CEASUL FERMECAT

Plouă cu regrete de o vreme-ncoace,

Vântul le-ntețește, iar eu stau ca pe ace!

Tu desenezi destinul ținând bine de frâu

Și-ncerci să pui baraj p-al vieții firav râu!

Ți timpul în loc, atât cât îți convine,

Eu cerc ca să țin pasul, dar nu-ți pasă de mine!

Mi-arunci o firmitură de dragoste târzie

Amanetându-mi sufletul ce stă ascuns sub glie!

Profiți când vine noaptea, în razele de lună

Arăți ca și o zână, iar inima-mi suspină

Văzând-te aproape, dar nu te poate atinge

Și azi, ca-ntotdeauna, de dor ea se va stinge!

Cu ce-am greșit eu oare, cu ce te-am supărat,

Vorbește și cu mine sau oare nu-ți mai plac?

Peste supărare lasă astă seară cortina ca să cadă

Fi iarăși fata dulce și mie atât de dragă!

Să nu lăsăm un lucru banal ca supărarea

Să crească între noi cum crește-n tindă floarea!

Aruncă peste dânsa o urmă de iubire

Și vezi cum o să iasă lăstar de fericire!

Să mă învețe și pe mine cineva

Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept

Pe care-l simt oricât aș încerca

Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...

Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva 

De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete

Mi-e dor de el, într-un mod ciudat 

Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat

Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,

E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere 

În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță 

Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.

Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit

Și în actul de final cu brio ne-am pierdut

Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic

El...doar un suflet gol...un pas spre frig.

Mi -este frig si întuneric, 

Te șoptesc in glas nevolnic;

Nu mai știu nimic de tine, 

M ai lăsat printre ruine.

Ma ia valul de furtuna, 

Imi bate inima nebuna, 

N o pot stăpâni deloc,

Cuprinsă de fiori si foc.

Gura ploilor din stele

Ma udă până la piele.

Cerul tremură in mine, 

Fuge gândul iar la tine.

Intre noi ,abis de gheață 

Stropi mă ard pe față. 

Ma topesc de dorul tău;

Eu martira, tu un Zeu.

Te aștept sa vii in Prag,

Suflet rătăcit de drag.

Eu voi crede pan la moarte, 

Ca nici un zid nu ne desparte.

Pe trepte reci, pe inimi goale

Și cu aripi cusute din umbre și dor,

Am visat că tu-mi ești a mea cale,

Că aici, eu n-am să mor.

M-am prăbușit în abisul flămând,

Dar simt cum o mână mă rupe din loc.

La capătul ei, erai tu, un chip blând,

O stea rătăcită-n altar de foc.

Nu te-am întrebat de ce,

Dar nici tu n-ai spus nimic.

Un legământ ce ușor se frânge,

Pierdut și uitat într-un colț de foc.

Când tăcerea îmi devenise casă,

Și ecourile mă îngropau încet,

Vocea ta s-a strecurat în orice umbră

Și din haos, m-ai chemat înapoi, în vis.

Am sădit un gând, mai la mijloc de inimă,

Dar pământul l-a scuipat ca un blestem.

Aici, unde sunt eu, speranța e o candelă

Bătută în furtuna nebună a infernului demn.

Te iubeam, dar nu pe tine…

Iubeam ceea ce credeam că ești, ceea ce credeam că văd, că simt și că ating

Iubeam ce aveam în mintea mea, ceea ce credeam că am putea fi și nu am fost

Iubeam atenția pe care voiam sa mi-o oferi, iubeam cuvintele pe care nu le-ai spus dar aș fi sperat să spui

Iubeam ceva ce nu era, ceea ce credeam că ești, dar nu avea cum sa devină

Iubeam ideea iubirii tale care ar crește la gândul că mă vei vedea

Iubeam idei și așteptări, speranțe false create de o copila

Iubeam să cred că te-ai putea schimba

Iubeam să plâng de fericire când mă gândeam că te-aș avea

Iubeam ce simțeam când te priveam

Iubeam gândul ca m-ai fi dorit lângă tine

Iubeam florile pe care mi le-ai dat

Iubeam să cred că te-ai gândit la mine

Iubeam o posibilă iubire, neștiind că nu te iubeam pe tine

Iubeam un gând, un suflet ce-l aveam în mine

Iubeam să cred că tu-i dai viața, era decât o fantezie

Iubeam să cred că te iubesc, intens si plin de haos

Iubeam să îmi imaginez, că suntem suflete pereche

Iubeam ce nu eram și nu vom fi, poate în niciun univers

Iubeam ceva ce s-a sfârșit, dar nu te iubeam pe tine.

