Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în germană

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

 

 

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

 

Können wir das Bild einer Person, die uns vor 10 Jahren inspiriert hat, noch einmal Revue passieren lassen?

 

Ja, wir müssen es nur wollen,

Ja, wenn es einen positiven Einfluss auf uns hätte,

Ja, wenn es uns motiviert hat,

Ja, wenn er uns verstehen könnte (die meisten Menschen können es nicht),

Ja, wenn sie uns etwas von ihrem Charakter, der Schönheit ihrer Seele und ihren Leidenschaften vermitteln könnte,

Ja, wenn ich beim Betrachten ihrer Bilder immer noch vor Freude seufze,

Ja, wenn sie uns sprachlos gemacht hat, wie einzigartig ihre Ideen waren (eine davon hat mich in jeder Hinsicht wirklich überrascht),

Ja, wenn sie wüsste, wie sie uns dazu bringen könnte, ihren Standpunkt zu sehen,

Ja, wenn sie uns ein Milliardstel ihrer Gaben geben könnte,

Ja, wenn sie uns mit ihrem Lachen, ihrer Freundlichkeit und ihren Wünschen ansteckte,

Ja, wenn Sie denken, dass es Sie zum Besseren verändert hat, dass Sie reicher geworden sind (moralisch, ethisch, emotional),

Ja, wenn er dich nicht aufgab, würde er dir lieber vertrauen, er dachte nicht, dass er seine Zeit verschwenden würde, ohne irgendwelche Ergebnisse zu erzielen,

Ja, wenn auch Sie sein Vertrauen nicht missbraucht haben,

Ja, wenn er wüsste, wie er uns Ambitionen wecken und sie während der Zeit, in der wir uns kannten, steigern konnte,

Ja, wenn wir feststellen, dass es nicht viele wie sie gab,

Ja, wenn ihm moralische Werte wirklich am Herzen liegen, wie kann dann jeder Mensch eine bessere, sanftere, fürsorglichere und angenehmere Version seiner selbst erreichen?

Ja, wenn ich jedes Mal, wenn ich sie sah, immer die gleiche Aufregung verspürte, spielte es keine Rolle, dass sie mit schlammigem Regenwasser bespritzt war, dass sie Momente hatte, in denen sie nervöser war, dass sie wütend wurde, dass sie müde war, dass sie wir hatten die Grippe und konnten nicht mehr mit denselben hervorragenden Charaktereigenschaften genießen,

Ja, wenn die an sie gerichteten Gedanken in unseren Herzen Früchte trugen,

Ja, wenn sie nicht irgendein Fremder war, dann war sie mehr als das, man hatte das Gefühl, man kam ihr näher, sie war wie eine Freundin oder eine ältere Schwester,

Ja, wenn du jeden Tag mit ihrer Hilfe eine Stufe höher gehst,

Ja, wenn er alles mit einer solchen Ruhe und Leidenschaft aufbauen könnte, dass man wirklich nicht reagieren kann, wenn man darüber nachdenkt,

Ja, wenn Sie glauben, Sie hätten nicht umsonst versucht, sie zu beeindrucken,

Ja, Alter bedeutete in ihrem Fall wirklich Schönheit, sie war in ihrer Jugend viel dicker, aber sie hatte den Willen, Gewicht zu verlieren, sie hatte Zeit, alle Fehler zu beheben, die sie an sich störten, um uns allen mit etwa 50 Jahren eine Freude zu machen ,

Ja, es hätte sich wirklich gelohnt, an einer Reality-Show wie „Rumänen haben Talent“ teilzunehmen,

Ja, weil ich das Wort „Talent“ erwähnt habe, habe ich von ihr gelernt, dass es so etwas nicht gibt, wir bekommen kein Talent und nehmen es nicht mit in die andere Welt, das Talent, das sie zeigte, war erworben Geschicklichkeit, das Ergebnis einiger üblicher,

Ja, als ich fiel (stolperte), wusste er, wie er mir aufhelfen konnte,

Ja, wenn man sie nur noch auf dem Bürgersteig, auf dem Markt, bei Konzerten, im Rathaus, im Stadion sehen könnte, wie sie heute 70 Jahre alt wäre,

Ja, ich würde sie gerne noch einmal sehen...

 

 

Meine liebe Frau (und die Initialen C. P.), die für mich 7 Jahre lang eher wie eine ältere Schwester (ca. 42 Jahre älter) war, dann musstest du auch gehen, eine weitere Etappe stand bevor. Du bist wie ein Rätsel in meinem Unterbewusstsein geblieben, ich weiß bis heute nicht einmal, wie du mich gewollt hättest, was du dir lieber gezeigt hättest, aber du bist irgendwo dort geblieben, auf der Liste der „Frauen“. von 10 und von 10 Männern“, als käme es aus einer 10-Klassen-Show.

