Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Seilbåt
Kjære seilbåt, du flyter i det tilsynelatende endeløse havet,
Til hvilke kontinenter skal du denne gangen igjen,
Hva venter deg på ditt neste reisemål?
Seilbåt, seilbåt...
Hvorfor fortalte du meg ikke at du liker å seile så mye?
Hvorfor advarte du meg ikke?
Hvorfor forlot du havnen, bare ved å snu ryggen til deg et øyeblikk?
Hvordan kan jeg venne meg til tomrommet du etterlot meg?
Hvordan skal jeg fylle den?
Seilbåt, seilbåt...
Du var lett som en spurv,
Jeg håper du kommer tilbake lykkeligere enn der du gikk,
Jeg skjønner at du måtte gå
Det var slik du følte det
Det var det du trodde.
Vi hadde bygget deg så godt, av tre, roret, dekket,
Fra flere seilplater,
Jeg festet til og med ankeret ditt,
Jeg vet at det ikke blir lett for deg,
Havet har sine innfall,
Du vet ikke hva du kan forvente,
Når den blir opphisset og rister deg i alle retninger,
Han tar deg bare med på rutene som er mer tilgjengelige for ham,
Når det vil være vanskelig for deg, når du vil føle at du ikke har noen måte å holde deg flytende,
Vennligst se ned, se ankeret vedlagt,
Tenk at langveis fra, til og med tusenvis av kilometer unna,
Jeg passer på deg, jeg har deg i hjertet mitt,
Det er bare det at du ikke lenger er i nærheten av meg for å vise deg,
Sannelig, hvor mye vår forbindelse betydde,
(I en argumenterende tone)
Føl deg bra, slipp taket, glem hvem som har laget deg,
På to uker kom vi ikke engang i nærheten,
Hvis du tror det, er det ditt valg...
Bare vit at jeg bryr meg om deg, det er derfor jeg bygde deg så godt,
Som en siste oppmuntring sier jeg til deg: "Du må ikke bli skremt av stormene du vil møte mens du krysser havet. Ikke glem at etter stormen kommer godt vær."
Seilbåt: "Hva ville du gjort? Har jeg ikke lov til å bli en dag i Rio de Janeiro? Bare en dag, det er alt jeg vil ha, så kommer jeg tilbake til deg, jeg lover!"