Veneția
a ieșit, a licărit o văpaie,
un neuron aprins în tavanul odăii
veștejite de igrasia apelor scuturând
gondole.
O mică înseninare încă nu se arătă,
nici un semn de spargere de zori.
La un oblon, o damă deșucheată își face vânt
c-un evantai;
la altul, o copilă doarme liniștită
în brațele mamei ei.
Ohhhh, îmi aștept consoarta în tihnă, să ne
alintăm sub roșul leagăn de sângere de lumină,
să prindem cât mai putem camera goală, să
prindem cât mai putem sorțile noastre legate.
Un fum de țigară, o fumegoasă aureolă,
cunună de sens abisal.
Imaginea orașului, un
fundal de Francisco de Goya.
Veneția mea tăciunoasă, cum sari tu
din tâmplă-n tâmplă!...
Fără să vreau, aud voci de amanți șoptind
declarații poticnite de oboseală sau de
rușine.
Îmi este dor de vinul serii,
dor îmi este de discul îmbujorat,
de canalele oglinzi de nouri,
de tot ce venirea nopții mi-a luat...
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Rarés Girea
Data postării: 20 ianuarie
Vizualizări: 27