Începutul contează în spaniolă

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

 

El comienzo importa

 

El comienzo, tan duro como apasionante. Llevas en tu corazón una amplia gama de experiencias, emociones, estados de ánimo, sensaciones. Muchos de ellos tal vez estén demasiado torpemente expresados, como es ahora. Es un período de formación de habilidades, de búsqueda, de descubrimientos, de revelaciones, de aprendizaje de los errores y fracasos, momentos en los que te pruebas más, no estás convencido de querer continuar con lo que empezaste. Otras veces sabemos que comienza una nueva etapa de la vida, que buscamos ya sea para nosotros mismos o para quienes nos rodean.

Sea como fuere, el comienzo cuenta, imagínense un buen deportista, que hubiera participado en varias competiciones y no sé qué, aún así llegaría si no tuviera apoyo, si no tuviera la ¿Tuerte para encontrar el entrenador adecuado a su estilo de aprendizaje y a sus necesidades? No absolutamente no.

De la misma manera, tal vez nos imaginamos una marca, ¿habría tenido éxito, habría comprado tanta gente allí si no tuviera soporte, publicidad, promociones en no sé cuántos canales de redes sociales? No, por supuesto que no, el mundo ni siquiera sabría que existe esa marca.

El comienzo significa el desapego de lo que era antes. Se puede planificar o no planificar con antelación, depende de lo que queramos empezar. Si, por ejemplo, queremos apuntarnos a clases de ballet, sí, podemos planificar el inicio, aun así no es realmente planificable, si la instructora no regresa de la baja por maternidad en la fecha prevista. Si estamos de baja por maternidad no se puede programar el parto, no podemos elegir el mes en el que daremos a luz y mucho menos el día, la hora. Sucede momentáneamente. Entonces tanto nosotros como el niño tenemos un comienzo, un nuevo camino que recorreremos juntos. Importa cómo queremos que el niño comience su vida. Como padres, podemos elegir lo que queremos que tenga el niño. Sólo le expresamos nuestro amor enviándole dinero y paquetes de no sé qué juguete del país en el que trabajamos, pero mientras tanto ¿un desconocido cuida de nuestro hijo? No nos sorprenda que luego haya barreras, restricciones entre nosotros y el niño. La falta de cercanía con el niño y de comunicación con él repercute en su desarrollo, porque nunca se habría sentido querido por ellos. Sólo recordará a sus padres biológicos, pero no los reconocerá como padres en el verdadero sentido de la palabra.

En el polo opuesto están los padres que optan por quedarse en el país. El mañana da origen a las incertidumbres, este estrés generado por las incertidumbres, que nosotros mismos imaginamos, repercute en el niño, si no sabemos controlarnos y dejarle hacer lo que quiera. Entonces los padres se vuelven irascibles, le dicen tonterías, efectivamente tonterías, al niño, de la nada. Prestamos mucha atención al niño en la primera parte de la infancia, porque su mente es como una esponja. Absorbe todo, cada palabra, gesto, tono de voz. De mala gana se apropiará de ese comienzo. Se apoderará de estados de ánimo, pensamientos, impresiones, actitudes. Sería una pena que esto sucediera. Debe crecer maravillosamente desde todos los puntos de vista, porque sus padres lo habrían llevado por las mejores escuelas, por las mejores escuelas secundarias, por la tan soñada universidad y no sé dónde, sería en vano que Llegaría a medir 1,90, bien desarrollado, atlético y no sé cómo, si en nuestro interior encontramos una mezcla de traumas, guardados en nosotros, no realizados en el tiempo, no expresados, no curados. Por fuera se vería bien, pero por dentro se vería que ningún alma fue puesta en su crecimiento, porque definitivamente carecería de lo que sería más valioso, la compasión y la humanidad. ¿Qué familia encontrará a su vez? Qué generaciones resultarán de esa familia y así sucesivamente.

Necesita el calor del alma, al igual que el árbol, cuando lo plantamos, además de regarlo, procuramos que crezca recto y espeso, también necesita el calor del sol para desarrollarse bien en todos los sentidos.

A veces el comienzo puede significar practicar algún deporte, andar en bicicleta, aprender a cocinar nuevas recetas, etc. Pero ojo, si eliges aprender algo que no se puede aprender solo viendo videos de YouTube y listo, necesitas instructores o profesores para ese trabajo, intenta buscar una persona que al menos tenga la mínima disposición para querer. entender tu deseo de aprender esa habilidad, tu motivación intrínseca para volverte más independiente desde ese punto de vista, tus miedos, para apoyarte donde no lo logras del todo, para superar ese obstáculo juntos. De lo contrario tu también sufrirás, también te llenarás de frustraciones, de nervios que pagaste por ese curso y el instructor no tiene tiempo para ti, siempre tiene otros, siempre los prioriza en tu contra, con todo eso tú también pagaste. la misma cantidad de dinero que los favorecidos.

