Am scris...
Am scris despre viață și moarte,
Cu slove din carne și sânge,
Cu lacrimi și clipe deșarte,
Cu plânsuri ce ochiul își plânge.
Am scris despre tine și îngeri,
Cu nesomn și clipe amare,
Despre mine și marile frângeri,
Despre gândul ce nu vrea să mai zboare.
Am scris despre oameni și lume,
Despre abstract și divin,
Cu versuri ce-aveau să rezume,
Unde plecăm și de unde venim.
Am scris despre scris și înscrisuri,
Despre cosmos și ce-a mai rămas,
Dar lumea cu ale ei compromisuri,
În proteste de stradă le-a ars.
Apoi s-au strâns să mă-nfrunte,
Insultându-mi întruna versetul,
Și mi-au scris cu jăratec pe frunte:
Iată poetul...!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 8 decembrie 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 532
Poezii din aceiaşi categorie
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în spaniolă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
La lección sobre el cubo.
Se toma un trozo de piedra,
talla con cincel de sangre,
brilla con los ojos de Homero,
esta rayado con rayos
hasta que el cubito salga perfecto.
Después de eso besan el cubo innumerables veces.
con tu boca, con la boca de los demás
y especialmente con la boca de la infanta.
Después de eso se toma un martillo.
y de repente una esquina del cubo se desmorona.
Todos, pero absolutamente todos dirán:
- ¡Qué cubo tan perfecto habría sido ese!
¡Si no hubiera tenido una esquina rota!
Fără nori...
Fără nori aș muri,
Fără nori ochii mei ar orbi,
Ei trec ca și mine senini,
Departe de ochii străini.
Fără nori mă întunec mereu,
Fără nori ochii îmi plouă,
Unde sunt ei, acolo-s și eu,
Suntem două boabe de rouă.
Fără nori sunt inutil,
Fără nori sunt un sihastru,
Mi-e traiul ușor infantil,
Și merit, cerul albastru!
Cândva de mult
Am început să trec peste
Însa inima tot mai grea îmi este,
Sufletul mi se deprinde
Din cauza lacrimilor vărsate de mine.
Corpul plin de cicatrici
În locuri care candva erau prea fine
Și neatinse de mâinile altora,
Neatinse nici acum, decat de mainile mele.
Obișnuiam să cred că
Lumea este un loc pașnic și bun,
Însa am realizat ca nimic din ceea ce pare
Nu este adevărat, de fapt totul este doar o aparitie.
În mintea în care înainte erau doar povești cu zâne
Și tărâmuri buune cu fericire veșnică,
Acum se află doar gânduri rele despre
Sinucidere și tot ce nu îti dorești.
Inima o simțeam cum bătea atât de tare
De fericire doar dacă primeam o bomboană,
În schimb, acum o simt de parca...
Este pentru ultima oara.
Țineam mereu un lup de pluș în brațe
Crezând că îmi dă putere,
Acum stau cu un urs de pluș
Ștergandu-mi lacrimile de 'blana' lui.
Mă machez,
Mă spăl, pieptăn și mă îmbrac,
Învăț și scriu singură,
Lucruri care mi se pareau atât de greu când eram mică.
Mă urasc din cauza aspectului meu,
Mă atac, mă judec și mă fac cu placa.
Încerc să mă costumez în ceva ce nu sunt,
Doar sa nu mai simt durerea din înauntrul meu.
Cât de multe s-au schimbat
De când eram mica până acum...
Însă eu tot mă cert cu ai mei
Și nu mă întreabă niciodată "ești bine?" sau "de ce ești așa cum ești?".
Lucrurile dor și dor din ce în ce mai tare
Atunci când noaptea se lasă
Și zgomotul revine iară in mintea mea ciudată
Și dezorientată de copil.
Nu m-am marurizat,
Doar am început să văd adevărul crunt
Din lumea rea în care ne aflăm
De când ne-am născut.
Tot ce se află în jurul meu
Simt că mă copleșește din ce în ce mai mult
Și nu mai vreau nimic
Decât inocența pe care o aveam cândva de mult.
Vin şobolanii
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, printre norod,
Vin şobolanii de prin cuiburi ascunşi,
Atacă în haită, cu otravă sunt unşi,
Vin şobolani tăcuţi şi umili,
Spre cârma ţării se-ndreaptă subtili,
Vin şobolanii, caşcavalul e mare,
Îşi cheamă şi rudele de peste hotare,
Vin şobolanii că mai au de păpat,
Sunt şobolani pe care voi i-aţi votat,
Rumegă-n guşă, depozitează-n unghere,
Banii voştri munciţi, şi a ţării avere.
