Vineri
încă port în mine ecoul expirat,
un semn de înviere,
ca un ton rece, pe fundal,
ca un abur rămas pe cana mea fără tartă,
ca un nume pe care nu-l mai rostesc,
dar care mă apasă pe tâmple
și-mi activează durerea de cap.
astăzi, cafeaua nici n-o mai încălzesc după suflet,
o beau în amărăciunea crudă,
fără zahăr, fără tine,
fără mine, pe linia de plutire,
fără întrebări.
poate că nu era despre „Noi” nici azi, Vineri.
poate că nici „Eu”
n-am fost pe deplin pentru tine,
într-o zi de Joi
care a uitat să devină Vineri
în zâmbetul nostru șters.
și totuși, încă mă trezesc
că-ți păstrez locul la masă.
mă poți judeca?
Стихи из этой категории
Poate
Poate așa vrea Dumnezeu
Să pot cunoaște iubirea cea adevărată
Înțelegând privirea ei senină și frumoasă,
Ori mai degrabă să-mi traducă
Într-un târziu că dragostea există ...
Nu cum o știu eu din trecutul meu confuz,nefericit,defunct demult
Ci cum îmi spune El acum,
De Dumnezeu e vorba,
Prin ochii celei mai frumoase femei din lume,
Vasilica!
Ohhhh voi sărmani cei ce citiți aceste mici versete de amor,
Veți spune că autorul,adică eu aș fi nebun
Sau mai degrabă mincinos...
Deloc,tot ce vă scriu este doar adevarul ce stă ascuns de multă vreme,
Prins într-un vis ce nu-i ușor de prins
Căci visele sunt vise orice-ai face
Și zboară când noaptea dispare iar ziua le și desface..
Urâtă ești tu tristă rece realitate,
Fară iubire viața-i chin,suspin
Și sărăcie sau mai degrabă moarte...
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Două astre
Tot rătăcesc prin locuri stranii,
Dar care-mi par şi familiare,
Îngândurat mă-ntreb întruna
Cum am ajuns în ele oare?
Că nu-mi aduc deloc aminte
Cum s-a-ntâmplat de m-am pierdut
Şi nu-nţeleg unde mă aflu
Şi nici nu ştiu când am trecut.
Pe un tărâm plin de lumină,
Înveşmântat în raze albastre
Ce cad, pe sub a frunţii boltă,
De pe un cer cu două astre.
Ce-s străjuite, de aproape,
De tâmple adânci ca nişte văi...
Iubita mea încep a crede
Că m-am pierdut în ochii tăi.
O LECȚIE DE VIAȚĂ -prima parte-
Sfârșitul de septembrie aduce soalele după câteva zile mohorâte, cu ploaie rece.
Razele soarelui își fac loc printre norii albi și fumurii,mângâind iarba încă verde.
Mulțimea de gângănii părăsește locurile ascunse și se pregătește pentru iarna ce
va veni ,bucurându-se de căldura soarelui.Salcâmii își pierd zilnic frunzele mici ,
lăsând în urmă ramuri goale.
Doamna Alina ,pensionară ,nu își găsește locul în camera mică. Privind la
televizor ,se simte obosită de aceleași știri și aceleași minciuni .Își bea ceaiul pe
balansoarul din fața casei și se lasă cuprinsă de visare .Nu sunt doar vise ,mai
curând amintiri Sunetul strident al sonerii o trezește din visare.Cine poate fi la ora asta
se întreabă ? se întreabă ea.Rămâne surprinsă când o vede la poartă pe buna ei prietenă
Ioana ,fostă colegă de serviciu .Ea cea care venea cu vești despre cunoștințele comune:Cum
o mai duc ,cine s-a dus ,cine a mai rămas .Alina îi pregătește o cană cu ceai ,iar Ioana se
așează comod în scaunul cu spătar înalt.
-Ce vești noi ai azi?-întreabă Alin .
