Fata mea cu corp de înger

Lipsesc eu oare undeva ?

Sunt căutat prin lume eu ? 

Se îngrijorează cineva ? 

De chinul și suspinul meu.

Mă-ntreb adesea ce să fac ? 

Singurătate s-o infring. 

Cum inimă să mi-o desfac ? 

Rugina grea din ea s-o string. 

Pamintul mă tot trage-n jos

Eu tind afară cu efort 

Iar el mă-nghite nemilos 

De parcă nu-s, de parcă-s mort

Azi am pornit de cu zori la pețit,

Cu inima beată și clocot în sânge,

De sute de gânduri sunt hăituit,

Grumazul un laț parcă-l strânge.

-Haideți prieteni cu mine-n pețit,

La zâna pădurii cu părul de frunze,

Cu trupul mlădiță și păr înfrunzit,

În care își țese păianjenii pânze.

Astăzi e soare și frunza e verde,

Iar zâna doarme în al lunii pridvor,

Focul iubirii în oase îmi fierbe,

Prin vene îmi curge un rece izvor.

Nu râdeți prieteni că zâna-i aici,

Mai bine dați-mi poiana cu flori,

Prindeți fluturi, gândaci, licurici,

În brațe să ajung cu mii de culori.

Și tot mai adânc în pădure pătrund,

Iar arbori mai tineri în hohote râd,

Șerpii de frică sub frunze se-ascund,

Și ochi în desișuri se văd cum surâd.

Bezna, încet, în pădure se lasă,

Și drumu-i mai greu iar zâna departe,

-Haide fârtate, să mergem acasă,

Nu e nici o zână, doar vorbe deșarte.

Și luna lucește pe fețele noastre,

De cale întoarsă nici vorbă, nici loc,

Frunzele par acum toate albastre,

Și parcă pășim pe o apă de foc.

Deodată se aude un trosnet de piatră,

Și brusc, o lumină, pădurea lovește,

Frunza tresare iar câinii o latră,

Și-n piept simt un foc cum arde orbește.

-Să fugim! Strigară amicii cu toții,

Au sosit vânători, cu câini, și gonaci,

Iar toată ființa îmi vibra de emoții,

Căci eu, o vedeam, printre copaci.

-Rămâneți prieteni cu mine-n pețit,

E zâna pădurii cu părul de frunze,

Cu trupul mlădiță și păr înfrunzit,

În care își țese păianjenii pânze.

Dar focul mă arde și-n umărul drept,

La nuntă sosi vânători și gonaci,

Pădurea mă strânge cu milă la piept,

Și-n beznă, apăru, lumini pe copaci.

-Haideți prieteni, de ce nu dansați?

Mireasa îmi este atât de frumoasă,

De ce peste mine doar lacrimi vărsați?

Lăsați-mă aici, și întorceți-vă acasă.

Spuneți-i măicuței că sunt însurat,

Cu zâna pădurii cu ochii de soare,

Și-acum sunt și eu pe vecie împărat,

Peste arbori și flori, poieni și izvoare.

Hai sa ne vindecam unul pe altul

Si sa uitam cum trecutul

Si a pus amprenta pe sufletul nostru

Noi suntem absolutul, 

Alfa si omega din debut, 

Eu reprezint pacatul, iar tu fructul

"Piatra de ieri, diamantul de maine" 

Din fire străine 

Am creat iubiri depline

Iar prin ale noastre taine

Am sacrificat ganduri necumpatate

Chiar daca nimeni nu ne susține 

Ne injectam doze de adrenaline

Prin privirile noastre suave

Iar sufletele noastre devin diamantine

Nu regret ca te-am cunoscut

Dar am sa sufar daca te-am pierdut

Fiecare zi cu tine e un nou inceput

Stiu că sunt iubită atunci când numele meu îi tremură pe buzele-i cărnoase-roz. Stiu că sunt iubită când iubesc să mă oglindesc în ochii lui de o frumusețe rară, și știu că sunt iubită când îmi acoperă buzele cu respirația caldă... plină... de dor.

     Si știu că sunt iubită când răsăritul ne prinde împreună, iar el fiind somnoros... îmi cuprinde corpul cu brațele protectoare, strângându-mă la pieptul lui, apoi preferă să își pună capul pe pieptul meu ascultându-mi fiecare bătaie a inimii mele jucăușe.

     Stiu că iubesc când în fiecare dimineață  e prezent  în gândurile mele. Si iubesc când de tot ce am nevoie, sunt doar ochii lui căprui- verzui... Si știu că iubesc când fiecare acțiune îmi colorează viața în mii de culori. Si iubesc...

L-am invitat de Crăciun pe Dumnezeu la mine acasă,

Nu am avut nimic bun ce să îi pun pe masă.

Sfidam neîndurător pământul, mângâind cerul…

Speram ca El să mă ierte, ştiindu-mi misterul.

Rupând o bucată de pâine i-am spus:

Mănâncă, acesta este trupul meu de durere străpuns,

I-am dăruit apoi un pahar de vin şi i-am zis:

Bea-l Doamne, acesta este sângele meu de patimi atins.

Am început să-i cânt apoi o doină de jale,

El îmi striga surâzând: - Mai tare, mai tare!

Am vrut să-i ofer un ultim cadou,

Să-L îmbrac cu sufletul meu.

El m-a oprit şi apoi m-a înveşmântat în lumină,

Trăgând  peste cer o divină cortină.

Sute de aripi au năvălit ca un roi de albine,

Şi fiecare pereche zbura cu o parte din mine.

Lâng-o iesle cu prunc m-am trezit reclădit,

Şi cete de îngeri îmi cântau: Crăciun Fericit!

La fiecare fosnet al inimii mele pure

D-zeu aseaza iubire

pe-o aripa de inger

cu zbateri marunte

angelicul sen-dreapta

spre mine

iute

si coplesit de doruri multe

divinul parca-mi sta pe tample...

Te iubesc în continuare

Fără tine sunt amar....

Tu te rog vino la mine

Pune dragoste în pahar.