Al igual que en las clases escolares, existe la teoría de las inteligencias múltiples, según la cual existen 9 tipos de inteligencia. No sé por qué algunos profesores todavía piensan que sus alumnos deben ser buenos en su materia. Si elige humillarlo públicamente frente a la clase por lo poco que sabe de matemáticas, entonces sería justo que, después de esa clase, lo financie, le dé dinero para ir a sesiones de terapia, para que se cure de su miedo. de fracaso, ansiedad que provoca hemorragias nasales, náuseas, mareos, alteraciones del sueño y del ritmo cardíaco. Si no es bueno en matemáticas, no hay ningún problema, tal vez sea más expresivo, mejor en pintura, percusión, idiomas, deportes, otras materias. No sería de ninguna manera justo etiquetarlo como que no puede hacer nada, que de todos modos no sabría y no entendería, que nada se puede hacer por él y con él, que nada significará nada en la vida. y todo tipo de escenarios como este. Cada hombre es único, tiene sus propias cualidades que hay que practicar, trabajar y perfeccionar. Eso es lo que deberían hacer los padres y profesores que tienen esa idea anticuada de que si no pueden aprender matemáticas, entonces no podrán hacer nada. Por curiosidad, los egresados de la facultad de matemáticas se sienten satisfechos al terminarla, ¿cuántos realmente terminan enseñando matemáticas cuando el camino para llegar a ser lo que querían está plagado de obstáculos a cada paso, e incluso los méritos y conocimientos ya no importan? ¿Cuando de una lista de 10 criterios no cumplió solo con uno, de lo contrario los tenía todos y nunca fue aceptado? ¿Qué sentido tiene obligarlos a seguir un camino que ni siquiera aquellos que aman las matemáticas seguirían? ¡Dejemos que los niños, los estudiantes, los estudiantes de todo tipo elijan su propio camino, por mucho o poco que les convenga! No te pongas en el lugar de los demás pensando que los conoces mejor, que intuyes qué quieren, a qué aspiran. Los errores cometidos por uno mismo son mucho más fáciles de corregir que los cometidos porque otros le aconsejaron que cometiera un error.

Depende del caso, si es un niño más dócil aceptará la situación e intentará afrontarla, aunque estará deprimido, no en paz consigo mismo, lleno de ira y acumulará frustraciones ocultas. Pero si hablamos de una naturaleza que no obedece, que quiere ser independiente en sus propias decisiones y preferencias, entonces corremos el riesgo de alcanzar una tasa creciente de abandono escolar. Él consideraría que para qué ir a esa clase de información sobre compañeros, cuando de todos modos no se encuentra en nada de lo que se discute allí, nada se aplica a él y no le conviene. Por eso se recomienda que los padres comprendan a sus hijos y los apoyen en cada etapa importante de la vida.

Aunque me centré en los aspectos menos agradables, son parte de la realidad de todo comienzo, al fin y al cabo el comienzo es el más complicado. En el camino, las cosas se vuelven más simples, más fluidas, y todo se convierte en una experiencia mucho más digna de ser vivida, experimentada y sentida. Por supuesto, las personas que se encuentran en cada etapa de la vida de cualquier joven tienen sus méritos.

Entonces agradezcamos a nuestros padres que nos apoyaron en lo que pudieron, hasta cierta edad nos dieron oportunidades, ropa, accesorios, gadgets y todo eso, nos alimentaron, tanto con comida como con sentimientos positivos, que nos dieron. una pastilla, que nos vendaron las heridas después de cada caída, que aliviaron nuestra depresión cuando pensábamos que era inútil, que tuvieron la paciencia de estudiarnos, analizarnos y decirnos qué nos convenía mejor en la mayoría de las situaciones, que caminaron nos llevaron por parques, galerías de arte, heladerías y confiterías, que cultivaron algunos gustos en música y bellas artes, que nos dieron las primeras instrucciones, el primer manual de instrucciones de la vida.

Agradecemos también a los educadores, maestros y profesores, porque ellos también pasaron buena parte del tiempo con nosotros, y pueden haber vivido lo que nosotros vivimos, las emociones de los exámenes no fueron solo nuestras, también fueron de ellos. Agradecemos cada buen pensamiento, cada vez que nos dejaban salir de clase si no nos sentíamos bien, cuando nos corregían, cuando nos obligaban a no sé qué competencia, cuando nos explicaban, cuando deletreábamos, leíamos. con ellos, cuando nos enseñaron cosas nuevas, cuando cambiaron destinos, cuando dieron sentido a nuestras vidas, cuando nos ayudaron a administrar mejor nuestro tiempo, a dejar de estar tan dispersos como estábamos.

