DIALOG CU FIUL MEU - continuare-

          -Da, și eu  am trăit o vreme în Spania ,dar eram la anii când am putut ocoli

aceste pericole.Tineretul însă cade în ispită .Și iar mă întorc la epoca mea de aur...

Nu eram nici săraci și nici bogații doar salariații cu salarii rezonabile și mai puține da-

torii.Egali în fața legii,cum nu este azi

          -Îmi amintesc de vremea când eram licean ; cred că tinerețea îți dă aripi,încât

crezi zbura dacă vrei...Tot acele vremuri au rămas cele mai frumoase,au un  anume

parfum ...Apoi a început armata,după care primul loc de muncă și căte au mai urmat...

          -Îmi amintesc că în ultimul an de liceu veneai acasă cu Doina  și Nelu și vă pre

gătiți  pentru examenul la facultare.Doina învăța bine și vă trăgea după ea..Mi-a plăcut

tare mult de ea și vă-am atras atenția  să  vă purtați civiluzat  cu ea.

          -Da ,am  intrat în viață pe căi diferite,însă prietenia noastră are vechime; curând

vom ieși împreună la pensie.

          -Mai rămâne  să vă faceți planuri: ce veți face atunci? E neaparată nevoie de miș-

care, de implicare într-o activitate oarecare.

          -Uite ,mamă ,am depănat amintiri ,am ajuns și la ele.Mi se pare cam devreme...

          -Cu timpul ai să-ți dai seama ,că la pensie vei trece mereu la amintiri.

           - Am început munca de  marinar-motorist,care mi-a plăcut .Au urmat cursele pe

Dunăre ,pe brațele ei și apoi  cursele pe mare..Toate  s-au terminat la revoluție,sau ce o

fi fost.De acolo s-a destrămat tot ,viața a intrat  pe alt făgaș.Cât de greu a fost ,nu pot spu-

ne .Ne-am privatizat ,am falimentat,,am luat drumul străinătății. M-am întors aproape bă-

trân...cu ce m-am ales,cum spui tu , cu amintiri

          -Tot o amintire a rămas și relația ta cu Gabriela o fată foarte bună ,muncitoare.Nu pot

uita cât s-a zbătut ca să rămână pe linia de plutire.S-a străduit să construiască un viitor pentru

ea,pentru  tine și copilul vostru .A  fost un eșec total S-a reprofilat  și până la urmă eu o consider 

un erou al zilelor noastre în lupta cu viața .Dar v-ați pierdut unul pe altul iar copilul v-a pierdut pe

amândoi Ce tristă poveste...

          -Cine spune că viața e ușoară? Doar naivii

          -În cele din u


Категория: Проза

Все стихи автора: T.A.D. poezii.online DIALOG  CU  FIUL  MEU  - continuare-

Дата публикации: 28 декабря 2024

Timp de citire: ~5 min.

Просмотры: 965

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

POEZIA MEA

 Poezia mea ce este?

Poate o tristă povește

Poate sunt neînțeleasă.

Poate adun nectar din flori

Orbită doar de culori.

 

Poate vreau să pun în ea 

Luminița  dintr-o stea.

Poezia mea ce este ?

Poate fi ce-am voit eu

Să trăiesc întens prin ea

Pân-ce Domnul m-o chema.

Еще ...

Scurtă-i clipa !

Cum mă chemă și mă-mbie

Azi  natura în câmpie

Și-mi așterne la picioare ,

Mătăsos covor de iarbă ,

Cu flori galbene în ea.

Cum se scaldă-n grâul verde

Florile roșii de mac...

Cât de albastru e seninul

Și ce limpede văzduh !...

Și ce scurtă-i clipa în care

Te cuprinde fericirea ...

Cât aș vrea să stau cu ea !...

Еще ...

O mamă!

