Mi-e dor de o șoaptă!

Ai grijă de tine, 

Eu voi pleca, 

Cu trenul ce vine, 

Din gara ta. 

Bilete nu am, 

Voi fi clandestin, 

Deși îmi doream, 

Înspre tine să vin. 

Suiți în vagoane, 

Voi, griji și necazuri, 

Nu stați pe peroane, 

Se schimbă macazuri. 

Șuieră trenul, 

Uite-l că vine, 

Adio iubito, 

Uită de mine!

Se-apropie fiara, 

Se aude și frâna, 

Ce tristă e gara, 

Și-mi face cu mâna. 

Urcați în cușetă, 

Iubiri și trădări, 

Mai am în servietă, 

Minciuni și ocări. 

În vagoane urcați, 

E un ultim semnal, 

La iubiri renunțați, 

Dacă totu-i banal. 

Șuieră trenul,

Uite-l că vine, 

Adio iubito, 

Uită de mine!

... semn 1

Creatorul mergând îngândurat,

lovi din greșeală

"Cuvântul"...

Big-Bang se auzi deodată.

... semn 2 

La început,

Adam plutea deasupra pământului,

și nu se putea bucura

de minunățiile acestuia.

-Creatorule, creatorule!

-Ah, gravitația! Iartă-mă Adame...

Şi a zis Dumnezeu:

-Să fie 9,80...

Și a fost 9,80.

Iar omul n-a mai putut zbura.

... semn 3

Lumina cădea cu stropi mari ca o  ploaie,

pe pământul arid și în flăcări.

Viața și Moartea...

Și a sfârâit duhul lumii:

-Aleluia, Aleluia!

Și lumina s-a ridicat la ceruri,

Iar focul a intrat în pământ.

Și a fost ziuă...

Și a fost noapte...

Îmi legăn iubirea ca pe-un copil,

O alint, o răsfăţ… şi atunci zbor,

Cu inima plină de-un dulce trotil,

Ce în explozia lui mă cufundă-n amor.

Iubirea mi-e pavăză şi putere,

Iubirea mi-e aer şi apă,

La ea voluptatea se-nchină şi cere,

Trăiri mai puţine căci paroxismul o îneacă.

O port ca un zâmbet pe buze,

Şi o sărut ca pe-o rană adâncă,

Căci toţi ce-au încercat să m-acuze,

S-au spart precum valul de stâncă.

Sunt soare şi umbră totodată,

Mă scald  într-o iubire eternă,

Şi nimeni n-o va distruge vreodată,

Căci a întrecut şi iubirea maternă.

Iubesc, am iubit, voi iubi …

Acestea sunt armele mele,

Şi atunci când va fi şi-oi muri,

Sunt viu …căci iubirea nu piere.

În tăceri mă dezleg,

De-al tău chip rătăcit,

Ca un fum care pleacă,

Dintr-un foc pustiit.

Mi-am închis în uitare,

Pașii tăi fără drum,

Și-ntr-un colț de memorie,

Te destram și te-adun.

Și mă plimb ne-ncetat,

Prin orașul tău mort,

Fiecare stradă mai veche,

E un intim resort.

Și umbrele se frâng,

Sub a ploii tăcere,

Și aud picurând,

De pe buza ta miere.

Am în piept numai răni,

Care nici nu mai dor,

Și-o să port cicatrici,

Implorând ajutor.

Înapoi de vei merge,

Pe-acel drum părăsit,

Vei găsi trupul meu,

Din al tău, înflorit.

Biserica-i pe primul loc la bursă,

Iar milostenia stă atârnată-n garduri,

Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,

Iar popa mustăcește de sub farduri.

Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,

Și cumpără icoane, insigne și fulare,

Și nu uita să vizitezi și altarul,

Și varsă tot ce ai prin buzunare.

Ți-e crucea strâmtă, hai pune-o pe tarabă,

Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,

De la amvon ne predică râzând o babă,

Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.

Stau îngerii în cercuri și vând aripi,

Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,

Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,

Căci morții din cavouri au început să zboare.

Hai vino să te ung cu mir sfințit,

Și închină-te smerit cu ochii rugători,

Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,

Preoții orbit-au pe aceia văzători.

Dacă vrei să-mparţi cu mine,

Negreşit a ta durere,

Am un umăr care ţine,

Doar amar şi clipe grele.

Iar atunci când o întristare,

Te apasă şi te doare,

Îţi ofer o îmbrăţişare,

Ruptă de la soare.

Iar când lacrimile amare,

Îţi curg râuri pe obraz,

Am la inimă o licoare,

Ce te scoate din necaz.

Prinde mâna ce se-ntinde,

Să te sprijine la greu,

E prietenul ce-ţi simte,

Sufletul şi oful său.

Am scos cuvintele grele din limbaj:

adevăr, datorie, jertfă.

Le-am înlocuit cu variante ușoare,

ușor de purtat,

ușor de uitat.

Conștiința a devenit o aplicație

care se actualizează după trend,

iar binele - 

o alegere personală

cu termen de expirare.

Ne-am obisnuit să trăim fără verticală,

într-un echilibru comod,

unde nimic nu doare prea tare

și nimic nu obligă.

Am numit libertate

fuga de responsabilitate

și progres

uitarea rădăcinilor.

