🎤 Dumb (In relations)

Nu stiu daca ai observat, am o mica grasime pe mine, m-am apucat recent de sala, aparatul meu preferat este tonomatul de la intrare.
Am observat ca am devenit cam greu asa ca m-am dus la doctor si mi-a zis sa tai din carbohidranti.
Am inceput sa cumpar paine feliata.
Cand eram in clasa 0 din greseala am spart un geam de la un dulap.
Doamna invatatoare m-a intrebat daca eu am fost asa ca eu am intrebat-o inapoi daca nu se va supara indiferent
de raspuns.
A zis ca nu se va supara, asa ca eu i-am zis sa mai taca in rasa ei de proasta.
Oricum.... lasand la o parte chestiile pe care le am facut cand eram mic, faptul ca sunt gras a si contribuit la fapte istorice.
Adica, atunci cand ecuatorul s-a masurat, in lungime, oamenii au folosit ca masuratoare cureaua mea.
Dar nu doar atat, atucni cand Magellan s-a antrenat pentru
calatoria lui, mai intai m-a inconjurat pe mine.
Da. stiu... am trait atat de mult timp, ce-i drept e ca sunt imortal.
Asta si-a dat mama seama dupa al saselea avort.
Toate metodele le-a incercat.
De exemplu ea a avut la un moment dat avea plamanii mai negrii de cat africanii.
Pe langa toate astea, eu mai sunt si foarte foarte prost.
De exemplu, ieri fratemeu se juca pe xbox, cand am trecut un pic in fata lui, aproape m am impiedicat de firul de la controller-ul wireless.
Nu doar atat, cand mananc banane rup bucati chiar daca nu e nimeni aproape.
Lasand toate astea la o parte, eu zic sa mai vorbesc si despre animale.
Am doi caini (pierduti), unul slab si prost si unul umflat ca un balon si batran.
Chiar nu stiu cu cine seamana cainii astia.
Oricum... atunci cand merg cu ei la plimbare, merg vreo o ora si atunci cand se caca unul dintre ei, ma trezeste mirosul si imi amintesc ca nu am caini.
Atuncea ma ridic din pat inca simtind acelasi miros.
Apropo de ridicare din pat: In fiecare zi dupa ce ma ridic din pat, ma duc la baie, ma curat intr-un dus, apoi merg in bucatarie si imi pup iubita care imi gateste mancarea preferata,
iar apoi ma trezesc, ma ridic din pat si ma duc in bucatarie scot un bol si imi pun cereale cu lapte, il gust si dupa imi dau seama de ce pana acum am avut visul cu cainii,
unde m-am trezit simtind acelasi miros din vis.
Lasand la o parte glumele de cacat, vreau sa zic si un banc bun: "O bătrânică își strigă pisica: -Pis, pis, pis… Pisica îi răspunde: -Pace şi ție, mamaie!"
Vedeti ce gluma buna? Eu am scris-o. (Cel putin am scris "glume proaste" pe google)
Indiferent de gluma buna/rea/seaca/porcoasa (ca mine), eu cred ca mi-am facut introducerea clara. Eu sunt Stănescu Lată.

(Doi oameni stau la masa cu pahare pregatite)

Om!: Tu de ce nu iti pui ceai? Nu vrei?

Om2: O ba da, eu vreau. Dar nu pot

Om1: Dar de ce nu poti?

Om2: Nu stiu.

Om1: Adica? Pur si simplu ia ceainicul si toarne-ti ceai in cana.

Om2: NU POT!

Om1: Vrei sa iti pun eu? Te ajut daca vrei!

Om2: Nu se poate. Trebuie eu sa fiu cel care toarna in paharul meu.

Om1: Atunci...???

Om2: Atunci.... Nu stiu. nu pot

Om1: Incearca.

