Finalul

Luni te-am zărit întâia oară,
Privirea ta era de ceară.
Tăceai frumos, ca o fecioară,
Cu zâmbet cald de primăvară.

Marți, glasul tău s-a strecurat
În sufletul meu încuiat.
Vorbeai încet, dar luminat,
Și timpul s-a oprit mirat.

Miercuri, din colțuri de tăcere,
Ne urmăream cu o plăcere.
Râzând, mi-ai spus cu glas netot:
„Hei, dragul meu… you miss a spot.”

Joi, la mămăruța acasă,
Ne cunoșteam cu drag în față.
Într-un borcan, bilețele,
Ne puneau întrebări grele.

Vineri, sub cerul dimineții răcoros,
Sărutul tău m-a topit frumos.

A fost întâiul legământ,
Ca taina lunii peste pământ.

Sâmbătă, lumea dispărea,
Când de mână mergeam cu ea.
Trecătorii nu ne simțeau,
Căci ei un singur trup vedeau.

Duminică stăteam plecați,
În biserică, așezați.
Rugam tăcerea să rămână,
Cu mâna ta lipită-ntr-a mea mână.

Odată, două omiduțe se țineau strâns în același cocon, țesându-și împreună un vis de nemurire. Dar timpul, cu aripile lui nevăzute, a metamorfozat-o pe una, ce-a ales să zboare spre înalturi, spre lumina ce o chema. Cealaltă omidă, rămasă cu sufletul gol, îi poartă dorul în fiecare clipă, în fiecare zi ce se scurge ca o lacrimă de rouă pe frunza amintirii. Speranța încă arde în inima ei – să se metamorfozeze și ea, să-și rupă în sfârșit propria crisalidă și să zboare în urmă, să o ajungă și să o strângă iarăși în brațe. Așa și-au jurat odată, în tăcerea dulce a serilor, că nimic nu-i va despărți.

Am nevoie de tine, cum vântul de zbor,
Cum cerul de stele în nopți care dor.
Cum luna de raze sclipind peste lac,
Cum munții de pacea ascunsă-n coșmar.

Am nevoie de tine, ca ploaia de nori,
Cum câmpul de roua adusă de zori.
Cum frunza de vânt să o poarte ușor,
Cum sufletul trist de-al iubirii fior.

Ești clipa de soare ce-alungă furtuni,
Izvor de speranță din vechi rugăciuni.
Un dor nestins ce-și găsește alin,
Când brațele tale mă-ntorc în destin.

Am nevoie de tine, cum focul de lemn,
Cum visele mari de-al lor tainic îndemn.
Cum marea de mal, cum un vers de poet,
Cum glasul iubirii de-un ecou discret.

Fără tine, tot dorul s-ar stinge-n abis,
Un cântec pierdut, un destin interzis.
Dar cu tine, în zbor peste timpuri străbat,
Am nevoie de tine — mereu, neîncetat.

The sunset is beautiful, isn't it?

 I yearn for you like dawn for light,

A fleeting ghost in endless night.

Your fragrance lingers, soft yet bold,

A whispered tale the winds still hold.

Your smile, celestial, graced the air,

A golden hymn beyond compare.

Now silence hums where laughter grew,

A hollow space where love once flew.

I need you like the moon needs tides,

Like fate adrift on time’s divides.

Through endless echoes, I pursue,

Yet every path dissolves in blue.

We wove our days with threads of fire,

Each moment etched in soft desire.

Now echoes of our footsteps fade,

As solitude becomes my shade.

Night calls your name, yet finds you not,

A specter lost, a star forgot.

I reach through dreams, though dreams deceive,

For shadows lie, yet hearts believe.

I need you like the moon needs tides,

Like fate adrift on time’s divides.

Through endless echoes, I pursue,

Yet every path dissolves in blue.

If time could weave its threads anew,

I’d find my way—back home to you.

În chimie, ești oxigenul meu,
Fără tine, n-aș fi eu.

În biologie, ești inima mea,
Bate doar pentru iubirea ta.

În fizică, ești gravitația,
Mă atragi mereu cu fascinația.

În istorie, ești regina mea,
Îți jur iubire pe viața mea.

În geografie, ești universul,
Tu îmi luminezi întreg mersul.

În matematică, ești soluția,
Cu tine găsesc mereu motivația.

În informatică, te declar așa:
print('te iubesc aș vrea')

În muzică, ești melodia,
Care îmi umple toată aria.