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, peste norod,
Cum intră-n spitale, în şcoli şi ucid,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Raticid.
Vin şobolani roşii, de neam, şi străini,
Rod din biserici, tradiţii, creştini,
Sunt şobolani hrăniţi cu orzoaică,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Şoricioaică.
Vin şobolani şi se tot înmulţesc,
Şi rod din român şi neam românesc,
Ieşiţi oameni buni, că ne-ajunge răbdarea,
Ieşiţi ca să-ncepem…DERATIZAREA.
Firea oamenilor
De oameni sa te ferești,
În ochi ai grija sa nu-i privești.
Te vor vrăji cu ale lor minciuni
Și după vor pune peste tine blesteme și amaraciuni.
Ai grijă, căci sunt o otravă,
Și distrug orice înconjoară.
Vin ca o flacără mistuitoare,
Pentru aceasta lume, dăunătoare.
Ei mint și ispitesc aievea unor demoni,
Nu or fi ei oare, deoarece doresc năpastă si teroare?
din cartea „lirică de mini-cartier”
nu țin minte nimic;
nu sunt fericit,
dacă ești fericit nu te simți bântuit — poate așa
dormeam noaptea (Poate dormeam și ziua.)
mă bucuram de momente
mă bucuram de clătitele făcute de tata
mă bucuram de conversațiile cu mama
mă bucuram de ce e mAi important pentru mine;
totul e în ceață,
dar sunt pesimist
și sper să văd curând
adevăratele probleme.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în spaniolă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
La lección sobre el cubo.
Se toma un trozo de piedra,
talla con cincel de sangre,
brilla con los ojos de Homero,
esta rayado con rayos
hasta que el cubito salga perfecto.
Después de eso besan el cubo innumerables veces.
con tu boca, con la boca de los demás
y especialmente con la boca de la infanta.
Después de eso se toma un martillo.
y de repente una esquina del cubo se desmorona.
Todos, pero absolutamente todos dirán:
- ¡Qué cubo tan perfecto habría sido ese!
¡Si no hubiera tenido una esquina rota!
Fără nori...
Fără nori aș muri,
Fără nori ochii mei ar orbi,
Ei trec ca și mine senini,
Departe de ochii străini.
Fără nori mă întunec mereu,
Fără nori ochii îmi plouă,
Unde sunt ei, acolo-s și eu,
Suntem două boabe de rouă.
Fără nori sunt inutil,
Fără nori sunt un sihastru,
Mi-e traiul ușor infantil,
Și merit, cerul albastru!
Cândva de mult
Am început să trec peste
Însa inima tot mai grea îmi este,
Sufletul mi se deprinde
Din cauza lacrimilor vărsate de mine.
Corpul plin de cicatrici
În locuri care candva erau prea fine
Și neatinse de mâinile altora,
Neatinse nici acum, decat de mainile mele.
Obișnuiam să cred că
Lumea este un loc pașnic și bun,
Însa am realizat ca nimic din ceea ce pare
Nu este adevărat, de fapt totul este doar o aparitie.
În mintea în care înainte erau doar povești cu zâne
Și tărâmuri buune cu fericire veșnică,
Acum se află doar gânduri rele despre
Sinucidere și tot ce nu îti dorești.
Inima o simțeam cum bătea atât de tare
De fericire doar dacă primeam o bomboană,
În schimb, acum o simt de parca...
Este pentru ultima oara.
Țineam mereu un lup de pluș în brațe
Crezând că îmi dă putere,
Acum stau cu un urs de pluș
Ștergandu-mi lacrimile de 'blana' lui.
Mă machez,
Mă spăl, pieptăn și mă îmbrac,
Învăț și scriu singură,
Lucruri care mi se pareau atât de greu când eram mică.
Mă urasc din cauza aspectului meu,
Mă atac, mă judec și mă fac cu placa.
Încerc să mă costumez în ceva ce nu sunt,
Doar sa nu mai simt durerea din înauntrul meu.
Cât de multe s-au schimbat
De când eram mica până acum...
Însă eu tot mă cert cu ai mei
Și nu mă întreabă niciodată "ești bine?" sau "de ce ești așa cum ești?".
