Ruga pentru mama

Pentru mine ești o floare,

Și un munte de răbdare,

De aș ști să îți citesc,

Ți-aș citi cât te iubesc!

Tu ești ca o zeitate

Eu te strig doar ,,Majestate!"

De-ai fi o bijuterie,

Ai valora cât o mie.

Ești mai dulce ca bomboana

Eu ți-aș înmâna coroana

Pentru cea mai bună mamă

Meriți să stai într-o ramă.

Ai glasul ca primăvara,

Ești mai caldă decât vara.

Te-aș duce prin toată țara

Să vadă toți cine-i mama!

N-am fost mințit de mic cu moși
Eram mic copil,m-am prins
Că mama ascundea cadouri
Lânga pomul nostru aprins 

Fără moș doar crăciunița
Lânga pomul cu ghirlande 
Unde ascundea când dulciuri
Fie un fruct sau câte-o carte

Nu purta cu ea desagi 
Nu venea la noi cu sacul
Ne doream un singur lucru
Să fim unul lângă altul

N-a fost bătrânul ăla vesel
Care cică purta roșu'
Ne doream de mici copii
Crăciunița și cu moșu'

Era timp de sărbătoare 
Roș-aprins,dar nu de sânge
Sângeram pe dinăuntru
Când vedeam ca mama plânge

Bătea drumuri lungi știu bine
Zăpezi mari și fără reni
Aducea crăciunu-n casă
Și zâmbeam în alea vremi

Nu voiam multe deloc
Nu voiam să umple coșul
Voiam doar să-și amintească
Și de noi odată moșul

Voiam să știe și el nenea 
Noi micuți stăteam grămadă
I-am fi dat noi lui cadouri
Doar să vină să ne vada

N-a venit nici într-un an
Însă nu ne explicase
De copii am înteles
C-a rămas la alte case

Și de-atunci micuț mi-am zis 
Mi-am promis-o ca nebunul
Când cresc o să-mi iau un ren 
Să-i aduc în dar Crăciunul

Crăciunița fără moș
E povestea lor,nu drama
Pentru noi și fără reni
Tu ai fost Crăciunul,Mama

Din nou mă uit la poza ta

Care atârnă pe un perete,

Pătrund în ascunzișul ei

Și simt mulțimea de regrete

Desigur e portretul mamei

Pe când era în casa noastră,

S-a înălțat dar ne veghează

De sus și jos de sub o piatră

Cândva stăteam uniți la masă

Și așteptam să fim serviți,

Cu bunătăți din cele-alese

Și Doamne cât eram de fericiți

Și nu erau din cele scumpe

Și doar un borș și o friptură,

Făcute din găina de la țară

Gustoase de-ți ploua în gură

În timp cu toții am plecat

Pe unde ne-a dus destinul,

Și ne-ntâlnim de sărbători

Așa cum face tot creștinul

Cu lacrima udăm mormântul

Și-ți spunem ce dor ne este,

Și cu tristețe acum înțelegem

Că viața toată-i...o poveste!

Iata omule povata, 

Timpul cautand balanta,

Innainte sa ajungi, un drum s-a gatit arand; 

Caci patut de-ai fii avut, oricum nu ai fii stiut.

Iata cu lin leganat, cineva te-a alintat, 

In cantari de adormire, cu  dragoste si iubire.

Era vreme cand omatul se inclestea-ntra-alte parti,

Iar tu ocrotit in brate nu stiai ce-i al omat.

Printre scanduri, scandurele, scartaitul de nuiele,

Si un aer de lemn tare, casa tie spre alintare.

Uriasul drag si iute, iti canta, muncea, spala,

Scutecul de ti-l schimba. 

Iata timpul a trecut si te-ai regasit adult.

Ai primit un strop de punte, 

Un curaj venit din munte. 

Un munte tacut si tare,

te-a crescut, ti-a dat mancare.

Ce pret,  intra intre noi?, 

Gasindu-ne cu totul goi

Goi de alinarea fetei uitand mereu de binete.

Mama, cea cu totul Mare, 

Te-a leganat pe picioare,

Dormind târziu in noapte 

Ca sa-ti daruiasca lapte. 

Piept avand de nestemate, 

Pentru ca sa ai de toate.

Ce vremuri or mai fii fost ? 

Poate gandesti fara rost?, 

Si raspunzi neantrebat? :

Mama de ce m-ai chemat?

Eu sunt bine si mi-e cald.

Am făcut totul cu drag, 

Imi este gandul la tine, 

Sper ca si tu sa fii bine...

Iar raspunsul, spune totul, 

Incalzeste iarasi locul :

Iata dragule ti-oi spune, ma simt singura pe lume,

Ai plecat departe, leganandu-ti al tau nume.

Te trezesti de dimineata si gandesti spre a ta viata,

Ai uitat de tot de mine, te-ai vandut de tot  la lume.

