Doar urma-i plânge într-un dans
Sunt mii de ochi cuprinși de lumi pierdute
Încet, iar uneori grăbit se stinge viața unui om
Si totul pare că se scurge într-o mare de noroi.
Căci ea e lumea ce mă plânge
De nopți întregi în zorii zilei.
Căci sufletul s-a trecut în nori, morman.
Si totul pare că rămîne în amintiri,
Doar urma-i plânge într-un dans.
Poems in the same category
Ce ar mai fi de spus?
Și oare ce ar mai fi de spus?
În seara cu vânt liniștit,
Același soare, alt apus,
Pălește-n cuvânt nerostit.
Și oare ce ar mai fi de spus?
Cuvântul meu stă pironit,
De pereții minții este dus,
În haosul tăcerii-i izgonit.
Pare că n-ar mai fi nimic de spus,
Doar sufletul speră smerit,
Ca o să răsufle un răspuns,
Glasul iubirii- căci el n-a pierit!
Ultima noapte
Eu te-am privit în noapte
Sub cerul plin de stele
O prea frumoasă fată
Cu ochii că mărgele
Cu părul fluturat de vînt
In rochie pin-la genunchi
Și cu privire sfinta
Te rog doar sa nu plingi
Că veri rămîne,iar eu plecat voi fi
Aceasta noapte-i ultima
Te rog in urma mea,
Te rog sa nu mai vii
Copilul din mine.
Copilul din mine...
Tom Stoppard spunea că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Dar, uneori, ne trezim uitând tocmai de această comoară din sufletul nostru.
Copilul din mine... trăiește acum în ochii fiului meu. Îl văd în râsul lui cristalin, în pașii șovăielnici, în curiozitatea lui nesfârșită. Îl văd în fiecare moment când lumea devine, dintr-odată, mai simplă și mai frumoasă. Îmi amintește că și eu am fost cândva la fel: fără griji, plin de lumină și bucurie.
Copilul din mine... m-a așteptat. De multe ori l-am lăsat singur. L-am închis în colțuri ascunse ale sufletului, preocupat să fiu „adult”, să fiu „responsabil”. Mi-am dorit să cresc repede, să par puternic, să țin piept vieții, și, fără să-mi dau seama, l-am rănit. Astăzi, îi cer iertare.
Îi cer iertare copilului care eram pentru toate momentele în care nu l-am ascultat, pentru zilele când am uitat să râd, să visez, să mă joc. Îi cer iertare pentru fiecare dată când m-am încruntat în loc să zâmbesc, pentru momentele când grijile m-au făcut să uit de bucuriile simple.
Copilul din mine... e încă acolo. Îl simt mai aproape în fiecare zi petrecută alături de copilul meu. Mă învață din nou să alerg fără destinație, să râd din toată inima, să găsesc frumusețea în lucrurile mici. Mă învață să iubesc așa cum iubește un copil: sincer, complet, fără condiții.
Dacă aș putea vorbi cu copilul care am fost, i-aș spune:
„Iartă-mă. Nu te-am uitat, doar te-am pierdut o vreme. Îți promit că de acum îți voi fi mereu aproape. Voi păstra zâmbetul tău, jocurile tale, visele tale. Voi învăța din nou să privesc lumea prin ochii tăi.”
Și dacă atunci, în copilărie, aș fi scris o scrisoare pentru mine, adult, ar fi sunat așa:
„Dragul meu,
Nu mă lăsa să dispar. Rămâi copil în suflet, râzi fără motiv, iubește din toată inima. Ia viața ca pe un joc, nu ca pe o povară. Fii curios, găsește bucurie în tot ce te înconjoară. Deschide-ți inima și ascult-o mereu. În ea vei găsi răspunsurile.”
Astăzi, știu că a fi copil este o binecuvântare, iar a păstra copilăria vie înseamnă a-ți păstra sufletul tânăr. Copilul din mine e acolo, mă însoțește și mă inspiră. Îi mulțumesc că nu m-a abandonat niciodată.
Întuneric
Întuneric
Dă-mi la o parte versurile
și șoaptele
Dă-mi la o parte visele
și gândul cum că noi doi.
Dă-mi trupul la o parte
iar palmele de pe umeri-ți goi.
Dă-mi la o parte razele de soare,
O să vezi cum stelele apar pe cer
Și cum lumea se răcește
într-un aprig ger.
Dă-mi la o parte frunzele
de pe al meu pământ,
să vezi cum toate se sfârșesc
în măcinatul morilor de vânt.
Dă-mi totul uitării,
ia-mi totul si lasă-mi nimic.
