..voi sta la masă!
Ana, Ioachim, Maria și Iisus!
Acum în preajma de Ajun
Încerc smerit eu să vă spun,
Despre un Om adevărat
Care pe cruce l-au urcat
Motive multe i-au adus
Celui ce este chiar Iisus,
Născut din fecioara Maria
Ce ne-a adus și bucuria
Prin îngeri s-a vestit minunea
Lui Ioachim și Anei soția,
Că vor avea-o pe Maria
Ce îl va naște pe Mesia,
O viață-ntreagă s-au rugat
Să aibă un urmaș lăsat,
Și chiar la bătrânețea lor
Maria s-a născut cu dor
Minune mare s-a-ntâmplat
Lui Ioachim, păstor adevărat,
Și Anei a lui soție stearpă
De lumea toată acuzată,
Că ea un prunc nu are-ncasă
Și e rușine pentru castă
Dar iată!!..Maria a venit
Cum îngerii au prevestit,
Și Ana cu Ioachim au mulțumit
Și daruri multe au împărțit
De bucurie au dus la templu
Drept jertfă Domnului,
Zece mioare/ doisprezece viței
Și zece capre pentru ei (popor)
Părinții ei au înțeles
Că ea va naște pe Ales,
Și numele Iisus va fi
Pe noi El ne va mântui
În ieslea rece s-a născut
Copil dorit și mult plăcut,
Iar magii smirnă i-au adus
Copilului numit Iisus
Și vestea imediat s-a dus
Către acei aflați mai ,,sus",
Și ca poporul să nu creadă
Pe dată au gândit să-l piardă
Atunci Iisus după Născare
De magi a fost pus în mișcare,
Ascuns de cei ce l-ar fi vrut ucis
Și niciodată, circumcis
Pecând El cu Maria prin pustie
În timp s-a săvârșit călătorie,
Și s-a întors în a lui țară
Crescând ca sfânt, dar cu ocară
Și multe a avut a trage
De la cei mari fără de lege,
Care simțind puterea Lui
Au vrut să-l dea pământului
Iisus cu ucenicii săi
I-a pedepdit pe toți cei răi,
Și tuturor le-a arătat
Calea cea dreaptă de urmat
Minuni și fapte a făcut
Cât pe pământ El a stătut,
Dar cei mișei au hotărât
Să fie El chiar omorât
Pe cruce a fost răstignit
Și-n cuie groase pironit,
Să bea..nu apă..Lui i-au dat
Și doar oțet pe buze aplicat
Pe cap i-au pus ramuri de spin
Rănindu-L și trăind un mare chin,
Cuvinte de ocară i-au adus
Spunându-i...salvează-te Iisus
Poporul a fost întrebat
Pe cine vrea eliberat,
În cor atunci ei toți au spus
Barnaba..hoț..nu pe Iisus
La moarte fie condamnat
Și chiar așa s-a întâmplat,
Și-n peșteră înmormântat
Și-a treia zi a Înviat..ce minunat!
Și s-a-nălțat cu slavă mare
Pentru a noastră grea iertare,
La dreapta Tatălui El este
Și ne aduce nouă veste,
Să facem fapte pe pământ
Și legământ cu Domnul sfânt
Păcatele ne vor fi iertate
Dar fără să mai fie repetate
Acum la Nașterea cea sfântă
Așa cum îngerii cuvântă,
Să fim mai buni și cu iertare
Ca să primim cu toții..binecuvântare!
De la Cel ce-a pătimit
Domnul fie proslăvit
Cu toții Lui să ne-nchinăm,
Și rugăciuni să înălțam,
Să mulțumim neîncetat
Că El pe noi..nu ne-a uitat!
Obsesie!