         Cel mai dulce cuvânt din lume e cel de -MAMĂ-

O mamă, când aude că micul prunc o cheamă are 

amețeli, i se pare că visează, transpiră, se emoționează

    Până crește mare...te  chemă când îi este sete,când 

îi este foame, îl doare, când are nevoie de mamă

     Tu mamă, ești lângă el, din leagăn , până la 

ultimul pas. Anii trec, copii își iau zboruț în lumea 

largă. Adesea, rămîi singură, poate uitată...

Îți rămân doar amintirile...

Еще ...

O POVESTE PENTRU TINE

                        Ledy  și Attos    - continuare-

    Dar  și  la  voi , ca și la voi oameni ,fericirea nu ține o veșnicie .

Într-o zi nefastă nu pot s-o numesc altfel, un hoț de câini de rasă

a smuls lesa din mâna  stăpânului meu Andy  și m-a aruncat

într-o dubiță . Nici nu mă desmeticisem  bine că și pornie în mare 

viteză spre marginea orașului..Am ajuns  într-o curte mare plină de

buruieni înalte, care avea o casă părăsită  în mijlocul ei , m-a legat

de un gard și...a uitat să-mi dea de mâncare câteva zile, sau să-mi

lase o găleată cu apă.V ă dați seama ,dragi copii cân de nenorocit

am fost în zilele acelea.Îmi era dor de stăpânul meu  și de zilele cele

frumoase.Eram sigur că ocolo am să mor de foame și de sete.

Eram disperat încât am început să urlu de răsunau  împrejurimile .

Sau strâns un grup de copii ,care nu știau de ce urlu ,că mi-e foame

și mi-e sete  si au început să arunce cu pietre  și bețe peste gard,

cu care m-au lovit .A m încercat să rup lanțul,chiar aș fi fost în stare

sâ-i și mușc  deși asta nu am făcut-o niciodată.

            Vine ziua când  se apropie hoțul cu un cumpărător se înțeleg

și mă dă în primire De la început am înțeles că noul stăpân nu mă iube-

ște  dar avea nevoie că era paznic  asta era serviciul lui. Adesea uita

că și eu trebuie să mânânc  și să beau apă,iar de dormit ,dormeam pe

unde apucam.Când era cald ,pe jos ,iar când era frig tare ,tânjeam după

cușca mea cu blană de oaie.Flămând și jegărit m-am îmbolnăvit .

Nu  mai doream nimic ,eram trist ,duceam o viață de câine.!...

               Într-o seară ,când mă aflam într-o sală de Bingo ,s-a apropiat de

mine o fată ,care m-a mângâiat fără teamă și l-a întrebat pe paznic cum mă

cheamă?

                 -Atos ,i-a răspuns paznicul ,l-am cumpărat pentru aspectul lui fioros

dar nu-i bun de nimic ...e blând ca o pisică. ți-l dăruiesc dacă vrei .

                   -Îl vreau ,a spus fata ,continuând să mă mângâie.Îl vreau!...Și uite 

așa ,am ajuns în casa Claudiei . Când m-a prezentat familiei  într-un  apartament

toți s-au ascuns pe unde au putut ,pănă ce Claudia i-a lămurit  de ce sunt în stare....

Atunci m- am zis că este și un Dumnezeu al câinilor....am nimerit-o cum nici nu am

visat!...Toți mă iubeau , mă luau la plimbare ,mă îngrijau mă gândeam că merită

să-mi dau și viața pentru ei.Dar familia a ajuns la concluzia  că nu sunt căina de

apartament,și că tare am să fiu fericit  la casa de la țară unde am loc unde să mă 

joc .Acolo am fost cel mai fericit cățel și încă cevva :acolo am găsit pe cea mai bună

prietăna a mea pe cățelușa Ledy o pechineză simpatică care făcea cele mai nostime

năzdrăvănii. Și câte nu făcea Ledy?La  capătul din vale a curții unde aveam o portiță

,în zilele toride de vară făceam baie în lacul Pochina ,primeam pește proaspăt de la

pescarii locului .Toți pescarii mă iubeau,dar și eu pe ei.