Cum aș putea să te uit pe tine,

Când inima mi-e plină de iubire,

Să mă apropii, noi știm prea bine,

Ca viitorul ne va aduce dezamăgire

Să stau departe nu e ceea ce simt,

Să vin aproape mult îmi doresc,

Dar știu că ești sub legământ,

Și mă feresc să nu păcătuiesc

Îmi este greu să-ti văd tristețea,

Pe care tu cu greu vrei s-o mimezi,

Și n-aș vrea să te-ajungă bătrànețea,

Până ce chipul drag nu-ți luminezi

Doar tu poți hotărî în astă lume strâmbă,

Cum viața să-ți trăiești fără a regreta,

Și când și cum să cadă a ta umbră,

Cănd soarele va străluci in viața ta

Să ne oprim, prieteni buni să fim,

Iubirea prin prietenie s-o mărturisim,

Unul pe altul nicicând să ne mințim,

Și dragostea adevărată să o găsim

Știm că ne naștem c-un destin,

Și scrisă este a noastră soartă,

Călătoria pe pământ e dar Divin,

Și un păcat mărturisit.. Iisus il iartă!

Lângă poarta cea bătrână

Și-au deschis cireșii floarea

Miros dulce amărui ,

Le înveselesc culoarea .

În Duminica de florii

M-am plimbat pe lângă pom,

Din rever și din altiță

Am desprins un mărțișor ,

L-am legat de o crenguță

Cu dragostea mea de om .

Flutură în vânt canafii

Și ce mândră e crenguța

Pomul  mic e fericit

Mărțișorul se dă huța!...

Se zbate ideia sub tâmple

Efecte sonore,iluzii,vedenii

În universul clocotitor

Al sofisticatului laborator.

Pe ce fel de butoane se apasă,

De râsul e alături cu plânsul?

Și unde cuvântul își îmbracă veșmântul

De scântei și lumini colindă pământul?

De teamă și de neputință

La anii grei cei de pe urmă 

Un bătrânel și-o bătrânică 

Se ascund în camera lor mică 

De gerul nemilos și laș

Și suflă aspru cu obidă

În vatra fără foc pe care

O oală parcă ar vrea să fiarbă

Bogată în apă și în sare.    

Sărmana pensie se duse 

În cele multe zile scurse 

Cămara-i goală bate vănt . 

Privesc pe geam din în când în când.

Sunt ca două stane mici 

Ce se învârt pe lângă ușă 

Sunt prea șubrezi ca să iasă 

Pe așa vreme nemiloasă.

Doar o rugă se înfiripă

Câmpia iar să înverzească

Natura să se trezească 

Și căldură să primească 

De la soare.

Mi-a rămas să-mi duc povara

Zilelor ce vin ,fără tine

Sunt vie -moartă

Te găsesc doar în album.

Și te mângăi cu privirea 

Lăcrimând păreri de rău 

Dragule te simt aproape 

Așa cum mi-ai fost mereu.

          -  prima parte-

      Ceia ce părea la început doar un zvon s-a dovedit a fi

un  adevăr de temut: virusul COVIT -19, spune mama.Am

fost  atenționați, sfătuiți ,apoi obligați să ne izolăm să stăm în

case.Calendarul din perete arăta că a venit luna martie ,apoi

aprilie,deci a venit primăvara.

     -Așa e mamă, îmi amintesc,răspune fiul.Cum ai făcut față?

