Amor

Mi-i geniul rece, ca ghiața, dar clar e, ca seara senină
Cînd ochii îmi sunt întuneric, în miez, ei sunt plini de lumină.
Pe chipul meu palid, de ceară, pășesc amintirile - șir,
De mult, s-a umplut de veninuri, al vieții de aur potir...

Prin prisma genezei ce vine, din vuetul vremii apuse,
Cuvinte ce sunt pentru lume, demult, către ea au fost spuse,
Dar taina ce-o poartă 'nauntru, și amarul ce-o poartă pe ele,
Le fac, pentru mintea cea slabă, stupide, neclare, și grele.

Pământul în el ține seama de aur, argint sau oțel,
Dar cea mai bogată comoară, pământul, o ține pe el.
Ei seamănă grîu, pentru pâine și cârduri de vite-ngrijesc,
Lăsând fără grijă copii, ce iute ca vântul, le cresc.

Nu văd pe obrazul iubitei, o lacrimă stinsă de dor,
Ei nu știu, cu glasul tăcerii, să facă din dânsa – amor
Si -apun spulberați ca nisipul - cenușă cernută de vreme,
Cînd moartea le bate în ușă, cînd vântul destinului geme...

Eminescu să nu scrie,
Că voi faceți alergie!

Azi veniți cu flori la bustul rece
Si rânjiți c-așa l-ați apucat,
Dar vă spun și am precis, dreptate,
Că strămoșii voștri l-au trădat !

Recitați din foaie poezia,
S- arătați, precum ca, la- ți citit,
Dar vă bâlbâiți ca cimpanzeii,
Ca și-ai voștri tați ce l-au hulit !

Vreți să arătați la lumea toată,
Că -nțelegeți tot din ce a scris;
Nu mi-ar fi s-aud, nici o mirare,
Că strămoșii voștri l-au ucis !

Ochii tăi îmi par de ceară,

Vor genunchii să te doară

Când spre dânsa te pornești;

Spune-mi, spune-mi - o iubești?

Chiar și-n zilele senine

Pari cu ploaie peste tine

Când te ia cu mângâiere,

Spune-mi, spune-mi - din plăcere?

Nisipul de mare e aspru
Si luna în cer e de pară,
Iar sângele umblă sihastru
Spre inima grea și amară.

E vântul mai vânt ca furtuna
Si marea mai mare ca ea,
În lume sunt eu numai una
Si lumea e una a mea.

Din toți cei străini către mine
Ești tu unul, cel mai străin...
În lacrimi aproape senine
Se strânge atâta venin.

În pași rătăciți pe zăpadă,
În urme căzute -n noroi,
Eu caut ceva să se vadă
Din tot ce a fost între noi.

Amurgul se naște din stea,
Amurgul se naște în mine,
O lume e toată a mea-
O lume-n afară de tine!

O sete mă usucă,
Cînd rândul ți-l citesc
Si parc-un dor de ducă,
În inimă, îmi cresc.

Veghez, la steaua rece,
A cerului senin.
Viața, care trece,
Mi-e plină de venin.

Afara, bate vântul
Si norii se- întâlnesc,
Iar eu, îmi spulber gândul
În dorul ce-l tot cresc.

De mi-ar fi dat în viață
S-ating privirea ta -
O tânără speranță
Aș fi putut avea

Si moartea, ca o rază,
N-ar fost să mă înghețe,
De cînd mă tot veghează
În cele mai dragi fețe.

De mi-ar fost dat destinul
Să văd a ta privire,
Poate întreg pelinul
Ce la-m băut, ca vinul,
M-ar dus spre nemurire.

Mă dusei, odată, de mână cu tata...
Pân azi n-am să uit cum îi scârție poarta
Ogrăzii cu casa ce urcă la soare
Si geamuri ce bat către el, sclipitoare.

Grădina cu flori îndesată și plină
Absoarbe-n amiază prin frunze lumină.
Copacii de păsări se tremură -n cânt
Si-un scrânciob sub el se tot leagănă-n vânt.

Trei corni, lângă casă, de rod se îndoaie
Si roșii, ard parcă în foc și văpaie,
Iar seara-n amurg, când lumina se încheie
În ceruri s-aprinde holbata scânteie

Si liniștea-ți face în inimă gheme
Auzi numai Prutul, în valuri, cum geme.
Se zbate în maluri topind bolovanii
Si parcă măsoară cu zilele- anii;

Jelindu-ne, luptă din timp să oprească
Ca-n părul cărunt -fire negre să crească,
S-alerge copii prin ogradă strigând,
Să nu vină toamna și iarna nicicând.

Un dor am departe și dorul e mult-
O casă pe malul bătrânului Prut.

Sub soarele veșnic al Mediteranei,

măslinul își înfige rădăcinile în piatră

ca o inimă care sfidează moartea

și își prelungește bătăile dincolo de timp.

El nu-și șoptește anii, ci mileniile.

Din trunchiul său brăzdat se prelinge timpul,

iar seva lui, ca un untdelemn aprins,

țâșnește în lacrimi dulci -

ecoul celor ce au iubit

și au rămas nepieritori în iubire.

Măslinul știe să fie etern:

își lasă trupul despicat de vânturi,

dar renaște din fiecare fisură.