Am oferit și n-am primit,
Am dat și refuzat am fost,
Oferta mea nu te-a clintit,
Să mai încerc, nu are rost
În mintea mea erai o stea,
Să vin spre tine, frică-mi era,
Să nu pătrundă-n umbra mea,
Lumina ta și să-mi fure liniștea
Seară de seară te priveam,
Și strălucirea ta o admiram,
Stăteam pitit după un geam,
Și fericit deplin, eu tremuram
Era un tremur, puțin necontrolat,
Și nu știam de ce sunt emoționat,
Chiar daca chipul tău era plecat,
Din geamul meu un pic crăpat
Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,
Cum dis de dimineața tu plecai,
La geam eram prezent și așteptam,,
Pe tine să te văd din nou, cum reveneai
Și zilnic mă bucura a ta sosire,
Fără ca cineva să poată ști,
Să mă arăt nu îmi era în fire,
Curaj n-aveam să dau de știre
Într-un târziu, fiind lucid am realizat,
Că-n viața minuni s-au întâmplat,
Și voua acum vă spun la ce priveam,
Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Iubiți în trenul vieții!
Mereu cu drag îmi amintesc
De-a noastră primă întâlnire,
Era în toamna lui optzeci plus
Și ne-am plăcut dintr-o privire
Eram atât de tineri și naivi
În lumea asta așa nedreaptă,
Studenți admiși la facultate
Fără a intui... ce ne așteaptă
Dar cui să-i pese ce va urma
Când astăzi ești îndrăgostit,
Crezi că ai totul și n-ai nimic
Și doar speranța de-a fi iubit
Ziua atunci era prea lungă
Și seara greu mai cobora,
Până să-mi văd ființa dragă
Minutul era mai mare decât ora
Ne așezam pe bănci sub tei
Si unde îi furam o sărutare,
Eram noi doi și totuși trei
Că luna ne privea din depărtare
Dar, ce-i frumos știm că nu ține
Și anii studenției rapid s-au dus
Iar noi cu diploma de absolvire
Toți, în càmpul muncii am ajuns
.......................................
Acum ne continuăm povestea
Făr' a uita că suntem muritori,
Și care au urcat în trenul vieții
Ca doi iubiți, dar totuși...călători!
Împăcare!
Hai să ne-mpăcăm chiar azi
Că mâine poate fi târziu,
Să credem iarăși în iubire
Iar eu prieten drag să-ți fiu.
Ne știm parcă de-o veșnicie
Și peste multe am trecut,
Doar împreună am luptat
Și rău la nimeni n-am făcut.
A fost și vânt, au fost și ploi
Ba chiar și câteva furtuni,
Dar am știut cum să trăim
În adevăr și nu-n minciuni.
Nu cred că poți uita vreodată
Trecutul când ne-am cunoscut,
Și viața noastră atât de fericită
Pentru că alții răul ni l-au vrut.
Știm amândoi destul de bine
Că-n jur avem destui dușmani,
Iar satisfacții să le dăm nu vreau
Când ne iubim de-atâția ani.
Așa că hai să lăsăm amândoi
Din tot ce e orgoliu păcătos,
Iar lumea să rămână cu ale ei
Și să uităm prostia...de-a fi gelos!
La o cafea!
Bună dimineața îți spun iubito
Și mâna ți-o întind să te ridici,
Să savurăm și azi în doi cafeaua
Și să primesc la schimb...pupici.
Vreau să simți aroma fermecată
În care-am pus dragostea mea,
Iubirea să ne cuprindă pe amândoi
Și să uităm că uneori viața e grea.
Privește cum raza soarelui așteaptă
S-ajungă și la noi de după munte,
Să-ți mângâie ușor chipul frumos
Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.
Să știi că am ales cana ce-ți place
Și-n care-ai pus frumoase amintiri,
Iar pentru mine am căutat ceșcuța
Din care am băut cândva la întâlniri.
În colțul mesei am pus trandafiri
Cu care în tinerețe te-am cucerit,
Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa
Pe care am visat-o și visul împlinit
Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte
Și-am îndulcit-o cu miere de albine,
Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie
Mărturisind că inima-mi îți aparține!
