Autorul Radu Tomas

Total 1 creaţii
Inregistrat pe 31 octombrie 2020
Intrebarea mea - 1472 vizualizări
Creaţii aleatorii :)
Dorul
Dorul nu va dispărea
Prin el vei putea crea
Artă de neprețuit
Din ceea ce ai trăit
El ține-n viață trecutul
Care mai e doar în gândul
La ce-a fost și e în tine
El dă sensul în sine
E o durere plăcută
Ce-n minte e simțită
E un vis bun sau de necaz
Ce-l visezi doar când ești treaz
E un gând și-un sentiment
Pentru un trecut moment
Care-acum nu mai există
Decât prin mintea artistă
Simți ceva pentru ceva
Ce e doar în mintea ta
Simți durere și iubire
La ceva ce n-are trăire
Propriul ucigaș
Se-ascunde libertatea-n mine,
Izvor barbar de nebunie,
Expus în viață ca să mor
Sunt prea lucid sau visător?
Când stelele se scutură de noapte,
Și luna plânge pe un colț de munte,
Îmi car cu-o resemnare mută
Sicriul putrezit printre morminte.
Un suflet prins într-o eternă formă
Ce naște ucigându-se aceeași formă,
Sunt solidar cu propria fantomă
Din ziua-n care am renunțat la om.
Nu-mi spune…
Nu-mi spune că mă iubeşti cumplit,
Că inima-ţi de mine e furată,
Iar alăturea-mi eşti fericit,
Nu-mi spune, ci mi-o arată.
Nu-mi spune că ai să-mi cânţi serenadă,
Să mă încânţi cu vocea-ţi blândă,
Că am să ies plângând în stradă,
Nu-mi spune, ci mi-o cântă.
Îmi spui că mă doreşti pe loc,
Şi-a ta fiinţă mi-o închini toată,
Şi că ai să mă iubeşti cu foc,
Nu-mi spune, ci mi-o arată.
Îmi promiţi chiar luna de pe cer,
Să dovedeşti că alăturea-mi păleşte,
Căci sunt suavă, cu chip de înger,
Nu îmi promite, ci mi-o dăruieşte.
Nu-mi spune că nu mă părăseşti,
Că n-ai să te desparţi de mine niciodată,
Şi că întotdeauna ai să mă iubeşti,
Nu-mi spune, ci mi-o arată.
Lasă-mă să tac
Lasă-mă să tac în nopțile mai grele
În zilele ce nu mi-au fost pe plac
Pentru nopțile ce nu ai fost în ele
Lasă-mă să tac
Când dimineață îmi străpungi privirea
Nu aștepta să-ți spun că-mi ești pe plac
De mă iubești îmi înțelegi tăcerea
Te-aștept la mine,de vii să nu mă lași să tac
Să mă citești cum l-ai citit pe Eminescu
Fiind a mea,să mă preferi un veac
Să mă-nțelegi cum înțelegi pe Minulescu
De sunt ce vrei să nu mă lași să tac
Drog
Ai început să mă iubești
cum nimeni nu putea s-o facă mai bine.
M-ai pus pe un piedestal,
mi-ai dăruit coroana
cu care mă mândream.
Am început să te iubesc
cum nimeni nu putea s-o facă mai bine.
Te-am pus în inima mea,
ți-am oferit totul.
Ai pierit, te-ai ofilit, ai căzut
cum cad frunzele din copacii verzi,
toamna,
pierzându-se prin tălpile murdare
ale pantofilor necunoscuților,
așteptând să cadă stropi de ploaie,
singuratice.
Ai menționat drogurile.
Droguri? tu ai fost drogul meu,
pe care-l doream, îl căutam
în fiecare zi și noapte,
când simțeam că înnebunesc.
Erai drogul de care nu mă puteam îndepărta,
de care aveam nevoie constant.
Dar tu mi-ai inițiat pașii
către un loc sacru,
crezând că mă va salva –
te înșeli.
Droguri? tu ai fost drogul meu,
de care încă simt nevoia
să mă ardă, să-mi ardă plămânii,
să ard împreună cu el.
Să-mi lăcrimeze ochii,
până aștern cuvinte de lacrimi
pe fața ta pustie.
Drogul meu, pastila mea,
uram să te iubesc,
acum iubesc să te urăsc.
Adolescența
Aleargă-n piept o vârstă fără frâu,
Cu nări de foc și coama răzvrătită,
Adolescența — strașnic bidiviu,
Ce spumegă zăbala, neîmblânzită.
Pe căi de praf și soare în amurg,
Nezăbovind, e-n salturi nărăvașe,
Și-n urmă, anii tineri i se scurg,
În râset, plâns și chefuri uriașe.
Nu-i poți vorbi. E tânără și cruntă,
Cu ochii mari, cu fulgere-n privire,
Copita-i lasă, urma mai adâncă,
Și aripi lungi o poartă spre iubire.
Aleargă-ntruna, aprig și tăcut,
Un vis cu trup de fiară însetată,
Și-n șuiere de vânt necunoscut,
Nechează când se simte înșeuată.
O simți cum rupe zarea din priviri,
Cum în galop înfrânge frica,
Desaga-i plină cu amintiri,
Râzând, le vinde vieții pe nimica.
Dar vine vremea când galopul e un pas,
Când ropotul copitelor e-o șoaptă,
Și-acel pur-sânge cu trupul nărăvaș,
Spre grajd, cuminte, se îndreaptă.
