De-aş putea…

Îngerul îngenuncheat plangea,
Iubirea nu o mai atingea,
Dupa ea se uita nedumerit,
Dar era de negăsit.

Din ochii verzi ca măslina
Curgeau lacrimile amare,
Se uita, nu gasea straina,
Ce candva era o chemare.

Sunt condamnat cu executare

La moarte grea, prin a iubi,

Iubita mea călău să-mi fii,

Să pui pedeapsa-n aplicare.

La execuţie să mă duci,

Din ochii tăi de amazoană,

Săgeţi s-arunci spre mine, doamnă

Şi inima să mi-o străpungi.

Şi buzele, în piaţa mare,

Pe eşafod când am să urc,

Să mi le-aşezi pe un butuc,

Să le retezi c-o sărutare.

Să-mi legi de glezne chingi cu fire,

Pe-al morţii scaun când m-aşezi

Şi să mă electrocutezi,

Minute-n şir cu-a ta iubire.

Şi nici aşa de nu mă duc,

Din pieptul tău tu să pui foc

Sub mine, să m-aprind pe loc,

Să ard pe al iubirii rug.

In noptile albastre
Cand am ajuns in lumea ta
Am adus cu mine
Un nor de peruzea.
Ma plimbam pe alei pierdute
Intr-un labirint fara sfarsit
Tu mi-ai intins o mana
Venind din infinit.
Pe drumul vietii curge
Un rau cu nestemate
Opreste-te si aduna
Cuvinte nesecate.
Gaseste in iubire
Acea forta divina
Care te tine in viata
Si care te anima.
Iubeste totu-n cale
Chiar si o amintire
Iubeste si doreste
O ultima iubire.

Am văzut odată-n zare

Un zîmbet nu oarecare,

Dar de ce nu mai apare

În privirea mea el oare.

Un zâmbet ce pătrundea,

Până la suflet srăbătea,

Dar de ce nu mai apare

În sufletul meu el oare.

Un zîmbet ce strălucea,

Până la stele ajungea,

Dar de ce nu mai apare

În vizorul meu el oare.

Un zâmbet ce fermeca,

Fericită te făcea,

Dar de ce nu mai apare

Chipul tău vesel în zare.

Chipul tău era mâhnit,

Sufletul adând izbit,

Zâmbetul nu mai era

Desenat pe buza ta.

Cei care spun că dragostea la rându-i moare,

Sunt cei care nu știu ce e iubirea!

Eu însumi am aflat de la iubita Vasilica

Secretul nemuririi amorului,iubirii,dragostei...

Căci este mult mai simplu

Să previ decât a repara!

Amorul moare dacă e lăsat în părăsire

Cu siguranță se întâmplă așa!

Cu lucruri mici sau daruri ce par neînsemnate,

Nu-l lași să plece să dispară !

De vrei ca dragostea să viețuiască veșnic

Hrănește-o zilnic cu ceva,

O vorbă bună, un sărut sau o speranță,

Si n-o lăsa așa vreodată ca să moară!

(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ești cel mai bun lucru pe care l-am avut vriodată

Cu tine am simțit cum e să fii fată:

Mică, firavă, iubită

Și enorm de mult prețuită.

Îți mulțumesc că ai fost în viața mea!

"Bună dimineața prințesa"

Îmi voi aduce aminte mereu

Ale tale tandre cuvinte.

Uneori te mai văd prin vis,

Când mă trezesc mă simt tare trist..

Păcat că nu a mers la noi,

Nu am putut să fim unul pentru altul eroi...

Îți doresc doar fericire,

Să găsești pe cineva care să-ți ofere multă iubire...

Mi-e dor doar, de buzele tale

Și de ochii care mă priveau cu ardoare.

Eu voi fi bine,

Chiar și fără tine.

Dar mereu vei rămâne în inima mea,

Trădător- da!

Dar, doar tu mă ridicai în cerul al nouălea.

În văzduh se aude-un cânt,

Dar nu-i pasăre, nici vânt,

Parc-o harpă uriașă,

Plânge-o viață pătimașă.

Curge lin o doină veche,

Sunet straniu, nepereche,

Tot ce mișună se-ntreabă,

De ce zbor îngeri în grabă?

Imnuri plâng deodată-n cor,

O priceasnă despre dor,

Numai eu nu mă frământ,

Fiindcă știu de acest cânt,

Urcă-n sus la Dumnezeu,

Dezrobit sufletul meu.

Sub somnul tău cad clipele în neant,

Iar visele trec toate prin al nopții staul,

De unde Luna mulge laptele șarmant,

Și ți-l oferă spre băut amestecat cu aur.

