ÎN ZADAR

    Ţipătul acelui cocor 
    A strivit un colţ de nor 
    Şi-a-nălţat din hău de mări 
    Către-a lunii vagi cărări 
    Ecou ascuţit ce trece 
    Peste-amurgul dens şi rece... 
    
    Îmi răsună drept în minte 
    Ca pe-o rană-n cer: fierbinte 
    Vestind ziua-n primii zori 
    În zbor straniu de cocori 
    Ce se-nalţă-nspăimântaţi 
    Către aştrii luminaţi... 
    
    Iar fiorii reci mi-apasă 
    Sufletul străin de casă 
    Fiu rătăcitor ce-ajunge 
    Noaptea-n zor-de-zi s-alunge 
    Lăsând umbra-n urma sa 
    Zdrenţuită-n catifea... 
    
    Un cocor pe-un colţ de stea…

    Ciudat acest cer plumburiu
    În care dansează frenetic
    Doi cocori cu aripile negre...

    Priveam la dimineți trandafirii,
    Cu cer curat, albastru, fără pată,
    Pe lac o undă tremurată, mată,
    Duios, trecea-mpotriva firii...
    
    Purta cu ea și toate gândurile mele,
    Ecoul șoaptelor pierdute în amurg,
    Căci am simțit secundele cum curg,
    Supus fiind la cazne dulci și grele...
    
    Acum, privesc în gol, însingurat,
    La toate câte-mi trec prin minte,
    De aseară până azi, fără cuvinte,
    Eu am rămas final, înstrăinat...
    
    Și din oglinda tainică a dimineții,
    Se-ntoarce către mine clipa cea dintâi -
    Învăluind amurgul în tăceri de căpătâi,
    În dor de cer și freamăt viu al vieții…

Zburam pe drumul drept ce duce către soare,
În trup eliberat de-a minții crâncenă strânsoare, 
Cine sunt eu să-ntreb a câta mia oară, 
Mai trebuie să-ndur a sufletului meu povară? 

În zori de zi, am plâns cu lacrimile-amare, 
Simțindu-mă prea plin de frumusețea lumii, 
Nu sunt decât un val pe țărmul zdrențuit de mare, 
Un nor ce s-a trecut ușor pe tâmpla sură-a lunii... 

Iar mai apoi, în pragul serilor de iarnă, la amurg, 
Mă prăbușesc în mine, tihnă și în pace, 
Să simt acut, final, cum ore-ntregi se scurg, 
În ticăit nebun de orologiu care nu mai tace... 

Așa că dragul meu prieten, acuma-ți scriu, 
Un ultim gând, o ultimă scrisoare, 
Cu mâna tremurândă pe tocul încă viu, 
Am să te-aștept, pe drumul lin spre soare... 

Ce-ntinse sunt câmpiile mele,  
până aproape de marginea zdrenţuită de nori,  
acolo unde golul se cască,  
în pierdute prăpăstii, înnegrite genuni...
  
Ce înalţi sunt munţii,  
stânci ascuţite până la cer...   
gravi şi tăcuţi în masivitatea lor,  
încununaţi de riduri şi imortali în timp.
  
Ce verde e marea şi ce adâncă...   
mister ce-ascunde de ochi muritori,   
vise-mplinite în marmură albă,   
şi sacră, şi vie, de sculptorii greci...  
  
E tot ce am. E lumea mea..., 
la care mă-nchin ca vechii asceţi,   
lumea mea unică, n-o pot descrie,  
o mie de cuvinte, ar fi fără de rost...

    Am visat că eram treaz,
    Sau eram treaz şi visam,
    Şi-n vis erai alături de mine, 
    Şi-notam în albastru marin... 
    Spre adânc, spre-ntuneric, şi 
    Pletele tale turnate-n argint 
    Lumină-mi erau...
    
    Şi-n păr perle ţi-am pus,
    Pe trup numai alge 
    Pe buze sărut,
    Şi pe sâni şi pe trup.
    
