Unde ești tu dragă mămică?

Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat

Liniștea-i singură pășind nedumerită

Nu se aude glasul dulce fermecat

Prin casă umblă amintirea despărțită

 

La geamuri soarele cedează ferecat

Lumina tace ascunzându-se rănită

E  întuneric fremătând îndurerat

Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică

 

În beznă scaunul așteaptă lângă pat

Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă

Aștept și eu cu întrebări dezorientat

Unde ești tu să-mi dai povață iscusită

 

Caut albumul prin sertare derutat

Acolo încă mai zâmbești dragă mămică

Pozele scutură din mine un oftat

Aveai podoaba tinereții înflorită

 

Prin curte iarba vălurește delicat

Grădina zace ofilindu-se umbrită

Copacii murmură-ntrebându-se mirat

Unde e doamna ce uda florile-n tindă

 

Ploile caută spre cer înfiorat

Lacrima curge-n rădăcina adormită

Se-aude umbra tremurând îngrijorat

Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită

 

În casa cerului degrabă te-ai mutat

Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită

Sub lespezi timpul se oprește înghețat

Poate din rai ne poți vedea dragă mămică


Категория: Стихи посвящены матери

Все стихи автора: Silvian Costin poezii.online Unde ești tu dragă mămică?

Дата публикации: 9 сентября 2024

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 867

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Ascunde-mă

Ascunde-mă în vânt să îţi şoptesc cuvânt

Ascunde-mă în gând şi-ai să mă vezi curând

Ascunde-mă în crâng, sădeşte-mă-n pământ

Răsar fără  avânt floare de câmp plângând

 

Ascunde-mă în râu să curgă lung iubire

Topindu-mă încet tot n-am să uit de tine

Ascunde-mă în nori să văd cum ploaia vine

Căzând am să m-ascund în pletele-ţi divine

 

Ascunde-mă în mare să-nec iubirea toată

Ascunde-mă în piatră s-ajung nisip sub talpă

Ascunde-mă în vatră s-aduc  iubire caldă

Topit de ochii tăi ascunde-mă sub pleoapă

 

Ascundemă-n culoare, prin apă trecând soare

Ascunsă-n mine floare tot sufletul mă doare

De ochii tăi ascuns iubirii nu-i dai cale

Deschide aripi blând și-adu-mi o alinare

 

Ascunsă-n mine-adânc nu pot să uit de tine

Te rog să nu m-ascunzi pierdut în amintire

La umbra ta umblând fi-mi azi și ieri și mâine

În loc să te ascunzi ascunde-mă la tine

Еще ...

Căutări

Am să-ți trec prin gând uneori

Căutând biată aripă frântă

Pe cealalt-am legat-o cu flori

Cu acelea ce cred că te-ncântă

 

Stă pe inimă piatră și-i grea

Scufundându-se-n râul de lacrimi

Căutându-ți lumina de stea

Arde stins înecându-se-n patimi

 

Cu speranță o mână întind

Așteptându-ți și zâmbet și ploaie

Cu cealaltă încerc să o țin

Dar plecată-i să-ți ceară iertare

 

Mă aleagă doi pași pe nisip

Căutând urma tălpilor tale

Dorul zace-ntr-o palmă strivit

Aruncându-mă-n grea așteptare

 

Timpul pare să umble oprit

Căutând suflet trist ascultare

Strigă inima-n piept să o simt

Bate-n ușa iubirii ce doare

 

Praful orelor tace răstit

Așteptând  a cuvintelor ploaie

Nici o vorbă cât fir de nisip

Căutând să m-arunce-n uitare

 

Poate singur s-ajungă-mpărțit

Părăsindu-se-n două contrare

Una astăzi și alta un mit

Să abdice-anulând căutare

Еще ...