Verzeihen Sie meine Ungeschicklichkeit in allem, aber es war keine Absicht, aber ich friere, mein Herz rast, ich klopfe, ich schwitze mal kalt, mal warm, es ist, als ob ich nicht genug Luft bekomme meine Lungen, wenn ich die Persönlichkeit bewundere, die Bemühungen, alles, was du mir gezeigt hast, und ich konnte dir angesichts meiner seitdem mangelnden Fähigkeiten nichts anderes zeigen als das, was du immer gesehen hast.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: ecaterina valcescu poezii.online Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în germană

Дата публикации: 26 ноября 2023

Просмотры: 371

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Până dincolo de mormânt

Poate ai simțit cândva acea ardere a ființei,

Atunci când iubirea și-a găsit casa

În adâncul ființei tale,

Ea ți-a întins mâna,

Iar tu ai strâns-o cu putere,

Ai lăsat puntea de aur să curgă,

De la bordeiul tău

Până la palatul unde-și are cuibul

Pasărea Iubirii

Și-atunci au venit

Păsările fermecate

De la Mănăstirea de Tămâie

Și-ai început să-ți cânți imnul tău,

Să te transformi,

Să luminezi, să emani fericire,

Să fii mai bun ca întotdeauna,

Da, iubirea te face mai bun

Și ai dărui tuturor celor din jur strălucire,

Îți dorești o lume cu zâmbetul pe buze,

Așa cum ți-e sufletul

Ce încălzește în jur

În timp ce focul dragostei

Și-a făcut în el casă.

 

Chiar și atunci când

Vântul cel năpraznic

Îți răpește Pasărea Iubirii

Ducând-o pe alte tărâmuri,

La Mănăstirea de Tămâie,

Că din nepricepere

Și slăbiciune lumească

A luat foc pielea cea de porc,

Dragostea nu piere,

Rămâne acolo în suflet,

Mereu înfloritoare

Și așteaptă până ce-o trece și ea

Munții cei fermecați

Până la capătul pămânului și-al cerului

Unde-și află locul

Mănăstirea de Tămâie,

Căci adevărata iubire se naște în inimă

Și dăinuiește și dincolo de mormânt.

 

(Până dincolo de mormânt, autor Ana-Cristina Popescu, IN MEMORIAM, Adrian Popescu)

Еще ...

Abisul fericirii

Iubita mea frumoasă,ce bine-ai spus,

Că sunt căzut într-un abis al fericirii..

Nu tu cu dragostea ce are valurile cât muntii m-ai împins

În al iubirii hău prăpăstios ce n-are fund?

Și nici ecoul nu-l auzi oricât de tare ai striga,

Eu stând ca o statuie fără viață,

Paralizat de frumusețea ta

Și fascinat de vraja vorbelor ce-mi spun că mă iubești...

Cum crezi tu oare că mai pot spune ceva,

Când fericirea ce mi-ai daruit-o mă ține prizonierul tău,

Lipsit de glas poetic precum bine vezi...

Însă când tu îmi ceri iubirea s-o declar în vers,

Eu,biet umilul tău pe viață al iubirii sclav,

Îți scriu și cânt nemuritorul imn de-amor,

Dorind să te aduc la pieptul meu,

Să te iubesc,să te ador!

 

(2 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

Еще ...

Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (iii) // Ze&Lebe; Nachwirkungen

Față de precedenta secvență, câteva luni au trecut
Lebe a căpătat înfățișarea și caracterul personajului mut
Majoritatea timpului pe Ze tratându-l ca pe un necunoscut
Nici măcar o vorbă, nici măcar un salut.

Din fericire, Ze a început să realizeze
Sursa durerii, ba chiar a inceput să o studieze
Si să o trateze.
Si încet-încet răsad de fericire să-și planteze
În adâncul sufletului.
Ze înțelege astfel legile trecutului:

Tot ce a trecut, tot ce ai avut și tot ce ai crezut
Acum se află într-un al tărâm, unul pierdut
Si dispărut
Într-un tărâm poate displăcut, insă absolut.

Regretele au fost, sunt și vor fii permanente
Însă niciodata nu vor fii omnipotente
Așa că Ze își adună milioanele de fragmente
Din fostele sentimente
Aducându-și aminte de câteva momente
Si de câteva stări de spirit ce acum sunt absente.
Prin minte îi trec gânduri violente
Necăjirile îi sunt abundente
Însă cu ajutorul ale orchestrei 20 de instrumente,
Ale pachetului 20 de medicamente
Ze face față acestor raționamente.

În trecut, Ze pentru Lebe murea
Cu moartea cunoștință să facă putea
Si de un fir de ață de asupra abisului se ținea
Însă adevărul este ca Lebe pe Ze îl deținea.
Lui Ze foarte tare nu îi păsa
Pentru că în totalitate nu înțelegea
Însă la urma urmei, toată greutatea
A devenit evidentă odata cu distrugerea
Si realizarea.

În trecut, Ze era ignorant,

Insă acum asupra viitorul său este total gerant.

-steinkampf

Еще ...

