Anul Câinelui
Lacrimi latră mut
la lună.
Locomotiva mă înnebunește
și împușcă goluri
pe treptele laringelui meu.
Trupul tău era carne
acum un minut,
apoi s-a făcut umbră,
sărind bălțile pe peron.
Ai grijă, zic –
șoaptă crustată-n ger –
să-ți pui fularul, iubite,
că e frig în tren
și nemții-s distanți de fel,
că nu s-ar atinge-ntre ei
nici cu cenușa țigării.
Ai grijă, iubite
la ochi frumoși, la polei,
la păsările pe care nu le vei hrăni,
c-o să-ți amintești de mine.
Eu?
Am căldură,
eu sunt bine
că niște lacrimi latră mut
la lună.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Confuzie
Poem: Atemporalitate
(foto) Cum încearcă un blogger anonim să reconstruiască o librărie distrusă în flăcări de ISIS
Poem: Care este sensul vieții?
Poem: Iluzii în italiană
Dragostea de neam, de istorie si poezie ii va duce intr-o calatorie... la Paris
Poem: Același dor diVIN
Poem: Ce frumoasă ești...
poezii.online sustine initiativa #stauacasa