-Nu vești bune -răspunde Ioana .A murit nevasta lui Victor ,Maria
-Dar era tănără ,ce s-a întâmplat?
-A fost un șoc pentru pentru mulți ,Maria arăta chiar foarte bine Ne-am întânlit nu de mult
la cumpărături .Cine ar fi bănuit că numai două luni o să plece pe ultimul drum ? A avt o înmormântare
frumoasă .A avut cine să o plângă - copii ,nurori ,nepoți .Victor era distrus .El știa că tu nu prea ieși
din perimetru tău de aceia nici nu te -a sunat .
-Știu ,Ioana. tot mai des ,aflăm că ,unul căte unul ,din generația noastră ne părăsesc.Știm că
ne va veni și nouă rândul Nu ne este teamă .Rostul vieții l-am îndeplinit -Am trăit alături de copiii mei
de nepoți și chiar de strănepoți . Ce-mi pot dori mai mult ?Soțul ,jumătatea mea ,a plecat ,lăsând un mare
gol în urmă.Zilele trebuie umplute cu ceva ,că amintirile nu sunt de ajuns .
-Alina ,am o veste bună .Adică eu ,Sanda și Mirela vrem să mergem undeva in concediu la
tratament ,nu vrei să mergi cu noi ?
-Îmi pare rău dar nu sunt în stare .Aceiași propunere mi-a făcut-o și sora mea ,exact acum un an
Cine ar fi crezut că nu voi mai avea altă ocaze să fiu cu ea ! Să-ți povestesc cum s-a întâmplat !
-Ne petreceam verile împreună la țarâ .Aveam căsuțe una lângă alta și comunicam printr-un
gard despărțitor,din dorința de a fi aproape .Am fost fericite că putram fi aproape măcar în timpul
verii.Cine ar fi bănuit că ne vedem pentru ultima oară?
-Surioară te las singură pentru o săptămână sau două că-mi vin copiii din afară în concediu
și să stau cu ei câteva zile ,apoi ei se duc la mare .Mai vorbim la telefon ! A plecat făcându-mi semne
din mână .Era o zi de luni .Marți a început o ploaie mocănească ,tot în jur era ud ,deci nu puteam
intra în grădină ,și m - am hotărât să plec și eu acasă și i -am comunicat surioarei mele că m-am
întors și eu în oraș și să nu-mi poarte de grijâ ;În fiecare dimineață ne salutăm la telefon .Ea îmi
spune că are musafiri care vor pleca la mare ,rămâne doar nepotul ei preferat să depene amintiri .
Sora mea își propusese lui Marius nepotul ei să meargă la cumpărături să-i cumpere un ceas de
valoare ,drept cadou de ziua copilului ,fiindcă pentru ea tot copil este .E ziua de vineri , ei au vizitat
magazinile până ce au găsit ceva să le placă Bunica era obosită dar și foarte fericită că nepotul
său pare să se bucure de cadouri .Marius o strânge în brațe și-i spune : Cât mă bucur mamaie ,
pentru cadouri și ce dor mi-a fost de tine spune el ,cu emoție
-Marius , eu sunt firavă pentru brațele tale antrenate spune bunica răzând .
-Eu ,plec în oraș să mă întânlesc cu prietenii mei ,nu sta cu grîjă, că mă întorc devreme .
-Bine ,Marius nu am să adorm pănă vii tu ,te aștept să mai stăm de vorbă .Într-un târziu ,Marius
intră în casă ca un vârtej ,o apucă pe bunică de umeri și o scoate pe balcon .Bunica se străduiește
să-i vadă ochii să înțeleagă ce se întâmplă ,dar vocea străină a lui Marius o înspăimântă .
-Nu țipa ! Nu țipa că te omor ! spune Marius ,având un cuțit mare de bucătărie în mână .
