Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Dan Sam
Data postării: 17 ianuarie
Vizualizări: 242
Poezii din aceiaşi categorie
De sus
diverse clipe în ipostaze ce
interpretează vibrant aurore
care, boreale, așten în cer
stalactite ce curg spre muritori...
căutarea te paralizează în spectacolul
de umbre, care se remarcă gri,
pe șevaletul unor prunci
de tenori, sobri și flămânzi
apoi, îmi ceri iertare ca și cum ai fi,
de ani lungi, împletit în durerea
pe care o pun, în zile impare,
pe seama unui moft
cafeaua amară lustruiește
otrava cu care am obosit
atât de mult, încât aș vrea
din nou, talpa să-ți sărut
să strig minunate hohote
de cristal, în care să se arate
zborul niciuneia dintre
aripile pe care le purtăm
în zile de sărbătoare și,
bineînțeles, totată înțelepciunea
se va îmbulzi să mai prindă
doar una din cele 7 minuni
date prin praf de stele și
așezate pe o masă a tăcerii,
inaintea unui fulger
profanat, demult
dintr-o copilărie abandonată
într-un vis în care au jucat,
pe rând, mari nume ale
unor culori de nedescris
se așterneau, așa, parcă
era al lor tot timpul
al cărui cifru domnește
ca un sfinx, dinadins...
inclusiv o vioară și-un pian
au deschis orizontul, ca pleoapa
din care mai răzbește
o dâră de surâs
cu capul lăsat pe spate,
ca într-o visare din negura
unui diapazon ce cântă fals,
ascuns sub soare
chicoteli ale unor raze
desprinse parcă dintr-un
stol de privighetori cu inimi
de bătrâni flămânzi.
Să dărui…
La orice ușă închisă,
Fereastră să zidești,
Și-n orice mână întinsă,
Un ban să dăruiești.
Să-ți fie pasul rază,
Să calci pe drum curat,
Iar inima-ți să vază,
Ce-i sfânt și-adevărat.
Din vis să-ți faci aripă,
Să zbori spre cei căzuți,
Să nu lași vreo risipă,
Nedăruită celor mulți.
Cuvântul tău să mângâie,
Acel suflet rănit,
Ca lacrima să-i suie,
Spre cerul liniștit.
Căci darul nu e aur,
Nici milă ori păcat,
Ci e cununi de laur,
În cer când ai plecat.
Vreau
Vreau să ating marea
Soarele și norii
Să zburd desculț pe câmpii
Să zbor odată cu păsările cerului.
Vreau să stau cu copacii
Vreau să ating iarba
Să îmbrățișez macii
Să vorbesc cu gindacii.
Ei ne înțeleg
Ei ne ascultă
Ei ne doresc
Ei ne sărută.
Noi nu înțelegem
Mina întinsă
Dragostea lor
Nemărginită
Fugim și iar fugim
Distrugem nu trăim
Călcăm in picioare, știm,
Dar ne doare.
Durerea e mare
Nu are salvare
Nu are nici leac
Știu asta dar tac.
Vrem alinare
Vrem împăcare
Vrem să trăim
Nu sa murim.
Vrem să trăim
Vrem sa iubim
Tot ce-am primit
Cînd ne-am născut.
V-oi avea?
O zi frumoasă v-oi avea
Când soarele și luna
Calea îmi v-or lumina
De parcă țin cununa
O zi frumoasă v-a pleca
Și v-a veni una tristă
V-or plânge norii după dor
Și luna după mine
Când soarele se v-a țicni
V-a lumina în față
Îmi v-oi topi inima mea
Și dorul după viață
Când luna se v-a sătura
Îmi v-a lua cununa
Inima se v-a strica
Ca sticla de oglindă
Pe vremuri...
Pe vremuri când copii eram,
Dormeam cu fratele de gât,
Cu aceeași lacrimă plângeam,
Și ne-mpăcam numaidecât.
Pe vremuri când copii eram,
Mușcam același colț de pâine,
Apoi cu joaca ne-ntreceam,
Și nu știam de-i azi ori mâine.
Acum mă-ntreb unde s-au dus,
Și ani, și joc, și al meu frate,
Doar părul alb îmi dă răspuns,
Și pozele îngălbenite și uscate.
Mi-s lacrimile râuri până-n cer,
Iar gândurile îngropate-n sânge,
Împovărat de ani, eu tot mai sper,
Că lacrima comună iar va plânge.
Pe geam, spre seară strălucesc,
Aceleași raze purpurii, bătrâne,
În mintea mea, e fratele, gândesc,
Venit să muște-un colț de pâine.
