O iubire Tristă.

iscodind tâlcul

prin-ntunecatul coclau,

al înfumurării,

amfiteatre revarsă-

pe scări fumigene,

dezgustul mășilor

din lut.

Sa pot timpul să-l întorc 

Înapoi sa te aduc,

Nu știu cât de mult as vrea 

Sa-ti arat cât m-a durut...

M-ai anulat în mii de feluri

Mi-ai rupt sufletu-n bucăți 

Zeci de cioburi strang si-acum

Au fost multe... sa adun...!

Mie mi-a scăzut puterea 

Nici măcar nu mai gândesc 

Sa iti vindec neiubirea

Nu-i văd rost să mai încerc...

Sa pot timpul sa-l întorc?

...Azi nu mai e o soluție. 

Nu vreau decât sa mai pot

Să ma pierd de orice emoție...

Sa pot timp cu noi sa am 

Cred ca nu ar fi de-ajuns...

...În gând incă te mai am

Tu ma vezi și... unde nu-s!

Bob de rouă vă dau vouă ,

Suflet blând hrănit cu cânt,

Glas duios și-un trai frumos

Vouă dragii mei copii ...

Voi îmi aduceți bucurii!

Sărutul e o floare

Aparte, fără frunze,

Nu are nici petale,

Doar cele patru buze.

Ce dis-de-dimineaţă,

Că-i soare sau că plouă,

Se ating cum faţă-n faţă

Stau două câte două.

E floarea ce-i seduce

Pe toţi cu al său nectar,

Dă mierea cea mai dulce

Iubiţilor în dar.

Tot timpul înfloreşte

Şi poate fi culeasă

De-ndrăgostiţi prin parcuri,

Grădini, pe lângă casă.

E gingaşă din fire

Şi roşie precum focul,

Miroase a iubire

Şi dor, bat-o norocul!

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Unvergesslich

Unvergesslich, das bist du

Unvergesslich, ob nah oder fern

Wie ein Lied der Liebe, das an mir haftet

Wie der Gedanke an dich Dinge mit mir macht

Noch nie war jemand mehr

In jeder Hinsicht unvergesslich

Und für immer wirst du so bleiben

Deshalb, Liebling, ist es unglaublich

Dieser jemand ist so unvergesslich

Denkt, dass ich auch unvergesslich bin

In jeder Hinsicht unvergesslich

Und für immer wirst du so bleiben

Deshalb, Liebling, ist es unglaublich

Dieser jemand ist so unvergesslich

Denkt, dass ich auch unvergesslich bin.

Trist, sunt trist mereu de dor,

Pe cer nu mai văd nici stele...

Cred că stelele tot mor,

Şi cad in palma ta mergele.

Să ştii ca nu mai vreau să mor,

Nu mai vreau sa simt durere. 

Insă dragostea o să o las ca arhespor,

Să rămină sursa, ce imi dă putere.

Când valuri te lovesc și cerul e greu,

Când umbrele cad peste visul tău,

Ridică-te, suflete, nu te lăsa,

Furtuna trece, iar lumina va sta.

Durerea te-ncearcă, dar tu ești puternic,

Chiar dacă drumul pare prea stingheric,

În fiecare lacrimă e o comoară,

Ce-ți dă puterea să lupți iar și iară.

Viața e grea, dar tu ești mai tare,

Fii stânca ce-nvinge orice încercare,

Nu lăsa frica să-ți fie stăpână,

Crede în tine și-n steaua ta bună.

În tine e focul ce poate aprinde,

Orice vis mare, chiar dacă te prinde,

Îndoiala-n brațe, tu rupe-i lanțul,

Și luptă să-ți cucerești iar avântul.

Fiecare cădere e doar o lecție,

Ce-ți face sufletul mai plin de esenție,

Nu te opri, mergi înainte mereu,

Căci în luptă găsești un sprijin din greu.

Când norii se-ntind peste cerul senin,

Tu fii curcubeul, eroul divin,

Și oricât de lungă ar fi noaptea amară,

Ziua răsare cu pacea-n afară.