În chi avea o privire neomenească .țintind locul unde vre să atace.Bunica ,înțelegând ce se întâmplă ,
își apără disperată inima cu brațele ,dar criminalul își fixează ochii pe gâtul ei .O tăietură lungă de la ureche
la claviculă face ca sângele să curgă în voie.Bunica leșină ,Marius o consideră moartă .Îi caută telefonul
banii și valorile în casă ,apoi pleacă încuind ușa .Bunica își revine ,avea telefonul într-un buzunar
interior și apucă să sune la 112 apoi își pierde cunoștința .Poliția a fost promptă și salvarea a ajuns repede .
Bunica a fost dusă la spital operată în timpul nopții și a putut da relații cu ce s-a întâmplat .Am fost și am
văzut-o ,era de nerecunoscut .Lacrimile îi spălau fața care era tumefiată de la lovituri ,dantura spartă și multe
înțepături pe gât și pe brațe .Vocea îi era înecată de plânsul înterior .Câteva zile am tras speranțe .Pe 14 iulie
într-o zi de joi , sună telefonul iar vocea sugrumată a nepoatei mele :
-Tanti Alina nu știu cum să spun ....mama nu mai este ...Am rămas înlemnită ! Nu se poate , nu se poate
atât am putut spune ...și întrebarea : De ce Marius i-a luat viața celei care l-a iubit și crescut cu atâta drag ?
Nu am să înțeleg ,niciodată !
șfârșit
,,Ne cunoaștem din vedere" în finlandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Tunnemme toisemme silmästä
kuinka monta ohikiitävää hetkeä
koskaan heidän tiellään
he eivät pysähtyneet
turvallista ja nopeaa kävelyä
Tunnemme toisemme silmästä
vain silmät hiljaa
he sanoivat niin monta kertaa
kaiken he halusivat
kun he kohtasivat valonsa...
Ei edes vahingossa
En sanonut sanaakaan
Niin monissa kokouksissa,
tämä tuijottava peli
se viihdytti meitä molempia.
Tunnemme toisemme silmästä
mutta se on aina ilo
muisto säilytettäväksi
ja tarkista
silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan
tavataan aamulla
ja kun lunta ja kun
autossa 179.
Tunnemme toisemme silmästä...
Ja niin!
Tunnemme toisemme silmästä
kuinka monta ohikiitävää hetkeä
emme koskaan pysähtyneet heidän matkallaan
turvallista ja nopeaa kävelyä
Tunnemme toisemme silmästä
vain silmät hiljaa
he sanoivat niin monta kertaa
kaiken he halusivat
kun he kohtasivat valonsa...
Ei edes vahingossa
En sanonut sanaakaan
Niin monissa kokouksissa,
tämä tuijottava peli
se viihdytti meitä molempia.
Tunnemme toisemme silmästä
mutta se on aina ilo
muisto säilytettäväksi
ja tarkista
silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan
tavataan aamulla
ja kun lunta ja kun
autossa 179.
Tunnemme toisemme silmästä...
Ja niin!
Plouat și îndrăgostit
Mă aflu la fereastra casei tale
Sunt leoarcă plouat
Mi-a intrat apa chiar și în cizme
Și o mare nostalgie m-a luat
De necrezut, de neuitat…
Vino frumoaso cu ale tale miresme
și-mi adu viața înapoi
Ne vom simți ca în vechile basme
ca în vechile basme pline de vulpoi
vicleni și șireți de soi.
Așa-mi trudește imaginația
În fiecare zi, în fiecare noapte
Aici are loc emanația
De a nu-mi vedea de-a mea cale
De a nu te lăsa să scapi printre ale mele picioare.
Te-ai mai gândit…vrei să mă vezi un pic?
Încă sunt afară,te aștept să vii
Vrei să-ți dau un sărut mic?
Și chiar de asta n-ai să vrei
De mână îți dau voie să mă ții.
Și mâine e o zi,pe curând,iubito!
Aștept să mă accepți data viitoare când vin
Sper ca vei rămâne plăcut-surprinsă,
Îți las în dar o mică scrisoare, un crin
Și stiloul meu cu peniță de aur.