Gracias desde el fondo de nuestro corazón a todos los que nos ayudaron a evolucionar, a pasar por cambios beneficiosos y a tomarnos bajo su ala protectora.

Категория: Проза

Все стихи автора: Pisica amuzantă poezii.online Începutul contează în spaniolă

Дата публикации: 20 октября 2023

Timp de citire: ~32 min.

Просмотры: 1085

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Iarna de Stela Enache în daneză

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

 

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

 

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

 

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

 

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

 

Vinter

--- 1 ---

Fra luften sigter den frygtelige vinter skyerne af sne,

Lange omrejsende trojanske heste samlet i en bunke på himlen;

Flager flyver, svæver i luften som en sværm af hvide sommerfugle,

Spreder kuldegysninger på landets blege skuldre.

 

Det sner om dagen, det sner om natten, det sner igen om morgenen!

Med en sølvkæde klæder det stolte land sig;

Den runde, blege sol er varslet blandt skyerne

Som en drøm om ungdom blandt årene, der gik.

 

--- R ---

Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,

Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,

Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,

Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.

 

--- 2 ---

Men sneen stopper, skyerne flygter, den ønskede sol

Det skinner og fjerner havet af sne.

Her er en let slæde, der går over dalene...

Ranglen lød i den muntre luft.

 

--- R ---

Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,

Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,

Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,

Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.

Еще ...

,,Ne cunoaștem din vedere" în italiană

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

 

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

 

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

 

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

 

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

 

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

 

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

 

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

 

Ci conosciamo di vista

quanti attimi fuggenti

mai a modo loro

non si sono fermati

camminata sicura e veloce

 

Ci conosciamo di vista

solo gli occhi in silenzio

lo hanno detto tante volte

tutto quello che volevano

quando incontrarono la loro luce...

 

Nemmeno per caso

Non ho detto una parola

In così tanti incontri,

questo gioco di sguardi

ci ha divertito entrambi.

 

Ci conosciamo di vista

ma è sempre un piacere

la memoria da conservare

e revisione

gli occhi che conosci da una vita

incontrarci la mattina

e quando nevica e quando piove

nell'auto 179.

Ci conosciamo di vista...

E così!

 

Ci conosciamo di vista

quanti attimi fuggenti

non ci siamo mai fermati lungo il loro cammino

camminata sicura e veloce

 

Ci conosciamo di vista

solo gli occhi in silenzio

lo hanno detto tante volte

tutto quello che volevano

quando incontrarono la loro luce...

 

Nemmeno per caso

Non ho detto una parola

In così tanti incontri,

questo gioco di sguardi

ci ha divertito entrambi.

 

Ci conosciamo di vista

ma è sempre un piacere

la memoria da conservare

e revisione

gli occhi che conosci da una vita

incontrarci la mattina

e quando nevica e quando piove

nell'auto 179.

Ci conosciamo di vista...

E così!

Еще ...

"Unforgettable" în norvegiană

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

 

Uforglemmelig

 

Uforglemmelig, det er det du er

Uforglemmelig, men nær eller fjern

Som en kjærlighetssang som klamrer seg til meg

Hvordan tanken på deg gjør ting med meg

Aldri før har noen vært mer

 

Uforglemmelig på alle måter

Og for alltid mer, det er slik du forblir

Det er derfor, kjære, det er utrolig

At noen så uforglemmelig

Tenker at jeg også er uforglemmelig

 

Uforglemmelig på alle måter

Og for alltid mer, det er slik du forblir

Det er derfor, kjære, det er utrolig

At noen så uforglemmelig

Tenker at jeg også er uforglemmelig.

Еще ...

,,O clipă de sinceritate" în turcă

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Bir anlık samimiyet

 

Bir anlık samimiyet

veda etmek yerine

biraz güzellik verelim

bu son saat.

 

biz değişmedik

bu sadece bir fikir

Tek bir kelimeyi hafife almayın

veya önemsiz bir jest.

Hayır değişmedik

bu sadece bir tesadüf

Her halükarda olurduk

ve ne hakkında konuşursak konuşalım

biz iki yabancı değiliz

Aşkım.

 

Bir anlık samimiyet

muhteşem bir jest olurdu

bunu kabul edecek cesaretimiz var

birbirimizi sevdiğimizi.

Bir anlık samimiyet

bizi hatırlayacaklardı

güzel yıllarımızın

bize bu son hatırlatacaktı

Bir anlık samimiyet

veda etmek yerine.