    Şi-atunci te-ai trezit,
    Ai visat c-ai dormit...
    Lângă tine eram, gol,
    Întins, cu trupul pe alge 
    Cu perle în păr,
    Cu buzele arse,
    De năvalnic sărut
    Şi pe piept şi pe trup...

Priviri nespuse şi uitate

Adesea noi ne confruntam,

Ca soarele şi luna împreună puse

Nicicînd probabil nu ne împiedicam.

Orgolii, ochi adînci, privite

Timizi şi blînzi ca într-un gînd

Şi totuşi a ajuns momentul

De stăm alături şi rîzînd...

Un foc tactil deschis şi blînd

Atragător ca steaua cea polară,

Şi boţ de gheaţă în ocean plutind

De soare încet încet dezgheaţă.

Îmi plac florile de nu mă uita

Ele reflectă cerul infinit

Albastru neîntrerupt de nori

Albastru neîntrerupt de noi

Plăpânde și cu petale mici

Frumoase și cu multe înțelesuri

Oglinda sufletului, ochii

Oglinda sufletului, ochi albastrii

Flori de câmp răsfirate pretutindeni

Păstrează amintirile tuturor

Sentimente de dor și tristețe

Sentimente de "nu te voi uita"

Albastru ca reflexia in apa

Albastru ca cerul de ieri

Albastru ca ochii de mâine

Albastru de "vreau sa te uit"

Sărutul unei palme

Este un gest gingaș,

O mângâiere din basme

Ca un zbor de fluturaș.

O amprentă a suflării

Ce-n inimă sălășluiește,

Ținând ritmul încântării

Ce din gânduri izvorește.

Calm, cald, pur și pudic

Este sentimentul trăirii,

Dând inimii sunetul ritmic

Și-nobilind clipa însuflețirii.

Fiecare soapta ,fiecare gand

Ce imi rasuna-n minte

Ti le transmit cu dor

Folosind cuvinte.

Cuvinte pline de trairi

Ce numai sufletul le simte

Cuvinte pline de dorinti

Ce numai inima le scrie.

Te vad in noapte cum zambesti

Si speri sa fiu un vis

Ce-ti sta pe o pleopa

Cand te afunzi,acolo in abis.

Iubite nu mai sta in ploaia

Ce cade dintr-un nor

Apropie iubirea

Ce iti striga,ca un fior.

Prinde iubirea in palma

Ca pe un fulg de nea

Si las-o sa-ti astearna

Un ocean de catifea.

La mine in brate langa brazi

Te pierzi si te topesti

Iubite,esti un suflet drag

Eu sunt,tot ce-ti doresti.

 Angelica Stigassy

aseara am vazut ;surasul ochilor albastrii"

il stii? 

unul geaman aveai si tu 

si nu ma lasa-i sa il vad

il arata-i doar soarelui, 

toamnei..

ploilor.. 

si il mai arata-i cuiva 

cuvintelor.. acelora...

pe care ti le scriam ca niste poeme 

pe furis

Era o zi cu soare-afară

Cînd prima dată te-am văzut.

Am tresărit,te privesc iară,

Dar nu mai ești,ai dispărut.

A mai trecut un timp de-atunci

Și iată că te-am regăsit,

N-oi folosi cuvinte lungi

Dar vreau să-ți zic acum ce simt.

Deja cînd ești în fața mea

Nu îți mai spun nici un cuvînt.

Te rog,de-acum nu mai pleca

Că-ți zic ce simt,în gînd.

Și-a mai trecut un timp deja,

Am devenit prieteni buni.

Cred că nu voi mai tăcea

Ce vreau să-ți spun,îți spun.

În seara asta fermecată

Cînd cerul parcă e aprins,

Și cînd îți spun totul deodată

Mă simțeam ca într-un vis.

Credeam că totul se termină

Și visul nu mai este vis.

Tu te apropii brusc de mine

M-ai sărutat și m-ai cuprins.

Era clipa așteptată

Pe care noaptea o visam.

Sunt fericit ca niciodată,

Că pe tine acum te am.