Cand copii ti-au venit, ai muncit si te-ai trudit,

Nu te mai gandi la mine, caci eu aiceaa sunt bine,

Leganand te-am leganat, 

Pe genunchi te-am alintat, 

Sa fii tare dragul meu,

Sa te ajute Dumnezeu 

Nu-i pe lume mai frumoasa
Mama, decit e a noastra
Scumpa mindra si duioasa
Nu gasesti in lumea asta
Orice floare colorata
Nu-I mai firava ,curate
Dintre miile de stele
Mama-I luna printe ele
Iti dorim un cer senin
Lumina dragoste din plin
Sincer ce sa-ti daruim
Drept simbol ca te iubim
Mama mea e scumpa floare
O iubesc cu-nflacarare
Ea i-o sfinta si frumoasa
Pentru mine-I fire aleasa
No voi vinde pe nimic
Nici pe aur nici pe-argint
Zilnic o voi ajuta
Pentru ca e mama mea
O iubesc si-mi pare bine
Cind ea sade linga mine
Iar cind pleaca undeva
Mi se rupe inima
Cind o vad muncind pe frig
La caldut in cas-o strig
Iar cind soarele o frige
Sufletul in mine plinge

Mama mea cu ochi de înger,

Care-mi da orice îi cer.

Mama mea cu chip de floare,

Care vieții-mi dai culoare .

Mama mea ce-n suflet pace și iubire îmi sădești,

Oh,atât de minunată și frumoasă ești!

Mama mea ce alături-mi este mai mereu

Și care mi este alături și la greu,

Mama mea care mă iubește și mă sprijină in toate ,

Care aici sus m-a adus târându-se pe coate.

Mama mea ce tare și puternică ai fost mereu,

Promit ca am să te ridic atunci când ai să dai de greu.

Mămica mea ce mă ajută și mă apără de oameni reci și duri,

Oh,câte ai putut să-nduri!

Mămica mea ce lumea ai întors pentru al meu chip,

Promit dacă am să cad puternică am să mă ridic.

Mama mea ce astăzi-mi stai în față

Și mi-ai topit a mea inima de gheață.

Te rog să fii mereu fericită si-iubitoare,

La mine vei găsi ale tale ajutoare.

-   Doctore, din motive elocvente,
te rog,  schimbă-mi bolile existente
luându-mi  durerea de-a visa
îmbolnăvește-mă cu fericirea
de-a ști, de-a învăța ce este viața.

-   Viața-i  minunea ce ți se dăruiește
nu poți să o refuzi, sau să o schimbi
dar nici s-o lași în  consignație…

-   Doctore, dar fericirea are leac?
Mă îngrijorează, îmi este frică
de bolile ce nu se vindecă,
de  trandafirul cu spinul ce doare,
când fericirea-i și ea o visare…
Din motive elocvente.

-ȚARĂ  de ce ești tristă?...
-Ograda - mi este mult prea goală
Peste hotare românii mi-au plecat
Din când în când primesc câte-o scrisoare
În grai străin,  cel de român ei l-au uitat.
Pentru  cei ramași povara lor e   grea…
La  mine,doar lăcrimând se mai gândesc.

…………………………………………………..

Zeii pământeni ce soarta mi-o decid,
Indiferenți,la greu m-au părăsit
Nori de corbi  la hotar, cu jind, mă privesc
Scurmă avizi  la rădăcini de falnici brazi
Scrutând cu - a lor privirii ucigătoare
Spre  munții mei, spre ape și-o istorie…
Portalul unui  neam greu încercat.

……………………………………………………..

-ȚARĂ, cuvânt de dor,  eu sunt SPERANȚA
Mulți români nici pe mine nu mă mai vor
Ești tristă, dar  eu  îți sunt aproape
Și frumusețea ta-i   diamant  strălucitor  
Printre  bogății  păstrate din străbuni,
Ea-ți  înconjoară cu drag toată harta,
Tricolorul, și al tău sfânt pământ.
Nu  fi tristă TARĂ  cu graiul  străbun
Pământul  din ogradă ta nicicând,
Nimic din el  nu va fi  strămutat.

.………………………………………………………….

Zâmbește ȚARĂ, tare ești frumoasă!
Românii așa te simt, te știu, te slăvesc
Oaspeți, buni prieteni te vizitează  
Te străbat, te  admiră și te iubesc.
Românii toți în dreapta lor conștiință
Nu te uită-n gând,  faptă și credință
Din drag de România, de al tău dor
Ești  catedrală sfântă-n sufletul  lor
Ei, mâinile își vor  îngemăna oricând
Pentru tine ȚARĂ, sfânt pământ.

Eu am mai fost odată în lume
Arbore eram
Când  m-ai tăiat
Și am plecat ,
Da,  am plecat….
Una câte una crengile mi le-ai furat
Lovindu-mă cu toporul
Tot ce vedea trecătorul
,,Era  un arbore și el …acolo,
O tulpină, lemn așchiat….,,
Neștiind,  omul ,că timpul îl va luat
Să-l facă Iuda trădătorul
Eu am mai fost copac odată
Iar frunzele
Putregăind m-au astupat
Și am plecat…poate
Într-un alt copac.

De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .

Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…

Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…

Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o  gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.

Ajută-mă dându-mi cuvinte
În clipa dangătului de sinceritate
Fii  ființa care mă cunoaște  
De vrei să arăți că  mă știi în toate.
Alege ce-aș vrea  să îmi cânte
Harpa, la ora înserării  liniștite
Nu-mi mai vorbi șoptind cuvinte
Din gândurile uneori  împrumutate.
Și lasă albul alb fără de pete
Vreau numai florile să fie colorate
Din gândurile ce-s sortite
Ajută-mă sa-mă slobod  de noi ispite.

Dacă va fi să bat
La ușa ta
Deschide-mi iubind clipa
Când m-ai chemat….
Eu să opresc
Ora când te-am strigat
Să  mângâiem
Zorii zilei  noastre,
Nopțile  la înnoptat
Dacă va fi să vin …..