Graiul auriu
Aș vrea să mă auzi când cânt în tăcere,
Să-ți ajungă glasul meu până la marginea lumii, ușor,
Când fiecare notă se naște din dorul meu,
Și tu ești muza, care mă face să zbor.
Căci fiecare cântec ce iese din piept,
Este o poveste pe care doar tu o știi,
Fiecare acord, o vibrație înălțătoare,
Iar tu ești lumina care în inima mea vie.
Aș vrea să mă auzi cum pictez cu cuvinte,
Cum culorile sufletului meu devin adevăr,
Cu fiecare tușă, fiecare nuanță de dor,
Tu ești pensula care-mi dă contur.
Talentul meu, un foc ce arde cu tine,
Fără tine, nu aș ști ce înseamnă a crea,
Căci în tine găsesc inspirația divină,
Tu ești sursa mea, și eu, doar un râu ce curge spre ea.
Când cânt și pictez, totul se deschide în fața ta,
Și aș vrea să te știu aproape, să mă asculți,
Căci tu ești zborul ce îmi dă aripi,
Și fără tine, rămân doar umbre, fără rădăcini.
Aș vrea să mă auzi și să mă simți,
Să vezi cum talentul meu prinde viață din dor,
Căci tu ești muza mea, și în tine mă regăsesc,
Când cânt și când pictez, tu ești visul meu de aur, fără-nceput.
Poems in the same category
Rămâi iubire
Unicul meu vis e să fim împreună,
Să trăim o dragoste nebună,
Dar tu dispari scuzându-te cu dibăcie,
Iar eu rostesc, lipsit de bucurie,
Iubito nu pleca ! Rămâi o veşnicie.
Îţi place să mă chinui ştiind că te iubesc,
Şi alta ca tine nicicând n-o să-ntâlnesc,
Vino minune … cu mine dragostea împarte,
Căci nimeni şi nimic nu ne va desparte,
Dar să nu fugi, te rog, rămâi până la moarte.
Nici nu clipeşti măcar la a mea rugăminte,
Îngheţi cu-a ta privire şi sufletu-mi fierbinte,
Te ştiu că eşti aparte cu spirit neuman,
Şi-a mea iubire a fost rostită în van,
De aceea te rog din suflet, rămâi. Măcar un an.
De mână amândoi o să zburăm prin univers,
Îţi voi cânta mii de poeme şi toate într-un vers,
Chiar de nu crezi din aştri îţi voi împleti cunună,
Iubindu-ne necontenit sub clar de lună,
Dar să nu pleci. Rămâi puţin. Măcar o lună.
Eşti numitorul comun a tot ce e frumos,
Dar alăturea-ţi roşesc ca un frate incestuos,
Mi-e teamă într-una că mă vei părăsi,
De-o fi să-ntâmple asta, eu nu voi mai trăi.
De aceea te rog iubito, rămâi, măcar o zi.
Vom merge chiar şi-n paradis,
Ne preschimbăm în îngeri şi vom trăi un vis,
Cu stele şi luceferi ne vom prinde-n horă,
Iar când dragostea afrodiziacă ne devoră,
Iubito … să nu pleci, mai stai o oră.
Primăvara inimii mele în olandeză
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
De lente van mijn hart
Een aardige jongen, George...
Een introverte jongen, George...
Een grappige jongen, George...
Een jongen zoals ik nog nooit eerder heb ontmoet, George,
Een jongen voor wie elke aandacht telt, George,
Een jongen die van gedichten houdt, George,
Een expressieve en artistieke jongen, George,
Een jongen die ons heel graag mee wil nemen voor een ritje op de hydrobike, George...
Een jongen die echt wil dat we op de picknick verhalen gaan vertellen, George.
Een jongen om mee naar de bioscoop te gaan, speelt, George,
Een jongen met een eenvoudige maar goedgekozen smaak, George,
Een dappere en vastberaden jongen, George,
Een jongen die van ouderwetse modetijdschriften houdt, George,
Een jongen die bij elke gelegenheid meer bloemen, snoepjes, George,
Een jongen wiens gedichten mij steeds meer aantrekken, George,
Een jongen die duizend keer schrijft, knipt en herschrijft totdat hij precies uitdrukt wat hij wil, George.
Een jongen met wie ik naar de buurman ga die Spaanse les geeft, George,
Een jongen die, als ik leerachterstand raak, ook op mij mediteert, George,
Een jongen die naar ongeveer dezelfde soort muziek luistert, George.
