Categoria Poezii diverse
Alt apus
Din lacrimă fierbinte și din sânge,
Se-nalță-un plâns amar și nepătat,
Că-i prea puțin un trup ce-a înviat,
Când sufletul, în lanțuri, încă plânge.
Pe fruntea timpului curg semne grele,
Un stigmat vechi, în carne ars și scris,
Iar sângele din cuie nu s-a stins,
El strigă-n noi din ceruri paralele.
Ce cruce ne mai scapă de-ntuneric,
Când lemnul răstignirii s-a tocit,
Iar trupul de păcate e pocit,
Și cere dreptul de a fi angelic?
Se-aprinde-n lut o taină neumblată,
Un fir de aur dintr-un veac tăcut,
Nu-i moartea cea din care ne-am pierdut,
Ci chinul că ne-am depărtat de Tată.
Prin nervii firii curge-ncet o rugă,
Ca o lumină dintr-un alt apus,
Iar îngerii, cu toții s-au ascuns,
Ori poartă peste aripi câte-o glugă.

Spovedanie
Cât moartea încă embrioni cultivă,
Să aibă mai târziu ce secera,
Eu stau cu mâinile-n colivă,
Și plâng la înmormântarea altcuiva.
Căci viața-mi pare-o pâine prea uscată,
Ce mi-e servită la o altă masă,
Și fiecare zi de sus lăsată,
Mereu îmi pare a fi o judecată.
Mă uit la cer și văd cum se sfârșește,
În fiecare nor ce-n sine moare,
Și-mi pare că pământul mă primește,
Doar ca să-mi dea o șansă de salvare.
Dar încă scriu, cu sânge, peste tot,
Sperând că Domnul va citi vreodată,
Și nu-mi închid durerea în chivot,
Ci-o port cu mine drept răsplată.
Eu n-am să vin la catafalc cu flori,
Ci-n miezul palmei cu o cruce arsă,
Și-n ochii mei vor răsări doi sori,
Ce peste oameni focul gheenei varsă.
Pe buze îmi va curge vinul nesfințit,
Din liturghii uitate-n miez de iarnă,
Și voi striga: Of, Doamne, am trăit
Să văd o lume care Te răstoarnă!
Dar nu mă tem, din moartea altcuiva,
Îmi fac altar și voi cânta cu glas de grotă,
Apoi am să îngrop în cărți de mucava,
Tot drumul meu înspre Golgotă.

Nu putem ști
Nu putem ști cum e să simțim
Ceea ce niciodată nu am simțit
Doar când ne vom fi despărțit
Vom duce dorul a ceea ce a pierit
Nu putem ști cum e să ne lipsească
Ceea ce niciodată nu am avut
Cum putem să știm ce am pierdut
Când totul în jur a fost tăcut
Nu putem ști cum e să fim
Când niciodată nu am existat
Am fost aici, dar nu am contat
Intalnirea cu viața am tot evitat
Nu putem ști ce e mandria
Când nimic nu am realizat
Și mediocritate am cultivat
Iluzii și himere la final am recoltat
Nu putem ști ce e iubirea
Când ea a fost mereu absentă
De mult diluată în apa timpului curentă
Ne-am mințit că este evidentă
Nu putem ști ce ne-a scăpat
Când niciodată nu am fost atenți
Ne-am amăgit că suntem suficienți
La schimbare mereu indiferenți
Nu putem ști cum este să trăim
Când liberi niciodată nu am fost
Ascunși în a timpului adăpost
Fugiți de răspundere cu orice cost
Nu putem ști ceea ce nu știm
Când divorțați suntem de înțelepciune
Iar întreaga noastră narațiune
A început și a sfârșit prin ficțiune

Oglindă
Oglindă oglinjoară.
Spune-mi cine-i cel mai frumos din țară.
Oglindă magică de pe perete,
Umple-mă de epitete,
Șterge-mi toate petele,
Și adu-mi toate fetele.
Hai! Hai! Nu mai sta!
Măi oglindă oglinjoară,
Acum tot răul mă-nconjoară!
Ce mi-ai făcut măi oglinjoară?
Voiam doar o viață mai ușoară.
Eu nu asta ți-am cerut
Că ești magică si bună am crezut,
Dar, doar magia am văzut.

