Ochii ei verzi.......

Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece

Si-n loc de bine-i face rau,

Ar trebui sa plece!

Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,

Cand totu-i gri si-ntunecat,

Ar trebui sa plece!

Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece

Si-n vorbele lui nu mai crede,

Ar trebui sa plece!

Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece

Si el n-o lasa, egoist,

Ar trebui sa plece!

Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,

N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!

Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?

Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.

Te port în gând, te năzuiesc...

Mă urmăreşti ca o himeră,

Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.

Ți-am conturat din spate silueta,

Căzută-n rugăciune, pe genunchi.

Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,

Salvată într-o colecție de dulci minuni.

Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea

Unui ospăț de simțuri şi trăiri.

Setea mi-ai stins în galeşe priviri,

In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.

În preajma ta adie în arome primăvara,

Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.

Mă farmeci volatil cu note de iubire,

Până adânc în piept îți simt suflarea.

Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.

Eşti una de ajuns pentru o mie

de mântuiri si nemuriri şi vis.

Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...

cu tine.

Îmi ești îndeajuns în fiecare zi șin fiecare noapte,

Îmi ești îndeajuns în fiecare cuvânt în fiecare suflare.Îmi ești mai aproape și tot mai departe, 

În fiecare strofă în fiecare text.

M-am săturat la miez de noapte să mă trezesc în lacrimi,

M-am săturat sa te aud și să nu-ți văd chipul.

Nu am putere să ascud și nu mai vrau să pierd .Mi-ai omorât și sufletul în mine

Și dragostea mea pentru tine.

Vreau să te văd fericită,

Cu cine ești acum,

Am crezut că-mi ești iubită,

Dar ne-am pierdut pe drum

Credeam în sensul unic,

Cu mers doar înainte,

N-ai respectat nimic,

Din ce ne-am pus în minte

Nu știu unde-am greșit, 

Sau poate nu,

M-acuz că n-am simțit,

Ce rece ai fost tu

Eu mă gândeam la viitor,

Și la copii făcuți cu tine,

Tu ai ales un alt decor,

Crezând, că-așa-i mai bine

Dacă cumva nu-ți va fi bine,

Și de mine ți-aduci aminte,

Să știi că dorul pentru tine,

Rămâne-aprins și e fierbinte

Voi aștepta un timp să treacă,

Și focul inimii, poate îl sting,

Să-mi vindec boala cardiacă,

Și un nou dor, să-ncerc...s-aprind!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 Dimineața… după tine

 Într-un bar, habar n-am știre

 Prin acorduri whiskey… gânduri…

 Îți scriu mahmur aceste rânduri.

 Câtă poezie aș scrie

 Într-un strop de nebunie!

 Versuri scrise despre tine

 Cerul plânge… pentru mine.

 Și dacă nu îți scriu mă doare

 Pahar de whiskey cu o floare,

 Tristă-n gândurile mele…

 Scuturată de petale.

 Și prin fumuri de țigară

 Te-am văzut plecând aseară,

 Să te las a fost greșit …

 Tu, un suflet rătăcit!

 Pe tejghea se scurg pahare

 Și un oftat de supărare,

 Murmur de cuvinte goale

 Cu rateuri orbitale.

 Te privesc intr-un pahar

 Și aș vrea să te declar

 Vis pierdut în miez de noapte

 Rupt de tine și de toate.

 Priviri îmi spun de ne-nțeles

 De ne-nțeles e ce-am ales,

 Whiskey și un chip de gheață

 Și mahmur spre dimineață.

 Whiskey, blues și rock

 Oglinzile îmi spun “noroc!”

 Cerul plânge-n versuri triste…

 Gânduri negre… și rasiste!

 Gând ciudat ce nu-mi dă pace,

 De ce iubirea noastră trece

 Dacă noi n-avem hotar …

 Whiskey, blues… la un pahar…

 Prin gândul meu încerc să zbor

 Să te găsesc, plăcut fior…

 Și din când în când iubirea

 O ghicesc într-o cafea.

 Ascult pian și te sărut

 Pe un pahar de whiskey mut

 Prieten sec, prezent și fost

 Când nimic nu avea rost.

 Pe-un pat de calde amintiri

 Al trecutelor iubiri

 Cu fruntea pe tejghea visez

 Cum pe note te pictez.

 Și în visul meu banal

 Se-aud pahare într-un scandal,

 Cum zboară și se sting ca mine

 Între lacrimi și suspine.

 Și mă clatin câteodată

 Într-o scuză demodată

 Ca-ntr-un dans pe ritm de blues…

 Nesigur și mereu confuz.

 Disco globe-ul… un dement!

 Îl declar eu permanent

 Inutil și arogant…

 Și la moarte condamnat!

 Mi se par că toate-s puse

 În privirile-mi înguste

 Și mi-e teamă că am să uit,

 Tot ce-ai fost, ce am iubit…

 Un gust de wiskey cu-al tău chip

 În bule calde de nisip,          

 Și-n gândul meu defel defect     

 Văd chipul tău firesc, perfect.

