Vineri

                    ......

       În casa lor mereu iubirea este,

        în casa lor mereu e liniște,

       și-ntelegere.

       Așa e în casa lor,

       liniște,bucurie.

      Ce mai poate să mai fie?

       oare?Dacă nu iubire

       liniște,respect?

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Sentimente tinute in mine

Nu puteau fi stiute de nimeni

Doar tu,puteai sa le stii

Ceva ce nu ti-am putut oferii...

Ma gandesc....profund....am inceput sa ma scufund

Sa stau? Sa te las?

Am inceput sa iti uit al tau glas

Inchizand ochii,imi amintesc 

Ochii tai care inca ma inebunesc

De culoare caprui inchis,dar cu tente de verde deschis

Cu zambetul tau calm

M-ai ucis,asta e clar

Parul tau brunet si lucios

Crede-ma ca esti cu adevarat contagios

M-ai scos din bezna ce era

Nici nu imi puteam imagina

Cum o mana rece ca a mea putea intalni una calda ca a ta

As vrea sa te privesc cu neincetare...sa te admir

M-as uita la tine ore-n sir

Atat timp cat inca pot sa respir

Prin ochii mei esti altcumva, fata de cum te vede lumea,valorezi ceva

Pentru mine esti cineva

Te pierzi usor in multime

Dar,inima mea mi te-a pus la inaltime

Ca pe un piedestal stai

Acolo esti si vei ramane 

Robert,prima mea iubire

Ce mai faci, străine 

În odaia mea pustie?

Din depărtările păgâne,

Unde vântul nu adie?..

Te ai rătăcit cumva

În vârtej de amintiri,

Răscolit de cineva 

In golul din priviri?

La fereastra mea plănsă 

Zăboveai visător;

Lumânarea mea stinsă 

Fumega tânguitor.

Și ciocăneai la ușă.

Cu trupul răvășit,

Învăluit de cenușă 

Și de cerul prăbușit..

Urma glasului plăpând 

Din adâncuri licărise,

Strecurănd un gând 

Patimilor stinse..

Încremenit sub prag,

Cutremurat de fiori;

Pictai chipul drag

Cu petale de flori...

Se prăbușește cerul fără tine;

Ma sufoc și nu mi e bine.

Sufletul mi e rătăcit 

Prin întunericul cumplit. 

Trupul tremura de frig, 

Când nopțile te strig.

Ma pierd in al tău miraj

Si alunec in sevraj.

Nu mi e foame,nu mi e sete, 

Stau lipită de perete, 

Să nu mă prindă amețeala, 

Sa nu ma nghita oboseală.

Nu văd dincolo de tine, 

Decât ce nu mi aparține;

Ești universul meu obscur 

Fără culoare, ori contur 

As vrea să evadez din el,

Sa sap în mine un tunel

Si sa renasc din ce mai doare,

Punându ma n valoare. 

Si sa nu mă uit în urmă 

C un pretext, sub nici o formă. 

Caci tu ,iubire fără leac

Ma ții în suspans și trac...

sa te am in brate,

asta e tot ce vreau sa stiu

străzi, alei, vă rog

implor sa l ating

doar pentru un moment,

pentru că el mi-a arătat

cum ar trebui să se simtă dragostea cu-adevarat

mereu mi-e dor de tine când suntem departe,

chiar dacă.. in inima te simt aproape

absența ta în viața mea

m ar răni mai mult decât distanța

a trecut o viață de cand buzele ni s au unit,

un ultim sarut tânjit

ce m a facut  sa doara, sa ma sece de putere

verse lacrimi, ochii ce visau la setele

distanța merită fiecare lacrimă,

noapte singuratică sau chiar sărut uitat

neputința ma doboară, ma face sa blestem,

ca de asteptat, trebuie sa astept un etern

te chem pe cerul inimii

te rog nu ma uita

când vreau să te vreau

la apusuri de care nici nu știi

ești imposibil

și tot te vreau.

am inchis ochii si am pretins

ca .. esti aici

De la prima întâlnire

Am vrut să ți văd a ta privire,

Să ți văd zâmbetul care nu l pot uita

Să ți simt din nou îmbrățișarea.

Nu știam ce va urma,

Dar să renunț inima nu mă lăsa,

Nu mai puteam trăi fără tine nici o zi,

Și acum este și va fi,

Ești în sufletul meu

Acolo vei trai mereu.

poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.

Timpul, pe uscat,

se scurge-ncet, nesimțit,

prin lacrimi risipite-n vânt.

Câte zile de Mai, în August strânse,

șoptesc să le gustăm separat?

Te uiți în oglindă, uneori,

sau doar eu caut răspunsuri pe pleoape,

obosită? 

Câte priviri întorci, un deochi rece?

Câte dureri de cap să duci, pe vârful limbii? 

Frigiderul plin, dar sufletul gol,

Cât poți simți? 

Un doliu înmărmurit cu dulceață de zmeură, 

Zahăr pudră sau lămâie? 

Sticlele de vin privesc invidioase,

pe care o deschizi, în final,

început sau sfârșit? 

Rujul șters, urme pe șervețel,

Durere astupată cu vată, 

ai uitat apusul, oare?

Îți privești chipul în oglindă,

ce s-a schimbat din nou?

Părul după ureche, ochi de sticlă,

Descântec pe guler,

minte lucidă, în perdele-ascunsă.

Pe suspine numeri bătăile inimii,

cine le-a sărutat,

pe marginea prăpastiei?

nu te mint, crede-mă când îți spun

că n-am chef să fiu visul tău frumos

împachetat ca un cadou de aniversare 

pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea 

să mă întrebi ce vreau.

n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal

din ce-ai crezut tu că sunt, 

din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus, 

iar tu doar să pleci când încep

să respir real în preajma ta.

ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,

nu te-am scris pe tine, 

n-am scris-o nici pe ea, 

nu m-am scris nici pe mine, 

dar eu nu recitesc nimic. 

nu-s nici citat pentru bio,

rana ta de exprimat artistic,

din care să experimentezi cat

de mult pot duce 

pentru tine. 

sunt întreagă și uneori, da,

îmi dau permisiunea să

o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.

dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,

undeva pe la sfârșitul listei noastre. 

și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,

îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu. 

trăiește-mă sau pleacă pe ușă. 

azi am cules
durerea din mine
ca pe flori ofilite
într-un ceas fără secunde.

și-am scris.
atât.
nimic mai mult.
nimic mai puțin.
doar am scris.
Iar lumea a zis:
„E poezie.”

Dar poezia are în bagaj
dureri de cap
pe bandă rulantă
și un diagnostic greșit?

mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.

nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?

dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.

și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său

iris căprui.
m-am îndrăgostit.

poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.