O dată
Mă topesc, ca un metal,
și curg anevoie,
într-o formă de-a mea,
mai veche, mai frumoasă.
Carnea încinsă, trosnește,
oasele-mi sfârâie....
mă răcesc.
Îndepărtez zgura,
apoi șlefuiesc, șlefuiesc, șlefuiesc!
Dar nu, nu sunt eu!
Nu voi mai putea fi ceea,
ce am fost odată!
Ce straniu,
nu am mai putut localiza
cuvântul... ODATĂ!
De aceea, acum, mă definesc clar,
O dată!
Atât mi-e destinul...

EGO
Se pierd simțuri, se pierd gânduri
Mii nenumărate suflete se pierd
Sunt doar valuri care se petrec
Se tot duc în largul nesfârșit, în rânduri
Rătăcit-am gusturi, rătăcim tradiții
Căutăm în van esența altor lumi, făliți
Mai presus de oameni și de sfinți copii
Facem decadența altar de neciopliți
Ne-am închis în viduri, ne-am închis în noi
Ne-am făcut armate, cuiburi, cazemate
Respirăm parfumuri, doar mirosuri noi
Repetăm haotic vise despre noi
Mințile, grădini întortocheate
Cândva temple raționale
Temple luminate, pline de balans
Pierd dendritele vibrante
Rătăcesc în golul ce le-a prins
Rămân acum adânc iraționale
Marius Ene, Iulie, Polonia

Să purtăm în noi magia
Mă privea prin geam o fată
După chipul meu pictată,
Ce-mi întinse o mână,
Să ne pierdem în grădină.
Acolo unde odată
Copilăria mea toată
O resimt ca prin vis;
Frânturi din paradis.
Unde poveștile nespuse
Din timpuril demult apuse,
Prind viață peste noapte,
Învăluindu -ne cu șoapte.
Fermecați sorbim din ele,
Împletim din flori mărgele,
Alergăm prin iarba deasă,
Mușcând din para zemoasă.
Pe craca nucului cărunt
Ne spunem câte -un jurământ;
Să nu știrbim vreodată
Piesa de noi jucată.
Să purtăm în noi magia
Și vie-n amintiri scânteia
Trăirilor de neuitat,
Pe unde am cutreierat.

Tăcere ta..
Stau și îți spun ale mele gânduri,
Dar totu’ parcă-i în zadar...
Iar tu, în loc să spui ceva,
Doar amplifici cu tăcerea ta.
Stau cu gândul neîncetat,
Că poate iubirea ta s-a evaporat...
Dar totuși sper să mă fi înșelat,
Pentru că ar fi o durere de nesuportat.
Pare că ești neinteresat...
Dar dacă totu-i în mintea mea?
Tu îmi spui că mă iubești,
Iar eu cred că mă amăgești.
Acum spune tu...
Așa-i sau nu?
Doar nu mă lăsa să mă scufund
În gânduri care dor mult.

Agonie
Din ochii goi o lacrimă-i căzuse,
Și mâna întinsă i-a rămas,
Un fulger alb o străbătuse,
Si-apoi rămase fără glas.
Un tremur îi pătrunse-n carne,
Iar inima-i în piept se frânse,
Părea că totu-n ceruri doarme,
Și teama-n juru-i se restrânse.
Mari umbre, reci, spre ea coboară,
Sub pașii moi, pământul geme,
Un vânt străin adie a vară,
Și sloi de gheață-i curge-n vene.
Pe frunte, miru-i se prelinge,
Ca dintr-o rană neavută,
Un cer pustiu parc-o atinge,
Cu steaua morții nevăzută.
Știute voci din alte timpuri vin,
Din culmi, abisuri și morminte,
Chemând-o blând înspre destin,
Prin cânturi dulci lipsite de cuvinte.
Dar ea, cu ochii plini de teamă,
Se-oprește-n pragul nopții grele,
Și-n chipu-i blând de dulce mamă,
Amar sclipește două stele.
Și-atunci, din neguri se desprinse,
Un dor de ducă, altfel, nelumesc,
Și-ncet, de mână, cald, mă prinse,
Și-mi spuse tainic... Te iubesc!