George, mijn herinneringen aan jou, hoe ik je ontmoette en hoeveel ik hield van hoe je schreef, hoe je pizza at, hoe je lachte om mijn grappen (want normaal lach ik alleen), hoe je soms om mij lachte, hoe we vroeger lachten hoe we allebei door de steegjes reden, hoe we allebei op de motor reden, op de snelweg van de zon, de snelheidslimiet overschreden, met onze haren in de wind, zorgeloos, hoe we elkaar een goed gevoel konden geven, hoe we ons op konden vrolijken, veel plezier in pubs, ga naar voetbalwedstrijden, schreeuw en spuug zaden, speel met mijn Nebelung-kat, geef me een pen waar je je verveelde, ik zou hem repareren en je zou heel blij zijn. Mooie herinneringen, jammer dat je vertrok met ik weet niet welk project in Brazilië. Het is niets, je was jong, zoals Otilia uit "Otilia's Enigma" zou zeggen, je had je dromen en je moest ze waarmaken. Er zijn zoveel andere meisjes, maar je had dat project echt nodig. Ik begrijp je, dat deed je niet laat me veel gedichten achter, maar ik zal ze bewaren, hun herinnering zal steeds meer tot bloei komen als ik ze lees, er doorheen blader, als ik geniet van je schrijven en van wat je met die regels wilde uitdrukken.
Nu știi
Nu vrei să știi, ce simplu
Nu vrei s-auzi, ce trist
Nu vrei să vezi ce lacrimi
Nu simți cât om ai stins
Știi oare cât mă doare?
Știi oare ce-ai aprins?
Știi oare ce-i iertare?
Știi tu ce-nseamnă trist?
Cât suflet lași să piară
Cât inimă să ai
Cât omul mai contează
Cât mână poți să dai
Te caută privirea
Te caută prin ploi
Te caută speranța
Te-așteaptă-n prag cu flori
Iubesc fără de margini
Iubesc cât am să fiu
Iubesc fără de șanse
Iubesc de nu mai știu
Rămân doar amintire
Lăsat pe-un fir de nor
Uitat zâmbetu-n vise
Acolo încă zbor
Tristețea mă doboară
M-arunci să cad în gol
Din ochi lacrimi coboară
Nu știi cum arde dor
Îngerul meu
Copacul rătăcit din curtea îngerului inimii
Îmi șoptea adesea, cunoscător din fire,
Puterea unui înger căzut printre sicrie.
Se întâlnea cu suflete care mai de care
Rătăcite multe printre lacrimi amare.
Mi-a mângâiat și mie al meu păr bălai
Și mi-a cusut o rană ca să ajung în rai.
Stăteam la poarta iadului
Căci eu aveam păcat,
Nu am iubit o viață pe cine mi-a fost drag.
La rândul așteptării
Aparu un drac
Și-mi spuse cu furie:
Tu nu ai loc în iad!
Atunci un înger blând
S-a așezat în prag,
Mi-a spus în șoapta mării:
Tu vii cu mine-n rai.
Intrat pe poarta aurie,
O lumină mi s-a arătat:
Ți-am șters păcatul, Gane,
Dar ea nu te-a iertat.
Mi-a plâns și inima,
Căci nu înțelegeam de ce,
Dar îngerul mi-a șoptit:
Așteaptă moartea ei.
Atunci am înțeles că, să am iertare,
Trebuie să aștept
A mea cuvântătoare.
La două luni distanță, îngerul meu veni,
Dar nu cu mâna goală, ci și cu un plic.
"Dragă iubite, dacă citești din rai,
Așteaptă-mă fierbinte,
Căci eu am ajuns în iad...