Așa e și inima mea -

întâi tânără și zbuciumată,

sângerând uneori,

se frânge în amar,

dar mereu roditoare,

în umbra brațului tău.

Apoi, în înțelepciune,

un ulei ce unge icoane,

ce arde în candele,

ce dă viață veșniciei.

O, femeie, tu ești câmpul însetat

unde rădăcinile mele sapă până la adâncuri,

căutând izvoarele ascunse.

Din rădăcina ta izvorăște dorul,

din frunza ta se naște rugăciunea,

iar pe buzele tale se odihnește

psalmul nerostit al amorului.

Chiar dacă vânturile despică pământul,

chiar dacă imperiile cad în praf,

noi vom rămâne înfloriți,

un singur trunchi,

o singură umbră,

o singură lumină.

Măslinul meu nu e copac,

ci templul iubirii nemuritoare.

Chiar dacă ne năşteam departe

Şi-n alte galaxii trăiam,

Ne-ar fi legat aceeaşi soartă,

Că tot pe tine te iubeam.

Şi oriunde-n timp ne-am fi născut,

Mai la-nceput sau la sfârşit,

Am fi avut aceeaşi soartă,

Că tot la fel te-aş fi iubit.

Deci, scriu această poezie,

Cu gândul să-ţi mărturisesc,

Din când în când, când vei citi-o,

Că-n timp şi spaţiu...te iubesc!

Tăcere-n ceasuri de nesomn

Când știu că mâine-i niciodată,

Și îmi las o lacrimă însemn

Ce stă de dorul tău și-așteaptă.

Clipește candela o clipă

Prin sfârșitul nostru dureros,

Ca un duh de întuneric și risipă

La trântă cu un om neputincios.

În zadar te regăsesc prin șoapte

Și prin gânduri spuse de nespus,

Acum sunt singur și e noapte

Și toate șoaptele s-au dus. 

Să fim străini e-o nebunie ...

Să iubim în diferite nopți,

Noaptea mea să nu îți știe

Gândul tău de noi ... de-l porți!

Împrejuru-mi vi! ca niciodată…

Și toate se răstesc la mine,

Se strâng în mine și deodată 

Toate ... îmi șoptesc de tine!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

    Dulce şi amară-i,
    durerea ce parca vine din cer,
    odatâ cu tine, cu ochii tăi,
    odată cu părul tău,
    ce-i ca un fluviu, ce-mi curge,
    printre degete...
    şi nu pot să-l prind...
   

    Sunt oare singurul, 
    care are nevoie de ceva, 
    atât de minunat, 
    singurul care, disperat, 
    îşi strigă durerea-ngenunchiat, 
    mirat, în faţa icoanei tale... 
    şi se-ntreabă:
    << sunt singurul căreia-i lipseşti ?... >>

Cum nu te am cu mine,

Mă rog pe ţărmul ud,

La primul val ce vine,

S-aducă al tău sărut.

Şi atunci trasez, din minte,

Cu degetul pe plajă

Conturul gurii tale,

Pătruns de a sa vrajă.

Cum nu te am cu mine,

Implor al doilea val,

Din depărtări s-aducă

Surâsul tău la mal.

Şi atunci schiţez pe plajă

Cu degetu'-n nisip,

Portretul tău iubito

Cu zâmbetul pe chip.

Cum nu te am cu mine,

La valul următor

Mă rog ca să aducă

Cu el al tău amor.

Şi atunci trag printre alge

Şi pescăruşi răzleţi,

Conturul unei inimi

Străpunsă de săgeţi.

Cum nu te am cu mine,

Rog valurile toate,

La piept să mi te aducă

Măcar pentru o noapte.

Şi atunci sub clar de lună

Pe plajă scriu, de zor,

Cu litere de-o palmă,

DE TINE ÎMI E DOR!!!

DE TINE ÎMI E DOR!!!

DE TINE ÎMI E DOR!!!...

Am căutat poezie pe ziduri de ruine

În grădini fără o floare,

Când șoaptele mă-nvățau că doare

Gândul despre tine …

Am scris poezie, despre noi și ce n-a fost

În lacrimi și tăcere,

Cu un titlu nenăscut plin de durere …

Când părea că n-are rost.

Am scris cu-o lacrimă în al tău suflet
Să te am a mea o viață,

Rătăcind prin ceață …

Neînțeles și defect.

Am cerut poezie când nu puteam să te privesc

Când adormeai pe cerul înstelat

Și atunci… necondiționat

Simțeam că te iubesc!

Am auzit poezie în gustul de pământ

În rămășițe de trecut, de amintiri …

Trecutelor iubiri,

Măturate prin văzduh de vânt.

Am auzit poezie când nu m-am așteptat

Când te-am iubit - Și ce iubire!

Dar vai ce durere …

Când o clipă te-am uitat!

Am trăit o poezie, o viață căutând

Privirea ta mi-a fost infinitul

Într-un vers … sărutul,

Am trăit iubind …

Am putut să te recit pe cer la infinit …

Poezia sufletului meu,

Mi te-am cerut lui Dumnezeu,

Și divin te-am iubit!

Te-am cerut să-mi fi muză, să uit singurătatea

Să pot scrie despre noi,

Departe amândoi …

Croind eternitatea.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 )