Testament pentru el
O iubire dispărută ,ce doar ieri mă fericea,
Iar azi privesc doar la un om ce mă nimicea.
M -ai lovit atât de tare, cu a ta forță arzătoare,
Ce din muza ta m-ai făcut azi o simplă scriitoare.
Nu mai uit ce am iubit ,dar iubesc ce m-a rănit,
Iar tu mi-ai pus în piept doar o bucata de granit.
Nu plâng, nu zbier, nu strig după niciun ajutor,
Dar pentru mine ai devenit doar un restitutor.
Tu cu simpla ta privire mi-ai luat iubirea,culoarea și speranța,
Și mi-ai dat la schimb doar nesiguranța.
Mai vreau doar un ultim glas plăpând ca să-ți aud,
Să te obișnuiesti că de astăzi eu numai te exclud.
Iubirea a durat asemenea-i o arzătoare vară,
Și m-a rănit adânc asemenea-i o fiară.
Mai vreau să trag o ultima țigară,
Sunt pregătită să gust din a vieții cafea amară.
Aș vrea să pleci,să fugi și,te rog,tu să mă uiți,
Și să nu tragi te rog niciodată de oamenii răniți.
Mai iartă câteodată și chiar atunci iubesti,
Și uită suflete curate să vrei să le rănești.
Poate
Poate așa vrea Dumnezeu
Să pot cunoaște iubirea cea adevărată
Înțelegând privirea ei senină și frumoasă,
Ori mai degrabă să-mi traducă
Într-un târziu că dragostea există ...
Nu cum o știu eu din trecutul meu confuz,nefericit,defunct demult
Ci cum îmi spune El acum,
De Dumnezeu e vorba,
Prin ochii celei mai frumoase femei din lume,
Vasilica!
Ohhhh voi sărmani cei ce citiți aceste mici versete de amor,
Veți spune că autorul,adică eu aș fi nebun
Sau mai degrabă mincinos...
Deloc,tot ce vă scriu este doar adevarul ce stă ascuns de multă vreme,
Prins într-un vis ce nu-i ușor de prins
Căci visele sunt vise orice-ai face
Și zboară când noaptea dispare iar ziua le și desface..
Urâtă ești tu tristă rece realitate,
Fară iubire viața-i chin,suspin
Și sărăcie sau mai degrabă moarte...
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Două astre
Tot rătăcesc prin locuri stranii,
Dar care-mi par şi familiare,
Îngândurat mă-ntreb întruna
Cum am ajuns în ele oare?
Că nu-mi aduc deloc aminte
Cum s-a-ntâmplat de m-am pierdut
Şi nu-nţeleg unde mă aflu
Şi nici nu ştiu când am trecut.
Pe un tărâm plin de lumină,
Înveşmântat în raze albastre
Ce cad, pe sub a frunţii boltă,
De pe un cer cu două astre.
Ce-s străjuite, de aproape,
De tâmple adânci ca nişte văi...
Iubita mea încep a crede
Că m-am pierdut în ochii tăi.
O LECȚIE DE VIAȚĂ -prima parte-
Sfârșitul de septembrie aduce soalele după câteva zile mohorâte, cu ploaie rece.
Razele soarelui își fac loc printre norii albi și fumurii,mângâind iarba încă verde.
Mulțimea de gângănii părăsește locurile ascunse și se pregătește pentru iarna ce
va veni ,bucurându-se de căldura soarelui.Salcâmii își pierd zilnic frunzele mici ,
lăsând în urmă ramuri goale.
Doamna Alina ,pensionară ,nu își găsește locul în camera mică. Privind la
televizor ,se simte obosită de aceleași știri și aceleași minciuni .Își bea ceaiul pe
balansoarul din fața casei și se lasă cuprinsă de visare .Nu sunt doar vise ,mai
curând amintiri Sunetul strident al sonerii o trezește din visare.Cine poate fi la ora asta
se întreabă ? se întreabă ea.Rămâne surprinsă când o vede la poartă pe buna ei prietenă
Ioana ,fostă colegă de serviciu .Ea cea care venea cu vești despre cunoștințele comune:Cum
o mai duc ,cine s-a dus ,cine a mai rămas .Alina îi pregătește o cană cu ceai ,iar Ioana se
așează comod în scaunul cu spătar înalt.
