Răspuns

Iubito ,schimbul trei

Sau schimbul de noapte

Îți aduce ale iubirii mele șoapte,

Nu ești singură,crede..

Ești cuprinsă în ale mele brațe

Când somnul te prinde,

Gândește o clipă

Sau două sau trei de vrei

Eu voi fi acolo ca o briză

Te voi ține de mână

Iubindu-te mereu...

Știi bine, noi nu facem promisiuni deșarte,

Dumnezeu ne cunoaște

Ne-ascultă,vezi și tu,văd și eu

Minunea iubirii noastre vorbește...

Mi-ai spus că mă iubești,ieri

Patru februarie,ce zi,ce vorbe frumoase..

Și tu acum ești în schimbul de noapte,

Pășind liberă frumoasă ca o sirenă ieșită din mare,

Eu ținându-te a mea prizonieră,

Mut,la mine în vise în gand,în brațe..

Într-un continuu sărut!

(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Se tot vorbește de perfecțiune,

De frumos sau de celest,

De soarele ce luminează lumea cea căzută,

Sau de frumoasele povești

Cu prinți,prințese și castele

Ori de eroii din legende,

Viteji ce încă viețuiesc,

În cărțile celebre...

Se stie despre ce vorbesc...

Cu siguranță tu iubito,

Ești singura poveste

Pe care-aș vrea s-o povestesc!

Când vine vorba de iubire

Ori frumusețea ce-i prinsă la vedere

În părul tău învolburat,

În ochii care-ți ard ca două stele,

Pe buzele ce-ți stau să mă sărute,

Sau mai degrabă să mă-ncânte

Când îmi vorbești și când zâmbești

Lăsând nostalgice suspine

Când te întorci și vrei să pleci

Și-o faci cu pași mărunți și delicați...!

Alerg și-n vise după tine

Nevrând să mă trezesc...

Sperând că pot să te sărut

Săruturi ce nu se termină

Și se învârt ca într-un cerc,

Ca să ajungă tot în locul

De unde mai devreme au plecat!

Se tot vorbește de perfecțiune,

Tu ești aceea când zâmbești,

Și mă privești poate cu milă,

Ori mai degrabă mă iubești,

Dar eu sunt cel ce te iubește mai întâi pe tine,

Precum e începutul în povești!

(20 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Să fie amorul blestem dorit de muritori?

Nu mor iubirile trupești indiferent cum te numești?

Cu ce rămâi când ești cuprins de neputințe,

Dar ros de ale trupului dorințe,

Crezând într-o salvare providențială,

Neacceptându-ți tragicul sfârșit

Om muritor schimonosit,

Pe zi ce trece mai batrân,mai urât,

Chemat de cimitir sau de pământ....

Iubito, noi nu suntem așa!

Iubirea noastră liberi ne dorește,

Eu te iubesc curat și nebunește,

Iar tu primești iubirea mea

Precum un fulger te lovește!

În dragoste nu e vreo procedură,

Și bine-ai zis că suntem pe cont propriu,

Din când în când căci nimeni nu ne vede,

De ne închidem deschisele ferestre,

Dar totuși ne iubim și-o facem la vedere,

Pe bănci prin parcuri fără trasele perdele,

Căci timpul trece iar noi suntem cu toții prinși în el,

Vom da cu siguranță socoteală,

La judecata mare cea finală ,

Iar Dumnezeu va întreba o singură divină intrebare,

Daca-i iubit cu-adevarat

Ori ai ales minciuna și calea cea ușoară....

(13 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Să poți mai mult dar tu nevrând în ignoranță mulțumit de sine să rămâi;

Și așteptând nimicul ce sosește-n fiecare clipă,

Neștiind ce vrei sau nu,

Chiar dăruit de zei fiind;

Strâmbându-te la ei și înjurând locașul lor cel sfânt

Pari fericit!

Halal asemenea trăire fără viețuire!

Căci mediocritatea te alege chiar pe tine,

Doar dacă ești amicul ei loial!

Nevrând să-ți înțelegi menirea spirituală,

Ci judecând doar prin instincte și stomac,

Vai bietul om!