Povești de iarnă

Se-așează brumă peste frunza arămie

Copacii freamătă privind creanga pustie

Florile-și lasă pe pământ sămânța vie

Distinsa toamnă încheind a sa domnie

 

Haiducul vânt pornește-n goană vijelie

Cireada  norilor mânând-o spre câmpie

Acoperind cerul cu haină plumburie

Domnița iarnă conducând ceremonie

 

Pârâu-ngheță acceptând criogenie

Se furișează pe sub sticla sidefie

Macină piatra dovedind supremație

Susură lin interpretând o melodie

 

Din cer pornește alb spectacol de magie

Fulgii de nea dansând balet cu fantezie

Plutind incert coboară pături să devie

Se-așează glugă pe pământuri argintie

 

Prin văi și dealuri se adună colonie

Sosesc copii alergănd cu veselie

Bulgării zboră anunțând o bătălie

Coboară săniile gonind cu vitejie

 

Culoarea tace ascultând monotonie

Dar se întoarce fluturând la geam zglobie

Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie

Preface visele în mare bucurie

Еще ...

Ebrietate

Mirosul colesterolului sfârâind pofticios

fumegă ruginit în fața bibliotecii bahice

plutind impertinent între hohote stupide

irită strălucirea ochilor amnezic rătăciți

 

Sticluțe triste se dezbracă secătuind

Lacrima-și varsă în pahare poposind vremelnic

uscându-se într-un vârtej lacom

Valul loveș maiestuos neuronii

 înecându-i descompletați etilic

 

Turmelentații se ridică descendent

Pornind târâș satisfăcuți în transhumanță

De mână-i ține gardul lung și groși pereți

La stână mare bucurie îi așteaptă

 

Dorul e ud și un copac ar lua în brațe

Iarba se mișcă , un covor amețitor

E drumul srâmb, plin de obstacole abstracte

Patul îi chiamă să se vindece cu somn

 

Se-nvârt imagini cu steluțe colorate

Gândul se plimbă-n altă lume visător

Idei se-ncurcă dovedind ebrietate

Biete ființe abuzate de alcool

Еще ...

Tu ești de vrei să fii

Când fericire e îi mulțumim lui Dumnezeu

Când e durere Îl rugăm s-aducă bine

Ultimă șansă cați în ceruri când e greu

Căzând rănit pare că nu ascultă nimeni

 

Ești răzvrătit, ar spune mulți, un fariseu

Ar fi mai bine să citiți atent prin carte

Să fii mai bun, să fii onest poate fi greu

Țineți prieteni și familie  aproape

 

Hazardul reavăn e stăpân, și e ateu

Tu ești speranța de mai bine pentru mâine

Puțin noroc și cutezanță nu-i clișeu

Mâinile tale sunt puterile divine

Еще ...

De-ar fi

De-ar fi hotarele de zahăr le-aș topi

Dar sunt amare-ndepărtările uscate

De-ar fi tăcerile vorbite ne-am privi

Însă distanțele tot cresc înstrăinate

 

Nu știu emoțiile din vise-a izgoni

Plutesc în gânduri amintirile frustrate

Deschide rănile cumplitul a iubi

De-ar fi uitările să vindece chemate

 

Ucid cuvintele să nu poată vorbi

Oricum rostite vor muri neascultate

Sângele-albastru-n călimară va pieri

Pe pagini albe adormind înmormântate

 

Au mai rămas doar frământările târzii

Umblând tomnatic hoinăresc necugetate

Dezleagă ploile mărunte în stihii

Lăsând să curgă fabulațiile abstracte

 

De-ar fi îndrugă fără noimă cum ar fi

Rulează filme dezlipit de realitate

Uitând că timpul alergând va risipi

Degeaba caută visând ce nu se poate

Еще ...

Стихи из этой категории

Durerea mamei

Istoria sa repetat 

Orfană ai fost,

Și ți-ai aflat...

Bărbatul care cu păcat,

Nu ți-a dat, diin ce e a lui,

Nici numele și te-a lăsat,

Și pe al tău fiu ți la luat.

Ce poate fi mai dureros...?

Să nu poți sta să îți iubești...

Pe pruncul care îl dorești.

Еще ...

Mama te iubim

Mama am greșit de o grămadă de ori,

Îmi cer scuze ,mă închin in fata ta,

Ești o mama extraordinara 

Ai stat nopții și zile lângă noi ,

Doar tu ai fost acolo ,

Tata a plecat ,

Naveam ce manca ,

Mama a murit,

A făcut lumină în familia noastră,

Îti mulțumesc ,mama !

Еще ...

,,Către o stea de pe cerul întunecat''

Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,

Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.

Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,

Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.

Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,

și lucruri imateriale,

Și prezența ta.

Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.

Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,

Al tău fiu iubit,al tău băiat,

Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,

Un neînțeles geniu al propriei vieți.

Еще ...

Candela vieții

Pe chipul ei aștri sau stins.

În părul ei ninsori au nins. 

Iar ochii ei și-acum păstrează, 

Sclipirea care radiază.

 

În sufletu-i sunt adunate,

tristeți și bucurii de-o viață.

Iar mâinile mici și ridate,

ne mângâie în fiecare dimineață.

 

Azi ninge nu știu a câta oară...

Din cer în părul ei fulgii coboară.

Sunt binecuvântări cerești,

Ea este icoana vieții pământești.

 

Trec anii necruțători peste tine,

puterile ți se știrbesc ușor.

Aștepți cu dor copilul ce nu vine

iar sufletu-ți e mistuit de dor.

 

Vocea caldă și blajină

iarăși icoanelor se închină.

În ruga ta către Dumnezeu

ceri binele copilului tău.

 

Pictat rămâne chipu-i sfânt

acolo, printre îngeri ești o minune. 

Aici, prin viața pe pământ

icoana pentru închinăciune.

 

Pe chipul ei mereu vor arde

noi aștrii luminoși și vii.

Ea este călăuza pentru mai departe

pentru al omenirii neam, pentru copii.

 

Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.

Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.

Cât mama ne mai este în viața, 

pleacă urechea la a ei povață.

Еще ...

Mama

Nu-i pe lume mai frumoasa
Mama, decit e a noastra
Scumpa mindra si duioasa
Nu gasesti in lumea asta
Orice floare colorata
Nu-I mai firava ,curate
Dintre miile de stele
Mama-I luna printe ele
Iti dorim un cer senin
Lumina dragoste din plin
Sincer ce sa-ti daruim
Drept simbol ca te iubim
Mama mea e scumpa floare
O iubesc cu-nflacarare
Ea i-o sfinta si frumoasa
Pentru mine-I fire aleasa
No voi vinde pe nimic
Nici pe aur nici pe-argint
Zilnic o voi ajuta
Pentru ca e mama mea
O iubesc si-mi pare bine
Cind ea sade linga mine
Iar cind pleaca undeva
Mi se rupe inima
Cind o vad muncind pe frig
La caldut in cas-o strig
Iar cind soarele o frige
Sufletul in mine plinge

Еще ...

mama

maturizarea - ce este asta, poate ca nu as putea spune, 
de si nu prea pare un cuvint deosebit, 
dar, cind intelegi, ca fiinta mai scumpa ca mama pe lume 
nu e, ce parca intr-o secunda a inalbit. 

te superi pe ea, cind de la facebook, instagram te abate, 
unde flori, plimbari cu masina ei iti promit 
si-apoi ea iti spune, sa fii acasa numaidecit la zece jumate. 
spune-ti sincer, ei doar nu te-au iubit. 

te grabesti l-antilnire, unde-n camasa albastra te-asteapta, 
te saruta fierbinte si apoi in brate te stringe, 
iar tu esti deja gata sa crezi in orice cuvint, orice soapta 
si spui ca-l iubesti, iar mama va plinge. 

ii strigi ca vesela ieri de trei ori ai spalat si azi nu mai vrei, 
pornesti iar notebookul si nu ai regrete, 
dar nu te gindesti, ca pe cea mai scumpa dintre femei 
viata grea o farima cu viteza unei comete, 

(femeea ce te-a crescut asa mare, te-a ingrijit fara frica, 
femeea ce poate ierta a suta si mia oara) 
si poate cindva, peste ani, in pierduta de mult mica fiica 
la volumul intreg sentimente o sa apara. 

maturizarea, ce e? eu inca nu stiu sensul acestui cuvint, 
dar promit, c-o sa spal vesela si azi si miine 
si tot ce-i posibil, doar ca sa scad din viteza acestui vint, 
ca sa n-o ia pe mama de linga mine. 

nu, nu mai vreau sa fiu copil, mi-a ajuns copilaria pe veci, 
ca la scoala stiintele, si-a lumii enciclopedie, 
dar nu vreau, ca cindva peste ani zeci, douazeci, treizeci 
sa ma-ntorc iar la mama, iar casa sa fie pustie. 
 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