-Ce vești noi ai azi?-întreabă Alin .
-Nu vești bune -răspunde Ioana .A murit nevasta lui Victor ,Maria
-Dar era tănără ,ce s-a întâmplat?
-A fost un șoc pentru pentru mulți ,Maria arăta chiar foarte bine Ne-am întânlit nu de mult
la cumpărături .Cine ar fi bănuit că numai două luni o să plece pe ultimul drum ? A avt o înmormântare
frumoasă .A avut cine să o plângă - copii ,nurori ,nepoți .Victor era distrus .El știa că tu nu prea ieși
din perimetru tău de aceia nici nu te -a sunat .
-Știu ,Ioana. tot mai des ,aflăm că ,unul căte unul ,din generația noastră ne părăsesc.Știm că
ne va veni și nouă rândul Nu ne este teamă .Rostul vieții l-am îndeplinit -Am trăit alături de copiii mei
de nepoți și chiar de strănepoți . Ce-mi pot dori mai mult ?Soțul ,jumătatea mea ,a plecat ,lăsând un mare
gol în urmă.Zilele trebuie umplute cu ceva ,că amintirile nu sunt de ajuns .
-Alina ,am o veste bună .Adică eu ,Sanda și Mirela vrem să mergem undeva in concediu la
tratament ,nu vrei să mergi cu noi ?
-Îmi pare rău dar nu sunt în stare .Aceiași propunere mi-a făcut-o și sora mea ,exact acum un an
Cine ar fi crezut că nu voi mai avea altă ocaze să fiu cu ea ! Să-ți povestesc cum s-a întâmplat !
-Ne petreceam verile împreună la țarâ .Aveam căsuțe una lângă alta și comunicam printr-un
gard despărțitor,din dorința de a fi aproape .Am fost fericite că putram fi aproape măcar în timpul
verii.Cine ar fi bănuit că ne vedem pentru ultima oară?
-Surioară te las singură pentru o săptămână sau două că-mi vin copiii din afară în concediu
și să stau cu ei câteva zile ,apoi ei se duc la mare .Mai vorbim la telefon ! A plecat făcându-mi semne
din mână .Era o zi de luni .Marți a început o ploaie mocănească ,tot în jur era ud ,deci nu puteam
intra în grădină ,și m - am hotărât să plec și eu acasă și i -am comunicat surioarei mele că m-am
întors și eu în oraș și să nu-mi poarte de grijâ ;În fiecare dimineață ne salutăm la telefon .Ea îmi
spune că are musafiri care vor pleca la mare ,rămâne doar nepotul ei preferat să depene amintiri .
Sora mea își propusese lui Marius nepotul ei să meargă la cumpărături să-i cumpere un ceas de
valoare ,drept cadou de ziua copilului ,fiindcă pentru ea tot copil este .E ziua de vineri , ei au vizitat
magazinile până ce au găsit ceva să le placă Bunica era obosită dar și foarte fericită că nepotul
său pare să se bucure de cadouri .Marius o strânge în brațe și-i spune : Cât mă bucur mamaie ,
pentru cadouri și ce dor mi-a fost de tine spune el ,cu emoție
-Marius , eu sunt firavă pentru brațele tale antrenate spune bunica răzând .
-Eu ,plec în oraș să mă întânlesc cu prietenii mei ,nu sta cu grîjă, că mă întorc devreme .
-Bine ,Marius nu am să adorm pănă vii tu ,te aștept să mai stăm de vorbă .Într-un târziu ,Marius
intră în casă ca un vârtej ,o apucă pe bunică de umeri și o scoate pe balcon .Bunica se străduiește
să-i vadă ochii să înțeleagă ce se întâmplă ,dar vocea străină a lui Marius o înspăimântă .