În drumeție!
Am fost și am urcat pe munte
Acum când toamna fură frunza,
Pădurea rămâne goală și pustie
Iar pe poet nu-l mai ajută muza
Ajung lângă izvorul cristalin
Unde adesea setea-mi potolesc,
M-așez pe iarba rece și uscată,
Și-mi pun un pled să nu răcesc
Privesc cerul acoperit de nori
De unde-aud vuiet de avioane,
De-acolo cineva se uită și la noi
Și ne ascultă vorba-n telefoane
Îmi mut privirea către vale
Și văd frumoasa panoramă,
Este orașul meu de suflet
Aflat după pădurea de aramă
E seară și s-a făcut răcoare
Așa că mă îndrept spre casă,
A fost o drumeție ,,sănătoasă"
Și-acum flămând..voi sta la masă!
Ana, Ioachim, Maria și Iisus!
Acum în preajma de Ajun
Încerc smerit eu să vă spun,
Despre un Om adevărat
Care pe cruce l-au urcat
Motive multe i-au adus
Celui ce este chiar Iisus,
Născut din fecioara Maria
Ce ne-a adus și bucuria
Prin îngeri s-a vestit minunea
Lui Ioachim și Anei soția,
Că vor avea-o pe Maria
Ce îl va naște pe Mesia,
O viață-ntreagă s-au rugat
Să aibă un urmaș lăsat,
Și chiar la bătrânețea lor
Maria s-a născut cu dor
Minune mare s-a-ntâmplat
Lui Ioachim, păstor adevărat,
Și Anei a lui soție stearpă
De lumea toată acuzată,
Că ea un prunc nu are-ncasă
Și e rușine pentru castă
Dar iată!!..Maria a venit
Cum îngerii au prevestit,
Și Ana cu Ioachim au mulțumit
Și daruri multe au împărțit
De bucurie au dus la templu
Drept jertfă Domnului,
Zece mioare/ doisprezece viței
Și zece capre pentru ei (popor)
Părinții ei au înțeles
Că ea va naște pe Ales,
Și numele Iisus va fi
Pe noi El ne va mântui
În ieslea rece s-a născut
Copil dorit și mult plăcut,
Iar magii smirnă i-au adus
Copilului numit Iisus
Și vestea imediat s-a dus
Către acei aflați mai ,,sus",
Și ca poporul să nu creadă
Pe dată au gândit să-l piardă
Atunci Iisus după Născare
De magi a fost pus în mișcare,
Ascuns de cei ce l-ar fi vrut ucis
Și niciodată, circumcis
Pecând El cu Maria prin pustie
În timp s-a săvârșit călătorie,
Și s-a întors în a lui țară
Crescând ca sfânt, dar cu ocară
Și multe a avut a trage
De la cei mari fără de lege,
Care simțind puterea Lui
Au vrut să-l dea pământului
Iisus cu ucenicii săi
I-a pedepdit pe toți cei răi,
Și tuturor le-a arătat
Calea cea dreaptă de urmat
Minuni și fapte a făcut
Cât pe pământ El a stătut,
Dar cei mișei au hotărât
Să fie El chiar omorât
Pe cruce a fost răstignit
Și-n cuie groase pironit,
Să bea..nu apă..Lui i-au dat
Și doar oțet pe buze aplicat
Pe cap i-au pus ramuri de spin
Rănindu-L și trăind un mare chin,
Cuvinte de ocară i-au adus
Spunându-i...salvează-te Iisus
Poporul a fost întrebat
Pe cine vrea eliberat,
În cor atunci ei toți au spus
Barnaba..hoț..nu pe Iisus
La moarte fie condamnat
Și chiar așa s-a întâmplat,
Și-n peșteră înmormântat
Și-a treia zi a Înviat..ce minunat!
