FRAGMENTE DIN ZILE

Te-ai așezat în inima mea

ca luna într-un loc adormit,

tulburând cu lumină

toate nopțile

pe care le credeam pierdute.

Părul tău mirosea

a salcâm înflorit,

iar glasul tău răsuna

în urechile mele

ca un râu ce curge

peste pietrele singurătății.

Te priveam

cum privește dimineața

prima floare cde mai-

cu teamă să nu ating frumusețea

și ea să se prefacă în vis.

Sub pașii tăi,

iarba făcea plecăciune,

iar vântul își schimba mersul

ca să nu-ți rupă rochia de lumină.

Când mă țineai de mână,

timpul se făcea mic,

precum o pasăre 

ce se ascunde în palme,

iar lumea întreagă

devine una cu parfumul tău

rătăcitor prin aer.

Tu erai primăvara mea târzie,

floarea crescută pe marginea dorului,

singura minune

care mi-a înflorit în suflet

după atâtea ierni.

Și chiar dacă iubirea noastă

a trecut ca o ploaie de mai,

te văd permanent înflorind

prin toate grădinile inimii mele.

Floare de mai-

frumoasă și trecătoare-

tu ai făcut din dragoste

cea mai frumoasă rază a luminii.

RUGĂ TĂCUTĂ

Doamne, Te caut

cu pași mici de dor,

nu în furtună

ci în fior.

În pâinea simplă,

în apa ce pică din cer,

în ziua mică

fără mister.

Când inima cade

și totu-i furtună și nor,

nu cer minuni,

ci ajutor.

Să pot ierta

să nu rănesc,

să fiu lumină

când obosesc.

Iar dacă noaptea

va coborâ,

aprinde-n mine

un „voi trăi”.

Primește, Doamne,

acest cuvânt:

puțin, dar sincer

și legământ.

LUMINA DE DIMINEAȚĂ

Dimineața se strcoară ușor

printre perdele,

aducând cu ea

mirosul de pâine caldă

și cântecul nevăzut al păsărilor.

Îmi amintesc de vocea mamei

care spunea: „Fii bun, copile,

chiar și când lumea pare surdă.”

Și în aceste clipe mici,

între ceasuri și pași grăbiți,

învăț să văd lumina

într-un zâmbet curat.

Pentru că viața, așa cum e ea,

nu stă în clădiri înalte sau telefoane,

ci în inimile care iubesc,

în oameni care rămân,

în gesturi care nu se uită.

Sub un cer plumburiu,

o mare de paltoane grele

și căciuli de blană

stă așezată într-o tăcere resemnată,

în fața unor vitrine care promiteau multe,

dar nu ofereau nimic.

Sub firmele prăfuite ale

„Alimentarei” și „Gazului Metan”

timpul pare încremenit

într-un prezent continuu al lipsurilor.

Buteliile ruginite

nu sunt doar obiecte,

ci speranța unei flăcări

ce va încălzi o casă înghețată,

fiind purtate pe aceleași sănii

pe care copiii ar fi trebuit

să descopere bucuria,

nu povara cozilor.

Oamenii nu vorbesc,

privirile lor, 

pierdute în griul asfaltului murdar,

poartă greutatea

unei demnități încercate zilnic.

Este imaginea unei supravețuiri tăcute,

un tablou al unei generații

care a învățat

că răbdarea este singura armă

împotriva nepăsării.

Uneori, tăcerea e o formă de iubire.

Alteori - o fugă.

Între ele,

suntem noi:

doi oameni care se caută

în același gând.

Te privesc

și timpul se preface în lumină.

Nu mai există ieri,

nici mâine,

doar acum

și respirația ta care curge

în locul inimii mele.

Îmi place cum taci,

cum lași aerul să te poarte,

cum aduni lumina pe piele

ca pe o promisiune nespusă.

Noaptea ne privește din colț,

ne recunoaște,

ne iartă.

Nici nu mai știu

dacă iubirea e un verb,

sau o tăcere care învață

să nu doară.

Dar știu că ești acolo

în fiecare bătaie de inimă,

în fiecare margine de dor,

în fiecare clipă

care nu se repetă.

Luminile din stradă tremură

pe pereții camerei tale

ca niște gânduri care nu știu

unde să stea.