-Nu țipa ! Nu țipa că te omor ! spune Marius ,având un cuțit mare de bucătărie în mână .
În chi avea o privire neomenească .țintind locul unde vre să atace.Bunica ,înțelegând ce se întâmplă ,
își apără disperată inima cu brațele ,dar criminalul își fixează ochii pe gâtul ei .O tăietură lungă de la ureche
la claviculă face ca sângele să curgă în voie.Bunica leșină ,Marius o consideră moartă .Îi caută telefonul
banii și valorile în casă ,apoi pleacă încuind ușa .Bunica își revine ,avea telefonul într-un buzunar
interior și apucă să sune la 112 apoi își pierde cunoștința .Poliția a fost promptă și salvarea a ajuns repede .
Bunica a fost dusă la spital operată în timpul nopții și a putut da relații cu ce s-a întâmplat .Am fost și am
văzut-o ,era de nerecunoscut .Lacrimile îi spălau fața care era tumefiată de la lovituri ,dantura spartă și multe
înțepături pe gât și pe brațe .Vocea îi era înecată de plânsul înterior .Câteva zile am tras speranțe .Pe 14 iulie
într-o zi de joi , sună telefonul iar vocea sugrumată a nepoatei mele :
-Tanti Alina nu știu cum să spun ....mama nu mai este ...Am rămas înlemnită ! Nu se poate , nu se poate
atât am putut spune ...și întrebarea : De ce Marius i-a luat viața celei care l-a iubit și crescut cu atâta drag ?
Nu am să înțeleg ,niciodată !
șfârșit
,,Ne cunoaștem din vedere" în finlandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Tunnemme toisemme silmästä
kuinka monta ohikiitävää hetkeä
koskaan heidän tiellään
he eivät pysähtyneet
turvallista ja nopeaa kävelyä
Tunnemme toisemme silmästä
vain silmät hiljaa
he sanoivat niin monta kertaa
kaiken he halusivat
kun he kohtasivat valonsa...
Ei edes vahingossa
En sanonut sanaakaan
Niin monissa kokouksissa,
tämä tuijottava peli
se viihdytti meitä molempia.
Tunnemme toisemme silmästä
mutta se on aina ilo
muisto säilytettäväksi
ja tarkista
silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan
tavataan aamulla
ja kun lunta ja kun
autossa 179.
Tunnemme toisemme silmästä...
Ja niin!
Tunnemme toisemme silmästä
kuinka monta ohikiitävää hetkeä
emme koskaan pysähtyneet heidän matkallaan
turvallista ja nopeaa kävelyä
Tunnemme toisemme silmästä
vain silmät hiljaa
he sanoivat niin monta kertaa
kaiken he halusivat
kun he kohtasivat valonsa...
Ei edes vahingossa
En sanonut sanaakaan
Niin monissa kokouksissa,
tämä tuijottava peli
se viihdytti meitä molempia.
Tunnemme toisemme silmästä
mutta se on aina ilo
muisto säilytettäväksi
ja tarkista
silmät, jotka olet tuntenut elämäsi ajan
tavataan aamulla
ja kun lunta ja kun
autossa 179.
Tunnemme toisemme silmästä...
Ja niin!
Plouat și îndrăgostit
Mă aflu la fereastra casei tale
Sunt leoarcă plouat
Mi-a intrat apa chiar și în cizme
Și o mare nostalgie m-a luat
De necrezut, de neuitat…
Vino frumoaso cu ale tale miresme
și-mi adu viața înapoi
Ne vom simți ca în vechile basme
ca în vechile basme pline de vulpoi
vicleni și șireți de soi.
Așa-mi trudește imaginația
În fiecare zi, în fiecare noapte
Aici are loc emanația
De a nu-mi vedea de-a mea cale
De a nu te lăsa să scapi printre ale mele picioare.