Dă-le pe toate la o parte
și o să mă găsești așa cum sunt eu,
un fel de… al tău întuneric.
Ce ar mai fi de spus?
Și oare ce ar mai fi de spus?
În seara cu vânt liniștit,
Același soare, alt apus,
Pălește-n cuvânt nerostit.
Și oare ce ar mai fi de spus?
Cuvântul meu stă pironit,
De pereții minții este dus,
În haosul tăcerii-i izgonit.
Pare că n-ar mai fi nimic de spus,
Doar sufletul speră smerit,
Ca o să răsufle un răspuns,
Glasul iubirii- căci el n-a pierit!
Ultima noapte
Eu te-am privit în noapte
Sub cerul plin de stele
O prea frumoasă fată
Cu ochii că mărgele
Cu părul fluturat de vînt
In rochie pin-la genunchi
Și cu privire sfinta
Te rog doar sa nu plingi
Că veri rămîne,iar eu plecat voi fi
Aceasta noapte-i ultima
Te rog in urma mea,
Te rog sa nu mai vii
Copilul din mine.
Copilul din mine...
Tom Stoppard spunea că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Dar, uneori, ne trezim uitând tocmai de această comoară din sufletul nostru.
Copilul din mine... trăiește acum în ochii fiului meu. Îl văd în râsul lui cristalin, în pașii șovăielnici, în curiozitatea lui nesfârșită. Îl văd în fiecare moment când lumea devine, dintr-odată, mai simplă și mai frumoasă. Îmi amintește că și eu am fost cândva la fel: fără griji, plin de lumină și bucurie.
Copilul din mine... m-a așteptat. De multe ori l-am lăsat singur. L-am închis în colțuri ascunse ale sufletului, preocupat să fiu „adult”, să fiu „responsabil”. Mi-am dorit să cresc repede, să par puternic, să țin piept vieții, și, fără să-mi dau seama, l-am rănit. Astăzi, îi cer iertare.
Îi cer iertare copilului care eram pentru toate momentele în care nu l-am ascultat, pentru zilele când am uitat să râd, să visez, să mă joc. Îi cer iertare pentru fiecare dată când m-am încruntat în loc să zâmbesc, pentru momentele când grijile m-au făcut să uit de bucuriile simple.
Copilul din mine... e încă acolo. Îl simt mai aproape în fiecare zi petrecută alături de copilul meu. Mă învață din nou să alerg fără destinație, să râd din toată inima, să găsesc frumusețea în lucrurile mici. Mă învață să iubesc așa cum iubește un copil: sincer, complet, fără condiții.
Dacă aș putea vorbi cu copilul care am fost, i-aș spune:
„Iartă-mă. Nu te-am uitat, doar te-am pierdut o vreme. Îți promit că de acum îți voi fi mereu aproape. Voi păstra zâmbetul tău, jocurile tale, visele tale. Voi învăța din nou să privesc lumea prin ochii tăi.”
Și dacă atunci, în copilărie, aș fi scris o scrisoare pentru mine, adult, ar fi sunat așa:
„Dragul meu,
Nu mă lăsa să dispar. Rămâi copil în suflet, râzi fără motiv, iubește din toată inima. Ia viața ca pe un joc, nu ca pe o povară. Fii curios, găsește bucurie în tot ce te înconjoară. Deschide-ți inima și ascult-o mereu. În ea vei găsi răspunsurile.”
Astăzi, știu că a fi copil este o binecuvântare, iar a păstra copilăria vie înseamnă a-ți păstra sufletul tânăr. Copilul din mine e acolo, mă însoțește și mă inspiră. Îi mulțumesc că nu m-a abandonat niciodată.
Întuneric
Întuneric
Dă-mi la o parte versurile
și șoaptele
Dă-mi la o parte visele
și gândul cum că noi doi.
Dă-mi trupul la o parte
iar palmele de pe umeri-ți goi.
Dă-mi la o parte razele de soare,
O să vezi cum stelele apar pe cer
Și cum lumea se răcește
într-un aprig ger.
Dă-mi la o parte frunzele
de pe al meu pământ,
să vezi cum toate se sfârșesc
în măcinatul morilor de vânt.
Dă-mi totul uitării,
ia-mi totul si lasă-mi nimic.
Dă-le pe toate la o parte
și o să mă găsești așa cum sunt eu,
un fel de… al tău întuneric.
Other poems by the author
De-ar fi să pleci, din lumea mea
Murmură aceleaşi şoapte...