În sfârșit,, noi"

1.Am încercat să schimb atât de mult lucrurile,

Pentru acea fărâmă de fericire,

Pentru acea inimă frumoasă ,pe care mi-o doresc

Însă, am ajuns să cred că nu trebuie să mă grăbesc.

 

2.Am crezut că totul este pierdut,

Că totul pe apa sâmbetei s-a dus

Însa, soluția pentru acest necaz,

Era cheia de sub acel pas.

 

3.Reușind să găsesc cheia acestei soluții,

Am scos la suprafață mii de descoperiri,

Cum ar fi ,iubirea necondiționată,

Care acest suflet mi-o poartă.

 

4.Și după multe discuții aprinse,

Am realizat că aceste cuvinte,

Nu mă vor mai răni ușor,

Până când nu voi muri de dor!

 

5.Însă, mi-ai confirmat că chimia dintre noi,

Ne va uni pe amândoi,

Într-un viitor atât de apropiat,

-Mă bucur că nu ai renunțat!

 

6.Atâtea nopți alături de tine,

Atâtea mângâieri pe piele,

Nu mă vor mai răni,

Pentru că ,,noi” vom fi.

 

7.Toate acele cuvinte pătrunzătoare,

Toate acele priviri mortale,

Mi-au furat inima abătută,

Și au trezit o fată bună!

 

8.Și te priveam cu dormi liniștit, și fără griji

Cum mă țineai lângă pieptul tău,fericit

Cum aveai grijă de mine,

Ca să îmi fie cât mai bine.

 

9.Și astfel, am realizat că te iubesc atât de mult,

Și voi aștepta acest început,

Și îmi promit că voi lupta pentru amândoi,

Ca să existe în sfârșit, ,,noi”!

Еще ...

Pe pânzele albastii🧡

Anestezie totală 

Pe pânzele abastrii

Atins de-o petală ...

 Trezindu-ne vise ne vii,

Puțin nesigura,

 dar totuși lăsată de val ,

Simțindu-ma singura

Fiindu-mi propriul rival....

I-ar eu fiind a ta , îmbrăcată în stofa moale

Aștept pentru a asculta 

Vorbele tale goale,

Îmi atingi inima de cristal și o transformi în scrum,

Ai scos-o din metal 

Și ai bagat-o în fum.

Vocea ta mereu îmi da fior...

Aparent sunt rece ,

Dar sufletul arde de dor....

Ma faci sa simt căldură 

Sentimente ce nu au egal,

Ca apoi sa ma lovesc cu putere

De un iceberg infernal...

Știu ca sunt o opțiune ,

Nimic special pentru tine...

Știu ca sunt ideal de iubit o noapte 

Dar as fi preferat sa ma iubești prin fapte....

Cu cât pun suflet 

Cu cât te iubesc ,

Trupul încet ,încet 

Mi-l dezgolesc....

Ești ispita , obsesie

Ceva ireal pentru mine 

M-as topi ca un fulg 

Atigandu-ma de tine...

Pe așternut flori de iasomie...

Și gânduri o mie...

Еще ...

CĂLĂTOR STRĂIN...

CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte

printre clădiri cu felinare

la care nimeni nu soseşte...

 

De strajă, stat-au noaptea întreagă

şi, obosite, se aşează

pe cai pierduţi în zarea largă

la care sufletu'mi veghează...

 

Tu te-ai trezit mult mai devreme...

Cocoşii tăi cântau pe când,

de demoni, încercai a nu te teme,

dar te temeai de al tău gând...

 

În prispa'ţi au cântat cocoşii

cu mii de clipe înainte!

Tu nu-i auzi căci, pene roşii

te-au prins în mreje, jurăminte!...

 

Şi n-ai văzut cum dimineaţa

s-a prefăcut într-o sulfină

şi n-ai simţit în tine viaţa

cerându-şi rolul de verbină...

 

În nopţile de sărbătoare...

Ştiu că visezi dar, în zadar,

dacă nu rogi această floare

să îţi vindece un gând hoinar...

 

Verbina, numai dânsa, ştie

a ne fi leac desăvârşit

de aceea, o sădeau prin vie

romanii şi cei din Egipt...

 

Or, dacă astă iarbă sacră

ne-ar fi salvat de dor, de chin,

am fi aflat ce ne consacră...

Iubirea sau un alt destin!

 

Căci, a iubi nu e un drept,

nu e pedeapsă de la zei,

ci e destin de înţelept

pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!

 

Încă e timp, de înţelegi

că tu eşti soarta, eşti puterea,

întinde mâna să alegi

iubire pură, nu durerea!

 

Întinde mâinile amândouă,

nu obosi, mai e puţin

şi alte mâini pline cu rouă

te-or mângâia, ţi-or fi alin!

 

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte,

printre clădiri cu felinare

un călător străin soseşte...

 

Еще ...

Другие стихотворения автора

Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în norvegiană

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

 

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

 

Høstfølelse

 

Høsten har kommet, dekk hjertet mitt med noe

med skyggen av et tre eller bedre med skyggen din.