Sub coasa tristă stă răpusă soarta,
Deși, ne țin aceleași rădăcini,
Și eu, și el avem închisă poarta,
Iar drumul ne e plin de mărăcini.
De sus
diverse clipe în ipostaze ce
interpretează vibrant aurore
care, boreale, așten în cer
stalactite ce curg spre muritori...
căutarea te paralizează în spectacolul
de umbre, care se remarcă gri,
pe șevaletul unor prunci
de tenori, sobri și flămânzi
apoi, îmi ceri iertare ca și cum ai fi,
de ani lungi, împletit în durerea
pe care o pun, în zile impare,
pe seama unui moft
cafeaua amară lustruiește
otrava cu care am obosit
atât de mult, încât aș vrea
din nou, talpa să-ți sărut
să strig minunate hohote
de cristal, în care să se arate
zborul niciuneia dintre
aripile pe care le purtăm
în zile de sărbătoare și,
bineînțeles, totată înțelepciunea
se va îmbulzi să mai prindă
doar una din cele 7 minuni
date prin praf de stele și
așezate pe o masă a tăcerii,
inaintea unui fulger
profanat, demult
dintr-o copilărie abandonată
într-un vis în care au jucat,
pe rând, mari nume ale
unor culori de nedescris
se așterneau, așa, parcă
era al lor tot timpul
al cărui cifru domnește
ca un sfinx, dinadins...
inclusiv o vioară și-un pian
au deschis orizontul, ca pleoapa
din care mai răzbește
o dâră de surâs
cu capul lăsat pe spate,
ca într-o visare din negura
unui diapazon ce cântă fals,
ascuns sub soare
chicoteli ale unor raze
desprinse parcă dintr-un
stol de privighetori cu inimi
de bătrâni flămânzi.
Să dărui…
La orice ușă închisă,
Fereastră să zidești,
Și-n orice mână întinsă,
Un ban să dăruiești.
Să-ți fie pasul rază,
Să calci pe drum curat,
Iar inima-ți să vază,
Ce-i sfânt și-adevărat.
Din vis să-ți faci aripă,
Să zbori spre cei căzuți,
Să nu lași vreo risipă,
Nedăruită celor mulți.
Cuvântul tău să mângâie,
Acel suflet rănit,
Ca lacrima să-i suie,
Spre cerul liniștit.
Căci darul nu e aur,
Nici milă ori păcat,
Ci e cununi de laur,
În cer când ai plecat.
Vreau
Vreau să ating marea
Soarele și norii
Să zburd desculț pe câmpii
Să zbor odată cu păsările cerului.
Vreau să stau cu copacii
Vreau să ating iarba
Să îmbrățișez macii
Să vorbesc cu gindacii.
Ei ne înțeleg
Ei ne ascultă
Ei ne doresc
Ei ne sărută.
Noi nu înțelegem
Mina întinsă
Dragostea lor
Nemărginită
Fugim și iar fugim
Distrugem nu trăim
Călcăm in picioare, știm,
Dar ne doare.
Durerea e mare
Nu are salvare
Nu are nici leac
Știu asta dar tac.
Vrem alinare
Vrem împăcare
Vrem să trăim
Nu sa murim.
Vrem să trăim
Vrem sa iubim
Tot ce-am primit
Cînd ne-am născut.
V-oi avea?
O zi frumoasă v-oi avea
Când soarele și luna
Calea îmi v-or lumina
De parcă țin cununa
O zi frumoasă v-a pleca
Și v-a veni una tristă
V-or plânge norii după dor
Și luna după mine
Când soarele se v-a țicni
V-a lumina în față
Îmi v-oi topi inima mea
Și dorul după viață
Când luna se v-a sătura
Îmi v-a lua cununa
Inima se v-a strica
Ca sticla de oglindă
Pe vremuri...
Pe vremuri când copii eram,
Dormeam cu fratele de gât,
Cu aceeași lacrimă plângeam,
Și ne-mpăcam numaidecât.
Pe vremuri când copii eram,
Mușcam același colț de pâine,
Apoi cu joaca ne-ntreceam,
Și nu știam de-i azi ori mâine.
Acum mă-ntreb unde s-au dus,
Și ani, și joc, și al meu frate,
Doar părul alb îmi dă răspuns,
Și pozele îngălbenite și uscate.
Mi-s lacrimile râuri până-n cer,
Iar gândurile îngropate-n sânge,
Împovărat de ani, eu tot mai sper,
Că lacrima comună iar va plânge.
Pe geam, spre seară strălucesc,
Aceleași raze purpurii, bătrâne,
În mintea mea, e fratele, gândesc,
Venit să muște-un colț de pâine.