Lucrurile dor și dor din ce în ce mai tare
Atunci când noaptea se lasă
Și zgomotul revine iară in mintea mea ciudată
Și dezorientată de copil.
Nu m-am marurizat,
Doar am început să văd adevărul crunt
Din lumea rea în care ne aflăm
De când ne-am născut.
Tot ce se află în jurul meu
Simt că mă copleșește din ce în ce mai mult
Și nu mai vreau nimic
Decât inocența pe care o aveam cândva de mult.
Vin şobolanii
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, printre norod,
Vin şobolanii de prin cuiburi ascunşi,
Atacă în haită, cu otravă sunt unşi,
Vin şobolani tăcuţi şi umili,
Spre cârma ţării se-ndreaptă subtili,
Vin şobolanii, caşcavalul e mare,
Îşi cheamă şi rudele de peste hotare,
Vin şobolanii că mai au de păpat,
Sunt şobolani pe care voi i-aţi votat,
Rumegă-n guşă, depozitează-n unghere,
Banii voştri munciţi, şi a ţării avere.
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, peste norod,
Cum intră-n spitale, în şcoli şi ucid,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Raticid.
Vin şobolani roşii, de neam, şi străini,
Rod din biserici, tradiţii, creştini,
Sunt şobolani hrăniţi cu orzoaică,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Şoricioaică.
Vin şobolani şi se tot înmulţesc,
Şi rod din român şi neam românesc,
Ieşiţi oameni buni, că ne-ajunge răbdarea,
Ieşiţi ca să-ncepem…DERATIZAREA.
Firea oamenilor
De oameni sa te ferești,
În ochi ai grija sa nu-i privești.
Te vor vrăji cu ale lor minciuni
Și după vor pune peste tine blesteme și amaraciuni.
Ai grijă, căci sunt o otravă,
Și distrug orice înconjoară.
Vin ca o flacără mistuitoare,
Pentru aceasta lume, dăunătoare.
Ei mint și ispitesc aievea unor demoni,
Nu or fi ei oare, deoarece doresc năpastă si teroare?
din cartea „lirică de mini-cartier”
nu țin minte nimic;
nu sunt fericit,
dacă ești fericit nu te simți bântuit — poate așa
dormeam noaptea (Poate dormeam și ziua.)
mă bucuram de momente
mă bucuram de clătitele făcute de tata
mă bucuram de conversațiile cu mama
mă bucuram de ce e mAi important pentru mine;
totul e în ceață,
dar sunt pesimist
și sper să văd curând
adevăratele probleme.
Alte poezii ale autorului
Poarta iubirii
glosă
Nu pot iubi decât distrugându-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Într-o melancolică trăire.
Încerc de mine să fiu mai aproape,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Arunc lumini şi accept umbre,
Râd din priviri de chipuri groteşti,
De suflete maladive şi sumbre,
Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.
Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,
Prin trucuri viclene demascându-mă,
Strigând la toţi ce-i întâlnesc,
Nu pot iubi decât distrugându-mă.
Tăcerea îmi pare un urlet atunci,
O bestie perversă cu care mă lupt,
Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,
Urme mârşave de care sunt supt.
De nebunia supremă un pas mă desparte,
Un simţ netrăit îmi erupe din fire,
Acopăr infinitul cu tot ce împarte,
Ca un suprem pătimaş în iubire.
Inundaţii de foc şi incendii de apă,
Ca pe o nălucă mă cuceresc,
Chiar moartea din mine se adapă,
Dându-mi rezerve să mai trăiesc.
Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,
Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,
Fiind singurul nefericit făcut să spere,
Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.
Cu lacrimi izvorâte din singurătate,
Îmi ard obrazul pur şi inocent,
Iar ochiul în orbită mi se zbate,
Simţindu-se stingher şi delincvent.
Cascade de tăcere îmi tună în chip,
Lovit de fulger cad în nesimţire,
Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,
Dintr-o melancolică trăire.
Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,
Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,
Numai împotriva-mi nu am această putere,
Iar a mea taină nu o pot dezlega.
Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,
Îndopând-o cu tot ce se mai poate,
Cu speranţa demult anulată,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Faptul că exist, râd sau plâng,
Îmi ascunde orice pudoare,
Doar în mine se risipă sau strâng,
Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.
Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,
Căci în mine toate au intrare sau ieşire,
Din mine pornesc spre culmi de paroxism,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.
Izvorăşte în flux din apele vieţii,
Iubirea supremă dorită de toţi,
Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,
Cărând cu ea a fericirii porţi;
Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,
Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,
Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…
Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.