Dorul
Dorul nu va dispărea
Prin el vei putea crea
Artă de neprețuit
Din ceea ce ai trăit
El ține-n viață trecutul
Care mai e doar în gândul
La ce-a fost și e în tine
El dă sensul în sine
E o durere plăcută
Ce-n minte e simțită
E un vis bun sau de necaz
Ce-l visezi doar când ești treaz
E un gând și-un sentiment
Pentru un trecut moment
Care-acum nu mai există
Decât prin mintea artistă
Simți ceva pentru ceva
Ce e doar în mintea ta
Simți durere și iubire
La ceva ce n-are trăire
Propriul ucigaș
Se-ascunde libertatea-n mine,
Izvor barbar de nebunie,
Expus în viață ca să mor
Sunt prea lucid sau visător?
Când stelele se scutură de noapte,
Și luna plânge pe un colț de munte,
Îmi car cu-o resemnare mută
Sicriul putrezit printre morminte.
Un suflet prins într-o eternă formă
Ce naște ucigându-se aceeași formă,
Sunt solidar cu propria fantomă
Din ziua-n care am renunțat la om.
Nu-mi spune…
Nu-mi spune că mă iubeşti cumplit,
Că inima-ţi de mine e furată,
Iar alăturea-mi eşti fericit,
Nu-mi spune, ci mi-o arată.
Nu-mi spune că ai să-mi cânţi serenadă,
Să mă încânţi cu vocea-ţi blândă,
Că am să ies plângând în stradă,
Nu-mi spune, ci mi-o cântă.
Îmi spui că mă doreşti pe loc,
Şi-a ta fiinţă mi-o închini toată,
Şi că ai să mă iubeşti cu foc,
Nu-mi spune, ci mi-o arată.
Îmi promiţi chiar luna de pe cer,
Să dovedeşti că alăturea-mi păleşte,
Căci sunt suavă, cu chip de înger,
Nu îmi promite, ci mi-o dăruieşte.
Nu-mi spune că nu mă părăseşti,
Că n-ai să te desparţi de mine niciodată,
Şi că întotdeauna ai să mă iubeşti,
Nu-mi spune, ci mi-o arată.
Lasă-mă să tac
Lasă-mă să tac în nopțile mai grele
În zilele ce nu mi-au fost pe plac
Pentru nopțile ce nu ai fost în ele
Lasă-mă să tac
Când dimineață îmi străpungi privirea
Nu aștepta să-ți spun că-mi ești pe plac
De mă iubești îmi înțelegi tăcerea
Te-aștept la mine,de vii să nu mă lași să tac
Să mă citești cum l-ai citit pe Eminescu
Fiind a mea,să mă preferi un veac
Să mă-nțelegi cum înțelegi pe Minulescu
De sunt ce vrei să nu mă lași să tac
Drog
Ai început să mă iubești
cum nimeni nu putea s-o facă mai bine.
M-ai pus pe un piedestal,
mi-ai dăruit coroana
cu care mă mândream.
Am început să te iubesc
cum nimeni nu putea s-o facă mai bine.
Te-am pus în inima mea,
ți-am oferit totul.
Ai pierit, te-ai ofilit, ai căzut
cum cad frunzele din copacii verzi,
toamna,
pierzându-se prin tălpile murdare
ale pantofilor necunoscuților,
așteptând să cadă stropi de ploaie,
singuratice.
Ai menționat drogurile.
Droguri? tu ai fost drogul meu,
pe care-l doream, îl căutam
în fiecare zi și noapte,
când simțeam că înnebunesc.
Erai drogul de care nu mă puteam îndepărta,
de care aveam nevoie constant.
Dar tu mi-ai inițiat pașii
către un loc sacru,
crezând că mă va salva –
te înșeli.
Droguri? tu ai fost drogul meu,
de care încă simt nevoia
să mă ardă, să-mi ardă plămânii,
să ard împreună cu el.
Să-mi lăcrimeze ochii,
până aștern cuvinte de lacrimi
pe fața ta pustie.
Drogul meu, pastila mea,
uram să te iubesc,
acum iubesc să te urăsc.
Adolescența
Aleargă-n piept o vârstă fără frâu,
Cu nări de foc și coama răzvrătită,
Adolescența — strașnic bidiviu,
Ce spumegă zăbala, neîmblânzită.
Pe căi de praf și soare în amurg,
Nezăbovind, e-n salturi nărăvașe,
Și-n urmă, anii tineri i se scurg,
În râset, plâns și chefuri uriașe.
Nu-i poți vorbi. E tânără și cruntă,
Cu ochii mari, cu fulgere-n privire,
Copita-i lasă, urma mai adâncă,
Și aripi lungi o poartă spre iubire.
Aleargă-ntruna, aprig și tăcut,
Un vis cu trup de fiară însetată,
Și-n șuiere de vânt necunoscut,
Nechează când se simte înșeuată.
O simți cum rupe zarea din priviri,
Cum în galop înfrânge frica,
Desaga-i plină cu amintiri,
Râzând, le vinde vieții pe nimica.
Dar vine vremea când galopul e un pas,
Când ropotul copitelor e-o șoaptă,
Și-acel pur-sânge cu trupul nărăvaș,
Spre grajd, cuminte, se îndreaptă.