Autorul Dragos Berculescu

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

e greu să te ridici

dintr-un șir de caderi necontrolate.

mândria și deznădejdea atârnă greu.

porcii mănâncă roșcove,

îmbuibații ascultă satisfăcuți știrile

la televizor.

zăpada scârțâie,

balamaua-i ruginită,

ochii împăienjeniți

țin in cumpănă

curajul și dorința de redresare.

asemenea lui Petru,

întinde mâna și  cere ajutorul!

gulag virtual

eliminați din viață reală

închise

porțile existenței

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Sommerfugle

Hvide og røde sommerfugle,

Og broget, smukt,

Jeg fanger dem i nettet,

Når min mor forlader mig.

Jeg fanger dem på flugt,

Men jeg slår dem ikke ihjel;

Men jeg ser på dem,

At de er små,

Og smukke, og jeg kan lide dem,

Men jeg gør dem ikke

Ingen skade, slet ikke.

Og hvis jeg spiller

Med nogle, jeg ved det

Dejligt at have ham

Og alle, fra nettet,

Jeg hjælper dem

Og flyve

Efter deres vilje.

În vârful de munte mi-aş pune de-acuma
suflarea de suflet ce astăzi mă arde,
căci omul se pierde la fel ca şi bruma,
în lumea-mpărţită-n sălbatice hoarde.

Mi-e teamă de vorba ce mintea-nţelege
din târgul politic lătrat peste lume,
poporul slăveşte, dar ură culege,
discursuri în limbi fermecate anume.

Vecin sunt cu omul născut lângă mine,
mi-e dragă iubirea de semeni lăsată
poruncă de Domnul durerea s-aline
când norul cu lacrimi în viaţă se-arată.

Mi-e dragă fiinţa născută oriunde,
în veacuri trecute şi-n veacul cel mare,
dar omul politic în vorbe ascunde
chemarea la arme-n a păcii chemare.

Simbolul iubirii e-ncins în cuvinte
ce spintecă omul în false credinţe,
promise speranţe-n minciuni să alinte
un suflet de lume ce piere-n fiinţe.

În vârful de munte doar vântul vorbeşte
cu șoapte născute în vremi ancestrale,
pe piscul iubirii e-un vis ce trăieşte,
un vis tăinuit în ascunderi astrale.

Oare-am mințit din nou aseară?

Când întrebat am fost de unde vin,

Nu am putut defel răspunde iară,

Trădat am fost de...mirosul de la vin

M-am strecurat ușor spre dormitor,

Să scap de hainele cu miros de fum,

Și conștient că mă întorc la vorbitor,

Răspuns să-i dau, nu mâine și acum

Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,

Am încercat să explic pe ton redus,

Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,

Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus

Tot timpul, ne punem întrebări,

Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,

Iar viața-i plina de multe provocări,

Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri

Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,

Să nu aluneci de pe calea dreaptă,

Și totdeauna să-ți aduci aminte,

Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!