 

biz değişmedik

bu sadece bir fikir

Tek bir kelimeyi hafife almayın

veya önemsiz bir jest.

Hayır değişmedik

bu sadece bir tesadüf

Her halükarda olurduk

ve ne hakkında konuşursak konuşalım

biz iki yabancı değiliz

Aşkım.

 

Bir anlık samimiyet

muhteşem bir jest olurdu

bunu kabul edecek cesaretimiz var

hala birbirimizi sevdiğimizi

Bir anlık samimiyet

bizi hatırlayacaklardı

güzel yıllarımızın

bize bu son hatırlatacaktı

Bir anlık samimiyet

veda etmek yerine.

 

Bir anlık samimiyet

muhteşem bir jest olurdu

bunu kabul edecek cesaretimiz var

hala birbirimizi sevdiğimizi

Bir anlık samimiyet

bizi hatırlayacaklardı

güzel yıllarımızın

bize bu son hatırlatacaktı

Bir anlık samimiyet

veda etmek yerine.

Еще ...

Prea multă sensibilitate în portugheză

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Muita sensibilidade

 

A sensibilidade é boa à sua maneira. É bom ser sensível, lamentar quando alguém vivenciou acontecimentos menos agradáveis, estar com ele, ouvi-lo, tranquilizá-lo, compreendê-lo, aliviar seus sofrimentos, suspirar com ele, chorar com ele. envolvê-los quando estiverem com frio, enfaixá-los quando o gato os arranhou (que também foi culpa deles arranhá-los, porque não sabem brincar com isso), colocar uma bolsa de gelo neles da geladeira por causa de um tornozelo torcido, enxugar as lágrimas, dar remédio para baixar a febre, protetor labial para evitar que fiquem tão rachadas, desinfetar as cutículas sangrentas quando não sabiam fazer as unhas, queriam ter unhas mais compridas do que tinham naturalmente, porque é a moda, e agora só têm sangue, vamos colocar mosquiteiros, para que não mordam tanto, chupem o sangue, não transmitam malária nem febre amarela, vamos levar inseticidas, se eles ainda insistem em entrar em casa, vamos pegar também um ventilador para dispersar o cheiro dos inseticidas, deixar a janela entreaberta para que os mosquitos não entrem e saia o cheiro do inseticida. Vamos ajustar a caldeira para dar também água quente, não só fria, porque aí será necessário ainda mais cuidado. As economias não levam realmente em conta as necessidades individuais das pessoas; são mais uma necessidade egoísta de um homem.

Também não vamos economizar nos suplementos que fortalecem o sistema imunológico, como a vitamina C, que tem um sabor deliciosamente cítrico e não custa muito, é acessível, você consegue com uma simples limonada, então não temos motivos para deixar de comprá-lo .

Vamos comprar blusas grossas e fofas, que só servem para ficar em casa. Vamos levar a máscara de cuidado facial, máscara que previne o aparecimento precoce de pés de galinha e linhas de expressão. Somos muito jovens para ter rugas!

Em geral, a sensibilidade é irmã da generosidade e do cuidado, mas o que fazemos quando ela foge do controle, atinge novos patamares, não tem limites? Essa ainda é uma sensibilidade benéfica, saudável e bem compreendida? Não, claro que não. Já algo em nosso jeito de ser está rangendo, e essa sensibilidade é o principal sintoma. Seria apropriado nos perguntarmos: “Por que sou assim?”, “Estou exagerando?”, “O que me leva a ter reações tão intensas a coisas essencialmente triviais?”

Você encontrará a resposta perdida em algum lugar do seu passado. A sensibilidade de que estamos falando surge como resultado de um episódio traumático da vida? Você não demorou tanto quanto esperava em uma prova e desde então decidiu desistir de tudo, achando que não adianta mais? Você não teve as oportunidades que esperava? Você não foi capaz, devido às circunstâncias, de fazer algo que se propôs a fazer? Se a resposta for “sim” para pelo menos metade delas, então não estamos falando exatamente de sensibilidade, mas de uma reação adversa a coisas que aconteceram, que nos machucaram momentaneamente e deixaram uma ferida não curada completamente.