Te-ai mai gândit…vrei să mă vezi un pic?
Încă sunt afară,te aștept să vii
Vrei să-ți dau un sărut mic?
Și chiar de asta n-ai să vrei
De mână îți dau voie să mă ții.
Și mâine e o zi,pe curând,iubito!
Aștept să mă accepți data viitoare când vin
Sper ca vei rămâne plăcut-surprinsă,
Îți las în dar o mică scrisoare, un crin
Și stiloul meu cu peniță de aur.
Testament pentru el
O iubire dispărută ,ce doar ieri mă fericea,
Iar azi privesc doar la un om ce mă nimicea.
M -ai lovit atât de tare, cu a ta forță arzătoare,
Ce din muza ta m-ai făcut azi o simplă scriitoare.
Nu mai uit ce am iubit ,dar iubesc ce m-a rănit,
Iar tu mi-ai pus în piept doar o bucata de granit.
Nu plâng, nu zbier, nu strig după niciun ajutor,
Dar pentru mine ai devenit doar un restitutor.
Tu cu simpla ta privire mi-ai luat iubirea,culoarea și speranța,
Și mi-ai dat la schimb doar nesiguranța.
Mai vreau doar un ultim glas plăpând ca să-ți aud,
Să te obișnuiesti că de astăzi eu numai te exclud.
Iubirea a durat asemenea-i o arzătoare vară,
Și m-a rănit adânc asemenea-i o fiară.
Mai vreau să trag o ultima țigară,
Sunt pregătită să gust din a vieții cafea amară.
Aș vrea să pleci,să fugi și,te rog,tu să mă uiți,
Și să nu tragi te rog niciodată de oamenii răniți.
Mai iartă câteodată și chiar atunci iubesti,
Și uită suflete curate să vrei să le rănești.
Другие стихотворения автора
*Zile de Mai în August
Timpul, pe uscat,
se scurge-ncet, nesimțit,
prin lacrimi risipite-n vânt.
Câte zile de Mai, în August strânse,
șoptesc să le gustăm separat?
Te uiți în oglindă, uneori,
sau doar eu caut răspunsuri pe pleoape,
obosită?
Câte priviri întorci, un deochi rece?
Câte dureri de cap să duci, pe vârful limbii?
Frigiderul plin, dar sufletul gol,
Cât poți simți?
Un doliu înmărmurit cu dulceață de zmeură,
Zahăr pudră sau lămâie?
Sticlele de vin privesc invidioase,
pe care o deschizi, în final,
început sau sfârșit?
Rujul șters, urme pe șervețel,
Durere astupată cu vată,
ai uitat apusul, oare?
Îți privești chipul în oglindă,
ce s-a schimbat din nou?
Părul după ureche, ochi de sticlă,
Descântec pe guler,
minte lucidă, în perdele-ascunsă.
Pe suspine numeri bătăile inimii,
cine le-a sărutat,
pe marginea prăpastiei?
N-am chef să fiu muzeul nimănui.
nu te mint, crede-mă când îți spun
că n-am chef să fiu visul tău frumos
împachetat ca un cadou de aniversare
pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea
să mă întrebi ce vreau.
n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal
din ce-ai crezut tu că sunt,
din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus,
iar tu doar să pleci când încep
să respir real în preajma ta.
ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,
nu te-am scris pe tine,
n-am scris-o nici pe ea,
nu m-am scris nici pe mine,
dar eu nu recitesc nimic.
nu-s nici citat pentru bio,
rana ta de exprimat artistic,
din care să experimentezi cat
de mult pot duce
pentru tine.
sunt întreagă și uneori, da,
îmi dau permisiunea să
o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.
dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,
undeva pe la sfârșitul listei noastre.
și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,
îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu.
trăiește-mă sau pleacă pe ușă.
Ornament
poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.
Iris Căprui
mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.
nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?
dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.
și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său
iris căprui.
m-am îndrăgostit.