Sub coasa tristă stă răpusă soarta,
Deși, ne țin aceleași rădăcini,
Și eu, și el avem închisă poarta,
Iar drumul ne e plin de mărăcini.
Alte poezii ale autorului
Nu ai scop - Nu ai nimic
Nu ai scop, nu ai nimic,
Trece azi, mâine un pic.
Te trezești și-ncepi să-nveți
Să gândești, să meditezi:
La ce-a fost și va mai fi,
La durerea inimii.
N-ai putere ca să uiți,
Gol și singur printre munți,
De durere și de chin,
Bei amarul tău cu vin.
N-asculta ce-ți cânta moartea,
Prefăcută cu dreptatea,
Cea haina și ursuză
Imperfectă și confuză.
Poate-aduce alinare,
Poate este doar schimbare;
Cine știe ce-ți rezervă
Și-n Loc Sfânt ți se relevă..
Și când toate au să treacă,
Parc-ai mai trăii oleacă..
N-ai murit, dar mort ai fost;
Timpul tău fără de rost
A-nceput să aibă sens,
Să respiri cât mai intens
Și din cea mai mică clipă
Vezi cum Raiul se ridică.
Nu ai timp de plâns de jale,
Fierbe sângele in cale;
Ți-ai pus gaj intreaga viață,
Pentr-o clipă de speranță,
Pentru clipa cea din urmă,
Când fiorii-ți fac cunună.
Roata
Ți-au spus: bea,
Că beau cu toții,
Ți-au spus: ia,
Din fumul morții;
Ți-au spus: minte-i,
Că sunt boi,
Ți-au spus: vinde-i,
Ca pe oi;
Ți-au spus: fură,
Bani sau viață,
Ți-au spus: jură,
Față-n față;
Ți-au spus: taci,
Vorbim doar noi,
Ți-au spus: faci,
La alții doi;
Și-a făcut la rândul lui,
Fix la fel, ba chiar mai mult,
Dându-și suflet dracului...
Avans
De vrei să-ti faci prieteni,
A lor mâna-nainte,
La menghină s-o strângi,
Ca sa-și aducă aminte,
Atunci cand vor minți,
Trăda ori vinde.
Evolutie - Doua faze
Sunt in viata doua faze,
Ce se oglindesc mereu,
In miscari, gesturi si fraze
Si-ti formeaza propriu’ EU.
Prima faza de negare,
Te tine multi ani captiv
Si tot negi cu-nversunare
Ca esti prost, prost efectiv.
Si ramai asa blocat,
Pana ce in cap apare
Ceva nou, sofisticat,
Ce se cheama acceptare.
Si-acum c-ai aflat deja
Ca esti prost, chiar prost sadea
Treci la urmatoarea faza
Si-ncepi a semnaliza.
Te crezi important, chiar miezul,
Tu dai sfaturi, reciti Crezul.
Dintr-o data iti permiti
Pe ceilalti sa-i crezi tampiti.
Le explici cat esti de tare,
Cum si cat esti tu de mare;
Nu accepti nicio secunda
Sa fii iar prostul din umbra.
Pan’ la urma nu conteaza
Cat vrei sa pari de-ntelept,
Absolvind a doua faza,
Acum esti un prost destept.
In Vis
Cum stateam, dormind, in vis,
Portile mi s-au deschis,
Si-am ajuns ca prin minune
Unde era alta lume.
Nu erau deloc probleme,
Lipsa ganduri, teoreme;
Eram treaz chiar de dormeam
Si simteam, din nou traiam.
Nici necaz, nici vorba goala,
Nici oftat, nici gust de smoala;
Era totul clar ca apa,
Semana un pic cu soarta.
Dar n-apuc sa-mi bucur gandul,
Cand mi-apare-n zari mormantul;
Doua palme scurt mi-am dat
Sa-mi revin, si-am re-nviat.
Insa gustul ce-a ramas,
Ma tot scoate din impas,
Si s-ajung din nou la EL,
Inchid ochii, adorm.. uite-L.
Ce-ar fi...
De-ar ști omul când să vină,
De-ar ști omul când să plece,
De-ar sti noaptea că-i lumină,
De-ar sti când e focul rece;
De-ar zbura stând în picioare,
De-ar privi împărătește,
De-ar tăcea în gura mare,
De-ar iubi tot ce-l urăște;
De-ar zâmbi la tot necazul,
De-ar fi plânsul lui un râset,
De-ar întoarce-n-veci obrazul,
De-ar trăi doar pentru suflet;
De-ar lăsa ce-i rău în urmă,
De-ar gândi cu bunătate:
Ar rămâne vie umbră,
Și-ar fi veșnic peste toate.