 

Jeg er redd jeg ikke vil se deg mer, noen ganger

at jeg vil vokse skarpe vinger opp til skyene,

at du vil gjemme deg i et fremmed øye,

og han skal lukke seg med et blad av malurt.

 

Og så nærmer jeg meg steinene og tier,

Jeg tar ordene og drukner dem i havet.

Jeg plystrer månen og stiger opp og forfalsker den

i en stor kjærlighet.

Еще ...

Începutul contează în portugheză

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

 

O começo importa

 

O começo, tão difícil quanto emocionante. Você carrega em seu coração uma ampla gama de experiências, emoções, humores, sensações. Muitos deles talvez sejam expressos e expressos de maneira muito desajeitada, é assim que é agora. É um período de formação de habilidades, de buscas, de descobertas, de revelações, de aprendizado com erros e fracassos, momentos em que você testa mais, não tem convicção de que quer continuar o que começou. Outras vezes sabemos que se inicia uma nova etapa da vida, que procuramos tanto para nós como para quem nos rodeia.

Seja como for, o começo conta, imagine um bom atleta, que teria participado de várias competições e não sei o quê, ainda chegaria lá se não tivesse apoio, se não tivesse o sorte em encontrar o treinador de acordo com seu estilo de aprendizagem e suas necessidades? Não, absolutamente não.

Da mesma forma, talvez imaginemos uma marca, ela teria feito sucesso, tanta gente teria comprado ali se não tivesse suporte, publicidade, promoções em não sei quantos canais de redes sociais? Não, claro que não, o mundo nem saberia que essa marca existia.

O começo significa o desapego do que era antes. Pode ser planejado ou não com antecedência, depende do que queremos começar. Se, por exemplo, quisermos matricular-nos em aulas de balé, sim, podemos planejar o início, mesmo assim não é realmente planejável, se a instrutora não retornar da licença maternidade na data marcada. Se estivermos em licença maternidade o parto não pode ser agendado, não podemos escolher o mês que vamos dar à luz e muito menos o dia, a hora. Isso acontece momentaneamente. Então nós e a criança temos um começo, um novo caminho que percorreremos juntos. Importa como queremos que a criança comece sua vida. Como pais, podemos escolher o que queremos que o filho tenha. Só expressamos nosso amor enviando-lhe dinheiro e pacotes de não sei que brinquedo do país em que trabalhamos, mas enquanto isso um estranho está cuidando do nosso filho? Não nos surpreendamos mais tarde que haja barreiras, restrições entre nós e a criança. A falta de proximidade com a criança e de comunicação com ela impacta no seu desenvolvimento, pois ela nunca teria se sentido desejada por eles. Ele se lembrará apenas de seus pais biológicos, mas não os reconhecerá como pais no verdadeiro sentido da palavra.

No pólo oposto estão os pais que optam por permanecer no país. O amanhã dá origem às incertezas, esse estresse gerado pelas incertezas, que nos imaginamos, transborda para a criança, se não soubermos nos controlar e deixar que ela faça o que quiser. Aí os pais ficam irascíveis, falam bobagens, na verdade bobagens, para a criança, do nada. Prestamos muita atenção à criança na primeira parte da infância, porque a mente dela é como uma esponja. Absorva tudo, cada palavra, gesto, tom de voz. Involuntariamente, ele se apropriará desse começo. Ele assumirá o controle de humores, pensamentos, impressões, atitudes. Seria uma pena se isso acontecesse. Ele deve crescer lindamente sob todos os pontos de vista, porque seus pais o teriam levado pelas melhores escolas, pelos melhores colégios, pela tão sonhada faculdade e não sei onde, seria em vão que ele chegaria à altura de 1,90, bem desenvolvido, atlético e não sei como, se por dentro encontramos uma mistura de traumas, guardados em nós mesmos, não percebidos no tempo, não expressos, não curados. Por fora pareceria bom, mas por dentro ver-se-ia que nenhuma alma foi colocada no seu crescimento, porque definitivamente lhe faltaria o que seria mais valioso, a compaixão e a humanidade. Que família ele encontrará por sua vez? Que gerações resultarão dessa família e assim por diante.

Ela precisa do calor da alma, assim como a árvore, quando a plantamos, além de regá-la, fazemos com que ela cresça reta e grossa, ela também precisa do calor do sol para se desenvolver bem em todos os sentidos.

Às vezes, o início pode significar praticar um esporte, andar de bicicleta, aprender a preparar novas receitas e assim por diante. Porém, tenha cuidado, se você optar por aprender algo que não pode ser aprendido apenas assistindo a vídeos no YouTube e pronto, você precisa de instrutores ou professores para esse trabalho, procure procurar uma pessoa que tenha pelo menos a disposição mínima de querer. entenda seu desejo de aprender essa habilidade, sua motivação intrínseca para se tornar mais independente desse ponto de vista, seus medos, para apoiá-lo onde você não consegue, para superar esse obstáculo juntos. Caso contrário, você também vai sofrer, também vai ficar cheio de frustrações, de nervosismo por ter pago aquele curso e o instrutor não ter tempo para você, ele sempre tem outros, ele sempre prioriza eles contra você, com tudo isso você também pagou a mesma quantia de dinheiro que os favorecidos.