Inimă de gheață
Tu și eu ne putem urî, iubire
Dar corpul tău și al meu nu o fac
Știi că doar cu o privire
Ușor te dezbrac
Consideri că sunt
Un demon cu inima de gheață
Nu o să te mint
Ai dreptate în această privință
Vreau să-ți demonstrez cu fapte
Că corpurile noastre se doresc
Așa că în această noapte
Cu un sărut o să te cuceresc
Corpul tău e lipsit de cerneală
Dar eu vreau să mă ocup să-ți tatuez
Mângâierile mele pe pielea ta cerească
Și tot ce pot să-ți demonstrez
Vreau să-ți arăt cum un demon
Poate fi capabil să te ducă la cer
Indiferent de loc, chiar și-n avion
De plăcere să-mi fii prizonier
De pe acum îți spun clar
Sentimentele nu sunt implicate
Acesta va fi un joc murdar
Pe care îl vom juca în șoapte
Timpul a trecut
Totul mergea bine
Până mi-ai recunoscut
Că te-ai îndrăgostit de mine
La început am fost șocată
Dar mi-am dat seama de ceva
Și eu devenisem dependentă
De nopțile cu tine cumva
Acum știu de ce nu bine
Să ai o inimă de gheață
Pentru că apar persoane ca tine
Și cu focul lor o topesc fără niciun efort, dulceață
Datorită inimii tale de foc
Am ajuns să te iubesc
Acuma sentimentul e reciproc
Sper să nu te dezamăgesc.
Ce n-ași da...
Ce n-aș da…
S-o pot lua iar de la capăt,
Să te pot iubi înc-odată,
Să-ți pot fura înc-un sărut,
A mea dragoste spulberată.
Ce n-aș da…
Să fiu una din lacrimile tale,
Să nasc din ochii tăi,
Să-ți pot aluneca pe obraji,
Pentru a-ți muri pe buze…
Și dacă visele ar deveni realitate,
Ne-am întoarce iar la acel început,
Cu promisiuni și săruturi pe-ndelete,
Până când timpul ar fi de nepătruns.
Dar acum, rămân doar amintirile,
Lacrimi și șoapte învăluite-n tăcere,
Sperând că iubirea, chiar și-n vis,
Ne va reuni din nou, așa cum am promis.
Rămâi iubire
Unicul meu vis e să fim împreună,
Să trăim o dragoste nebună,
Dar tu dispari scuzându-te cu dibăcie,
Iar eu rostesc, lipsit de bucurie,
Iubito nu pleca ! Rămâi o veşnicie.
Îţi place să mă chinui ştiind că te iubesc,
Şi alta ca tine nicicând n-o să-ntâlnesc,
Vino minune … cu mine dragostea împarte,
Căci nimeni şi nimic nu ne va desparte,
Dar să nu fugi, te rog, rămâi până la moarte.
Nici nu clipeşti măcar la a mea rugăminte,
Îngheţi cu-a ta privire şi sufletu-mi fierbinte,
Te ştiu că eşti aparte cu spirit neuman,
Şi-a mea iubire a fost rostită în van,
De aceea te rog din suflet, rămâi. Măcar un an.
De mână amândoi o să zburăm prin univers,
Îţi voi cânta mii de poeme şi toate într-un vers,
Chiar de nu crezi din aştri îţi voi împleti cunună,
Iubindu-ne necontenit sub clar de lună,
Dar să nu pleci. Rămâi puţin. Măcar o lună.
Eşti numitorul comun a tot ce e frumos,
Dar alăturea-ţi roşesc ca un frate incestuos,
Mi-e teamă într-una că mă vei părăsi,
De-o fi să-ntâmple asta, eu nu voi mai trăi.
De aceea te rog iubito, rămâi, măcar o zi.
Vom merge chiar şi-n paradis,
Ne preschimbăm în îngeri şi vom trăi un vis,
Cu stele şi luceferi ne vom prinde-n horă,
Iar când dragostea afrodiziacă ne devoră,
Iubito … să nu pleci, mai stai o oră.
Primăvara inimii mele în olandeză
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
De lente van mijn hart
Een aardige jongen, George...
Een introverte jongen, George...
Een grappige jongen, George...
Een jongen zoals ik nog nooit eerder heb ontmoet, George,
Een jongen voor wie elke aandacht telt, George,
Een jongen die van gedichten houdt, George,
Een expressieve en artistieke jongen, George,
Een jongen die ons heel graag mee wil nemen voor een ritje op de hydrobike, George...
Een jongen die echt wil dat we op de picknick verhalen gaan vertellen, George.
Een jongen om mee naar de bioscoop te gaan, speelt, George,
Een jongen met een eenvoudige maar goedgekozen smaak, George,
Een dappere en vastberaden jongen, George,
Een jongen die van ouderwetse modetijdschriften houdt, George,
Een jongen die bij elke gelegenheid meer bloemen, snoepjes, George,
Een jongen wiens gedichten mij steeds meer aantrekken, George,
Een jongen die duizend keer schrijft, knipt en herschrijft totdat hij precies uitdrukt wat hij wil, George.