Prin vălul alb ce baldachinul înconjoară,

Ca o regină închisă-n turn aidoma pari,

O rază din fereastră făptura îți măsoară,

Să-ți facă o statuie din țurțuri glaciari,

La care să se-nchine bolnav de insomnie,

Un chip plăpând ce plânge astăzi pe o stea,

Fugit demult, de tânăr, să-i țină companie,

Frumoasei Venus pe când nu prea dormea.

Trupei de mascați – a poliției de intervenție

De acum o săptămână,

La sediu e mare rumoare,

Că-n misiunea de la stână,

A behăit berbecul din dotare.

Unui ucenic

Atât de des își pierde capul,

Lipsit de simțul cutezanței,

Că, mi-am trimis ciracul,

La Capul Bunei Speranțe.

Colegului Ion Cărbune

Nu știu de ce anume,

Aflându-se în armată,

Soldatul Cărbune,

A fost lăsat la vatră.

Unui instalator - de la echipa de intervenție

Într-un mod neașteptat,

Aflându-se în misiune,

Instalatorul a demisionat,

Că era prea multă presiune.

Soluție

Vrând teroarea să sfârșească,

Că totu-i plin de igrasie,

A început ca să citească,

Colț Alb... a mea soție!

Trusa de prim ajutor

Șoferul de pe tractor,

Avu iar un incident,

Și n-acordă prim ajutor,

Că e la al doilea accident.

Moș Crăciun bolnav ?

Anul ăsta nu mai vin,

Patru reni am mai puțin!

Știrea a devenit virală,

E…Insuficiență renală.

Viața

Când nu eram legat,

Eram pe munte, litoral,

De când sunt însurat,

Încerc s-ajung la mal.

Unui fotograf

I-a căzut de pe dulap,

Un aparat foto în cap,

Și de atunci ireversibil,

A devenit fotosensibil.

Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri

O focoasă și al său ins,

La îndemn nu s-au sfiit.

Iubind, fitilul au aprins,

Dar a scâncit, n-a bubuit.

Pe ulița veche cu praf și noroi,

Adie un vânt de amurg liniștit,

Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,

Spune povești dintr-un timp rătăcit.

Căsuța din vale la ferestre cu flori,

A gutui coapte și a pâine miroase,

O mamă la poartă cu roși obrăjori,

De atâta așteptare împietrită rămase.

Miroase a fân și a câmpuri cosite,

A ploaie curată ce scaldă pământul,

Și-mi vine un dor de toate-mplinite,

De casa ce-mi știe și oful, și cântul.

Aici, în oraș, mă simt un străin,

Betoanele acoperă visele mele,

Iar dorul de acasă curat și divin,

Plânge întruna în oasele mele.

De când noaptea încet se crapă,

Şi ziua îşi prinde viaţa,

O forfotă mare se-arată …

Bună dimineaţa!

Scoate capul roşiatic,

Soarele s-alunge ceaţa,

Se trezeşte un lunatic,

Bună dimineaţa!

Trece un roi de albinuţe,

Din flori să strângă dulceaţa,

Pe ram îşi dau două vrăbiuţe,

Bună dimineaţa!

Iese în grabă o gospodină,

Merge să îşi facă piaţa,

Şi-i urează o vecină,

Bună dimineaţa!

Iese turma într-un ropot,

Să pască verdeaţa,

Doi batali îşi dau din clopot,

Bună dimineaţa!

Se ciocnesc doi slabi de fire,

Însă unul sparge gheaţa,

Şi îi zice din privire,

Bună dimineaţa!

Oricine tu vei fi,

Citeşte şi te adună,

Şi îţi urez în fiecare zi,

O dimineaţă bună.

Piroane mă mângâie-n palme,

Îmi simt răstignirea un dar,

Cad zilnic asupra-mi sudalme,

Și le simt ca pe-un drog necesar.

Iubesc vremea rea de oriunde,

La poluri, cu câinii la sănii mă-nham,

Iubirea de mine parcă se-ascunde,

Din tot ce am strâns nimica nu am.

Aduc în povară un cântec de frunză,

Șoptit de furtuni în cascade de vânt,

Cresc umbre în mine ce mă refuză,

Cu întregul abis fac pe veci legământ.

Mă-nchin unor zori ce nu vor să răsară,

Un cer surdo-mut îmi e altar fără zei,

Și-n tainica-mi noapte se naște-o povară,

Ca o lume de gheață prin ochii mei.

Sub pași se deschid răni de lut înghețate,

Mă leagă pământul de-un drum fără scop,

Iar viața-mi, o toamnă, cu ploi răsfirate,

Mă cheamă să urc, să cobor, să mă-ngrop.

Din cioburi de gheață mi se-adapă tăcerea,

Sufletu-mi  arde într-o palmă de scrum,

Cu lanțuri mă strâng, îmi întunec vederea,

Și cu crucea în spate plec iarăși la drum.