Murmură aceleaşi şoapte din mulțime
În momentele aceluiași minut
În ce vis, pe ce țărm ai rămas?
Sub ce nor ai ajuns?
Se îneacă și curge în mine cărările toate
Pe acea lume care ai hoinărit.
Murmură aceleaşi şoapte printre rânduri
Visul îți mai păstrează imaginea.
Fără glas îmi șterg pleoapele ude
De umbra ta în urmărire
Orbesc mereu același pas.
Tu nu eşti decât o stea ...
Tu nu eşti decât o stea
Care s-aprinde şi moare.
Tu nu eşti decât un soare
Ce apune şi răsare.
Tu nu eşti decât o zi
Care începe şi sfârşeşte.
Tu nu eşti decât o noapte
Care plânge-n întuneric.
Tu nu eşti decât o oră
Cu minute care tac.
Tu nu eşti decât o clipă
Care a fost şi numai e ...
PE VALURI...
AM PLÂNS, AM RÂS ÎNTR-UN UNGER DE IERNI PIERDUTE
PE VALURILE UNUI RÂU DE NUFERI
CĂCI TOTUL FOSTA CA UN JOC
SI TU RÂDEAI ÎN SÂNUL VREMII
DE PARCĂ AR FI PARIU DE DOI...
Ah dacă aş fi...
De-aș fi privighetoarea care zboară
Aș veni în fiecare seară
Si țe-aș cânta doar șoapte, de iubire,
La tine, la fereastră.
De-aș fi luna de pe cer întinsă
Te-aș urmări în noaptea plină-n vis
Si ți-aș zâmbi pe margini de fereastră
Cu un sărut din stele lăcrimând.
De-aș fi soarele ce-n zori răsare
Te-aș trezi cu razele-mi sorite,
Si te-aș atrage până la lumină
Să te alin în doru-mi aurit.
De-aș fi pictorul ce desenează
Ți-aș picta geamul în culori albastre
Si, atunci, să te apropii de fereastră
Si să mă prinzi din zborul chinuit.
De-aș fi trandafirul de-un dor aprins
Aș fi mereu iubită de-ai tăi ochi
Si dacă, deodată, tu mă vei atinge
Eu m-aș preface în tânăra domniță, cuprinsă de amor.
De-ar fi să pleci, din lumea mea
Murmură aceleaşi şoapte...
Murmură aceleaşi şoapte din mulțime
În momentele aceluiași minut
În ce vis, pe ce țărm ai rămas?
Sub ce nor ai ajuns?
Se îneacă și curge în mine cărările toate
Pe acea lume care ai hoinărit.
Murmură aceleaşi şoapte printre rânduri
Visul îți mai păstrează imaginea.
Fără glas îmi șterg pleoapele ude
De umbra ta în urmărire
Orbesc mereu același pas.
Tu nu eşti decât o stea ...
Tu nu eşti decât o stea
Care s-aprinde şi moare.
Tu nu eşti decât un soare
Ce apune şi răsare.
Tu nu eşti decât o zi
Care începe şi sfârşeşte.
Tu nu eşti decât o noapte
Care plânge-n întuneric.
Tu nu eşti decât o oră
Cu minute care tac.
Tu nu eşti decât o clipă
Care a fost şi numai e ...
PE VALURI...
AM PLÂNS, AM RÂS ÎNTR-UN UNGER DE IERNI PIERDUTE
PE VALURILE UNUI RÂU DE NUFERI
CĂCI TOTUL FOSTA CA UN JOC
SI TU RÂDEAI ÎN SÂNUL VREMII
DE PARCĂ AR FI PARIU DE DOI...
Ah dacă aş fi...
De-aș fi privighetoarea care zboară
Aș veni în fiecare seară
Si țe-aș cânta doar șoapte, de iubire,
La tine, la fereastră.
De-aș fi luna de pe cer întinsă
Te-aș urmări în noaptea plină-n vis
Si ți-aș zâmbi pe margini de fereastră
Cu un sărut din stele lăcrimând.
De-aș fi soarele ce-n zori răsare
Te-aș trezi cu razele-mi sorite,
Si te-aș atrage până la lumină
Să te alin în doru-mi aurit.
De-aș fi pictorul ce desenează
Ți-aș picta geamul în culori albastre
Si, atunci, să te apropii de fereastră
Si să mă prinzi din zborul chinuit.
De-aș fi trandafirul de-un dor aprins
Aș fi mereu iubită de-ai tăi ochi
Si dacă, deodată, tu mă vei atinge
Eu m-aș preface în tânăra domniță, cuprinsă de amor.