Como tal ferida poderia ser curada? Coçando cada vez mais. Sentado e analisando, de onde vem essa raiva acompanhada de sensibilidade? Você teve a coragem de ir para não sei que faculdade sueca. E aos 19 anos é preciso muita coragem, para pegar o voo, para sair da casa dos pais, de uma cidade do interior, justamente para um grande centro universitário. E aí o que ver, o caminho para o sucesso e faculdades interessantes para passar no currículo, não é apenas salpicado de momentos de paz, ela é daquelas que gosta de gritar, berrar, humilhar os alunos por não pronunciarem perfeitamente esta língua do norte - o germânico, que não conheço perfeitamente os tempos verbais, que não domino a gramática e a sintaxe... ainda é perfeito? Eu nem sei o que seria perfeito, quão perfeito seria, e não acho que a perfeição subjetiva deva importar. Se existissem alguns padrões objetivos, então sim, vale a pena aderir a eles, tentar alcançá-los, porque assim o progresso pode realmente ser medido e observado. Ao passo que, se são metas que apenas uma pessoa deseja, as demais não, não faz sentido nos compararmos, de qualquer forma não podemos avaliar ou pesar nada do que ouvimos. É certo que quem humilha os alunos por não saberem perfeitamente tem o coração de um silvicultor que derruba árvores numa esteira rolante sem olhar o que deixou para trás. Sim, os critérios de avaliação são muito objetivos, como pode você, como uma mulher de 58 anos, que só se cercou de sueco a vida toda, considerar que uma estudante de 19 anos deve ser igual a você em domínio, em habilidade ? Estamos aí para aprender, se nascêssemos prontos para aprender não nos matricularíamos em nenhuma especialização e pronto, do que precisaríamos se já soubéssemos? Não era mais barato, sem aluguel, sem viagens de trem, sem dormitórios, sem associação à biblioteca, sem comida e muitas outras utilidades? É engraçado o que acontece quando mulheres de 58 anos julgam você pelos seus próprios valores. É como se o aluno meditasse para uma criança de 8 anos. Ele mal consegue escrever em sua própria língua naquela época, muito menos em inglês, francês... Não seria traumatizante começar a repreendê-lo por não ter tido tempo de dominar perfeitamente o conteúdo? Enquanto? que a pessoa que dá aulas particulares se torna vaga na expressão? Tempo, ou seja, ele poderia ter negociado com a mãe para pedir que ela o desse à luz aos 5 meses, e não aos 9 meses, como é normal, para aparecer no mundo mais cedo, para aprender mais cedo, só porque é isso que a pessoa quer quem dá aulas. Há também a questão do tempo terrestre. Enquanto vivermos no mesmo planeta, todos teremos a mesma quantidade de tempo, 24 horas, não mais.

Esta perfeição subjetiva dos outros dá origem a sensibilidades de todos os tipos. Nem faz sentido desejar tocá-lo. Não sabemos o que quer a pessoa que não está feliz conosco. Não sabemos o que ele pensa, como pensa, o que prefere, o que não prefere, quanto, o quê, como e em que medida.

A perfeição subjetiva dos outros é paralisante, tanto emocional quanto factualmente. Se o aluno for humilhado toda vez que abre a boca, ele ainda terá a confiança de que tem chance de se tornar um bom falante de sueco? Será que ela ainda encontrará forças, no fundo da alma, para continuar, para querer praticar, ler, melhorar, até obter a fluência, a cadência e a musicalidade da língua? Não, não tem como. Ele tinha boas intenções que desmoronaram ao longo do caminho.

A perfeição subjetiva dos outros desacelera, reprime. É como fazer com que seu professor planeje cada som, quando e como dizê-lo. Essa técnica de aprendizado não o intimidaria? Onde está a paixão, o encanto, a beleza mais irregular e versátil da linguagem? Quando você terá tempo para focar no vocabulário, gramática, sintaxe e no que ela quer quando o foco está sempre em como você fala? Não se torna um obstáculo que você não consegue superar? Corrigido como acontece com testes de múltipla escolha. Você se deparou com uma pergunta para a qual não sabe a resposta correta, embora já tenha respondido bem. O que você está fazendo? Você fica preso aí e não segue em frente, só porque lá você não conhece? Seria uma grande perda, tanto para o avaliador quanto para você (em primeiro lugar).

Como resposta à perfeição subjetiva dos outros, devemos construir o nosso próprio conjunto de valores, a nossa própria perfeição, cuja atenção, ser objetiva, por vários motivos: para não atingir aquela sensibilidade que nos impede de fazer o que queremos e sentimos até isso evoluímos, tanto quanto é humanamente possível, não sendo constrangidos por outros, por outros aspectos e por outras circunstâncias.

Еще ...

Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în engleză

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

 

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

 

Autumn Emotion

 

Autumn came so please cover my heart with the tree shade—or yours so it won’t wither.

 

I fear that perhaps I won’t see you sometimes

That I’ll grow sharp wings up to the skies

That you’ll hide within a foreign eye

Which will close with a bitter good-bye.

 

And then I go near the rocks and shut up.

Take the words and drown them in the sea.

I whistle the moon and rise it and turn it

into a big love.

Еще ...