Nu ai scop - Nu ai nimic
Nu ai scop, nu ai nimic,
Trece azi, mâine un pic.
Te trezești și-ncepi să-nveți
Să gândești, să meditezi:
La ce-a fost și va mai fi,
La durerea inimii.
N-ai putere ca să uiți,
Gol și singur printre munți,
De durere și de chin,
Bei amarul tău cu vin.
N-asculta ce-ți cânta moartea,
Prefăcută cu dreptatea,
Cea haina și ursuză
Imperfectă și confuză.
Poate-aduce alinare,
Poate este doar schimbare;
Cine știe ce-ți rezervă
Și-n Loc Sfânt ți se relevă..
Și când toate au să treacă,
Parc-ai mai trăii oleacă..
N-ai murit, dar mort ai fost;
Timpul tău fără de rost
A-nceput să aibă sens,
Să respiri cât mai intens
Și din cea mai mică clipă
Vezi cum Raiul se ridică.
Nu ai timp de plâns de jale,
Fierbe sângele in cale;
Ți-ai pus gaj intreaga viață,
Pentr-o clipă de speranță,
Pentru clipa cea din urmă,
Când fiorii-ți fac cunună.
Roata
Ți-au spus: bea,
Că beau cu toții,
Ți-au spus: ia,
Din fumul morții;
Ți-au spus: minte-i,
Că sunt boi,
Ți-au spus: vinde-i,
Ca pe oi;
Ți-au spus: fură,
Bani sau viață,
Ți-au spus: jură,
Față-n față;
Ți-au spus: taci,
Vorbim doar noi,
Ți-au spus: faci,
La alții doi;
Și-a făcut la rândul lui,
Fix la fel, ba chiar mai mult,
Dându-și suflet dracului...
Avans
De vrei să-ti faci prieteni,
A lor mâna-nainte,
La menghină s-o strângi,
Ca sa-și aducă aminte,
Atunci cand vor minți,
Trăda ori vinde.
Evolutie - Doua faze
Sunt in viata doua faze,
Ce se oglindesc mereu,
In miscari, gesturi si fraze
Si-ti formeaza propriu’ EU.
Prima faza de negare,
Te tine multi ani captiv
Si tot negi cu-nversunare
Ca esti prost, prost efectiv.
Si ramai asa blocat,
Pana ce in cap apare
Ceva nou, sofisticat,
Ce se cheama acceptare.
Si-acum c-ai aflat deja
Ca esti prost, chiar prost sadea
Treci la urmatoarea faza
Si-ncepi a semnaliza.
Te crezi important, chiar miezul,
Tu dai sfaturi, reciti Crezul.
Dintr-o data iti permiti
Pe ceilalti sa-i crezi tampiti.
Le explici cat esti de tare,
Cum si cat esti tu de mare;
Nu accepti nicio secunda
Sa fii iar prostul din umbra.
Pan’ la urma nu conteaza
Cat vrei sa pari de-ntelept,
Absolvind a doua faza,
Acum esti un prost destept.
In Vis
Cum stateam, dormind, in vis,
Portile mi s-au deschis,
Si-am ajuns ca prin minune
Unde era alta lume.
Nu erau deloc probleme,
Lipsa ganduri, teoreme;
Eram treaz chiar de dormeam
Si simteam, din nou traiam.
Nici necaz, nici vorba goala,
Nici oftat, nici gust de smoala;
Era totul clar ca apa,
Semana un pic cu soarta.
Dar n-apuc sa-mi bucur gandul,
Cand mi-apare-n zari mormantul;
Doua palme scurt mi-am dat
Sa-mi revin, si-am re-nviat.
Insa gustul ce-a ramas,
Ma tot scoate din impas,
Si s-ajung din nou la EL,
Inchid ochii, adorm.. uite-L.
Ce-ar fi...
De-ar ști omul când să vină,
De-ar ști omul când să plece,
De-ar sti noaptea că-i lumină,
De-ar sti când e focul rece;
De-ar zbura stând în picioare,
De-ar privi împărătește,
De-ar tăcea în gura mare,
De-ar iubi tot ce-l urăște;
De-ar zâmbi la tot necazul,
De-ar fi plânsul lui un râset,
De-ar întoarce-n-veci obrazul,
De-ar trăi doar pentru suflet;
De-ar lăsa ce-i rău în urmă,
De-ar gândi cu bunătate:
Ar rămâne vie umbră,
Și-ar fi veșnic peste toate.