               Hoinăream împreună cu Ledy prin livezile și grădinile din jur și ne întorceam

acasă  obosiți și plini  de curnuți ...ce pățea biata Ledy  până scpa de ei ,nu vreau să

vă spun....

 

 

 

 

 

Еще ...

Gânduri !

Nici o pată de lumină

În destin nu ne așteaptă

Soarta ne-au făcut-o alții

Hărpăreți și îmbuibați ,

Legea nu-i pentru toți dreaptă .

Legea apără averea

Pentrucă ei au și puterea ,

Îngrădiți  de privilegii ,

Ne promit la patru ani

Trai mai bun și mai mulți bani!

 

Еще ...

M ai avem o sansă?

Sigur, ați văzut și înțeles, ce ne așteaptă,

Ne-am pierdut dreptul la libertate, când 

La stâna de oi și milușeii s-au angajat lupi,

Hămesiți de foame, ca urșii la stupi.

 

Nu sunt ei vinovați, că sunt aleși

Dar nici alegătorii, n-au nici-o vină

Sunt atâtea rețele, încrengături,perversitate,

Ușor de păcălit un popor trăit în onestitate.

 

Poporul român , nu-i prost și nici dus cu pluta

Au deschis hotare, și i-a amețit ce ușor se câștigă suta,

Cei apți de muncă sunt peste hotare,

Economia, părinții, țara moare.

 

Ne ducem traiul în griji și agonie

Cu spectacole în senat și parlamert

Așa comportament, are doar un om dement

Când văd că nu mai au șanse,fac atac de furie.

 

Sunt multe de spus și rău mă doare,

Când va mai fi cerul senin și cu soare?

În robie se intră ușor, cu victime multe

Biet popor Român, nui nimeni geamătul să li-l asculte!

Еще ...

Стихи из этой категории

Campionat de strănutat în maghiară

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

 

Tüsszentés bajnokság

 

Hölgyeim és uraim, ma egy látványos esemény szervezői vagyunk, mindenkivel találkoztunk Ulánbátorban, Mongólia legszebb városában, amely úgy döntött, hogy idén egy kicsit rendhagyó bajnokságot rendez, a nemzetközi tüsszentésről van szó. bajnokság. A világ minden tájáról gyűltek össze versenyzők, hogy megmutassák, hogy tudnak, van tehetségük, és tudják, hogyan kell azt használni. Minden további nélkül kezdjük!

Az 1. versenyző tüsszentésre készül, belélegzik-kilélegzi, belélegzi-kilélegzi és tüsszent! Mamulica... igen, micsoda tüsszögés, hallatszott a stadion felénél. Bravó!

A 2-es számú versenyző borsot szippantott az aranykupakos sótartóból, orrán patakzott a könnye, van egy olyan érzésem, hogy valami rendkívül dallamos lesz. És tüsszents...! Olyan erősen tüsszentett, hogy nem is lehetett hallani... még a macskák is erősebben tüsszentenek... még gyakorolni kell...

A 3. számú versenyző szintén profi búvár, és tudja, mennyi ideig kell visszatartania a lélegzetét, hogy tökéletesen tüsszentsen. Arra készülünk, hogy meghallgatjuk őt. Kibontakozik. És ez egy ragyogó tüsszentés. Nagyon jó! Még a szomszédos Mongólia síkságon is hallották...

A 4-es versenyző azt állítja, hogy a vérében van tüsszögés. Kisgyerekként parlagfűtől, gyümölcsfától tüsszentett, idővel szakértővé vált. Most már ő is tüsszent. Ezúttal is micsoda tüsszentés... egy műhold észlelte, amely internetet biztosít a Föld bolygón.

Már haladunk előre!

Az 5-ös versenyszámban vannak erre szakosodott tanulmányok. Egyedül is gyakorolt úgy, hogy esküvőkön, szabadtéri bulikon, születésnapokon, újévkor a barátokkal és így tovább... Indul, készül, tüsszent... tökéletes 10! Ezúttal egy műhold vette a Holdról. Morgan Freeman asztrofizikai története az Univerzumban a hangok terjedését megakadályozó oxigénmolekulákkal nem igazán értelmezhető ebben a versenyben.

