Când se-nvăța lumina

Marchez epocal,
Servind din pocal,
În timp ce, în fundal,
Se aude muzical,
Cum se apropie maniacal
Din infernalul abisal
Un așa-zis feudal.

Cu o privire agonală,
Se prezintă punctual,
Dar cunosc, la nivel mental,
Că m-ar sfâșia ca un sacal
Pentru neprețuitul monocristal.

Printr-un act teatral,
Se naște un moment conflictual,
În timp ce instinctual,
Lovesc intelectual,
Și răsar triumfal,
Trimițându-l procesional
Înapoi, în infernalul abisal.

Marchez epocal,
Servind din pocal,
Cu dispreț, privesc superficial
Pe raftul piedestal,
În miezul monocristal,
Savoir, penser, rever. Tout est là,
Răsună din pereții de metal,
Dar e alt cântec funerar,
Lipsit de moral.

(Ediția Sicrii de Sticlă cu Trupuri de Abajur)

În țara-n care râsul ține loc de pâine,

Și gluma tristă-ți cade greu în minte,

Românul zice: „Nu murim de foame,

Murim de râs, că-i gratis... până la taxe!”

Avem asfalt cât să-ți rupi două glezne,

Și autostrăzi doar măsurate-n promisiuni mărețe,

Pensionaru’ face yoga la cozi de medicamente,

Iar tinerii „evoluează” doar prin rente.

La spital iei bon, apoi un parastas,

Doctorii fug că jurământu-i doar un pas.

Pe hârtie-i sacru, în real business pur,

Te vindecă mai bine-un gurist dintr-un „live tour”.

Dar stăm drepți, chiar și cu burta goală,

Și facem haz cât mai avem o fală.

Suntem români —și asta nu-i o scuză,

E doar un titlu... într-o comedie confuză.

Nu-s rudă, nici ram dintr-o maimuță pierdută,

Ci-un semizeu din piatră și cer făurit,

Un glas ce răzbate prin umbra tăcută,

Aducând adevărul pe-al lumii granit.

Și-am să lupt, chiar de sângele-mi plânge în tină,

Pentru dreptul tău, liber, să mă contrazici.

Sub Tronul Hetimasiei, o artă divină,

Ca sa fim toti cununi de flori, ale Veciei.

Mereu mă întreb, de ce păsările aleg să stea în același loc dacă pot zbura oriunde pe acest pământ.

După, îmi întreb si inima aceeași întrebare....

Timpul ticăie, cu fiecare bătaie,
Nu se oprește, nu se răzgândește.
În fiecare secundă, o nouă schimbare,
Și, când se va opri, vom fi doar amintire.

Spui: „Să fiu iubit.” Dar ce-ai adus în schimb?

Un pumn de frici, un zâmbet exersat.

Ai vrut lumină, însă, pas cu pas, prin timp,

Ai stins chiar focul care ți s-a dat.

Spui: „Viața-i crudă.” Poate. Dar privește:

Câte dorinți ai îngropat de viu?

Câte adevăruri ai lăsat să putrezească

Fiindcă te dureau prea tare, prea târziu?

E simplă logica, și tocmai de aceea doare:

Nu iadul cade peste om din cer.

Întâi se vinde singur, pe bucăți, în fiecare seară,

Pentru un strop de liniște, pentru un efemer.

Apoi se miră că e gol pe dinăuntru,

Că nu mai simte, că nu mai poate plânge.

Dar cine și-a zidit tăcerea drept mormântul

Va auzi ecoul doar când sângele îi curge.

Adevărul nu e drept. Nici blând. Nici sfânt.

El nu răsplătește lacrimi și nici chin.

El spune doar atât: „Ai devenit ce-ai fost mereu în gând,

Iar faptele n-au făcut decât să te definești deplin.”

Și poate cel mai crunt dintre toate nu e moartea,

Nici anii care fug și nu se-ntorc.

Ci clipa când înțelegi, cu mintea toată,

Că multe vise n-au fost frânte de destin...

Și-atunci te vezi, în miezul nopții, fără apărare,

Nu victimă, nu erou, nu osândit.

Doar om — cu partea lui de întuneric mare —

Și cu regretul pentru tot ce-ar fi putut să fi trăit.

                                            ............. 

"Nu ne omoară suferința. Ne omoară anii în care ne-am mințit că suntem vii. Iar adevărul nu rănește. Adevărul doar îți arată rana pe care o ascunzi de o viață"

Intamplator…

Te iubesc Pana la sfarsitul fericirii…

Intamplator,

Cu adevarat,

Intr-o zi cu soare,

Cumva….

Mi-ai aparut in cale,

Si in sufletul meu scria,

Initial…

“Lipsa rezervare”,

Nu final,

Te-am ascultat,

Ajutat,

Niciodata nu am pregetat,

De ce?

Sufletul tau,

Inima ta,

Continuu ma impingea,

Sa scap de o lupta…

Cea m-ai grea,

Cu mine insumi,

Draga mea,

La orice propozitie a ta,

Al tau suflet il descifram,

Mereu asta…

Imi doream,

Nu stiam ce sa m-ai intreb,

Ce sa zic,

Sufletul sa mi-l deschid,

Bunatatea ta,

Nemarginita,

M-a topit…

Intr-o clipita,

Si….