Категории

Стихи про любовь Стихи про любовь Напутственные стихи Напутственные стихи Стихи о природе Стихи о природе Весенние стихи Весенние стихи Стихи посвящены матери Стихи посвящены матери Стихи для детей Стихи для детей Родительский дом Родительский дом Стихи для папы Стихи для папы Стихи про животных Стихи про животных Стихи о смерти Стихи о смерти Философские стихи Философские стихи Исповедальные стихи Исповедальные стихи Грустные стихи Грустные стихи Мотивационные стихи Мотивационные стихи Проза Проза Рождественские колядки Рождественские колядки Смешные стихи Смешные стихи Патриотические стихи Патриотические стихи Стихи 8 марта Стихи 8 марта Пасхальные стихи Пасхальные стихи Стихи на Новый год Стихи на Новый год Различные стихи Различные стихи Мысли Мысли Посвящены стихи Посвящены стихи Поздравления Поздравления Стихи о дружбе Стихи о дружбе

Стихи из этой категории

Basm sau vis!

Îl văd din nou, era vremea să-și facă gogoașa. Îl descopăr într-o ceșcuță

pe un raft dormind. În casă mai era și fiul meu cu prietenul lui, jucau șah.

Au văzut și ei minunea. Ne era simpatic și mai ales așteptam ce va urma.

       A fost o vreme, când nu l-am mai văzut. Îi simțeam lipsa. Într-o zi apare...

Era altcineva... era un fluture deosebit de frumos, energic, mă căuta pe mine ...

sau pe cineva? Mai crescusem viermi de mătase, dar în condiții normale.

Știam ce urmează! Bietul fluturaș...E ra îmbrăcat în culori vii, lucitoare.M-a tratat

ca pe-o cunoștință veche, mereu pe lângă mine.Știam că sacrificiul fluturașului 

nu duce la nimic. El, ea, avea nevoie de un partener sau parteneră, altfel nu pot 

lăsa urmași, sacrificiul, zbuciumul era zadarnic.În primele zile a fost energic, agitat,

mereu căuta ...ce?

        Nu mai căuta hrană ...apă...cât va rezista? Devine abătut, îmi era tare milă de el.

Se așeza în palma mea și parcă plângea...da, după un partener ce nu mai venea...

Cu ultima sforțare a expulzat un jet de ouă. Deci ea își aștepta perechea să-i binecuvânteze

viitoarea generație ... dar nu a fost așa....ea a murit...Aveam ambalajul de la  un mârțișor....

Era potrivit de un sargofag...și l-am păstrat ca pe un bibelou.

                                                                                                                               

Еще ...

Cărarea vieţii

“Every child is our child” – Motto of the United Nations Children’s Fund (UNICEF)

 

(text scris pe data de 24 octombrie 2010)

La 64 de ani, privesc mai mult înapoi decât înainte, fără regrete, cu bucuria amintirilor adunate pe cărarea vieţii, alături de tine, mândru de devenirea copiilor noştri. Astăzi am sufletul larg cât o lume şi scriu, cu plecăciune, pentru fiinţe ce-mi sunt necunoscute dar a căror soartă mi-a umbrit pentru vecie propria-mi fericire.


Pentru copiii cărora le-au fost interzise amintirile.
Pentru părinţii care nu vor şti niciodată cât de mândri i-ar fi făcut copiii lor.


Sub semnul copilăriei aşteptăm cu nerăbdare adultul ce o să vină.
Nu iubesc moartea, dar cum să proslăveşti iubirea de viaţă dacă nu răscoleşti văzduhul, invocând, mereu, amurgul trăirii?
Zburdând printre stele, copile, tu eşti o fărâmă, cea mai preţioasă din nesfârşitul univers.
Eşti alături de mine, contopit cu mine, dar vai, nu pot să-ţi ating fiinţa şi, aştept împlinirea destinului ce conduce, fără remuşcări, fără conştiinţă, impasibil, printre jucăriile vieţii apropiind timpul morţii, spre devenirea cea de pe urmă.
- Cine sau ce voi deveni când timpul se pierde-n neant ?
- Nu ştiu.
- Vei şti tu cine ai fost înainte de a fi?
- Nu ştiu.
- Să privim oare cu bucurie viaţa şi să aşteptăm cu tristeţe moartea?
- Nu ştiu.
- Putem fi trişti clipă de clipă sub apăsarea durerii?
- Cu siguranţă.
- Cu bucurie aşteptăm clipa lipsită de speranţa răsăritului de mâine?
- Uneori.
Amestecăm, în amintiri, bucurii şi necazuri ce duc spre speranţa seninului amurg.
Copleşiţi de ani, sub bucuria neîncetatei deveniri, sperăm într-o viaţă cât mai lungă şi o suferinţă cât mai scurtă.
Aşa ar trebui să fie aici sau oriunde, acum sau oricând, pentru mine sau oricine dacă, vai, nu am fi prinşi fără scăpare în dansul imprevizibil al jucăriilor vieţii cu timpul morţii.
- Este destinul?
- Mi s-a spus că destinul ni-l dă El.
- Este hazardul?
- Anii m-au învăţat că hazardul stă în alegerile noastre din fiecare clipă.
- Este omul?
- Omul are inconştienţa de a ignora destinul, de a schimba hazardul. Omul aruncă cu nepăsare momente nefaste pe cărarea vieţii. Omul are neruşinarea să se ascundă după cuvinte.
Doamne de ce nu te dezintegrezi în nori de conştiinţe presărate în propria-ţi operă?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când nici o mare de sânge nu va stinge durerea părinţilor?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când fiinţe neîntinate se duc lângă tine?
De ce nu ne-ai lăsat doar două porunci, ocroteşte viaţa, respectă iubirea, şi, ne-am fi închinat Ţie o veşnicie.