Om2: DAR NU INTELEGI CA - (ofteaza) Bine

(Om2 incearca sa isi toarne ceai din sticla dar pentru el este un efort asa de mare incat abea reuseste sa toare un strop)

Om1: Mi-ar placea foarte mult sa gust ceaiul.

Om2: Vrei?

Om1: Te rog!

(Om2 apuca ceainicul si toarna ceaiul in paharul lui Om1 si umple tot paharul)

Om1:Mersi! (apuca paharul si incepe sa bea ceaiul)

Om1: VAI! frige! Nu puteai sa mai astepti?

Om2: Scuze!

Website ca si asta

Sfant in mintea mea.

Pot sa-mi pun gandirea mea

Fara sa vada clasa mea,

Sau cine stie ce altcineva.

Aici nimeni nu ma stie

Si asta-i o veselie

Un om mergea.

Mergea mergea,

și vede-n depărtare barul,

și curând dă cu zarul.

-Bă! Adă aci o sticlă Ursus.

-Imediat!

Se uită la unu de lângă el.
-Bă ai 20 de lei în plus?
-Da să mi dai înapoi.
Că doar Iisus a înviat.
-Ho! potoleștete nițel.
Că ți dau eu înapoi!
-Uite-ți sticla aci!
Te ajut să desfaci?
-Nu. Mersi!
-10 lei!
-Uite-i!
-Mersi.

Se uită la omul din fața lui.
-BĂ! Am învățat cum e treaba unghiului!
-Ești bine?
-200 lei! Șase dau!
-Ești sigur?
El dă cu zarul,
crezând că știe cum să arunce.
Și zarul se-nvârte,
și pică trei.
-Văleu! Uite specialistul!
Trage aer în piept și dintr-o dată zice.
-Trebe să plec acasă ca mi rău!
-Nu pleci nicaieri. Hai. 220!
Eu și celălalt!

-Hai amu! Te rog io că mi rău.
-Lasă lasă!

-Băăă!!

Se-ntoarce seara târziu și vede pe ușă o foaie.
„Chiar și de-aș merge-n ploaie,
caut unu care nu dă bani pe gunoaie”

Și stă omul și plânge.
Și-și dă seama ce-a greșit!

-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica

-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.

O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.

Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.

Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.

Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.

De departe-l vad aproape

pe omul ce bea lapte,

si miroase un trandafir,

si miroase a lavanda.

Tantarul bazaie,

si la ureche ma sacaie.

Foaie verde inmuiata,

eu ma sterg pana-s uscata.

In mare intru-n perechi,

si ies de unul singur.

Arbore inalt de caramida,

am vazut pe ea o omida.

Cand ma apropriu e inverzita,

cand plec, ea-i aurita.

Foaie galbena si-un pitic,

am cumparat un ibric

iar cum este foarte tipic,

eu l-am stricat

iar eu am strigat,

dar pana la urma eu m-am impacat.

Dar eu vad in departare,

Marele cer cade pe o floare,

iar eu merg pe o lunga carare,

si ajung la apune-soare

si inot pe pamantul uscat

si de doua ori sar in pat

si odata ma lovesc in cap.

Stiu ca nu-ti plac versurile mele,

Folosesc numele unor femei din carne si oase;

Imi pare rau ca muzele mele n-au aripi si nu se-nvart printre stele,

in cartuse tehnice pline cu acrobati. N-am urmat epitelele,

Sincer, mi se par niste gunoaie, in ambuscada,

Trebuie sa ai taria unui soldat.  Nu-i vina mea,

Ca am gasit baricada in bratele unor fete de pe Matasari,

Cand noptile ma sagetau din toate partile, si niciuna

dintre ele nu mi-a inchis usa pentru ca nu stapaneam,

arta de a spune cuvinte frumoase. Am fost la rascruce -  

N- am gasit a saptea coarda, dar, crede-ma ,

Daca as fi gasit-o, as fi pus-o la chitara, si as fi ras,

As fi ras de lume, deghizat in Diavol, as fi cantat,

Pana cand ultima catedrala a poeziei s-ar fi prabusit.