Aici mi se pare fatalitatea o glumă,
Eternitatea o vorbă rostită, un joc.
Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,
Adevărul minciună iar ghinionul noroc.
De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,
Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,
Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Poarta închisă de propria-mi iubire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Într-o melancolică trăire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot iubi, decât distrugându-mă.
Tu treci…
Tu treci, și vântul nu mai bate,
O toamnă rece îți doarme sub picior,
Iar ochii-mi hulpavi te străbate,
Și de mirare, și de amor...
Cu grație din coapse miști duios,
Pământul geme închis sub iarbă,
Copacii-și pleacă ramurile-n jos,
Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă.
Pe trupul tău se-ascunde seara,
Ca-ntr-un potir cu vis și scrum,
Iar gându-mi îți sărută ceara,
Topită-n dulcele-ți parfum.
Mi-e inima o frunză răvășită,
Dusă de vânturi în abis,
Și-n ochii tăi, ca-ntr-o ispită,
Se zbate cerul necuprins.
Trec zorii reci prin neguri dese,
Și-n urma ta, poteci rămân,
Pământul reavăn nu-nțelese,
De ce subit respiră cu-n plămân.
Ești dor, ești vifor, ești chemare,
Și-n tine luna-și pierde glasul,
Iar eu sunt lacrimile amare,
Ce îți inundă în urmă pasul.
... semne
... semn 1
Creatorul mergând îngândurat,
lovi din greșeală
"Cuvântul"...
Big-Bang se auzi deodată.
... semn 2
La început,
Adam plutea deasupra pământului,
și nu se putea bucura
de minunățiile acestuia.
-Creatorule, creatorule!
-Ah, gravitația! Iartă-mă Adame...
Şi a zis Dumnezeu:
-Să fie 9,80...
Și a fost 9,80.
Iar omul n-a mai putut zbura.
... semn 3
Lumina cădea cu stropi mari ca o ploaie,
pe pământul arid și în flăcări.
Viața și Moartea...
Și a sfârâit duhul lumii:
-Aleluia, Aleluia!
Și lumina s-a ridicat la ceruri,
Iar focul a intrat în pământ.
Și a fost ziuă...
Și a fost noapte...
Poveste
Sub mângâierea ta mă gudur,
Și-n ochii-ți negri rătăcesc,
Și zbor năuc precum un flutur,
Iar aripi tot mai lungi îmi cresc.
Pe pielea ta mă pierd în alb,
Și mă înalț, și punct devin,
Și-mi pari o boabă de smarald,
Crescută-n poala unui crin.
În ochii tăi îmi caut leac,
Amorul meu e numai rană,
Subit în lacrimi mi te-mbrac,
Ca să îmi stai în colț de geană.
Ne este visul pur și-nalt,
Și goi ne tăvălim prin iarbă,
Și ne privim cu ochii celuilalt,
În lumea noastră oarbă...
Nu pot să-ţi spun adio încă...
Nu pot să-ţi spun adio încă,
Eşti vie pe a ochilor retină,
Chiar şi uitarea a-nceput să plângă,
Şi te absolvă iar de orice vină.
Nu pot să-ţi spun adio încă,
Deoarece scrisorile pe care ţi le-am rupt,
Au început încet să plângă,
Şi-n suflet aprig m-a durut.
Nu pot să-ţi spun rămâi cu bine,
Deşi în grote pustnic m-am retras,
Singurătatea zilnic jinduie la tine,
Şi mă provoacă alarmant la dans.
Nu pot să-ţi spun nici bine te-am găsit,
Deşi în mine amorul cântă,
Ceva în mine atuncea a murit,
Şi-o revedere încă mă-nspăimântă.
Pot însă să îţi spun fără regret,
Că te-am iubit cu disperare,
Şi-am să dispar precum mă ştii, discret,
În Post Scriptumul de la scrisoare.
Epigrame XI
Cuplu tehnocrat
Doi soţi mergeau pe stradă,
Doar în sincron, ea lângă el.
Electronişti de olimpiadă,
De aceea merg în paralel.
Charles de Gaulle
Pe-acest general iubit,
L-am jucat drept rol,
Dar atunci când am vorbit,
Chiar m-am dat…de Gol.
Soţului nebun
Sub acelaşi acoperiş noi ne-am mutat,
Dar îndoieli mereu tot mă apasă,
Fiindcă am văzut la el ceva ciudat,
Nu are toate ţiglele pe casă.