În astronomie, ești steaua mea,
Ce luminează noaptea grea.

În pictură, ești culoarea,
Ce-mi înfrumusețează zarea.

Iubirea mea, lumină blândă,
Îți scriu din umbra vieții sumbră,
Cu inima-mpovărată și rătăcită,
Dar plină de dorință nemărginită.

Nu ți-am fost stâlp, nici adiere ușoară,
De multe ori, doar o umbră fugară.
Te-am rătăcit printre visuri și flori,
Fără să văd că tu plângi uneori.

Am crezut că timpul va fi de-ajuns,
Că iubirea noastră e fără apus,
Dar pașii mei grei, nesiguri și goi,
Te-au făcut, iubire, să pleci dintre noi.

Te văd în fiecare rugăciune fierbinte,
În serile reci, printre șoapte și-n minte,
Te simt în lumina ce-n casă pătrunde,
În dorul ce arde, în visul ce-ascunde.

Ne-am iubit printre stele, pe drumuri pustii,
Ne-am găsit fericirea în clipe târzii,
În biserici tăcute, cu palme-mpreunate,
Cu suflete pure, cu inimi legate.

Și-n fața sfântului mormânt, cu dor tăcut,
La mama ta, cu lacrimi, încet am făcut,
Ți-am pus pe suflet un legământ curat,
Să-ți fiu lumină în ceasul întunecat.

Cu inele sfinte-am pecetluit destinul,
Pe drumul vieții, luminându-ne țelul,
Că-n doi vom fi un vis ce nu se risipește,
Cu Dumnezeu, în harul Lui vom crește.

Să-ți fiu alături, sprijin și scut,
Să-ți fiu iubirea ce n-are temut,
Și peste lumea noastră trecătoare,
Să ne rămână dragostea nepieritoare.

Și totuși, iubirea a fost încercată,
De teamă, de timp, de lupta purtată,
M-ai văzut rătăcind, neștiind să aleg,
Iar tu, obosită, m-ai lăsat neîntreg.

Mi-ai spus: „Nu sunt bine, nu pot să mai sper,
Nu vreau să aștept un vis efemer...”
Cuvintele tale, ca vântul de toamnă,
M-au rupt și-au lăsat în suflet o rană.

Și totuși, iubire, nu mă dau bătut,
Nu las tot ce-a fost să piară-ntr-un minut.
Vreau să-ți arăt că acum am înțeles:
Că-n viață iubirea nu-i doar un vers.

Vreau să rătăcim pe drumuri pierdute,
Să lăsăm în urma doar amintiri nesfârșite.
Să râdem în ploaie, să dansăm pe umbrit,
Să știm că iubirea e-un miraj nepierit.

Să fim părinți ce-și strâng pruncii-n brațe,
Să-i învățăm să râdă, să meargă în pace.
Să ne rugăm iar, să cântăm laolaltă,
Să facem din viață o flacără-naltă.

Iar dacă mai vrei să mă ții de mână,
Dă-mi timp să-ți arăt că iubirea o să rămână,
Că eu nu-s acela ce pleacă-n tăcere,
Că sufletul meu doar pe-al tău îl cere.

Iubirea mea, floare de foc,
Te-aștept la capătul acestui noroc,
Cu inima largă, cu pașii spre tine,
Sperând că iubirea... ne va mai ține!

Omiduța mea, te rog, nu uita de mine!

Te voi iubi mereu c-un val de cald sau rece.

Te voi scălda în dulcile amăgiri șuiete,

Cum spală infinit oceanul

Malul imensului ce-i țărmuiește amarul.

Mă voi petrece rătăcit chemării,

Voi naviga o-ntindere în întuneric,

Îmi vei fi far în noapte și-n furtunā

Spre portul tău de dragoste nebună.

Voi cerceta noi lumi și idealuri

Mă voi întoarce sā te caut.

Îți scriu această ultimă scrisoare,

Când stropi de mai se bat de geamul rece,

O ploaie lungă-n noapte se revarsă,

Iar timpul nostru fără rost se trece.

Pe străzi pustii s-aprind lumini de ceară,

Iar umbra mea pe ziduri se lungește,

Mă-ntreb a câta oară-n astă seară

De ce destinul crud ne despărțește.

Te caut în parfumul de salcâm,

Ce-acum se stinge-n picături amare,

Pășesc pierdut pe singurul meu drum,

Fără speranță de ninsori de floare.