Înspre lumini
Eu știu deja ce am în mâini,
Și știu concret ce-n suflet port,
Iar Doamne, traiul de-mi amâni,
Voi duce-n spate trupu-mi mort.
Mă lasă iar, firesc să șchiopătez,
Și nu-mi da aripi ca să zbor,
Căci zilnic doar pământ visez,
Și-n prăbușiri mi-e temă c-o să mor.
Mă-nchide Doamne după gratii,
Căci libertatea mi-e păcat,
Și-adu-mi la masă numai patimi,
Să am în trup, tot sângele, curat.
Să-mi fie spinii, dor învolburat,
Să-mi sape-n carne-un legământ,
Căci doar prin sângele adevărat,
Ajung la cer, din lutul frânt.
Nu-mi da nici soare, nici izvoare,
Căci setea-mi arde ca un jar,
Și-n întuneric stau călare,
Pe-al meu blestem profund amar.
Dar fă-mi din lacrimi untdelemn,
Să ard în candela din piept,
Căci focul care-i plâns e-un semn,
Că pasu-mi este pe-un drum drept.
Adu-mi povară pe-a mea cruce,
Să nu-mi mai fie pașii lini,
Căci numai jugul greu mă duce,
De pe Golgota Ta înspre lumini.

Pe -un drum părăginit
Blocată -n timpi de așteptare,
Buza gării rău famate
Împrăștie în jur duhoare,
Împânzind drumuri ferate.
Pasaju-i stropit cu mocirlă
Colcăie de pași grăbiți;
Un glas ,sinistru, urlă,
Scrâșnind din dinți.
Sosea trenul , scârțâind,
Pufăie din a lui rugină,
Văităndu-se în gând
De a lui veșnica rutină..
Prăfuit până -n coate,
Mutilat de la uzură,
Lipsit de-o salubritate,
Putea până și -n gură.
Puhoi de oameni zdrențuiți
Sălășluiau pe culoare,
Înfometați și obosiți,
Dormitau pe niscaiva ziare..
Trenul porni din nou agale
Spre o destinație oarecare,
Tremurând din balamale,
Tânjea în sine o schimbare..

Cine sunt eu?
Cine sunt eu, te întrebi oare?
Sunt cel ce împarte bucăți din sine,
…Pentru fiecare.
Un ecou tăcut, visător sub stele,
Țesând prin întunericul nopții cărări ce duc
…Spre ele.
Căutând mereu adăpost pentru gânduri,
Pe foile vieții universuri se nasc
…Prin rânduri.
În oglinda timpului mozaicuri nesfârșite se reflectă,
Fragmentate în mii de gesturi, într-o lume
…Imperfectă.
Pe pânza sorții, viitorul se pictează,
Speranțe, dezamăgiri și visuri, încetișor
…Se conturează.
În acest tablou al vieții, fiecare pată de culoare
În focul pasiunii, se topește precum
…O lumânare.
În liniștea nopții, vocea ta fin răsună.
Mă întreb: cuvintele tale sunt adevăr
…Sau minciună?
Prin vâltoarea zilelor, ce curg neîncetat,
Căutând semne tainice pe un drum
…Neumblat.
📆 01-02-2024

Poezii ce cuprind diferite tematici. Vei fi inconjurat de o diversitate de poeme ce cuprind multe categorii. Poezii Diverse scrise de autori amatori din întreaga lume, scrieri literare diverse, aforisme, fabule, povesti si povestiri. Cele mai frumoase poezii diverse din literatura romană și universală, în diferite limbi.