Een jongen met wie ik naar de buurman ga die Spaanse les geeft, George,
Een jongen die, als ik leerachterstand raak, ook op mij mediteert, George,
Een jongen die naar ongeveer dezelfde soort muziek luistert, George.
George, mijn herinneringen aan jou, hoe ik je ontmoette en hoeveel ik hield van hoe je schreef, hoe je pizza at, hoe je lachte om mijn grappen (want normaal lach ik alleen), hoe je soms om mij lachte, hoe we vroeger lachten hoe we allebei door de steegjes reden, hoe we allebei op de motor reden, op de snelweg van de zon, de snelheidslimiet overschreden, met onze haren in de wind, zorgeloos, hoe we elkaar een goed gevoel konden geven, hoe we ons op konden vrolijken, veel plezier in pubs, ga naar voetbalwedstrijden, schreeuw en spuug zaden, speel met mijn Nebelung-kat, geef me een pen waar je je verveelde, ik zou hem repareren en je zou heel blij zijn. Mooie herinneringen, jammer dat je vertrok met ik weet niet welk project in Brazilië. Het is niets, je was jong, zoals Otilia uit "Otilia's Enigma" zou zeggen, je had je dromen en je moest ze waarmaken. Er zijn zoveel andere meisjes, maar je had dat project echt nodig. Ik begrijp je, dat deed je niet laat me veel gedichten achter, maar ik zal ze bewaren, hun herinnering zal steeds meer tot bloei komen als ik ze lees, er doorheen blader, als ik geniet van je schrijven en van wat je met die regels wilde uitdrukken.
Nu știi
Nu vrei să știi, ce simplu
Nu vrei s-auzi, ce trist
Nu vrei să vezi ce lacrimi
Nu simți cât om ai stins
Știi oare cât mă doare?
Știi oare ce-ai aprins?
Știi oare ce-i iertare?
Știi tu ce-nseamnă trist?
Cât suflet lași să piară
Cât inimă să ai
Cât omul mai contează
Cât mână poți să dai
Te caută privirea
Te caută prin ploi
Te caută speranța
Te-așteaptă-n prag cu flori
Iubesc fără de margini
Iubesc cât am să fiu
Iubesc fără de șanse
Iubesc de nu mai știu
Rămân doar amintire
Lăsat pe-un fir de nor
Uitat zâmbetu-n vise
Acolo încă zbor
Tristețea mă doboară
M-arunci să cad în gol
Din ochi lacrimi coboară
Nu știi cum arde dor
Îngerul meu
Copacul rătăcit din curtea îngerului inimii
Îmi șoptea adesea, cunoscător din fire,
Puterea unui înger căzut printre sicrie.
Se întâlnea cu suflete care mai de care
Rătăcite multe printre lacrimi amare.
Mi-a mângâiat și mie al meu păr bălai
Și mi-a cusut o rană ca să ajung în rai.
Stăteam la poarta iadului
Căci eu aveam păcat,
Nu am iubit o viață pe cine mi-a fost drag.
La rândul așteptării
Aparu un drac
Și-mi spuse cu furie:
Tu nu ai loc în iad!
Atunci un înger blând
S-a așezat în prag,
Mi-a spus în șoapta mării:
Tu vii cu mine-n rai.
Intrat pe poarta aurie,
O lumină mi s-a arătat:
Ți-am șters păcatul, Gane,
Dar ea nu te-a iertat.
Mi-a plâns și inima,
Căci nu înțelegeam de ce,
Dar îngerul mi-a șoptit:
Așteaptă moartea ei.
Atunci am înțeles că, să am iertare,
Trebuie să aștept
A mea cuvântătoare.
La două luni distanță, îngerul meu veni,
Dar nu cu mâna goală, ci și cu un plic.
"Dragă iubite, dacă citești din rai,
Așteaptă-mă fierbinte,
Căci eu am ajuns în iad...