Bibliografie neselectivă, interminabilă

. . .
9 octombrie 2010, Craiova, România, Andrei Goreci
Printre valuri de lacrimi şi flori s-a scurs greu cea mai neagră zi pentru prietenii şi familia lui Andrei, adolescentul, de 17 ani care a fost ucis joi în apropierea liceului "Tudor Arghezi" din Craiova
. . .
11 septembrie 2001, US, David Reed Gamboa Brandhorst, 3 year old
My heart goes out to you, may God bless, and I hope that everyone around the world remembers this beautiful face representing innocence and will motivate us all to achieve peace. Michael Anthony Montoya We never met but I often think of you with love.
Gary Miles
. . .
11 septembrie 2001, US, Asia S. Cottom ,11 year old, student, Backus Middle School (Washington)
Take care little angel. The world will miss all that you could have done.
Marisa
....
27 aprilie 1999, Surdulica, Yugoslavia, In the southern Serbian village of Surdulica, Serb officials said 16 civilians, including 11 children, were killed on Tuesday, April 27, 1999, in a NATO attack.
. . .
10 septembrie 1998, Herbert Hoover High School, Glendale, California, US
During a lunchtime fist fight between two boys on the school's parking lot, 15-year-old Avetis "Avo" Demirchyan was seriously wounded. He was rushed to the hospital and died on Saturday.

Еще ...

Primele amintiri-Lecție de istorie!

      continuare

Tocmai se copsese strugurii în vii ...tata a găsit un motiv să iasă din sat.

A luat un coș în mână ... hai să mergem să aducem strugurii de la via din 

Dealul Mic ...ce am văzut ? un război pierdut...în retragere ...în agonie .

Am ajuns la șoseaua ce mergea la Galați și de acolo, ajungeam la vie dar 

am rămas spectator crucit la ce se întâmplă.O parte din prizonierii fugari 

se ascundeau prin pădure, rămăsese fără mașinni, alții își aruncau și ranițile

în speranța că va scăpa cu viață Erau prinși de biruitorii ce-i fugăreau,executați 

nu de oameni de niște roboți cu ochi triști, doar că nu aveau lacrimi...Drumul 

pe care se retrăgeau în scurt timp s-a umplut de obiecte aruncate, lucruri de mare 

valoare, furate de pe unde au trecut, le-au cules sătenii după aceia. 

       La întoarcere am întânlit doi soldați , duceau un prizonier, tata imi spune -nu te uita-

apoi am auzit două focuri de armă...Pe drum am întânlit un om aproape dezbrăcat 

necunoscut, obosit și vizibil flămând, îi cere să-l ajute, o luăm spre casă pe drumuri 

ocolite și ajungem la noi acasă. Îl ospătează, se odihnește, caută haine uzate și îl sfătuiește 

cum poate ajunge la gara ferată Fulgerești. Până acolo are de mers cam două zeci de km. 

drum ferit prin pădure, apoi gara Galați. Cât au stat de vorbă am înțeles: sunt din banat, 

vreau să fug acasă, din iadul acesta nu mai scap.Tata îmi zice:Ai văzut ce face războiul 

din oameni? Da pentru mine a fost o lecție foarte dură. O lecție de istorie!!!!

. 

 

Еще ...

PĂRINȚII - UN ALTAR AL IUBIRII

LA ALTARUL CU IUBIRE FIECARE REVENIM…

Pe un drum lung am venit să-mi revăd părinții și casa cu liliacul străjer lângă cerdac.