A következő versenyzőknek sikerült még jobban lenyűgözniük minket az előállított hangok intenzitásával. Volt, aki olyan hangosan tüsszentett, hogy a hangot a Vénusz és a Merkúr műholdjai is vették. Az ilyen szakemberek az életben csak egyszer tudnak örömet szerezni kemény munkájuk eredményével.

A meghallgatott és értékelt 1000 jelentkező közül csak egy nyerte el a fődíjat, nevezetesen egy tóparti házat a Maldív-szigeteken és egy korszerű epilátort. A győztes norvég származású, és ihletforrás mindazok számára, akik részt kívánnak venni egy ilyen bajnokságon, és edzenek! Gratulálunk!

Еще ...

Cu simpatie!

În jurul meu trăiesc mulți copii. ÎI văd zilnic și ei au diferite probleme.

Merg la școală, știu că are nevoie de ea.Sunt curați, fără fasoane, salută vecinii,

moda aproape o ignoră. Îmi sunt dragi să-i privesc.Constat, că toate acestea se 

învață acasă, cei șapte ani au fost de folos.Nu banul îl face pe om, mai curând îl strică 

     Sunteți buni, frumoși, viitorul vă așteaptă. Să-l urcați - vă doresc- treaptă cu treaptă !!!!!

Еще ...

Un iepuroi bătrân de o sută de ani

Bunicii mei aveau o căsuță de poveste, pierdută printre salcâmi uriași, care arătau întocmai ca niște coloane înalte de biserică, de parcă sprijineau cerul să nu se năruiască peste noi și toată suflarea. Curtea, nu prea largă, era toată vara umbrită, dar și până mai târziu toamna, de coroanele bogate pline cu bănuți verzi care-și tremurau ușor valoarea în bătaia vântului, fiindcă dacă nu știați, de erau culeși de pe ram, puteai să cumperi cu ei de la bunici, o grămadă de lucruri bune și... dulci, precum caramelele cu lapte, biscuiții zgrunțuroși sau bomboanele de smarald cu mentă...

Odată, bunicul mă luă cu dânsul până la cooperativă, magazinul mixt al satului unde găseai de toate, de la lumânări subțiri și galbene, până la coase cu gurile lucioase, chibrituri, mălai, trebentină și... bomboane!, căci știam eu că truda picioruțelor mele în colbul uliței satului nu va fi fost în zadar!

Acum eram băiat mare - aveam vreo cinci ani! -, și eram de toată încrederea, tot satul mă știa că-s nepotul lui Gheorghe, cum care Gheorghe, a lu' Coana Moașă!, iară de nu știai cine-i Coana Moașă, "iera" clar că nu "iereai" de prin partea locului...

În fine, pe drum, îi spun bunicului că mi-este sete, ne oprim la o fântână cu ciutură, și-mi dă să beau dintr-o căniță de email roșu cu buline albe, care avea tortița legată cu lănțișor de marginea fântânii, să nu cadă în hăul de care nu aveam voie să mă apropii, îmi explica cu blândețe bunicul...

Odată ajunși la cooperativă, intrăm asudați de soare în răcoarea locului, și ne pornim la vorbă cu vânzătoarea, - o femeie mică, plinuță și iscoditoare, îmbrăcată într-un halat ce fusese cândva albastru, acum decolorat -, da' a cui iești (cum? îs nepotu' lu' bunicu', a lu' Coana Moașă), câți ani ai (cinci cu degetuțele răsfirate fără dubiu în aer), dacă-s la grădiniță (cum! la anu' merge la școală pe vremea aiasta), îi place la țară (da-poi cum! că doară la oraș nu prea are ce vedea decât blocuri și betoane, nu ca pi la noi la aier curat cu iarbă verde și orătănii prin curte)!