Inimă de gheață
Tu și eu ne putem urî, iubire
Dar corpul tău și al meu nu o fac
Știi că doar cu o privire
Ușor te dezbrac
Consideri că sunt
Un demon cu inima de gheață
Nu o să te mint
Ai dreptate în această privință
Vreau să-ți demonstrez cu fapte
Că corpurile noastre se doresc
Așa că în această noapte
Cu un sărut o să te cuceresc
Corpul tău e lipsit de cerneală
Dar eu vreau să mă ocup să-ți tatuez
Mângâierile mele pe pielea ta cerească
Și tot ce pot să-ți demonstrez
Vreau să-ți arăt cum un demon
Poate fi capabil să te ducă la cer
Indiferent de loc, chiar și-n avion
De plăcere să-mi fii prizonier
De pe acum îți spun clar
Sentimentele nu sunt implicate
Acesta va fi un joc murdar
Pe care îl vom juca în șoapte
Timpul a trecut
Totul mergea bine
Până mi-ai recunoscut
Că te-ai îndrăgostit de mine
La început am fost șocată
Dar mi-am dat seama de ceva
Și eu devenisem dependentă
De nopțile cu tine cumva
Acum știu de ce nu bine
Să ai o inimă de gheață
Pentru că apar persoane ca tine
Și cu focul lor o topesc fără niciun efort, dulceață
Datorită inimii tale de foc
Am ajuns să te iubesc
Acuma sentimentul e reciproc
Sper să nu te dezamăgesc.
Ce n-ași da...
Ce n-aș da…
S-o pot lua iar de la capăt,
Să te pot iubi înc-odată,
Să-ți pot fura înc-un sărut,
A mea dragoste spulberată.
Ce n-aș da…
Să fiu una din lacrimile tale,
Să nasc din ochii tăi,
Să-ți pot aluneca pe obraji,
Pentru a-ți muri pe buze…
Și dacă visele ar deveni realitate,
Ne-am întoarce iar la acel început,
Cu promisiuni și săruturi pe-ndelete,
Până când timpul ar fi de nepătruns.
Dar acum, rămân doar amintirile,
Lacrimi și șoapte învăluite-n tăcere,
Sperând că iubirea, chiar și-n vis,
Ne va reuni din nou, așa cum am promis.
Other poems by the author
Amor făr' de amurg
Ne-am regăsit pe drumuri vechi,
Sub umbre calde, dar și reci,
Trecutul plânge printre noi,
Dar timpul vrea să fim eroi.
Cu mâini tremurătoare, iar ne căutăm,
Pe hărți uitate, vise desenăm.
Greșeli din ieri se sting încet,
În ochii tăi găsesc un zâmbet.
Durerea s-a scris pe ziduri goale,
Dar șoaptele tale devin petale.
Încercăm din nou, cu pași mai blânzi,
Legând ce-a fost cu fire strânzi.
Iubirea parcă are alt glas,
Mai înțeleaptă, ca un ceas.
Nu mai fugim, nu mai lovim,
Din focul vechi noi ne zidim.
Un nou început, dar mai matur,
Pe temelii de visuri, nu de scrum pur.
Cu răbdare țesem azi povestea,
Făcând din iertare toată trezirea.
Și dacă soarta ne dă răgaz,
Vom rescrie iubirea, pas cu pas.
Amorul unei poete
E-un dar să fii iubit de o poetă,
Cuvintele-i se-nalță ca o cometă,
Un foc ce arde ceruri fără milă,
O hartă spre un vis ce nu se-nchide-n filă.
Pe tine te-am ales, cu umbră și cu gheață,
Cu ochii plini de iad, cu inima de ceață.
Satanic suflet, ars în dor străin,
Dar lira mea ți-e templu, iubitul meu divin.
Te port în rime, veșnic, ca pe-o rugă,
Chiar dacă lumea-mi spune: „Nu-l păstra, te frângă.”
Ce știu ei despre focul din privirea ta?
Când mă-nțeapă, tot pe tine te-aș ierta.
Ești un paradox – lumină întunecată,
O muză ce mă pierde, dar niciodată toată.
Și, da, m-ai rănit, dar rana-mi e poetă,
Din ea se naște arta, iubirea nediscretă.
Eu scriu de parcă veacuri ne despart,
Dar știu că-n altă viață vom avea un alt start.
Vom dansa prin ceruri ce nu cunosc sfârșire,
Și iadul tău va fi, în fine, mântuire.
Căci poeții nu iubesc cu jumătate,
Ei prind în cerneala lor eternități uitate.
Și orice-ar spune lumea, orice-ar râde-n cor,
Eu te voi duce-n suflet, ultimul meu decor.
Într-o zi, timpul ne va scrie din nou,
Tu – demonul pierdut, eu – a ta ecou.
Și-n versuri vom renaște, poate, mai senini,
Iubirea mea, păcatul meu divin.
Mama care nu mă vede
Mama mea, de ce nu-ți pasă,
De ce taci când strig la tine?