Stii ca tot m-ai pierzi,

In continuare,

Cu atata bunastare,

Si totusi…

Arati o blanda nepasare,

Unde ai fost tu oare,

Atatia ani…

La departare,

Intamplator,

Viata ne-a adus,

Ne-a interpus,

Sa stiu …

Pur si simplu,

Ce ai in suflet,

Cand ai furtuna,

Zambesti,

Sau esti steluta de sub soare,

Cea m-ai frumoasa,

Dintr-o stare,

Si totusi…

Vorbesti cu mine,

Plangi,

Imi spui, imi arati..

Pe jumate,

De ce cu mine,

Si te opresti din propozitie,

Si totusi vrei,

Te lupti ca si mine,

Cu mine,

Pentru tine,

Si cu tine,

Oare este fericire?

Iubire….

Iubire,

Te cunosc atat de bine,

De parca in alta viata,

Am fost o intreaga simtire,

Un simplu intreg,

Nimic premeditat,

Din suflet aratat,

Intamplator,

Cu adevarat,

Am cugetat,

Sufletul meu,

S-a dezghetat,

Sper ca si al tau,

M-a incorsetat,

In inima,

Mintea,

TA,

Nu-mi doresc altceva,

Ce stiu eu,

Si poate nu stii tu,

Anii pierduti…

Ei spun tot,

Nu e vina ta,

Nici a mea,

Asa fost sa fie,

Acum ne-am intalnit,

Un singur gand,

Un singur strop,

De adevar,

Am in minte,

Puisor,

Intamplator,

Si nimic voit,

M-am decis,

Sa-ti spun,

Sa simti,

Sa te dezmierd,

Cu al meu foc,

Gravat in suflet,

Minte,

Si fapte,

Sufletul transmite,

Mintea executa,

Gura saruta,

Dar m-ai ales,

SPUNE:

“ A fost INTAMPLATOR” … (vreau) … TE IUBESC PANA LA SFARSITUL FERICIRII…” draga mea…

Sub tăcerea unui cer bătrân,

Unde stelele se nasc și pier,

Umbra nopții cade lin

Peste gândul meu stingher.

Vântul poartă dorul greu

Printre frunze rătăcite,

Și-n adâncul gândului meu

Se aprind lumi neștiute.

Luna tremură pe lac,

Ca un vis ce nu mai vine,

Iar pe ape, pas cu pas,

Trece umbra ta spre mine.

Dar tu ești ca o poveste

Ce-n vecii nu se sfârșește,

Ca o stea ce nu mai este

Și totuși în cer lucește.

Și mă-ntreb, privind în noapte,

Unde merg atâtea clipe,

Spre uitare, spre departe,

Ori spre veșnice risipe?

Căci iubirea-i doar o rază

Într-un univers pustiu,

Care arde și visează

Pentru-un suflet prea târziu.

Privirea ta îmi spune,

Că nu mă vezi,

Simt între noi o tensiune,

Pe care tu o negi

Rostesc cuvinte de iubire,

Pe care nu le auzi,

Eu mă vizez să devin mire,

Iar tu ceva-mi ascunzi

Te țin de mână, ne plimbăm,

Căldura ne lipsește,

Din când în cànd ne sărutăm,

Însă sărutu-i rece

Frumoase flori îți dăruiesc,

Și ți le pun în poale,

Vreau sentimente să primesc,

Și nu doar vorbe goale

Promisiunile simt cum se duc,

Răceala ne cuprinde,

Degeaba-ncerc să te seduc,

Nimic nu te aprinde

Cât de aproape sunt de tine,

Cât de departe-mi ești,

Nu știu cum ar fi mai bine,

Rămâi...sau pleci

Reproșuri să-ne-aducem,

E calea cea ușoară,

Și sigur nu va duce,

Spre-a-noastră împăcare

Vom căuta o cheie potrivită,

Inima s-o deschidă,

Poate nu va fi una ruginită,

Greu să descuie

............... ...........

Acum după o viață împreună,

Cu multe chei în buzunar,

Vă spun c-am folosit doar una,

Cea a Iubirii, de Sus primită-n..Dar!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Sunt suflet, dar nu de pus în cui

Pe peretele gol al nimănui

Mă simt doar un om, mă simt o fire ,

Mai simt cum plouă și mai simt și sentimentele calde îmi încălzesc sufletul

Mai simt că sunt un om care crede în iubire

Mai simt și acele zile care trec mai bine sau mai greu, 

Mai simt și uneori singurătatea care mă îmbrățișează cu mâinile ei,

Mai simt ca lumea e un rai care trece prin mine și la bine și la greu.

Mai simt că sunt o fire care vrea doar libertatea, căldură și bunătate .

Mă simt un om care crede în puterea cuvântului și cred în ce le spuse de toți chiar și de mine însuși. 

Mă simt un om și nu un nimeni ,mă simt că sunt puternic și cred în fericire.

Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră

Iubirea crește împletită răsucit

Așteaptă sufletul stropit să înflorească

Răsare dorul chinuindu-mă cumplit

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Furioasă bate ca un taur răzvrătit

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului smintit

Mi-e dorul ars de nu mai știu unde-i acasă

Pașii mă poartă fără urmă rătăcit

Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Ca un blestem dorul m-acuză osândit

Mi-e dor de zâmbetul și replica haioasă

Buzele roșului aprins ce m-au vrăjit

Privirea sinceră cea dulce și curioasă

Lumina ochilor adânci de infinit

Zilele curg spre toamna stărilor ploioase

Speranța șubredă târându-se-amăgit

Mi-e dor de clipele tăcerilor albastre

Mi-e dor și-i sufletul cu vise peticit