Fie bogat avar, sărac ori gospodar de rând

Căci nu-i tot una îngerul cu-n drac,

Cel harnic cu leneșul trândav,

Iar învățatul să-l pui egal cu prostul îngâmfat!

Toți vor ajunge ,cum se spune popular,

Pământ de flori sau țigla de pe casă!

Dar asta-i altă povestire tristă,

Ce loc aici nu văd să aibă...

Și totuși se naște o-ntrebare:

Ce poate fi mai groaznic

Să mori fără virtuți și mediocru,

Precum un biet măgar în nepăsare se sfârșește!

(10 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Iubito doar ți-am spus că nesfârșită-i dragostea...

Nu-i ea mesajul Domnului Hristos?

Iar toți cei care ne ținem strâns de-a lui cămașă,

Nu suntem nemuritori și noi,

Pășind cu pași timizi dar hotărâți,

Pe ale Sale fericite urme,

Ce duc în Rai încă de-aici?

Iubito doar ți-am spus că ești Poemul nesfârșit de dragoste,

Ce zi de zi singur se scrie...

Și cum să-ți cânt a ta frumoasă strălucire,

Tu trează fiind iar eu dormind?

Cum pot să te sărut imaginar acum,

Dacă nu îți aud din departare

Și respirația dar și timizii pași

Ce îți clădesc al tău decis destin,

Ce-i hotărât dar și trimis de sus?

Și cum să-ți spun mereu că te iubesc,

De nu îți scriu sau nu-ți vorbesc?

Iubito,lângă tine sunt acum,

Voi fi întreaga zi al tău,

Nu sunt eu adierea dimineții,

Nu sunt acum cu tine eu?

(29 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

De vrei să mă iubești

Fugind din clipa ce-i doar umilă prizonieră

Ce ferecată stă în colivie

Captivă fiind

Și-și scaldă chipul doar în lacrimi și tristele închipuiri,

De vrei să mergi pe calea fericirii

Uitând ale trecutului încorsetări,

E timpul să pășești cu mine,

Să te înalți din visele ce au murit

Și te opresc să zbori la mare înălțime...

Iubind-mă vei înțelege că Dumnezeu iar îți zâmbește,

Și-ți dăruiește ce-i pierdut

Trăgându-te de mână

Prin vorbele ce îți sosec acum În clipa asta, chiar de mine!

(1 februarie 2024- Vasilica dragostea mea)

E târziu, iubirea mea... 
Rogu-te aprins, nu uita de mine, nu uita de inima mea. 
 
Nu te pot purta în sufletu-mi străpuns 
Ai lăsat urme dure, sidefate 
Vorbele tale, dureros de dulci 
Mă lovesc, simțindu-se ca un sărut. 
 
Ne cunoaștem, oare? 
Vorbește vinul pentru tine, dragul meu 
În inima-mi, fitil aprins 
Nu te pot uita, oră târzie, mă cuprinde luna vie. 
 
Unde ești? Vocea ta, un domol glas 
Chipul tău, o amintire. 
Ochii tăi, albastru ocean 
Părul tău, aura luminii 
Mă orbești, zâmbete cald! 
 
E ora trei, ai adormit?  
Sau te gândești la mine, la cum m-ai părăsit?  
Arde, iubitule... stinge țigara! 
 
Stinge flacăra din mine  
Ia cu tine lacrimile-mi amare 
Fură-mi nopțile tăcute  
Sărută-mă, uită de regretele din suflet. 
 
În grija altcuiva, lasă-mi te rog inima.  
Stelele și luna mea,  
Luați-mă cu voi 
Și când va fi rândul meu  
Făuriți-mi inima, să fie una cu voi. 