Eu mă rup în mii de cioburi,
Dar tu treci mereu, străină, pe lângă mine.
Mă lovește lumea-n suflet,
Mă doboară, mă sfărâmă,
Dar tu, mamă, stai departe,
Ca și cum nici n-aș fi pe-o mână.
Când mă doare, tu mă-nchizi,
Când plâng, tu întorci privirea,
De ce m-ai adus în lume,
Dacă n-ai să-mi dai iubirea?
Omul care-mi face rău
E mai drag decât sunt eu,
Îi alegi vorba, taci pentru el,
Dar mie-mi dai doar întuneric greu.
M-am săturat să mă prefac
Că poate mâine vei vedea,
Că poate mâine vei auzi
Cum inima mi-e sfâșiată-n ea.
Dar nu te miști, rămâi departe,
Și nu te doare rana mea,
Nici când cad la pământ, în lacrimi,
Tu n-ai să vii să mă salvezi cândva.
Mamă, de ce sunt un nimic?
De ce n-ai pentru mine glas?
Doar tăcerea ta îmi răspunde,
Și mă sting încet, fără vreun pas.
Vino
Vino sa te îmbrac-n voia sorții-n veșmintele milostivirii, să-mi dai șansa de a te ierta
Vino să te înfășor cu iubire, ca sufletul sa nu îți mai fie tulburat, în nevoia de a mă uita fără rușine
Vino-n îmbrățișarea mea, oh tu stea căzătoare, ca să te pot opri din zborul tău, ca altfel să nu mă mai poți părăsi niciodată
Vino sa te sărut, în sărutul cel veșnic, ce leagă sufletele în temelii și ce îți mângâie sufletul lin, ca să îți poți uita egoul
Sa poți să ma iubești asa cum eu te iubesc, să fi om
Iubirea, știu că nu se cerșește, dar după iubirea ta as îngenunchia doar ca să pot să mă simt vie, iubind un străin la a cărora picioare mă topesc de dor, strigând-n gol cu devoarea realității, ce mi fura visul, visul unei cununii ce leagă sublim sufletele-n veșnici
Atlasul unui suflet în cădere
Cine sunt eu, dacă nu un atlas al greșelilor,
un munte de umbre care se scurg în jos,
căutând oceanul care nu există?
În piept, port o busolă stricată,
ce arată mereu spre nordul unde te-am pierdut.
Dar poate că nu te-am avut niciodată.
Inima mea este un mecanism vechi,
o oră spartă care ticăie în gol,
ca și cum timpul ar fi un secret
pe care trupul meu refuză să-l înțeleagă.
Și totuși, te caut.
În fiecare respirație, în fiecare absență,
în fiecare pas greșit care devine cărare.
Mâinile mele sunt continente sfărâmate,
insule care se scufundă sub greutatea dorului.
Ce este pielea mea, dacă nu hârtie veche
pe care universul a scris o poezie,
dar a uitat s-o termine?
Am fost cândva lumină, o stea care a uitat
că trebuie să ardă pentru a străluci.
Acum, sunt doar cenușă,
plutind într-un vânt care nu duce nicăieri.
Și tu, tu ești aerul care mă împinge înainte,
dar niciodată destul de aproape.
Oare câți pași îmi mai rămân
până la marginea hărții?
Acolo unde toate cuvintele dispar,
iar liniștea devine singurul adevăr?
Poate că într-o altă viață
voi fi o planetă fără oameni,
doar valuri și vânt,
doar ecoul unui cântec
pe care nimeni nu-l va cânta vreodată.
Dar până atunci, te port cu mine,
o rană ascunsă în geografia ființei.
Un punct mic, un detaliu pe marginea universului,
care mă definește mai mult decât vreau să recunosc.
Masca ce Nu Acoperă
Pun culoare pe pleoape, pe buze un roșu,
Dar tot mi-e oglinda un zid prea poroșu'.
Îmi trasez obrajii cu linii sculptate,
Și tot mă privesc... urâtă pe toate.
Fardul promite, dar nu mă ascunde,
Sub piele-mi șoptesc răni prea profunde.
Ce folos să pictez o mască senină,
Când în mine e umbră și-i teamă deplină?
Rimel pe gene, contur pe sprâncene,
Dar sub toate, doar goluri, doar vene.
Machiajul e luptă, dar nu-i un răspuns,
Frumusețea mea... parcă n-a fost de-ajuns.