Și iaca așa, cum stăteam noi la taifas, amețit de mirosul de terebentină cu care fusese ștearsă proaspăt podeaua, ne luăm rămas bun, mai poftiți pe la noi domnișorule, seară bună, mai venim, mai venim, mâne, când aduceți pâne, o să trimit băietu', că amu îi mare să vie și singur, iar eu mă simțeam onorat, în al nouălea cer, și important nevoie mare, fiindcă bunicul avea atâta încredere în mine, iar cucoana de la tejghea îmi spusese "domnișorule"...

A doua zi, nechezam prin curte ca un căluț, ardeam de nerăbdare să plec înspre cooperativă să iau pâine, dar bunicul sfătos, cu vorbă moale, îmi spunea să mai aștept puțintel, fiindcă nu trecuse șareta la deal, încă era devreme, mai bine ia și bea o cană de lapte proaspăt muls de la vaci de tanti Leta "di pisti" drum, femeia ceea care ținea vreo două vaci, dintre-acelea albe pătate cu negru, vaci care-și răgeau la fiecare asfințit (le auzeam din curte de la noi!) ugerele roz de mult prea-plin...

-Amu', îmi zise bunicul întinzându-mi o hârtie mototolită de zece lei, te duci la cooperativă, știi unde e, și-i ceri Savetei, două pâni rotunde, nu franzele!, iar de doi lei să-ți dea bomboane cu mentă, să ți le puie în hârtie, nu la pungă că se topesc până acasă!

-Da bunicule!, îi spun eu zbughind-o pe poartă și ne-mai-așteptând și alte povețe..., n-ai grije că mă-ntorc cât ai clipi!

Trec zece minute..., trece un sfert de ceas..., trece o jumătate de oră!, da' nepotu' nu se vede... 

,-Bre, da' undi sâ hie băietu' aista, câ mâ bagâ-n boali! Iote-l, ia! 

-Bunicule, bunicule!, am izbucnit eu cu inima din piept să-mi zboare afară, am văzut un iepuroi bătrân de o sută de ani!

-D-apoi, cum așa?, îmi zise bunicul prăpădindu-se de râs...

-Da! Era legat de gard, în curte, la nenea Ion!

-D-apoi, cum așa?, râdea pe sub mustăți bunicul.

-Da! Și când am trecut de el, o-nceput să ragă la mine!

-D-apoi, cum așa?, se bătea bunicul cu mâinile pe genunchi.

-Da! Era mare, cu blana gri și avea urechi lungi! Și dădea din copite!

-Nepoate, da' iepurii au copite?

-Păi cum... n-au?, am zis eu cu inima cât un purice.

-N-au! Iepurii au lăbuțe! Ce-ai văzut tu în curte la nen'tu Ion, se numește măgăruș... așa cam cum ai căzut tu acuma!, mai zise bunicul cu blândețe în ochi.

N-o să uit niciodată rușinea aceea dulce pe care am trăit-o în brațele iubitoare ale bunicului meu. A fost o lecție din care am înțeles că uneori imaginația îți poate juca feste atunci când ești mic și un măgăruș îți poate părea "un iepuroi bătrân de o sută de ani"...

Еще ...

STRĂMOȘII MEI

Cu mulți  ani în urmă să fie două-trei sute de ani

prin părțile noastre ,una din îndeletnicirile oamenilor

era creșterea animalilor ,mai ales cea a oilor .Cine nu

a crescut  oi nu știe cât sunt ele de docile și de pe urma

lor ,omul  , folosea tot : din lână își făcea haine și zestre

laptele și brânza , carnea era hrana lor de toate zilele .

Creșterea oilor era meseria celor harnici ,îndrăzneți ,cutezători .

Nu este o muncă ușoară ,să fii mereu departe de casă ,

de familie .Din primăvară până toamna târziu ,erau pe drum .

          Trashumanța  de prin Ardeal , Oltenia ,a ajuns  și prin

părțile noastre pe malul Prutului În  satul acela vechi ,era o fată

orfană ,care nu avea nici un rost.Au cunoscut-o ciobanii și au

făcut-o părtașă la paza oilor pe timp de vară .Această întânlire

i-a hotărât destinul .Era fericită ,avea un rost ,oile o iubeau .