Afară, orașul merge înainte

în pași grăbiți

și mesaje netrimise.

Tu stai lângă fereastră,

respiri aerul care nu se repetă

și te întrebi dacă cineva,

undeva, privește la fel.

O mașină trece

îți reflectă pentru o secundă

propriul ritm

și te surprinde că ești viu.

Fereastra rămâne deschisă

nu ca o invitație

ci ca o promisiune tăcută

că lumea poate să aștepte.

Citesc

Dar aceasta citire-i

Destinata recitirii

Scriu

Dar aceasta scriere-i

Destinata amintirii

Traiesc

Dar aceasta traire-i

Destinata uitarii

Iubesc

Dar aceasta iubire-i

Destinata mortii

Dumnezeu a hotărât 

Să trimită fiul sfânt.

Vestea de venirea lui,

Trimisă la maica lui,

Îngerul a înștiințat,

Numele-i prea minunat,

Acesta este ISUS,

Al tatălui cel de sus.

Să credeți în Dumnezeu,

A zis: Ăsta-i fiul meu.

Vi-lam trimis pe pământ,

Să știți cine-i Domnul sfânt.

Pentru a vă mântuii,

De rele a vă feri.

Toate păcatele rele,

Le-a luat asupra sa,

Și răspunde cu iubire,

Pentru a ne apăra.

Pentru dragostea cea mare,

Ce o are pentru noi,

A fost răstignit pe cruce,

Pentru a fi iertați azi noi .

A-nviat este cu noi,

Dar .. ne depărtăm mereu 

Ne întrebăm adesea oare..

Unde este Dumnezeu?

Nu mă întreb, avem păcate,

El ne iartă tot mereu,

S-au ne răsplătește oare ?

Cu puteri Dumnezeiești.

Sunt incendii ,sunt dezastre,

Inundații multe rele ..

Or fi de la Dumnezeu ?

Mă întreb și eu întruna ..

Nu știu Doamne, nu știu eu  .

Într-un lotus de ceață
gândul se risipește,
val după val,
până când doar tăcerea rămâne.

Cine sunt?
Un zâmbet agățat de o clipă,
o umbră ce sărută lumina.

Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,

Pe care nu-l lãsãm la îndemâna

Unor aşa netrebnici de ciocoi

De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!

Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat

Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!

Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat

Cã umilirea, cere rãzbunare?

Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"

Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...

Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu

Mai lângã noi ca multe-infirmiere!

Noi nu o sã vã fim vouã pe plac

Urmând a voastrã dezumanizare!

Voi nu aveţi seringã şi nici ac

Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!

Lehamite ne e de ce legi daţi

- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -

Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,

Cu cheile prostiei sclipitoare.

Minţiţi poporul, din obişnuinţã,

Aşa cum procedaţi voi, an de an!

Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,

O, neam fãrã ruşine şi viclean!

Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt

Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,

Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt

Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!

Pre legea voastrã nu mã pot baza

- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -

Pre indivizi ce-acuz-o formã rea

Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!

                         ☆

De nebunia lor ne-am sãturat,

De ştiri, de propagandã, de mizerii,

Ni-e dor sã respirãm aer curat

Şi fãrã presupusele bacterii!

02.12.2021, Gostkow, Pl

Poate mă scufund

Adânc adânc 

Dar poate zbor 

Mai sus,mai sus

Poate deja-s înecată

Sau în cer o pasăre împărată.

Dar știu  că-i pustiu

Pustiu  în jurul meu

Pustiu în suflet,  pustiu în gândul meu

Știu ca strig dar nu se aude

Știu că mă bucur ,dar nu se simte.

Doamne,spune-mi Tu,adu-mi aminte 

Unde-s eu ? Pe fund de mare,cât de adânc?

Întru-un cer albastru, și cât de sus?

O să cad? O să mă înec?

La final eu să plâng?

De tristețe? De bucurie?

Spune-mi Doamne! spune-mi mie.....

Si asa mergeam odata

Printre pomii din gradina

Admirand natura toata

Era un vis, doar noi de vina

Am visat trecutu n umbra

Viitorul generatiei noastre

Distrus de o hartie si o punga

Ajutat de mari relatii

Devenim niste roboti

Programati de bani, de hoți

Azi maine nu mai suntem

Traim doar sa *promitem