Ridică privirea, spre zări strălucite,

Pe drumuri grele, dar de tine menite,

Tu ești stăpânul propriei vieți,

Fii farul ce luminează când te rătăcești.

Cu inima plină de curaj și iubire,

Mergi înainte, oricare-ar fi fire,

Căci viața te poartă prin mii de furtuni,

Dar sufletul tău le-nvinge pe luni.

Autor Mihut Raul Alexandru.

---

Pe-o cale lungă, spre alte zări,

Un copil pleca cu vise-n buzunare,

Raul îl chema, iar ochii-i erau mari,

Spre-un viitor, cu dor și cu sudoare.

Părinții l-au privit cu lacrimi grele,

Sora micuță îi strângea mâna-n taină,

„Du-te, băiatul meu, în alte stele,

Dar nu uita că dorul ne războină.”

Anii trecură ca frunza-n vânt,

Raul muncea, clădindu-și un destin,

Dar viața-i aruncase al său cuvânt:

Încercări dure, din zori până-n asfințit lin.

Din când în când, scria câte-o scrisoare,

Cuvinte scurte, dar pline de dor,

Pe chipul părinților, o dulce-amară

Lumină apărea, ca un licărător.

Sora-l privea din poze îngălbenite,

Copilăria le fusese luată devreme,

Iar el, în suflet, cu dorințe-mpietrite,

Căuta răspunsuri pentru-a sale teme.

Prin străin ținut, între ziduri reci,

Raul se lupta cu visuri mărețe,

Dar inima-i zbura, întorcându-se-n veci

La casa părintească și nopțile blânde.

Când timpul trecu și părul se-nălbi,

Își văzu părinții prea rari, prea târziu,

„Iertați-mă, mamă, tată, că nu am putut fi

Mai des alături, când v-a fost pustiu.”

Dar Raul știa, în sufletul său,

Că lupta vieții nu a fost degeaba,

Un drum străbătut, străin și greu,

L-a făcut să prețuiască iubirea cea dragă.

Autor:Mihut Raul Alexandru.

Pe-o rază de soare, gândul meu zboară,

La chipul tău blând, la vocea ta clară,

Sora mea dragă, lumină din stele,

Mi-e dor să te am aproape de ele.

Anii ne-au dus pe cărări diferite,

Dar inima mea te păstrează învinsă,

Oricât de departe, iubirea rămâne,

Ca un râu ce curge prin stânci și țărâme.

Îmi amintesc clipe, râsete, jocuri,

Cum alergam desculți printre coclauri,

Cum ne-mpărțeam vise și mici bucurii,

Erai jumătatea din sufletul micii.

Acum te privesc printr-un dor nemăsurat,

Sora mea dulce, cu chip luminat,

Mi-e greu fără tine, mi-e dor să vorbim,

Să râdem din nou, să ne regăsim.

Nopți lungi, tăcute, la tine mă gândesc,

În rugă și lacrimi, iubirea-mi păzesc,

Te port în suflet, ca pe-o comoară,

Ești sora mea, steaua ce mă-nfioară.

Aș da orice să-ți simt iar privirea,

Să-ți strâng mâna caldă, să-ți spun fericirea,

Că dorul ce-mi arde e greu de purtat,

Când sora mea dragă e prea depărtat.

Te chem în tăcere, te strig în visare,

Sora mea scumpă, ești a mea alinare,

Oricât de departe ne-ar duce destinul,

În inima mea, tu vei fi mereu liniștea din lumină.

Pe ceasul vechi, în taină se prelinge,

O lacrimă ce timpul vrea să-nvinge.

Din clipe stinse se naște un oftat,

Amintiri ce-n suflet s-au păstrat.

Secundele-s petale ce se scutur,

Trecutul șterge tot, ca un sărut fur.

Dar lacrima rămâne, purtând povara,

Un gând pierdut, o rază-ntristătoare.

În zori de zi sau umbrele târzii,

Ea plânge doruri ce nu pot muri.

Pe firul vieții curge ne-ncetat,

Un râu de vise-n negură uitat.

Trec ani ca frunza dusă de furtună,

Dar lacrima își poartă taina bună.