Assim como nas aulas escolares, existe a teoria das inteligências múltiplas segundo a qual existem 9 tipos de inteligência. Não sei por que alguns professores ainda pensam que seus alunos devem ser bons nas matérias. Se ele decidir humilhá-lo publicamente na frente da turma pelo pouco que sabe de matemática, então seria justo para ele, depois daquela aula, financiá-lo, dar-lhe dinheiro para ir às sessões de terapia, para se curar do seu medo. de fracasso, ansiedade que leva a hemorragias nasais, náuseas, tonturas, perturbações do sono e do ritmo cardíaco. Se ele não é bom em matemática, não tem problema, talvez ele seja mais expressivo, melhor em pintura, percussão, línguas, esportes, outras matérias. Não seria de forma alguma justo rotulá-lo de que ele não pode fazer nada, que ele não saberia e não entenderia de qualquer maneira, que nada pode ser feito por ele e com ele, que nada terá valor na vida e todos os tipos de cenários como este. Cada homem é único, possui qualidades próprias que devem ser praticadas, trabalhadas, aprimoradas. Isso é o que deveriam fazer os pais e professores que têm esse pensamento ultrapassado de que se ele não consegue aprender matemática, então não pode fazer nada. Por curiosidade, os formandos da faculdade de matemática ficam satisfeitos ao concluí-la, quantos acabam realmente ensinando matemática quando o caminho para se tornarem o que queriam está repleto de obstáculos a cada passo, e até mesmo os méritos e o conhecimento não importam mais? Quando de uma lista de 10 critérios ele não atendia a apenas um, caso contrário ele tinha todos e nunca foi aceito? Que sentido faz forçá-los a seguir um caminho que mesmo aqueles que amam a matemática não seguiriam? Deixemos que as crianças, os alunos, os alunos de todos os tipos escolham o seu próprio caminho, por mais ou pouco que lhes seja conveniente! Não se coloque no lugar dos outros pensando que os conhece melhor, que intui o que eles querem, o que aspiram. Erros cometidos por você mesmo são muito mais fáceis de corrigir do que aqueles cometidos porque outros o aconselharam a cometer um erro.

Depende do caso, se for uma criança mais dócil aceitará a situação e tentará lidar com ela, embora fique deprimido, sem paz consigo mesmo, cheio de raiva e acumulando frustrações ocultas. Mas se falamos de uma natureza que não obedece, que quer ser independente nas suas próprias decisões e preferências, corremos o risco de atingir uma taxa crescente de abandono escolar. Ele consideraria por que ir para aquela aula de mate-info, quando de qualquer forma ele não é encontrado em nada do que é discutido lá, nada se aplica a ele e não lhe convém. É por isso que é recomendável que os pais compreendam os seus filhos e os apoiem em todas as fases importantes da vida.

Mesmo tendo focado nos aspectos menos agradáveis, eles fazem parte da realidade de todo começo, afinal o começo é o mais complicado. Ao longo do caminho, as coisas ficam mais simples, mais fluidas, e tudo se torna uma experiência muito mais digna de ser vivida, vivenciada e sentida. É claro que as pessoas encontradas em todas as fases da vida de qualquer jovem têm os seus méritos.

Então vamos agradecer aos nossos pais que nos apoiaram o máximo que puderam, até certa idade nos deram oportunidades, roupas, acessórios, gadgets e tudo mais, nos alimentaram, tanto com comida quanto com sentimentos positivos, que nos deram um comprimido, que faziam curativos em nossas feridas após cada queda, que aliviavam nossa depressão quando achávamos que era inútil, que tinham paciência para nos estudar, nos analisar e nos dizer o que nos convinha melhor na maioria das situações, que caminhavam nos passaram pelos parques, pelas galerias de arte, gelaterias e confeitarias, que cultivaram alguns gostos pela música e pelas artes plásticas, que nos deram as primeiras instruções, o primeiro manual de instruções da vida.

Agradecemos também aos educadores, professores e professoras, porque também passaram boa parte do tempo connosco, e podem ter vivido o que vivemos, as emoções dos exames não foram só nossas, foram também deles. Agradecemos cada bom pensamento, cada vez que nos deixaram sair da aula se não nos sentíamos bem, quando nos corrigiram, quando nos obrigaram a não sei que competição, quando nos explicaram, quando soletrámos, lemos com eles, quando nos ensinaram coisas novas, quando mudaram destinos, quando trouxeram sentido às nossas vidas, quando nos ajudaram a gerir melhor o nosso tempo, a deixarmos de ser tão dispersos como éramos.