Îmi desenez chipul ca pe-o operă rară,
Dar cine o crede, când mă simt o povară?
Oglinda nu minte, dar nici nu m-alintă,
Ea știe ce simt, chiar de buza mi-e vopsită.
Și-atunci mă întreb: ce e frumusețea?
Un joc de iluzii, o mască, o gheță?
Când nici culoarea, nici liniile fine,
Nu pot astupa ce-i ascuns în mine.
Machiajul e praful pe o rană adâncă,
Frumos nu-i ce-i văzut, ci ce în piept stă să cânte.
Dar ce să fac, când cântecul tace,
Și-n mine doar vântul cu frigul se joace?
Poate frumosul nu-i de găsit,
Când mă caut în locuri ce-s de negăsit.
Și poate, chiar mâine, fără machiaj,
Voi afla că urâtul a fost doar un miraj.
Amor făr' de amurg
Ne-am regăsit pe drumuri vechi,
Sub umbre calde, dar și reci,
Trecutul plânge printre noi,
Dar timpul vrea să fim eroi.
Cu mâini tremurătoare, iar ne căutăm,
Pe hărți uitate, vise desenăm.
Greșeli din ieri se sting încet,
În ochii tăi găsesc un zâmbet.
Durerea s-a scris pe ziduri goale,
Dar șoaptele tale devin petale.
Încercăm din nou, cu pași mai blânzi,
Legând ce-a fost cu fire strânzi.
Iubirea parcă are alt glas,
Mai înțeleaptă, ca un ceas.
Nu mai fugim, nu mai lovim,
Din focul vechi noi ne zidim.
Un nou început, dar mai matur,
Pe temelii de visuri, nu de scrum pur.
Cu răbdare țesem azi povestea,
Făcând din iertare toată trezirea.
Și dacă soarta ne dă răgaz,
Vom rescrie iubirea, pas cu pas.
Amorul unei poete
E-un dar să fii iubit de o poetă,
Cuvintele-i se-nalță ca o cometă,
Un foc ce arde ceruri fără milă,
O hartă spre un vis ce nu se-nchide-n filă.
Pe tine te-am ales, cu umbră și cu gheață,
Cu ochii plini de iad, cu inima de ceață.
Satanic suflet, ars în dor străin,
Dar lira mea ți-e templu, iubitul meu divin.
Te port în rime, veșnic, ca pe-o rugă,
Chiar dacă lumea-mi spune: „Nu-l păstra, te frângă.”
Ce știu ei despre focul din privirea ta?
Când mă-nțeapă, tot pe tine te-aș ierta.
Ești un paradox – lumină întunecată,
O muză ce mă pierde, dar niciodată toată.
Și, da, m-ai rănit, dar rana-mi e poetă,
Din ea se naște arta, iubirea nediscretă.
Eu scriu de parcă veacuri ne despart,
Dar știu că-n altă viață vom avea un alt start.
Vom dansa prin ceruri ce nu cunosc sfârșire,
Și iadul tău va fi, în fine, mântuire.
Căci poeții nu iubesc cu jumătate,
Ei prind în cerneala lor eternități uitate.
Și orice-ar spune lumea, orice-ar râde-n cor,
Eu te voi duce-n suflet, ultimul meu decor.
Într-o zi, timpul ne va scrie din nou,
Tu – demonul pierdut, eu – a ta ecou.
Și-n versuri vom renaște, poate, mai senini,
Iubirea mea, păcatul meu divin.
Mama care nu mă vede
Mama mea, de ce nu-ți pasă,
De ce taci când strig la tine?
Eu mă rup în mii de cioburi,
Dar tu treci mereu, străină, pe lângă mine.
Mă lovește lumea-n suflet,
Mă doboară, mă sfărâmă,
Dar tu, mamă, stai departe,
Ca și cum nici n-aș fi pe-o mână.
Când mă doare, tu mă-nchizi,
Când plâng, tu întorci privirea,
De ce m-ai adus în lume,
Dacă n-ai să-mi dai iubirea?
Omul care-mi face rău
E mai drag decât sunt eu,
Îi alegi vorba, taci pentru el,
Dar mie-mi dai doar întuneric greu.
M-am săturat să mă prefac
Că poate mâine vei vedea,
Că poate mâine vei auzi
Cum inima mi-e sfâșiată-n ea.
