Înmugurire

Îmbrăcată-n haine de casă lejere, scurte și subţiri

Stau seara pe pervaz, la geam și mai arunc priviri.

E o stare faină rău să stai să tot admiri mişcarea,

Mi-amintesc de noi o clipă, și simt că-mi pierd

suflarea.

Simt un miros de toamnă, timp numai bun de-o

poezie

Ca un timid apel spre tine de dragoste si dor,

Ce naște-n mine o clipă de extaz si nostalgie

In care timpul nostru e singurul rămas actor.

Asa c-aștept să vină (toamna) ca un moment de

regăsire

Cu-al ei spectacol de ploi si de culori de neegalat

Boaba de strugure să se prefacă degrabă-n nemurire

În simfonia vinului nou ce-n minte (probabil)deja ţi l-ai

pictat.

Aștept să vină toamna, anul trecut la fel am așteptat..

Deodată ochii mi-s grei.. tot de mai sus!? să-mi fie

doar o rătăcire???

Mintea zburdalnică, spășită revine de una singură la

mine,

Şi nu m-astept să-si ceara scuze și nicidecum iertare

Fiindcă ea știe că va mai rătăci şi-n altă seara vitoare!

22/08/2024

#femeia unui singur vin 

White sparrow from afar, your eyes my happiness are.
Your singing and refrain, my mind hears anywhere.
With steadiness I take your wing, tendering with love and care.
Because in my view, my history should lay bare.
Compassionate tears you show, u don't realise they make you glow.
Your white feathers narrow, without realising u flew too low.
A watchful eye we keep on eachother, we both wishing to endow,
From a far tree you used to watch, and I appreciation only show.
Because if you're not happy, I'll ruin whatever stole your smile,
Your joy, my purpose, in your care, I find style.
Through storms and trials, we walk the extra mile.
Together we navigate life's intricate, delicate aisle.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Când imi urla tăcerea prin dor

Şi prin linisti durerea-mi adie

Numai asa pot trece mai ușor

Scriind din nou o poezie.

Nu e zi sa nu ma întreb

De ce ai fost asa cu mine

Şi seara sa nu îmi sterg

Lacrima de pe bărbie..

Sunt puternica și demnă

Pentru cei la care ţtin

Dar când pun capul pe pernă

La tristetea mea revin.

Poate asta mi-i menirea

Sa nu pot uita de tot

Cum ai ales risipirea

Unui ultim vin în 2.

Și rog stelele de sus

Să nu mă inraiasca

Atât cât mai am de dus

Durerea asta sufletească. 

Când sângele își suie rotundul peste verde

Coboară seva toamnei ca ploaie în pământ 

Și mi te lași cuminte a foame de cuvânt 

Pe limba învelită de vinul ce ne pierde.

Când sângele își suie rotundul peste vise 

Consum felii de noapte din palma ta întinsă 

Spre fruntea mea albastră, sedusă și aprinsă

Din frunzele de galben în cearcăne închise. 

Când sângele își suie rotundul peste toamnă 

Cocorii duc speranța în primăveri eterne 

Spre sudul alegoric lăsând ușor sub perne

Un busuioc semantic de fapte ce condamnă. 

Am vrut să ating cerul ,

Dar  rădăcinile m-au prins 

Și m-au legat strâns.

Am vrut să prind lumina

Într-o clepsidră

Dar s-a risipit

Am vrut să spulber durerea

Dar am văzut un chip cioplit 

Și  mi-a frânt aripa.

Mi-e teamă s-ating fericirea,

Ascunsă -n aura orizontului.

Pășesc în bătaia vântului

Și îmi revin urmând gândirea.

Mă găsesc în fața unei porți,

Ezit să o trec cu emoții.

Senzația că depășesc munții

Ce au păduri cu brazi cărunți.

Sub neaua ce acoperă bradul

E viața naturii în verde,

Iar sufletul nimica nu pierde

Că dragostea o exprimă bardul.

Reiau sentimentul dorinței

De împlinire a unui vis,

Și nu consider idealul abis,

Căci mânuiesc sfera speranței.

Încerci să porți șiragul de safire,

Dar gândul îți zboară la mătănii.

Și sufletu-i pe altarul de jertfire

De a uita c-au fost năzdrăvănii.

În iarba deasă, verde și în cețuri,

Oare se ascunde un spiriduș poznaș,

Ce se tot joacă cu ale tale simțuri

Și te include ca fiind părtaș?

Doar este timpul ce trece ca vântul

Peste iarba verde și ființe, grăbit.

El cârmuiește de veacuri Pământul

Și te-nconjoară în zboru-i robit.

Ți-amintește că viața-i frumoasă

Și să trăiești fără regret în prezent.

Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă

Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.

Aceleași terminații,

Cuvinte și implicații

În gânduri și notații,

În a simbolului sferă

Ele par că se succed.

Create din inteligență,

Dând forme din perseverență

Și fondul lor din vigilență,

E lupta înlănțuită, efemeră

A sentimentelor ce se preced.

Viața este un joc al magicului.

Începi prin a arunca zarurile.

Soarta ți-arată drumurile

Și intri în jungla destinului.

Sunt drumuri ce te îndreaptă

Spre poieni însorite,

Grădini înflorite,

Și speri că-i calea cea dreaptă.

Alte drumuri te-mping

Spre un imens deșert,

Unde totul este pe sfert,

Și miile de griji înving.

Poți ajunge în păduri tropicale

Unde bogăția naturii e-n floare.

Dar lupți cu liane și fiare

Să te menții pe această cale.

Sunt ca și o floare

Ce apă nu are

Și-adoarme, pălită

De vremea însorită.

Sunt ca și-o pasăre

Ce zboru-i zadarnic,

Căutându-și un loc

Unde-o fi cu noroc.

O firavă și dulce ființă

Ce-n suflet are credință,

Iar dragostea-i jură

Din inimă sincer și pură.

Nu mai doresc privirea,

Nici gândul să mi-l porți.

Imagini ireale

Ce le aștept ca sorți.

Pătrund ca într-o sferă

Pe care n-o cunosc,

Și sentimente surde

Dintr-o durere nasc.

Ardoarea vieții, falsă,

Creată prin minciună,

Nu va putea aduce

Speranței o lumină.