Obrigado do fundo do coração a todos que nos ajudaram a evoluir, a passar por mudanças benéficas, nos colocaram sob sua proteção.

Еще ...

Corega în engleză

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

 

Let's take a trip through time just like that,

We choose our period, let's say, over 10 years,

We add more years to Cecilia,

Always beautiful, regardless of age,

Beauty stems from within her,

And it is reflected through her naturalness, her sense of humor, her way of harmonizing colors from close chromatic ranges, her freshness, always smelling of the most interesting Indian flowers, all the features that describe her,

The beauty is preserved, but more than that, throughout the years, Cecilia becomes much more jovial, funnier, more tolerant, more relaxed, more playful, she starts having a bubbly personality, let's say...

We could be just as funny when we recounted a rather unique incident in Cecilia's life,

At 50, Cecilia pronounces words as quickly, musically and correctly as she used to,

However, there are also words or puns that put her in difficulty, they are quite an embarrassing challenge when she finds herself having to speak in public,

We can also say that it happened when she was at the picnic, admiring the emerald green grass,

The whole family gathered, in the meadow, next to the cows that were quietly frolicking and munching on weeds, how I used to indulge myself, with the gum when I was a child and made balloons, with a diameter as big as the moon,

It's practically impossible for me to measure, but anyway, there were some pretty big balloons coming out,

Cecilia is feeling well, she laughs, she smiles, more than she would in 50 years of a lifetime, she likes people who have a well-developed sense of humor, only a strange phenomenon occurs, since she gave up her natural teeth, in in favor of the prosthesis,

The dentist recommended veneers, but she doesn't agree with him, because she loses them like game pieces and wants to make sure the new set of teeth will be complete and properly made, just like her mouth is,

Placing a cement-tasting substance in her mouth, the dentist took the mold for the denture,

Two weeks later, she was notified to come and get it and use it with confidence that it was finished in every way,

Cecilia, glad to be out of the way, takes it, exercises to get used to it,

It's been about two weeks since she's had it, but Cecilia is an adaptable girl, nothing can make her give up her cheerfulness, not even the fact that there are other teeth,

She was with her friends in the meadow, she thought, nothing but practicing her diction with her new prosthesis, calmly, with some caution, saying puns,

And the girl said: "She sells seashells by the seashore",

The prosthesis fell, it came off instantly, you could see that something was not quite natural, from the way his jaw moved,

The prosthesis lands directly in the glass of cherry,

Cecilia was astonished at what foolery had taken place,

What did the dentist do when he fixed it? He thought he wanted to be fishing, not to help her to have less crooked teeth, he didn't help her much with the lathe either, apologizing politely, very professionally, telling her that such dental work was her orthodontist's responsibility, not the dentist's.

Cecilia no longer knows what to believe, how to see things in order to reach a common denominator with her conclusions,

She imagines that the dentist just tricked her, taking advantage of her naivety, made her prosthesis in haste, disregarding the particularities of her mouth, all the details he should have looked at, took her money and left her with a prosthesis that leaves much to be desired,

Angry as she is, Cecilia no longer hesitates, she quickly opens her phone (she only has 20% battery left, so she needs to vent her frustrations quickly and efficiently), from the list of contacts, she selects the doctor who gave her this gift,

She begins with her non-exhaustive list of complaints: ,, Good morning, (I don't know how good it could be) doctor, my name is Cecilia, I am 50 years old and I visited you two weeks ago for a prosthesis, you took me measurements, everything went well in terms of organization, the materials are durable, I think I will be able to use the prosthesis for many years to come. My only problem do you know what it is? It falls out of my mouth every time I want to speak, it won't let me mumble even two words, it's terrible not being able to speak, not being able to express what's on my mind..."

The doctor: Well, how are you able to talk to me right now?"

Cecilia, in a harsh tone:,, Doctor, are you kidding me????!!! I have a problem with the prosthesis you created for me!! Please sort it out as soon as possible!"

Cecilia comes to the consultations, the doctor looks, he asks the patient more as if advising her:,,Have you heard of Corega? Do you even know what it is?

Cecilia: "Of course I know, it's the denture glue."

Doctor:,, If you know, why don't you use it?"

Cecilia sits and thinks, she also makes this compromise and buys Corega. After a few nights, the gums got used to the product, moreover, Cecilia highly recommends Corega, for well-fixed teeth.

Cecilia:,,It is the product that has never disappointed me even from the first application! Corega has changed my life!"

Еще ...