Pornește cald prin lunci

Un vânt topind zăpada

Suflând alungă nori

Copaci-ncep parada

De zumzet și culori

Se umple-acum livada

Ţi-aş da un mărţişor

S-aduc zâmbind dovada

Din alb covor topit

Se-arată albă floare

Un zâmbet m-a răpit

În ochi m-i-aprinde soare

Când suflete se-ating

Aleargă-n piept bătaie

Nu știu unde-ai fugit

Tu steaua mea de mare

Natura a-nverzit

La mine-i dor și doare

Pe câmp culori se-aprind

Eu nu știu unde-i soare

Un suflet ai gonit

Cadou i-aduci uitare

Deși e timpul mic

Când dragostea e mare

E primăvară sigur

Chemând alai de flori

Aduce bucurie

Când fluturi zboară-n noi

De-i singură iubire

Primind tăceri și ploi

Se plimbă-n amăgire

O primăvară-n doi

Eu plec.
Acoperă-mi pașii cu lacrimi, 
cu flori și cu spini îi presoară,
iar umbra mea dulce
în gol să o vezi cum coboară
și-n miezul ei o lumină
e ceasul ce fuge,
ca o felină
rănita de-o armă,
de o inim-amară.

Eu plec.
Priveștemă-n ochi fără jale.
E prima si ultima oară
când timpul oprit e pe gene,
și noi împietriți.
Nu te teme!
O alta ca mine vreo dată
va face din pieptul să-ți sară,
ca pasarea fără de minți,
inima.
Inima ce mi-ai întins-o,
mi-ai pus-o în palme
și a fost a mea - toată.

Eu plec.
Acoperă golul din mine
cu golul ce naște în tine amarul.
Amarul din lumea întreagă.
Azi nu mai sunt eu.
Azi nu mai ești tu.
O alta e "dragă".
Cu-n altu-i mai bine
si viața - coșmarul-
ce naște în mine
o lipsa, un minus,
o urmă din tine. 

Eu plec.
M-ai rugat să te cânt la plecare,
să spun în cuvinte tot ce-am simțit.
Nu știi cât mă doare pustiul.
Pustiul i-o rană ca de cuțit,
lăsată de tine,
pe pieptul meu tot
de sus până jos, presărată cu sare.
Te las cu aceleași cuvinte
și glasul meu căuta viul
și vreau să îți spun - l-am găsit
și vreau să te mint
că mai simt
și vreau să rămân,
dar nu pot.

Aș prefera să mor în chin,

Decât să sufăr după tine,

Căci durerea ar curge lin

Dacă tu n-ai vorbi cu mine.

Ar fi ca o cascadă, 

Cascada suferinței,

Iar jos acolo ar tot cade

Lacrimi pline de dorință 

Căci vreau ca să te țin 

În brațe până mor, 

S-adorm cu tine în gând 

M am săturat enorm. 

Și tu să vrei să stai, 

Sa fiu numai a ta. 

Te rog tu să mă ai 

Și nu vei regreta. 

Eu nu vorbesc prostii. 

Ba da, sigur ca da! 

Scriu niște poezii, 

Mă pierd în lumea mea. 

Dar tot ce vreau acum 

Nu s lucruri materiale, 

Ci tot ce vreau acum 

E doar o sărutare. 

Atât de rece sunt 

De când te tot aștept 

Și dacă ai veni 

As arde încet-încet.

De-ai fi ca o Magdalenă,  

Pe când n-avea învățător,  

Aș fi ferice-n noaptea neagră,  

Iar ziua aș fi un dezertor.

De-ai fi Ileana cea din basme,  

Ori chiar Maria-n chip curat,  

M-aș pierde-n zori de-atâta pace  

Și mi-ar fi sufletul uscat.

Dar nu te vreau nici ca poveste,  

Nici sfântă-n chip împodobit,  

Te vreau așa cum ești pe bune,  

Căci dorul meu de tine n-a pierit.

Și dacă-ai fi și cer, și umbră,  

Și tot ce n-am, dar am dorit,  

N-aș regreta nicio secundă  

Că ești precum te-am întâlnit.

Tu nu ma vrei, iar in adanc, sa mor daca te vreau cum esti.

Eu nu te vreau, dar aparent, sunt nevoit sa te iubesc, caci altfel viata n-are sens si e apus continuu-n jur, iar apa si desertu-s una.

Nu e iubire; e far' de nume, si-as vrea sa pot urla, sa zbier, s-auda toti...dar ce-i!?