Estompat

În parcurile citadine
Acustica saxofoanelor pălește,
În tabla alămurilor lovește
Colosul de acorduri pseudocaline.
 
Mările de rugină se alină
De vârtejuri prinse-n valsuri,
Pe ritmuri de contrabasuri,
Arcușurile în veci suspină.
 
Epave ruginesc, și arbuști printre ele,
Simfonic, balada râului de fier
Se răsfrânge pe potecile care cer
Enigma resimțită în vânt și vele.
 
Pavajele sunt toate o albie,
Matca aluviunilor de tempera,
Ce caută în nuanțe a mai tempera
Notele de rugină ce-n vânt adie.
 
Și ploaia parcă mereu vine
Cu sunet de motoare infernale,
Banale sunt zilele și formale
În parcurile citadine.

Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Rarés Girea poezii.online Estompat

Data postării: 20 ianuarie

Vizualizări: 29

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Crochiu de drumeție

Cale de o zi și jumătate până peste
Vom fi trecut ale munților creste;
Și, nu te mint, greu drumul mai este
Când nimic de friguri nu te ferește,
 
Dar aurul dimineții, în fire dinspre est ce cresc,
Îmi mai încălzește parcă puțin drumul ce-l pășesc,
Dându-mi nădejde față de cărarea ce-o umbresc,
Care duce înspre locuri tot mai clar ce se zăresc.
 
Mai mult...

Iubire suprema

Sa am in palme Universul cu toată vraja sa,

Sa pot trai o veșnicie sau chiar sa pot zbura,

Să știi ,copile,toate-acestea nimic n-ar valora,

Și chiar mai mult,as vrea sa cada pe trupul meu o stea,

De-aș ști că pot schimba in zambet o lacrima de-a ta..

Mai mult...

În descensiune de optici

Pălea un amurg violaceu.
Sub retina albă ca o perlă,
Un cusur incisiv, mai mereu,
Vedea în cuvânt de seară o gherlă.
 
Castelul, un inert șirag de turle,
Coroana, geometrie de tăblărea,
În descensiune de optici nule,
Eroticul nocturn părea o vergea.
Mai mult...

Cartea din copilărie

Te-am lăsat cândva, demult,

Într-un colţ de casă.

Te-am lăsat într-o lume

Sfântă şi frumoasă.

 

Te-am învelit în hârtie albă,

Te-am învelit cu dor,

Mă întorceam iarăşi la tine

De mii şi mii de ori.

 

Mi-ai dăruit cei dragi

Cărţi de care-am vrut -

Scumpe, colorate, ilustrate,

Dar pe tine să te uit n-am putut.

 

Am plecat departe

Şi tare îmi lipseai,

Îmi era dor de ale tale poveşti

Dar prea departe erai.

 

N-am vrut să te iau cu mine,

Te-am lăsat ACASĂ,

În lumea-n care am crescut -

Cea sfântă şi frumoasă.

 

De câte ori mă-ntorc,

Întâi la tine vin,

Te şterg de praf, de timp

Şi lângă piept te ţin...

 

Îmi eşti comoara fără preţ

Amintirea cea mai vie,

Ce repede mai zboară anii!

Carte din copilărie.

Mai mult...

Pretențiile minciunii

Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:

Ca adevãrul sã i se supunã!

Sã strige însuşi el, la lumea toatã,

Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!

 

Sã-i facã propagandã: poate, poate,

Va fi crezutã în societate,

Va fi privitã ca o mamã bunã,

De toţi, nesocotita de minciunã.

 

Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,

În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;

Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte

Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!

 

Îi cere celui fãrã judecatã

Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:

A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã

Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.

 

Mai face multe afirmaţii grave,

Sucind, în speţã, minţile firave;

Şi se pricepe, iatã, de minune,

S-argumenteze ceea ce le spune.

 

                           ☆

 

Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã

Cu gura ei, nãtânga de minciunã:

Cã vorba ei chiar meritã crezare

Şi cã rãmâne veşnic în picioare!

 

Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,

Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!

Ea nu se ruşineazã niciodatã,

Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!

Mai mult...

Zăpadă în Martie

Luna doarme pe cerul adâncit

Vântul iernii însfârșit s-a potolit.

Dar ciorile zboară în abisul poticnit,

Și lumea se poate să se fi sfârșit.

 

Zăpada  în Martie mă cheamă,

Ca pe o prințesă de aramă.

Curgându-i roade din ochii plini de teamă,

Rămânând veșnic un tablou în ramă.

 

Brusc, viscolul începe să distrugă,

Suflete ce n-au mai încetat să fugă.

Iar Luna dormea cand lumea începuse să se scurgă,

Crezând că se face ziuă…

Ce nătângă!

Mai mult...