Diagnostic.
azi am cules
durerea din mine
ca pe flori ofilite
într-un ceas fără secunde.
și-am scris.
atât.
nimic mai mult.
nimic mai puțin.
doar am scris.
Iar lumea a zis:
„E poezie.”
Dar poezia are în bagaj
dureri de cap
pe bandă rulantă
și un diagnostic greșit?
*Zile de Mai în August
Timpul, pe uscat,
se scurge-ncet, nesimțit,
prin lacrimi risipite-n vânt.
Câte zile de Mai, în August strânse,
șoptesc să le gustăm separat?
Te uiți în oglindă, uneori,
sau doar eu caut răspunsuri pe pleoape,
obosită?
Câte priviri întorci, un deochi rece?
Câte dureri de cap să duci, pe vârful limbii?
Frigiderul plin, dar sufletul gol,
Cât poți simți?
Un doliu înmărmurit cu dulceață de zmeură,
Zahăr pudră sau lămâie?
Sticlele de vin privesc invidioase,
pe care o deschizi, în final,
început sau sfârșit?
Rujul șters, urme pe șervețel,
Durere astupată cu vată,
ai uitat apusul, oare?
Îți privești chipul în oglindă,
ce s-a schimbat din nou?
Părul după ureche, ochi de sticlă,
Descântec pe guler,
minte lucidă, în perdele-ascunsă.
Pe suspine numeri bătăile inimii,
cine le-a sărutat,
pe marginea prăpastiei?
N-am chef să fiu muzeul nimănui.
nu te mint, crede-mă când îți spun
că n-am chef să fiu visul tău frumos
împachetat ca un cadou de aniversare
pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea
să mă întrebi ce vreau.
n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal
din ce-ai crezut tu că sunt,
din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus,
iar tu doar să pleci când încep
să respir real în preajma ta.
ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,
nu te-am scris pe tine,
n-am scris-o nici pe ea,
nu m-am scris nici pe mine,
dar eu nu recitesc nimic.
nu-s nici citat pentru bio,
rana ta de exprimat artistic,
din care să experimentezi cat
de mult pot duce
pentru tine.
sunt întreagă și uneori, da,
îmi dau permisiunea să
o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.
dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,
undeva pe la sfârșitul listei noastre.
și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,
îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu.
trăiește-mă sau pleacă pe ușă.
Ornament
poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.
Iris Căprui
mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.
nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?
dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.
și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său
iris căprui.
m-am îndrăgostit.
Diagnostic.
azi am cules
durerea din mine
ca pe flori ofilite
într-un ceas fără secunde.
și-am scris.
atât.
nimic mai mult.
nimic mai puțin.
doar am scris.
Iar lumea a zis:
„E poezie.”
Dar poezia are în bagaj
dureri de cap
pe bandă rulantă
și un diagnostic greșit?
*Zile de Mai în August
Timpul, pe uscat,
se scurge-ncet, nesimțit,
prin lacrimi risipite-n vânt.
Câte zile de Mai, în August strânse,
șoptesc să le gustăm separat?
Te uiți în oglindă, uneori,
sau doar eu caut răspunsuri pe pleoape,
obosită?
Câte priviri întorci, un deochi rece?
Câte dureri de cap să duci, pe vârful limbii?
Frigiderul plin, dar sufletul gol,
Cât poți simți?
Un doliu înmărmurit cu dulceață de zmeură,
Zahăr pudră sau lămâie?
Sticlele de vin privesc invidioase,
pe care o deschizi, în final,
început sau sfârșit?
Rujul șters, urme pe șervețel,
Durere astupată cu vată,
ai uitat apusul, oare?
Îți privești chipul în oglindă,
ce s-a schimbat din nou?
Părul după ureche, ochi de sticlă,
Descântec pe guler,
minte lucidă, în perdele-ascunsă.
Pe suspine numeri bătăile inimii,
cine le-a sărutat,
pe marginea prăpastiei?