Am acasă o grădină,

Ea cu mulţi nuci este plină.

I-am sădit, i-am îngrijit,

Când îi văd sunt fericit.

Fac din nuci, multă dulceaţă,

E dulce şi e gustoasă.

Din ele mai fac lichior,

Că el se face uşor.

Şi la cozonac pun nuci,

Că sunt bune şi sunt dulci.

Poţi să faci din nuci şi ţuică,

Când o bei să nu te ducă.

Aşa dar toţi nucii mei,

În grădină îs singurei.

Doar eu cu ei mai vorbesc,

Că – mi sunt dragi şi îi îndrăgesc.

Ea credea ca rupe clipe,

dar zmulgea ceva din timp

cu tristetea invelita,

si cu gindul impletit.

Unde mai striga cu soapte,

unde culegea din frig

asteptarile desarte

mai lasat imbatrinit.

Ea credea ca este piatra,

aruncind-o ridicind

dar o inima desarta

intre cer si un pamint.

Tot credea si poate crede

ea asa si a ramas,

cu rupturi tristete,clipe

fara timp ce are pas.

Demult mi-am spus să nu mai scriu

Despre ce simt și mai ales ce văd,

Despre minciună și ura dintre noi

Să zic că totu-i bine și..nu prăpăd. 

Tot timpul am crezut că-s optimist

Și răul, nedreptatea..au vindecare,

Spre adevăr mereu gândul m-a dus

Și am sperat că omu-i în schimbare. 

Privesc în jur și greu pot să 'nțeleg

De ce este război și mor nevinovați,

Iar pacea, parcă nimeni n-o dorește

Și pruncii nenăscuți, nu știu..de tați. 

Privirea mi se duce și înspre oameni

Care mai ieri trăiau în dulce armonie,

Iar azi nu știu pe cine vina s-o arunc

Că tot ce noi trăim..e mare dușmănie. 

Astfel, am devenit și eu un pesimist

Și mi-am pierdut busola, ce-mi arăta,

Direcția cea bună, acum necunoscută

Așa că'ncerc, prin vers..ceva a corecta!

Mă port ca pe-o rană tăcută,
ca pe-un hram ce nu-l înțeleg.
În fiecare zi ce trece
îl simt cum devine întreg.

Ce pustiu, umplut de nimic,
unde pașii răsună prea tare,
iar tăcerea se sprijină-n mine,
și-n mine tăcerea devine chemare.

E-un gol care nu se sfârșește,
se-adâncește sub piele, tăcut,
și din el răsar gânduri-buruieni,
cu miros de tăcere și lut.

Nu urlă, nu cere, nu plânge,
nu vrea, nu iubește, nu strigă,
dar totul în jur se prelinge
în tăcerea lui, de frică.

E-un gol cu miros de durere,
cu gust de secundă ce pică,
un gol ce apasă-n tăcere,
întinzând spre ajutor o mână timidă.

Și totuși... în el e lumină,
o flacără mică, ascunsă,
care mai mare nu vrea să devină,
ci doar să nu fie stinsă.

Acel gol ce apasă devine
un semn că încă mai sunt,
că-n mine ceva mai suspină,
ceva viu, în adânc, în pământ.

În prag de nouăzeci de veri,

-când au trecut? parc-a fost ieri-

cam obosit, am stat în pat

am adormit și am visat.

Mă dojenea mama în vis

că n-am făcut ce i-am promis.

Îndurerat intru-n birou

și mă apropii de stilou:

”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,

despre ce dracu vrei să scriu?”

”Scrie , mamă, despre toate

care sunt adevărate

și scrie și despre rele

să scape lumea de ele.”

mi-ar fi spus mama, știu bine,

dac-ar fi fost lângă mine.

”Am să scriu, mamă, ce pot.”

Și cu asta am spus tot.