Și s-a-nălțat cu slavă mare
Pentru a noastră grea iertare,
La dreapta Tatălui El este
Și ne aduce nouă veste,
Să facem fapte pe pământ
Și legământ cu Domnul sfânt
Păcatele ne vor fi iertate
Dar fără să mai fie repetate
Acum la Nașterea cea sfântă
Așa cum îngerii cuvântă,
Să fim mai buni și cu iertare
Ca să primim cu toții..binecuvântare!
De la Cel ce-a pătimit
Domnul fie proslăvit
Cu toții Lui să ne-nchinăm,
Și rugăciuni să înălțam,
Să mulțumim neîncetat
Că El pe noi..nu ne-a uitat!
Obsesie!
Am oferit și n-am primit,
Am dat și refuzat am fost,
Oferta mea nu te-a clintit,
Să mai încerc, nu are rost
În mintea mea erai o stea,
Să vin spre tine, frică-mi era,
Să nu pătrundă-n umbra mea,
Lumina ta și să-mi fure liniștea
Seară de seară te priveam,
Și strălucirea ta o admiram,
Stăteam pitit după un geam,
Și fericit deplin, eu tremuram
Era un tremur, puțin necontrolat,
Și nu știam de ce sunt emoționat,
Chiar daca chipul tău era plecat,
Din geamul meu un pic crăpat
Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,
Cum dis de dimineața tu plecai,
La geam eram prezent și așteptam,,
Pe tine să te văd din nou, cum reveneai
Și zilnic mă bucura a ta sosire,
Fără ca cineva să poată ști,
Să mă arăt nu îmi era în fire,
Curaj n-aveam să dau de știre
Într-un târziu, fiind lucid am realizat,
Că-n viața minuni s-au întâmplat,
Și voua acum vă spun la ce priveam,
Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Iubiți în trenul vieții!
Mereu cu drag îmi amintesc
De-a noastră primă întâlnire,
Era în toamna lui optzeci plus
Și ne-am plăcut dintr-o privire
Eram atât de tineri și naivi
În lumea asta așa nedreaptă,
Studenți admiși la facultate
Fără a intui... ce ne așteaptă
Dar cui să-i pese ce va urma
Când astăzi ești îndrăgostit,
Crezi că ai totul și n-ai nimic
Și doar speranța de-a fi iubit
Ziua atunci era prea lungă
Și seara greu mai cobora,
Până să-mi văd ființa dragă
Minutul era mai mare decât ora
Ne așezam pe bănci sub tei
Si unde îi furam o sărutare,
Eram noi doi și totuși trei
Că luna ne privea din depărtare
Dar, ce-i frumos știm că nu ține
Și anii studenției rapid s-au dus
Iar noi cu diploma de absolvire
Toți, în càmpul muncii am ajuns
.......................................
Acum ne continuăm povestea
Făr' a uita că suntem muritori,
Și care au urcat în trenul vieții
Ca doi iubiți, dar totuși...călători!
Împăcare!
Hai să ne-mpăcăm chiar azi
Că mâine poate fi târziu,
Să credem iarăși în iubire
Iar eu prieten drag să-ți fiu.
Ne știm parcă de-o veșnicie
Și peste multe am trecut,
Doar împreună am luptat
Și rău la nimeni n-am făcut.
A fost și vânt, au fost și ploi
Ba chiar și câteva furtuni,
Dar am știut cum să trăim
În adevăr și nu-n minciuni.
Nu cred că poți uita vreodată
Trecutul când ne-am cunoscut,
Și viața noastră atât de fericită
Pentru că alții răul ni l-au vrut.
Știm amândoi destul de bine
Că-n jur avem destui dușmani,
Iar satisfacții să le dăm nu vreau
Când ne iubim de-atâția ani.
Așa că hai să lăsăm amândoi
Din tot ce e orgoliu păcătos,
Iar lumea să rămână cu ale ei
Și să uităm prostia...de-a fi gelos!