 Și totu-mi pare tot mai lent

 Fără tine sunt absent!

 Noaptea-i lungă fără tine …

 Aștept noaptea care vine.

 Un cub de gheață din pahar

 Se topește-ntr-un amar

 Și prin gânduri whiskey sec ...

 -Ăsta-i ultimul și plec!

 Whiskey, blues și rock

 O domnișoară-mi cere-un foc…

 Whiskey și un chip de gheață…

 Sexy blues spre dimineață.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Ai buze dulci, ca mierea’n vară

De mult aș vrea să le sarut,

Să fie această primă oară

Si-apoi, sa plec spre absolut.

Acolo unde visele au viață,

Unde n’am sa am nimic mai mult,

Unde această primp oară,

Sa nu mai plece spre trecut.

O dulce singurătate,

Te văd prin vecinătate,

Printre gânduri pătate

De sangele vinovăției necumpătate

In societate..... 

Simt o greutate apăsătoare,

Din necesitate.... 

Mă conectez la realitate

Dintr-o varietate... 

De suflete neelucitate pline de răutate 

Din sinceritate.... 

Vreau o liniște plina de solidaritate

Pentru colectivitate.... 

Cu sufletele editate dupa celebritate

Ca moralitate... 

Renunță la orice temeritate

Nu te pierde in mulțime 

Atât timp cât ai cumpătate

Nu vezi cate suflete nestingherite

Cad prada credinței deșarte

Spre pierzanie? 

Creează-ți imunitate

Fara sa existe strop de integritate

In sufletul tău sătul de atâta răutate, 

Invidie, aronganțe, barfe si falsitate, 

Fă-ți din suflet templu

Inima să iti fie zeu

Gandirea sa iti fie rugaciune oblu

Singuratatea prietenul perpetuu, 

Iar fericirea drogu.

Lasa-ma sa te ating cu un sărut

Și să te alint cu-un roșu-n obraji,

Ca florile ce-n primăvară cresc

Pe câmpuri nesfârșite, în veșmânt de vraji.

Lasa-ma sa-ți pictez pe ochi stele,

Și-n părul tău, ca vântul să mă-nșir,

Să ne topim în nopți de catifea,

Cu inimi vibrând, sub cerul de safir.

Lasa-ma sa te port prin visuri calde,

Pe aripi de lumină și parfum,

Să fim doi fluturi într-un vals etern,

Să strălucim în roua dimineții, blând.

Ce daca acum rasare soarele,

Daca e atâta bezna intre noi,

Căci căldura se poate duce

Și cu strălucirea inapoi...

În inimile noastre, furtuna bate a dor nebun,

În nopți de gheață și de frig,

În zadar căutăm un cuvant cald si bland,

În zadar așteptăm să ne mai intalnim...

Lasa lumea sa ardă 

De dorul focului meu

Iar tu cu imbratisarea blandă

Sa-l stingi mereu...

Dar dorul meu renaște, 

Ca flacăra purtata-n vânt,

Când te stiu undeva departe,

Intr-un alt cuvânt.

Prin ochi straini te caut

Si-n soapte naste dorul

Unde sunt eu acum?

Daca-n inima ta, sunt străin...

Mai am al tau zambet,

Undeva... pierdut in timp

Dar aproape, ca lumina,

Pe care o simt.

Ca o ultima rasuflare
A unei morti tarzii
Destăinui Iubiri vulgare
Stiind ca n-ai sa mai vii

Am pierdut amandoi…
Tu timp, eu pe tine
Si daca te mai intorci
Chiar crezi ca mai ai la cine?

Tu Te ai nascut din praf de stele
Doar ca sa zbori la infinit
Tu esti si lună, esti si soare
Precum o rară artă de nedefinit

Iar eu…un simplu cantec de șagă…
Voi ramane o simpla vaza spartă
Care-si chinuie florile sa si le tină
Nestiind nimeni dupa ce rabdă

Într-o noapte cu ferestre deschise  

M-am așezat pe marginea timpului,  

Și-am început să număr stele  

Până când una mi-a căzut în palmă.

Mâinile mele s-au împiedicat de umbre,  

Și-au început să se împletească,  

Ca două păsări fără zbor,  

Prinse în colivia tăcerii.

Am simțit o bucată de cer  

Căzând pe umerii mei,  

Greu ca un gând uitat în ploaie,  

Încercând să se desprindă din carne.

În fiecare clipă, nestiind in gandire,

O parte din mine se desface de lume,  

Dar rămân acolo, legat de pământ,  

Ca niste radacini însetate de lumină.

Crisalida mea nu știe de frică,  

Dar o simt ca un ecou  

Ce pulsează în venele nopții,  

Tremurând pe marginea infinitului.

Când m-am trezit,  

Dimineața avea gust de tăcere,  

Și doar liniștea rămăsese  

Între mine și cer, intre cer si stele

Am învățat atunci să îmbrățișez vântul,  

Să-l las să mă sfâșie cu tot ce n-am știut,  

Până când nu a mai rămas decât o urmă,  

Pe care doar timpul o poate șterge.