E glasul mut al clipelor ce pier,

Un martor tainic peste-al vieții cer.

În lacrima ce timpul o dezvăluie,

E dor de ieri și teamă de ce nu e.

E bucurie, plâns și alinare,

O carte veche-nchisă-ntr-o uitare.

Ea știe tot, dar tace neclintit,

Din răni ce timpul nu le-a tămăduit.

Căci fiecare strop ascunde-n el

Un vis pierdut sau un înger rebel.

Din ochii sufletului curge lin,

Ca o chemare-n zori de argint fin.

Și-n fiecare picur ce se stinge,

Se naște-un dor ce viața-l învinge.

Lacrima timpului, șoaptă divină,

Îmbracă clipa-n mantia senină.

E punte peste vise destrămate,

Un cântec vechi, al clipelor uitate.

Și totuși, ea ne-nvață să iubim,

Prin stropi de dor să-nvățăm să trăim.

Căci timpul trece, dar lacrima rămâne,

Un semn etern că totu-n suflet ține.

Așa se scurge viața ca o apă,

Lacrima timpului o mai îngroapă.

Dar ea păstrează-n taină adevărul,

Că-n fiecare strop se naște cerul.

Când seara cade, totul e tăcere,

Un dor mă prinde-n mreje de durere.

Din zări îndepărtate vin chemări,

Sufletu-mi plânge, prins între cărări.

Te caut printre umbrele târzii,

În amintiri ce dor și-s vii.

Ești ca un cântec ce nu-l pot uita,

Ca o lumină-n noaptea grea.

În visuri blânde chipul tău răsare,

Ca o speranță vie, călătoare.

Te simt aproape, dar ești prea departe,

Iar dorul meu se-nalță peste moarte.

Purtat de vântul rece dintre munți,

Sufletul meu te strigă din adânci.

Ești parte vie-n gândul ce-l păstrez,

Un dor ce niciodată nu-l șterg.

Prin ploi și nori, prin timpuri fără rost,

Îți simt prezența, chiar dacă n-ai fost.

Pe drumuri lungi și străzi fără lumină,

Îți caut urma, inima-mi suspină.

Fiecare zi e ca o întrebare,

Când vei veni din depărtări amare?

Te chem cu glasul tainic al iubirii,

Și te aștept la marginea privirii.

Sub cerul plin de stele tremurânde,

Dorul meu arde-n clipele profunde.

E ca un foc ce nu se stinge-n vânt,

Un cântec mut, dar veșnic și profund.

Nici florile din câmp nu pot să-mi spună,

De ce e dorul rana mea cea bună.

Căci doare, dar mă ține viu și treaz,

În fiecare zi și-n orice ceas.

Aș scrie dorul meu pe frunze verzi,

Să-l simți când sufletu-ți începi să-l pierzi.

Și când va fi să mă găsești pe mine,

Să știi că dorul meu duce spre tine.

Și astfel, dorul sufletului meu

Va fi povestea unui vis mereu.

Un legământ de gânduri și simțire,

O șoaptă-n veșnicie, o iubire.

"Privesc înapoi la ce am fost și la ce am avut – sau, mai bine zis, la ce nu am avut. Au fost momente în care m-am simțit gol, ca și cum îmi lipsea ceva esențial, ceva ce nici nu știam să numesc. Era un nimic apăsător, dar acel nimic avea să devină cel mai mare profesor al meu.

Din lipsă am învățat să prețuiesc, din durere am descoperit puterea, iar din întuneric am înțeles valoarea luminii. Tot ce am căutat în exterior – siguranță, validare, liniște – era, de fapt, ascuns adânc în sufletul meu.

Astăzi, am totul. Nu în sensul material, ci în sensul care contează cu adevărat. Am sufletul împăcat, o inimă plină și convingerea că ceea ce contează nu se poate cântări sau cumpăra.

Am pierdut ce n-am avut, dar din acea pierdere am câștigat ceva infinit mai valoros: înțelegerea că sufletul este cel mai de preț dar. Și dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aș schimba nimic – pentru că nimicul m-a făcut ceea ce sunt astăzi."

Autor:

Mihut Raul Alexandru.

❤️