Plimbare cu motocicleta în spaniolă

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

 

Paseo en moto

 

De un tiempo a esta parte, desde el día en que Cecilia obtuvo su licencia categoría A, su vida ha dado un giro interesante. También lo tuvo para las categorías B y C, pero para la A, realmente es una experiencia nueva para ella. El examen fue estresante, especialmente el de la ruta, pero el esfuerzo fue recompensado con la libertad de tirarse pedos donde quisiera, en cualquier momento, a cualquier hora del día o de la noche. El único obstáculo para su libertad es el hecho de que la motocicleta no tiene enganche. ¿Por qué Cecilia necesitaría un archivo adjunto? Buena pregunta... bueno, no lo sé, tal vez para llevarla con la compra al mercado, pasear a su hijo por el campo para mirar los campos, disfrutar de la imagen de los prados salpicados de dientes de león y muchos otros paisajes bucólicos. , para coger su colchón de Jysk y ponerlo (parte del mismo en el archivo adjunto). No me malinterpreten, Cecilia es una persona práctica, ella ve el apego como una extensión de la moto, como si ella manejara el auto y hubiera un asiento trasero, que en estos momentos se siente como un auto con solo dos asientos. Cecilia, viendo las cosas en perspectiva, se dirige en moto al servicio de coches más cercano. Allí habla con los expertos, ellos le muestran las opciones, el precio de cada modelo de accesorio. Cecilia se sienta y mira la lista de modelos de apego. Sopesando todos los precios, elige el accesorio que le parece más barato. El hombre le pregunta si está segura de que es el que quiere, que varios clientes se quejaron después de comprarlo, que había que separarlo completamente de la moto, que no podían confiar en él para transportar personas, objetos, que era solo haciendo mucho ruido (tanto ruido y pocas nueces), que se arrepintieron de haberlo comprado, que tuvieron que acudir varias veces al servicio, como de costumbre, etcétera. Cecilia, firmemente convencida de que ese era el que quería, dijo que ya había tomado una decisión y nada ni nadie podría cambiar su preferencia. El dueño del servicio de automóviles estuvo de acuerdo con ella y encargó un modelo similar al accesorio, pero de mayor calidad. Tuvo que esperar hasta que fuera suyo, porque venía de Holanda. Cecilia no tenía prisa, estaba súper emocionada de que su motocicleta tuviera un accesorio de todos modos. Afortunadamente, estaba muy enérgica, no necesitaba más vitaminas, tampoco dormía por la noche, por el éxtasis de que tal vez el dueño del servicio de automóviles la llamara para que viniera a buscar su maletín.

Un mes después, recibe una notificación por correo electrónico del servicio de automóviles informándole que la pieza está lista y que puede venir con la motocicleta para colocarla en los laterales. Cecilia llegó con algunas ojeras, durante demasiado tiempo había esperado estar lista en el menor tiempo posible. Debía entrar tres veces al campo de maíz. Pero está bien, no sufrió nada, llegó sano y salvo al servicio de coches. Los hombres se lo colocaron, le quedó bien, no se tambaleó, no había nada que sospechar. Al menos eso pensó Cecilia a primera vista. Pero ni siquiera montó una motocicleta con un accesorio para ver cómo se siente la experiencia en sí. Arrancó la moto para volver a casa. De camino a casa, sintió que el accesorio era un poco difícil de llevar, que la motocicleta se hacía más difícil de manejar por eso, especialmente cuando tenía que girar, a la izquierda, a la derecha, donde fuera necesario. Sin embargo, ella no se deja desanimar, va todo el tiempo con el agregado, hasta que un incidente bastante trágico la hace cambiar de opinión.

Una calurosa tarde de agosto fue de compras al hipermercado de la zona. Luego de conseguir todo lo que necesitaba para hacer la lasaña, puso la bolsa con los productos comprados en el archivo adjunto. Salió del estacionamiento de la tienda, mientras caminaba por un camino lleno de baches, porque ella vive en las afueras y así son los caminos, en un momento sintió algo extraño, como si se hubiera desprendido la extensión que llevaba. No se equivocó en absoluto. La agregada llegó al campo de maíz, todos sus productos estaban en el llano. ¿Cómo puede todavía preparar la lasaña del Dr. Oetker en estas condiciones? Cecilia se quedó muda de asombro, pensando que en lugar de la cartera bien podría haber sido una persona. No le gustaban las consecuencias de su deseo imprudente, por lo que hizo un anuncio en la prensa local, vendió el agregado a un precio exorbitante y con el dinero compró una lasaña ya preparada.

Еще ...

Plimbare cu motocicleta în norvegiană

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

 

Motorsykkeltur

 