Dar nu te miști, rămâi departe,
Și nu te doare rana mea,
Nici când cad la pământ, în lacrimi,
Tu n-ai să vii să mă salvezi cândva.
Mamă, de ce sunt un nimic?
De ce n-ai pentru mine glas?
Doar tăcerea ta îmi răspunde,
Și mă sting încet, fără vreun pas.
Vino
Vino sa te îmbrac-n voia sorții-n veșmintele milostivirii, să-mi dai șansa de a te ierta
Vino să te înfășor cu iubire, ca sufletul sa nu îți mai fie tulburat, în nevoia de a mă uita fără rușine
Vino-n îmbrățișarea mea, oh tu stea căzătoare, ca să te pot opri din zborul tău, ca altfel să nu mă mai poți părăsi niciodată
Vino sa te sărut, în sărutul cel veșnic, ce leagă sufletele în temelii și ce îți mângâie sufletul lin, ca să îți poți uita egoul
Sa poți să ma iubești asa cum eu te iubesc, să fi om
Iubirea, știu că nu se cerșește, dar după iubirea ta as îngenunchia doar ca să pot să mă simt vie, iubind un străin la a cărora picioare mă topesc de dor, strigând-n gol cu devoarea realității, ce mi fura visul, visul unei cununii ce leagă sublim sufletele-n veșnici
Atlasul unui suflet în cădere
Cine sunt eu, dacă nu un atlas al greșelilor,
un munte de umbre care se scurg în jos,
căutând oceanul care nu există?
În piept, port o busolă stricată,
ce arată mereu spre nordul unde te-am pierdut.
Dar poate că nu te-am avut niciodată.
Inima mea este un mecanism vechi,
o oră spartă care ticăie în gol,
ca și cum timpul ar fi un secret
pe care trupul meu refuză să-l înțeleagă.
Și totuși, te caut.
În fiecare respirație, în fiecare absență,
în fiecare pas greșit care devine cărare.
Mâinile mele sunt continente sfărâmate,
insule care se scufundă sub greutatea dorului.
Ce este pielea mea, dacă nu hârtie veche
pe care universul a scris o poezie,
dar a uitat s-o termine?
Am fost cândva lumină, o stea care a uitat
că trebuie să ardă pentru a străluci.
Acum, sunt doar cenușă,
plutind într-un vânt care nu duce nicăieri.
Și tu, tu ești aerul care mă împinge înainte,
dar niciodată destul de aproape.
Oare câți pași îmi mai rămân
până la marginea hărții?
Acolo unde toate cuvintele dispar,
iar liniștea devine singurul adevăr?
Poate că într-o altă viață
voi fi o planetă fără oameni,
doar valuri și vânt,
doar ecoul unui cântec
pe care nimeni nu-l va cânta vreodată.
Dar până atunci, te port cu mine,
o rană ascunsă în geografia ființei.
Un punct mic, un detaliu pe marginea universului,
care mă definește mai mult decât vreau să recunosc.
Masca ce Nu Acoperă
Pun culoare pe pleoape, pe buze un roșu,
Dar tot mi-e oglinda un zid prea poroșu'.
Îmi trasez obrajii cu linii sculptate,
Și tot mă privesc... urâtă pe toate.
Fardul promite, dar nu mă ascunde,
Sub piele-mi șoptesc răni prea profunde.
Ce folos să pictez o mască senină,
Când în mine e umbră și-i teamă deplină?
Rimel pe gene, contur pe sprâncene,
Dar sub toate, doar goluri, doar vene.
Machiajul e luptă, dar nu-i un răspuns,
Frumusețea mea... parcă n-a fost de-ajuns.
Îmi desenez chipul ca pe-o operă rară,
Dar cine o crede, când mă simt o povară?
Oglinda nu minte, dar nici nu m-alintă,
Ea știe ce simt, chiar de buza mi-e vopsită.
Și-atunci mă întreb: ce e frumusețea?
Un joc de iluzii, o mască, o gheță?
Când nici culoarea, nici liniile fine,
Nu pot astupa ce-i ascuns în mine.
Machiajul e praful pe o rană adâncă,
Frumos nu-i ce-i văzut, ci ce în piept stă să cânte.
Dar ce să fac, când cântecul tace,
Și-n mine doar vântul cu frigul se joace?
Poate frumosul nu-i de găsit,
Când mă caut în locuri ce-s de negăsit.
Și poate, chiar mâine, fără machiaj,
Voi afla că urâtul a fost doar un miraj.