Îi îmbrățișez simțindu-le bătăile inimii de bucurie că am venit, îi întreb ce mai fac , cum se simt, apoi le aud glasul domol:

- Suntem bine, nu-ți face griji. Dar tu, ești sănătos, nepotul, nora Lidia sunt bine? La serviciu cum este, te-ai învoit?. Noi ți-am pregătit ceva bucate să iei cu tine,printre care și dulceață de nuci, așa cum ii place nepotului Cozmin. Drumul cu mașina te-a costat mult , vrem din economiile noastre să-ți dăm ceva bani pentru benzină.

- Dragii mei, noi suntem bine. Bucatele pregătite, vă mulțumesc și le iau cu drag, dar banii păstrați pentru voi, știu că vă este pensia mică…De aceea eu v-am adus ceva bani să vă mai rezolvați din nevoi.

Bătrânii se privesc unul pe altul :

- Mulțumesc băiatul mamei , îi vom păstra, dacă ne ajută bunul Dumnezeu să mai trăim ,ne cumpărăm în toamnă lemne,tare s-au scumpit si oasele noastre nu mai pot să stea in frig.

Am simțit dorința iar să-i îmbrățișez…Zilele în care am rămas lângă ei, mai mult am vorbit din priviri și îmbrățișări.

- Doamne! O minune sunt părinții! Îți mulțumesc că mi i-ai dăruit . Timpul a trecut repede. La plecare amândoi îmi repetă să mai vin, să vină și nepotul și nora Lidia, poate atunci va fi înflorit liliacul, florile care-i plac ei.

Ținându-le mâna lor în mâna mea le-am spus că vom reveni așa cum obișnuim de sfânta sărbătoare a Învierii. Un zâmbet, ce-i întinerea, le-a înseninat fața. Tata si mama, ajutați de baston merg de la poartă spre cerdacul casei să privească de acolo mașina care încet,încet se-ndepărta …

Cu glas domol, bătrânul murmură: Drum bun dragul tatei, să te ajute Dumnezeu.

Doamne ce mult ne iubești

Frumosul , zilnic ni-l dăruiești

Chiar dacă întunecat e cerul

Cu stele ni l-ai luminat,

Chiar dacă negru e pământul

Pentru noi cu flori l-ai colorat,

Chiar și pe cruce însângerat

Pe omeni, totuși i-ai iertat…

Chiar dacă uneori ne dojenești

Și-atunci…Și-atunci Doamne, ne iubești…

Mă apropiam de casă și-n gând încă mai aveam îmbrățișarea și privirea lor la plecarea mea…Am oprit mașina să citesc în calendar când este sfânta zi a Învierii și câte zile mai sunt până atunci.

Lidia si Cozmin m-au primit bucuroși, întrebându-mă ce fac bunii și dacă le-am spus că de sărbătorea Învierii, vom veni toți trei la casa cu cerdac și liliacul străjerul ei…

Еще ...

Cel mai bun serviciu de catering

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

Еще ...

Halloween

E noaptea în care liniștea poartă măști. Pe străzi, lumina felinarelor tremură ca o inimă bătrână, iar vântul se joacă prin frunzele uscate ca un copil care nu vrea să doarmă. Copiii râd, aleargă, bat în porți și cer dulciuri, dar sub glumele lor se ascunde ceva vechi, o teamă moștenită din vremuri când focul era singura lumină și umbrele erau zei.

 

În spatele fiecărei măști se ascunde o poveste. Vrăjitoarea care zâmbește ține în buzunar o scrisoare pe care n-a avut curajul s-o trimită. Scheletul care dansează poartă în ochii goi amintirea unei veri în care a fost viu. Vampirul e doar un copil obosit, căruia îi plac nopțile fiindcă nu mai trebuie să spună „bună dimineața”.

 

Pe cer, luna privește peste toți, cu răbdarea unei mame care știe că și frica e o formă de joacă. Casele par mai mici, umbrele mai lungi, iar timpul, un dovleac scobit, în care arde o flacără ce pâlpâie între râs și nostalgie.

 

Halloween nu e doar o sărbătoare. E clipa în care trecutul și prezentul se ating fără rușine. E ziua în care ne permitem să fim fantome, să ne plimbăm printre amintiri, să rânjim în fața morții și să-i spunem: „Te-am prins, dar doar pentru o seară.”

 

Și poate că tocmai de aceea iubim Halloween-ul: pentru că, o dată pe an, ne e permis să fim ceea ce ascundem, vii, speriați, veseli, trecători,  toate la un loc, într-o singură mască.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Интересно  Autor: Bristena Neacşu
Этот сайт использует файлы cookie. Продолжая просматривать, вы соглашаетесь на использование файлов cookie. Политика в отношении файлов cookie.