Maşina de spălat
Maşina de spălat e dusă,
Şi ştiu un reparator beton,
Dar când să ies cu ea pe uşă,
Îmi strigă să-i dau Calgon.
Lansare de carte
Mare vâlvă a fost ieri la librărie,
Un negru african o carte a lansat,
Decepţia însă avea să vie,
Când au văzut că e de…colorat.
Invitaţie
Am invitat o tipă mică,
Să luăm masa la Ateneu,
Dar ea fiind cam firfirică,
Am cărat-o mai mult eu.
Contorsionist
De mic mi se spunea argintul viu,
Şi-am dobândit ceva puteri,
Acum contorsionist aș vrea să fiu,
Dar am vreo câteva…îndoieli.
Masaj
Mi-a fost recomandat de un amic,
Salonul de Masaj de la Cetate,
Am fost acolo şi ce vreau să vă zic,
Nu prea m-a dat pe spate…
La croitor
Nu mă duc la croitor,
Nu, că n-aş dori costum şucar,
Dar port vorba din popor,
Am doar bani de buzunar.
Colega de serviciu
Fiind foarte revoltată,
Departe de a fi o ţaţă,
Ea îmi spune, stând pe vine,
Ce simte când şeful vine,
Poarta iubirii
glosă
Nu pot iubi decât distrugându-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Într-o melancolică trăire.
Încerc de mine să fiu mai aproape,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Arunc lumini şi accept umbre,
Râd din priviri de chipuri groteşti,
De suflete maladive şi sumbre,
Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.
Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,
Prin trucuri viclene demascându-mă,
Strigând la toţi ce-i întâlnesc,
Nu pot iubi decât distrugându-mă.
Tăcerea îmi pare un urlet atunci,
O bestie perversă cu care mă lupt,
Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,
Urme mârşave de care sunt supt.
De nebunia supremă un pas mă desparte,
Un simţ netrăit îmi erupe din fire,
Acopăr infinitul cu tot ce împarte,
Ca un suprem pătimaş în iubire.
Inundaţii de foc şi incendii de apă,
Ca pe o nălucă mă cuceresc,
Chiar moartea din mine se adapă,
Dându-mi rezerve să mai trăiesc.
Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,
Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,
Fiind singurul nefericit făcut să spere,
Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.
Cu lacrimi izvorâte din singurătate,
Îmi ard obrazul pur şi inocent,
Iar ochiul în orbită mi se zbate,
Simţindu-se stingher şi delincvent.
Cascade de tăcere îmi tună în chip,
Lovit de fulger cad în nesimţire,
Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,
Dintr-o melancolică trăire.
Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,
Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,
Numai împotriva-mi nu am această putere,
Iar a mea taină nu o pot dezlega.
Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,
Îndopând-o cu tot ce se mai poate,
Cu speranţa demult anulată,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Faptul că exist, râd sau plâng,
Îmi ascunde orice pudoare,
Doar în mine se risipă sau strâng,
Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.
Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,
Căci în mine toate au intrare sau ieşire,
Din mine pornesc spre culmi de paroxism,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.
Izvorăşte în flux din apele vieţii,
Iubirea supremă dorită de toţi,
Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,
Cărând cu ea a fericirii porţi;
Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,
Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,
Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…
Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.
Aici mi se pare fatalitatea o glumă,
Eternitatea o vorbă rostită, un joc.
Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,
Adevărul minciună iar ghinionul noroc.
De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,
Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,
Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Poarta închisă de propria-mi iubire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Într-o melancolică trăire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot iubi, decât distrugându-mă.
Tu treci…
Tu treci, și vântul nu mai bate,
O toamnă rece îți doarme sub picior,
Iar ochii-mi hulpavi te străbate,
Și de mirare, și de amor...
Cu grație din coapse miști duios,
Pământul geme închis sub iarbă,
Copacii-și pleacă ramurile-n jos,
Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă.
Pe trupul tău se-ascunde seara,
Ca-ntr-un potir cu vis și scrum,
Iar gându-mi îți sărută ceara,
Topită-n dulcele-ți parfum.
Mi-e inima o frunză răvășită,
Dusă de vânturi în abis,
Și-n ochii tăi, ca-ntr-o ispită,
Se zbate cerul necuprins.
Trec zorii reci prin neguri dese,
Și-n urma ta, poteci rămân,
Pământul reavăn nu-nțelese,
De ce subit respiră cu-n plămân.
