Autorul V. Stefania-Adina

poezii.online V. Stefania-Adina

ig:stefania__adina

Total 3 creaţii

Inregistrat pe 30 august 2023


MEREU PLECAT - 273 vizualizări

RUJUL ROȘU - 304 vizualizări

Mi-aș fi dorit... - 284 vizualizări

Creaţii aleatorii :)

La Multi Ani, femeie!

Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.

Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!

Mai mult...

flux de poeme naani /52

conversații aprinse

la miezul nopții-

greierii din gradină

nu au nici ei somn

Mai mult...

Serenitate

Sst! să nu treziți cumva sufletele elefanților

 

adormiți

 

puțini au privilegiul să verse o lacrimă

pe-o bucată de fildeș

într-un cimitir al elefanților singuri

din care lipsesc crucile de piatră

florile vii

dragostea omului

înclinați-vă capetele în fața acestor oase îngălbenite de timp

neîngropate

de milioane de ani sufletele neprihănite ale elefanților

umblă prin grădinile nesfârșite ale Cerului

aducând zâmbetul pe buzele Marelui Creator

 

.

elefanții își plâng și ei morții ca și noi

oamenii

îi poartă cu dânșii zile întregi

pe cei bolnavi și bătrâni

îi lasă să plece singuri în ultima lor călătorie

aici un elefant îndrăgostit de viață s-a prefăcut în stâncă

când vântul lovește fără milă în inima pietrei

se aud țipetele de durere ale elefanților vii din Chobe

și zgomotul asurzitor al lacrimilor celor rămași

.

Sst!

Mai mult...

LA VIE

Stau copiii sus la vie,
Primeniti frumos cu ie,
Pe picioare cu itari
Numai buni de pandari.

Printre frunze vantul adie,
O naluca pe arie invie.
In mintea  micilor pandari,
Langa surla cu bondari.

Se agita micii voinici.
Cu priviri parca de arici,
Sufla vantul printre randuri
Fug copiii printre prunduri.

Se opresc se linistesc,
Si in urma lor privesc.
- Ce-a fost asta mai pandari,
Am lasat via la bondari.

Mai mult...

Poveste de iubire, Ramira&Alexander

Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.

 

Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.

 

Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.

 

Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.

 

Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.

 

Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.

 

În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.

 

Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.

 

Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.

 

Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.

 

În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:

 

„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.

 

Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.

 

La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.

 

Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.

 

Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.

 

Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.

 

În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.

 

Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.

 

Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.

 

Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.

 

În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.

 

Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.

 

Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.

 

„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”

 

„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.

 

„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.

 

Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.

 

Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”

 

În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.

 

Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.

 

Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.

 

În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.

 

Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.

 

„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”

 

Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.

 

Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.

 

În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.

 

Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.

 

Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.

 

Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.

 

S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.

 

În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.

 

Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.

 

Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie

 

Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.

 

S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.

 

Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.

 

O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.

 

De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.

 

Mai mult...

Greierașii

Dimineaţa ies la soare

puii greieraşului;

au căsuţa sub o floare,

sus, în Munţii Oaşului.

 

Nici nu ştiu dacă se poate

mai frumos decât atât...

Trei şeptimi, fetele toate,

şi-au prins salbe mici la gât

din bobiţele de rouă

şi dansează câte două.

 

Dintre băieţei, cinci cântă,

treizeci şi unu citesc,

restul s-au luat la trântă,

sar prin iarbă, chicotesc

 

şi-s mai mulţi cu trei, poznaşii,

decât sfertul fetelor...

Adunaţi toţi băieţaşii

şi aflaţi numărul lor !

Mai mult...