I en tid nå, den dagen Cecilia fikk sin A-lisens, har livet hennes tatt en interessant vending. Hun hadde det også for kategori B og C, men for A er det virkelig en ny opplevelse for henne. Eksamenen var stressende, spesielt den på ruten, men innsatsen ble belønnet med friheten til å fise hvor hun ville, når som helst, når som helst på dagen eller natten. Den eneste hindringen for friheten hennes er det faktum at motorsykkelen ikke har noe stikk. Hvorfor skulle Cecilia trenge et vedlegg? Godt spørsmål...vel, jeg vet ikke, kanskje for å bære henne på shopping fra markedet, for å gå sønnen hennes på jordene for å se på jordene, for å nyte bildet av engene med løvetann og mange andre bukoliske landskap , for å hente madrassen sin fra Jysk og legge den (en del av den i vedlegget). Misforstå henne rett, Cecilia er en praktisk person, hun ser på festet som en forlengelse av motorsykkelen, som om hun kjørte bilen og det var et baksete, at det for øyeblikket føles som en bil med bare. Cecilia, ser ting i perspektiv, kjører motorsykkel til nærmeste biltjeneste. Hun snakker med ekspertene der, de viser henne alternativene, prisen for hver festemodell. Cecilia sitter og ser over listen over festemodeller. Med en vekt på alle prisene velger hun det vedlegget som syntes hun var det billigste. Mannen spør henne om hun er sikker på at det er den hun vil ha, at flere kunder klaget etter å ha kjøpt den, at den måtte løsnes helt fra motorsykkelen, at de ikke kunne stole på at den skulle frakte folk, gjenstander, at det bare var lage mye bråk (så mye ståhei om ingenting), at de angret på at de kjøpte den, at de måtte gå til tjenesten flere ganger, som vanlig, og så videre. Cecilia, fast overbevist om at dette var den hun ville ha, sa at hun hadde bestemt seg og ingenting og ingen kunne endre preferansene hennes. Eieren av biltjenesten var enig med henne og bestilte en modell som ligner på festet, men som var av høyere kvalitet. Den måtte vente til den var hennes, for den kom fra Holland. Cecilia hadde det ikke travelt, hun var veldig spent på at motorsykkelen hennes uansett ville ha et vedlegg. Heldigvis var hun veldig energisk, hun trengte ikke flere vitaminer, hun sov ikke om natten heller, av for mye ekstase at kanskje eieren av biltjenesten ringer henne for å komme og hente attachéen hans.

En måned senere får hun et e-postvarsel fra biltjenesten om at delen er klar og hun kan komme med motorsykkelen for å feste den på sidene. Cecilia kom med noen mørke sirkler, for lenge hadde hun håpet å være klar på kortest mulig tid. Han skulle tre ganger inn på kornåkeren. Men det er greit, han led ingenting, han kom trygt frem til biltjenesten. Mennene der passet den til ham, den passet bra, den vinglet ikke, det var ingenting å mistenke. Det trodde i hvert fall Cecilia ved første øyekast. Men han kjørte ikke engang motorsykkel med vedlegg for å se hvordan opplevelsen i seg selv føles. Han startet motorsykkelen for å reise hjem. På vei hjem følte hun at festet var litt vanskelig å bære, at motorsykkelen ble vanskeligere å håndtere på grunn av det, spesielt når hun måtte svinge, venstre, høyre, hvor hun måtte. Hun lar imidlertid ikke dette ta motet fra seg, hun går hele tiden med attachen, helt til en ganske tragisk hendelse får henne til å ombestemme seg.

En varm augustkveld gikk han på shopping på hypermarkedet i området. Etter å ha fått alt han trengte for å lage lasagnen, la han posen med de kjøpte produktene i vedlegget. Hun forlot butikkens parkeringsplass, mens hun gikk nedover en humpete vei, fordi hun bor i utkanten og det er slik veiene er, på et tidspunkt kjente hun noe rart, som om tilbygget hun bar på hadde gått av. Han tok ikke feil i det hele tatt. Attachen ankom maisåkeren, alle produktene hennes var på sletta. Hvordan kan hun fortsatt tilberede Dr. Oetkers lasagne under disse forholdene? Cecilia ble stum, hun tenkte at i stedet for sekken kunne det like gjerne vært en person. Hun likte ikke konsekvensene av sitt hensynsløse ønske, så hun annonserte i lokalpressen, solgte attachéen til en ublu pris og kjøpte en ferdig lasagne for pengene.

Еще ...

(audio) Et si tu n'existais pas în spaniolă

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

 

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

 

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

 

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

 

Y si tú no existieras

 

Y si tú no existieras

Dime, ¿por qué existiría yo?

Para deambular el un mundo sin ti

Sin esperanza y sin pena

Y si tú no existieras

Intentaría inventar el amor

Como un pintor que ve bajo sus dedos

Nacer los colores del día

Y que no sale de su sombro

 

Y si tú no existieras

Dime, ¿para quién existiría yo?

Transeúntes dormidas en mis brazos

Que no amaría nunca

Y si tú no existieras

No sería más que otro punto

En este mundo que viene y que va

Me sentiría perdido

Te necesitaría

 

Y si tú no existieras

Dime, ¿cómo existiría yo?

Podría parecer yo

Pero no sería cierto

Y si tú no existieras

Creo que habría encontrado

El secreto de la vida, el porqué

Simplemente para crearte

Y para verte

 

Y si tú no existieras

Dime, ¿por qué existiría yo?

Para deambular el un mundo sin ti

Sin esperanza y sin pena

Y si tú no existieras

Intentaría inventar el amor

Como un pintor que ve bajo sus dedos

Nacer los colores del día

Y que no sale de su sombro.

Еще ...