Dar noaptea,

când nu mai e nimeni de convins,

morala bate încet la ușă,

ca un oaspete vechi

pe care nu-l mai recunoaștem,

dar pe care încă îl așteptăm.

Cuvinte pline in inimii zbuciumate

Ce bat laolaltă in seri parfumate

Litere legându-se intr-un vals mlădioas

Poezie cu iz primejdios

Fiecare cuvânt aiurit liniștește

Și sufletul necopt înflorește

Asemenea unei flori in miez de primăvara

Ce ridica de pe umeri o povară.

După o iarna grea, plină de zile osândite

Vara aduce slove inedite

Ca intr-o pânza totul se țese frumos

Și viața începe sa prindă sens prețios.

Eclipsă..
Sau cel puțin așa am crezut când...
Un nor întunecat s-a pus și a început, plângând
Să se descarce de mari tensiuni, căzând
Pe Pământ..
„Lovind" orice lucru i se părea atrăgător,
Dar fără să lase vreo urmă în sol,
Striga tare, se impunea, fără un limbaj color
O teamă aparentă ce era pregatită de încă un „ omor"

Împachetat elegant într-un material de stofă călduros şi moale, am ales să pun o mască cu zâmbet de formă. Am tras pe mâini o pereche de mănuşi din piele şi am ieşit să operez, pacient, o intervenție pe cord. Asistenta de gardă aşteaptă cuminte pe bancă în faţa unei mese goale de piatră. E puțin nesigură şi oarecum deranjată de luminile slabe şi atmosfera încordată, de amfiteatru. Ne vom afla fiecare în treabă, pe lângă masa de piatră şi vom opera deschis, dar în şoaptă. Inima e oarbă şi instinctul primează. Anestezie totală şi pânzele albe se coboară în lumina moartă, peste masa goală. Cortina e recviem pentru actorul de teatru în ultima seară.

Întins sub cerul înstelat

Privesc spre o mare minune

Că orice stea ce ai creat

E unică și are-un nume.

Realizez înfricoșat

Că sunt nimic pe lângă Tine

Sunt om și-s foarte limitat

Tu ești Palat, eu doar ruine.

Tu ai putere să numești

Un infinit de corpuri lucitoare

Tot ce se-ntâmplă urmărești

Ce-nvie azi, ce mâine moare.

Atât mă cred de important

Când mă compar cu muritorii

Deși-s extrem de ignorant

Pe lângă Cel ce varsă norii.

Nu sunt nimic, un vânt ce trece.

Un val oricât ar fi de mic

Ar reuși să mă înece

Ca-apoi să nu mă mai ridic.

Și totuși Dumnezeul lumii

Ce-are putere nesfârșită

S-a deranjat să mai asculte

O biată ființă necăjită.

Nu am avut în cunoștință

Dragostea Lui cea fără margini

Dar m-a smerit și cu căință

M-am pus să scriu pe-a mele pagini.

Am început cu-a cere milă

Iertare am cerut întâi

Și pe scrisoarea mea umilă

Semnat-am jos: Te rog, rămâi!

Eu L-am dorit în a mea viață

Când am aflat că El era

Acel ce ștergea a mea față

Oricând o lacrimă curgea.

Mi-a spus că le-a uitat pe toate

Orice păcat mi-a fost iertat

Mi-a spus că ele-au fost luate

Și în adânc le-a scufundat.

Mi-a luat orice îngrijorare

Ce umerii îmi apăsa

Simțit-am o eliberare

Văzând cum în pahar vărsa.

Mi-e plin acum, dă peste chiar

De-Atâta bine ce îmi face

Nu merit nici măcar un dar

A pus în sufletul meu pace

Nu-L cunoșteam și l-am aflat

Căci haru-I e atât de mare

Al meu Stăpân e Împărat

Puterea Lui nimeni n-o are.

Fiindcă iubirea-I am primit

Doresc de-acum o viață-ntreagă

Dragostea mea să i-o dedic

Inima mea să Îl aleagă.

Orice ar fi să Îi jertfesc

Cum El făcut-a pentru mine

"Să fie tot ce eu iubesc

Venit curat ca dar din Tine!"

Să fii tot ce-mi doresc vreodată

Ca tot de-aș pierde pe pământ

Să știu că sunt cea mai bogată

De-mi ești alături nu-s înfrânt.

Biruitor voi fi în toate

Dacă eu lupt de partea Ta

Ești Dumnezeu ce totul poate

Și ieri și azi și pururea! 

La vie est une scène, un vaste décor,

J’ai choisi d’être acteur, un protagoniste.

Regarder passivement ? Non, ce n’est pas pour moi,

Je prends les rênes, j’écris ma propre histoire.

Le monde se divise entre rêve et action,

Certains rêvent, d’autres font des changements.

Moi, sans attendre, je fais mon propre choix

De créer l’avenir avec mes propres mains.

La question n’est pas si je peux réussir,

Mais jusqu’où je suis prêt à courir.

Je ne suis pas juste un nom perdu dans la foule,

Ma voix résonne, ma force se déverse.

Dans un monde qui essaie de me définir,

Je tiens le stylo à la fin et j’écris ma propre histoire.

Oui, je ne suis pas parfait, mais je suis authentique,

Car l’authenticité laisse une empreinte dans le monde.