Câ era fericită  Că era fericită o descoperă ,cei care o descoperă

cântând  la fluier .Până și oile se opreau să asculte doinele ,baladele

și dorurile  fetei singuratice .Povestea  spune că ciobănița Ileana

în zilele călduroase  se oprea la umbra  sălciilor de pe malul Prutului ,

și cântecul ei răsuna în toată valea .În toamnă turmele s-au retras la

iernat ,cu promisiunea  că se intorc la primăvaă .Povestea se repetă

,Ileana  ia turma în primire și-îș urmează destinul !,,,Pe malul stâng

al Prutului  era un tânăr Basarabean ce-ș pășrea  oile lui o turnă  mică .

          Încă din vara  trecută fusese fermecat de melodiile  ce îi 

mângâiau singurătatea .Începuse iar  să răsune valea de cântec .

Vasile  era curios  să vadă cine cântă ,se apropie  încet de mal și vede

cine era fluierașl .Cu picioarele în apa limpede o fată se răcorea și oile

în jurul  ei, se adăpau .S-a făcut nevăzut  în stufăriș ,meditând la ce văzuse!.

Până la urmă Ileana  și Vasile  s-au  văzut și au descoperit  că deși îi desparte un

hotar  de țară  ei  vorbesc aceiasi  limbă -limba  moldovenească -

          In toamnă  când  turmele  s-au retras  la iernat , Vasile  a trecut  Prutul

cu mica  lui turmă  de oi ,a luat-o pe Ileana de mână ,și au făcut casă nouă

și au avut  urmași  și urmașii lor alți  din generație în  generație  pănă  a ajuns la

mine .ILEANA   și VASILE  ALEXA  sunt strămoșii  mei  și ssunt mândră  că le

cunosc  povestea  și că  mai  trăiesc  cu tot neamul  ALEXA

                                

                                                                     

Еще ...

Oameni

Se spune că "în loc să ridici tonul vocii, este mai bine să crești valoarea cuvintelor; ploaia este cea care ajută iarba să crească și nu tunetele!". Cât se poate de adevărat! Și totodată greu de realizat!

Pe tot parcursul vieții mele, am întâlnit tot felul de oameni: unii buni, alții răi, unii sinceri, alții ascunși, unii darnici, alții zgârciți, unii deștepți, alții proști. De toate felurile am avut parte și tocmai de aceea am învațat să-i observ și să-i cântăresc, dar fără să judec, fără să caut perfecțiunea și fără să pun etichete, fiindcă știu cât de imperfectă este natura umană. Dar întotdeauna am căutat sinceritatea și bunătatea în oameni, chiar știind că aceste calități, din păcate, sunt din ce în ce mai rare, zilele acestea...

Sunt oameni, iar oamenii greșesc. Premeditat, sau din neștiință. Câteodată chiar dorind răul. Probabil pentru că stropul de fericire al altora, doare, atunci când lipsește din unii. Și de aici... izvorăsc durerile lumii... Cumplitele dureri, nedoritele dureri, cumplita ură, nedorita ură...

Există multă durere și ură pe bucata asta stearpă de rocă rătăcitoare prin Univers, care nu ne mai poate îndura pe toți câți suntem... Nu mai încăpem unii de alții, tânjind după un spațiu și o fericire utopică, dorințele se modelează după cutumele societății și se uită mult prea repede și mult prea ușor de lucrurile care desăvârșeau cândva ființa umană, convertind-o într-o copie străvezie a ceea ce ar fi trebuit să fie...

Amară, constatarea acesta și odată știută, am văzut mai bine și mai clar, că drumul acesta va fi și mai anevoios, întrucât chiar și cuvintele spuse astăzi își pierd din valoare, din greutate. Astfel, se închide un cerc vicios, cuvintele se pierd în tunete, pe un cer la fel de sterp, din care n-a mai căzut demult niciun strop roditor de ploaie...

Еще ...

Ceas rezistent la apă

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