     -Fiind  o  fire activă,  șitii că am o căsuță  de vară cu grădină

mare pe malul Siretului ,am simțit nevoia să găsesc soluții și să merg

acolo.Voi copii mei nu voiați să mă știți aclo  izolată , doar cu bătrâne-

țea și metehnile ei A fost greu să vă conving să mă duceți  acolo.Dar

odată ajunsă ,aveam mereu ce face Zi-lumină eram pe afară ,intrând

în casă doar pentru odihnă.Acea mică gospodărie semâna mult  cu cea

în care am copilărit :fără apă curentă,fără lumină electrică ,fără televizor,

fără frigider.Acum mă duce gândul  la modul de viață al părinților mei

Fără toate acestea nu i-am văzut supărați  pe soarta lor și eram cu toți

fericițiAici eu mă ocupam  doar de grădina de legume și de florile care îmi

bucurau privirea.

      -Dar ai pătrat legătura  cu noi?

      -Bine înțeles ! voi îmi făceați cumpărăturile!...știi și tu că am copii

buni ,nu mă pot plânge dar singurătatea  se simțea !...Voi aveați serviciile

și viața voastră.Așa că ,trăirile ,gândurile și amintirile ,le duceam singură

Ăm început  să notez totul pe un caiet,fără retușuri ,neavând intenția să le

public vreodară.

        -Și cum ai ajuns să le publici ?întreabă curios fiul...

        -L-am cunoscut pe ziaristul Mircea Ionescu ,căruia i-am mărturisit

cu ce mă ocup în timpul liber.Mă pomenesc peste câteva zille cu un telefon.

        - Am  citit tot ce si scris  și vreau să te întreb ,dacă îmi dai voie să

le public.Bineînțeles ,am selectat  ce mi s-a părut mai bun și îmi ajunge pentru 

o carte Când ne întânlim cu prieteni comuni, avem acum  un nou subiect de

discuții:-Ce ai mai scris? Ce teme te inspiră?,Pe când o nouă lansare?După  un

an a fost lansarea  cărții - Fata  bibelou- proză scurtă

         -Datorită  prieteniei  cu regretatului  publicist și omului de mare  va

loare,am avut  bucuria să public cele două cărți.

         -Și acum ,la pensie? Cum îți  petreci timpul? întreabă fiul

         -Acum, la pensie și în mijlocul naturii,pe malul Siretului,unde peisajul

este minunat ,sufletul meu se încarcă de seneibilitate.Nu pierd nimic din ceiace îmi tre-

ce prin minte, și notez totul pe un caiet.Asfel ,am adunat manuscrise pentru încă o carte

de poezii și una de proză.Eu însă încerc să te provoc la discuții mai lungi ,și să înțeleg cu

ce îți încarci gândurile și planuri ai.Te văd adesea posomorât și mă simt datoare să-ți

arăt că viața poate fi frumoasă dacă te bucuri de lucrurile mărunte,dacă râzi sau măcari

zămbești în fața necazurilor și încerci din nou acolo unde ai greșit.Uneori parcă vrei să-mi

arăți că ești distant și că ai un viitor încert,De ce oare ,te temi de vremea când și tu vei fi

pensionar?Să știi ,că și atunci poți să te ocupi cu ceva util.Voi sunteți prea absorbiți de tele-

vizor ,internet, telefoane. Caută alte preocupării: excursii,pescuit,grădinărit sau o mică afa-

cere unde să ai contact cu lumea,să nu rămâii  doar cu gândurile tale. Știu că ai câțiva

prieteni din liceu ,mai țineți legătura?

        -Da , mamă,mă bazez pe prietenia unora.Cei care au familii sunt mai ocupați și ne

întânlim mai rar.Dar mai sunt și niște burlci ca mine ,cu care îmi face plăcere să mă întănesc.

        -A m înțeles că sunteți o generație care mai aveți câțiva ani până la pensie V-ați

gândit ce veți face? sau nu v-ați făcut încă nici un plan?

        -Mamă , dar pe tine nu te-am auzit niciodată că te plictișești ...cum reușești?

De câți ani ești pensionară? întreabă fiul

                           va urma                                                                                                                -

                                                                                                                  i pănă la pensie V-ați

găndit ceveți face? 

E amar sufletul  meu 

Port în el  un păcat greu.

De copil m-am dus în lume 

Nu mi-a  fost ușor nici bine,

N-am putut să-mi cer iertare

De cea lungă așteptae ;

O scrisoare sau o veste 

Ca să știți că mai trăiesc.

Doar eu știu cât vă iubesc

Dragii mei părinții,buni 

Dragi și buni ca nișe sfinii