Trecut-au zile, luni și ani la rând

De când n-am mai văzut a ta lumină,

Rămân uitat și singur înserând,

Cu inima de dor și jale plină.

Și plouă trist peste pământul ud,

Cum plânge cerul vremilor trecute,

În șoapta nopții glasul ți-l aud,

Pierdut în amintirile pierdute.

O, de-ai veni ca-n timpurile vechi,

Să-mi mângâi fruntea plină de suspine,

Dar bat doar stropii ritmic în urechi

Și nicio șoaptă nu mai vine.

Se stinge-n zare ultima scânteie,

Amurgul rece cade peste noi,

Rămâi o umbră pe o tristă alee,

Iar eu un călător bătut de ploi.

e seară
și mângâi iarba din toate parcurile
cartierului tău
sunt morminte
pentru ceea ce nu s-a spus.
luna se reflectă în lacrimi
noaptea
crește monștri pe pielea mea.
deschid jurnalul, trec mâna prin foi
le miros
doar liste de cumpărături.
aici, odată
eram doar noi
când luna se dădea în leagăn
pe pieptul tău.

Ochii tăi îmi amintesc

Cât de mult eu te iubesc.

Dar nu pot să i mai privesc

Căci ei nu te mai găsesc.

Te caut in vise

Dar nici acolo nu mai ești.

Nu știu daca mai trăiești

Sau dacă mă mai iubești.

Poate te ascunzi în depărtare

Sau dincolo de mare.

Ai fugit in hotare

Sau ești dulce alinare.

Dacă nu vrei să te găsesc

Nu voi putea să ți povestesc

De ce te iubesc

Sau de ce ochii tai încă îmi vorbesc.

Inima lui de ghiață,

Acum se topește,

L-ai readus la viață,

Știai că te iubește....

Își lasă-n urmă trecutul,

Îl lasă doar pentru tine,

Acesta vă va fi-nceputul,

Drumul vostru către nebunie....

Este nebun din fire,

Este nebun după tine

Nu știa ce-i aia iubire,

Până te-a cunoscut pe tine.....

În pura lui nebunie,

Tu ești linia de plutire,

În pura lui nebunie,

Se gândeșre doar la a ta iubire.....

În pura lui nebunie,

Ar face totul pentru tine,

În pura lui nebunie,

Fără tine nu există mâine.......

În pura lui nebunie,

Tu ești tot ce contează,

În pura lui nebunie,

Viața fără tine-i film de groază.......

În pura lui nebunie,

Varsă lacrimi de iubire,

În pura lui nebunie,

Lasă versuri fără sens pe hârtie....

În pura lui nebunie,

Doar pe tine te dorește,

În pura lui nebunie,

După trupul tău gol tânjește.....

Încă se gândește la felul în care îl priveai,

Când goală-n pat de plăcere gemeai,

Încă-ți simte sânii tăi moi la el în palme,

Încă simte cum îl săruți cu buze calde 

Este nebun după tine, tânjește să te aibă o eternitate lângă el. Știe că poate nu-ți poate oferi tot ce alți ar putea, însă știe că poate să-ți ofere propria lui viață, poate să-ți pună inima-n palme fără ca măcar să clipească. Este dispus să moară de un infinit de ori blocat într-o buclă temporală doar să știe că ție îți va fi bine. Avea sufletul mort când te-a cunoscut și nu știa ce înseamnă să iubești, însă din clipa în care te-a cunoscut a știu că tu ești sufletul lui pereche. A greșit mult în fața ta pentru că n-a știut cum să prețuiască iubirea, acum regretă dar timpul nu-l poate da înapoi ca să schimbe tot ce a fost între voi, însă are întregul viitor în față ca să-și îndrepte greșelile. Poate că n-o să fie niciodată așa cum ți-ai dori tu să fie, însă îți jură că va încerca și se va strădui să fie pe placul tău......

Simt din nou ca iubesc,

Simt din nou bucurie in suflet 

Ca un copil ce vede pentru prima data marea 

Iar iubirea nebuna ce ti-o port,

E primul sentiment pur de care nu vreau sa ma lepad.

Desi te iubesc in pacat,

Esti mai dulce decat marul muscat de Eva,

Si-ti simt buzele de o mie de ori mai dulci

Decat mierea de albine.

As vrea sa traim intr-o poveste Disney,dar nu,nu suntem in basme 

Ci in viata reala unde totul se plateste .