Ești dor, ești vifor, ești chemare,
Și-n tine luna-și pierde glasul,
Iar eu sunt lacrimile amare,
Ce îți inundă în urmă pasul.
... semne
... semn 1
Creatorul mergând îngândurat,
lovi din greșeală
"Cuvântul"...
Big-Bang se auzi deodată.
... semn 2
La început,
Adam plutea deasupra pământului,
și nu se putea bucura
de minunățiile acestuia.
-Creatorule, creatorule!
-Ah, gravitația! Iartă-mă Adame...
Şi a zis Dumnezeu:
-Să fie 9,80...
Și a fost 9,80.
Iar omul n-a mai putut zbura.
... semn 3
Lumina cădea cu stropi mari ca o ploaie,
pe pământul arid și în flăcări.
Viața și Moartea...
Și a sfârâit duhul lumii:
-Aleluia, Aleluia!
Și lumina s-a ridicat la ceruri,
Iar focul a intrat în pământ.
Și a fost ziuă...
Și a fost noapte...
Poveste
Sub mângâierea ta mă gudur,
Și-n ochii-ți negri rătăcesc,
Și zbor năuc precum un flutur,
Iar aripi tot mai lungi îmi cresc.
Pe pielea ta mă pierd în alb,
Și mă înalț, și punct devin,
Și-mi pari o boabă de smarald,
Crescută-n poala unui crin.
În ochii tăi îmi caut leac,
Amorul meu e numai rană,
Subit în lacrimi mi te-mbrac,
Ca să îmi stai în colț de geană.
Ne este visul pur și-nalt,
Și goi ne tăvălim prin iarbă,
Și ne privim cu ochii celuilalt,
În lumea noastră oarbă...
Nu pot să-ţi spun adio încă...
Nu pot să-ţi spun adio încă,
Eşti vie pe a ochilor retină,
Chiar şi uitarea a-nceput să plângă,
Şi te absolvă iar de orice vină.
Nu pot să-ţi spun adio încă,
Deoarece scrisorile pe care ţi le-am rupt,
Au început încet să plângă,
Şi-n suflet aprig m-a durut.
Nu pot să-ţi spun rămâi cu bine,
Deşi în grote pustnic m-am retras,
Singurătatea zilnic jinduie la tine,
Şi mă provoacă alarmant la dans.
Nu pot să-ţi spun nici bine te-am găsit,
Deşi în mine amorul cântă,
Ceva în mine atuncea a murit,
Şi-o revedere încă mă-nspăimântă.
Pot însă să îţi spun fără regret,
Că te-am iubit cu disperare,
Şi-am să dispar precum mă ştii, discret,
În Post Scriptumul de la scrisoare.
Epigrame XI
Cuplu tehnocrat
Doi soţi mergeau pe stradă,
Doar în sincron, ea lângă el.
Electronişti de olimpiadă,
De aceea merg în paralel.
Charles de Gaulle
Pe-acest general iubit,
L-am jucat drept rol,
Dar atunci când am vorbit,
Chiar m-am dat…de Gol.
Soţului nebun
Sub acelaşi acoperiş noi ne-am mutat,
Dar îndoieli mereu tot mă apasă,
Fiindcă am văzut la el ceva ciudat,
Nu are toate ţiglele pe casă.
Maşina de spălat
Maşina de spălat e dusă,
Şi ştiu un reparator beton,
Dar când să ies cu ea pe uşă,
Îmi strigă să-i dau Calgon.
Lansare de carte
Mare vâlvă a fost ieri la librărie,
Un negru african o carte a lansat,
Decepţia însă avea să vie,
Când au văzut că e de…colorat.
Invitaţie
Am invitat o tipă mică,
Să luăm masa la Ateneu,
Dar ea fiind cam firfirică,
Am cărat-o mai mult eu.
Contorsionist
De mic mi se spunea argintul viu,
Şi-am dobândit ceva puteri,
Acum contorsionist aș vrea să fiu,
Dar am vreo câteva…îndoieli.
Masaj
Mi-a fost recomandat de un amic,
Salonul de Masaj de la Cetate,
Am fost acolo şi ce vreau să vă zic,
Nu prea m-a dat pe spate…
La croitor
Nu mă duc la croitor,
Nu, că n-aş dori costum şucar,
Dar port vorba din popor,
Am doar bani de buzunar.
Colega de serviciu
Fiind foarte revoltată,
Departe de a fi o ţaţă,
Ea îmi spune, stând pe vine,
Ce simte când şeful vine,