Ceas rezistent la apă în spaniolă

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Zo lang je me lief hebt

Als de hemel op je valt, zal ik je beschermen,

En het kan komen, schat, en de vloed, doof het vuur in mijn hart niet,

Zelfs als er een aardbeving is, is het einde van de wereld, weet je,

Zolang jij van mij houdt, zal ik van jou houden.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op in je ogen.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op als jij in bed ligt.

Als een komeet ons zou treffen, ben ik niet bang, weet je

Dat je zeker een raket te pakken krijgt, wij zullen overleven,

Zelfs als er een tsunami is, het einde van de wereld, weet je,

Zolang jij van mij houdt, zal ik van jou houden.

En als je het moeilijk vindt om te zien,

Ik ben er om je te verlichten.

En als je niet langer in jezelf gelooft,

Ik ben er om je te motiveren.

Tam-taca-tum-doei, kom hier,

Jouw stem is een viool in mijn hart,

Tam-taca-tum-pa, ik zou je neuriën,

Jij bent het refrein van mijn leven.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op in je ogen.

Naast je zitten,

Naast je zitten,

Met jou zijn de nachten mooier,

De zon komt op als jij in bed ligt.

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Lise

Lise, - mezarlık

Gençliğimin -

Bilgiç öğretmenler

Ve zorlu sınavlar...

Ve bugün beni ürpertiyorsun

Lise, - mezarlık

Gençliğimden! –

Lise, - mezarlık

Uzun koridorlarla –

Bugün artık ben değilim

Ve canım acıyor...

Artık hiçbir şey istemiyorum -

Lise, - mezarlık

Uzun koridorlarla... –

Lise, - mezarlık

Gençliğimin -

Beni dünyaya verdin

Şiddetli dalgalarda,

Çok bıkkın...

Lise, - mezarlık

Gençliğimden!

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Svo lengi sem þú elskar mig

Ef himinninn fellur á þig, mun ég vernda þig,

Og það getur komið, elskan, og flóðið, slökktu ekki eldinn í hjarta mínu,

Jafnvel þótt það verði jarðskjálfti, heimsendir þú veist,

Svo lengi sem þú elskar mig mun ég elska þig.

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin kemur upp í augum þínum.

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin rís með þér í rúminu.

Ef halastjarna lendir á okkur, þá er ég ekki hræddur

Að þú fáir örugglega eldflaug, við munum lifa af,

Jafnvel þótt það komi flóðbylgja, heimsendir þú veist,

Svo lengi sem þú elskar mig mun ég elska þig.

Og þegar þér finnst erfitt að sjá,

Ég er þarna til að upplýsa þig.

Og þegar þú trúir ekki lengur á sjálfan þig,

Ég er þarna til að hvetja þig.

Tam-taca-tum-bless, komdu hingað,

Rödd þín er fiðla í hjarta mínu,

Tam-taca-tum-pa, ég myndi raula þig,

Þú ert kór lífs míns.

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin kemur upp í augum þínum.

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin kemur upp með þér í rúminu.

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

Le printemps de mon coeur

Un gentil garçon, George...

Un garçon introverti, George...

Un drôle de garçon, George...

Un garçon comme je n'en ai jamais rencontré auparavant, George,

Un garçon pour qui chaque attention compte, George,

Un garçon qui aime les poèmes, George,

Un garçon expressif et artistique, George,

Un garçon qui veut vraiment nous emmener faire un tour en vélo hydroélectrique, George...

Un garçon qui veut vraiment qu'on s'assoie et raconte des histoires lors du pique-nique, George,

Un garçon avec qui aller au cinéma, qui joue, George,

Garçon aux goûts simples mais bien choisis, George,

Un garçon courageux et déterminé, George,

Un garçon qui aime les vieux magazines de mode, George,

Un garçon qui, à chaque occasion, apporte plus de fleurs, de bonbons, George,

Un garçon dont les poèmes m'attirent de plus en plus, George,

Un garçon qui écrit, coupe et réécrit mille fois jusqu'à exprimer exactement ce qu'il veut, George,

Un garçon avec qui je vais chez le voisin qui donne des cours d'espagnol, George,

Un garçon qui, si j'ai du retard dans mes apprentissages, médite sur moi aussi, George,

Un garçon qui écoute à peu près le même genre de musique, George.

George, mes souvenirs de toi, comment je t'ai rencontré et combien j'ai aimé la façon dont tu écrivais, comment tu mangeais de la pizza, comment tu riais de mes blagues (parce que d'habitude je ris seulement), comment tu te moquais de moi parfois, comment nous avions l'habitude de marcher dans les ruelles, comment nous roulions tous les deux en moto, sur l'autoroute du Soleil, dépassant les limites de vitesse, les cheveux au vent, insouciants, comment nous savions nous faire du bien, nous remonter le moral, nous amusez-vous dans les pubs, allez aux matchs de football, criez et crachez des graines, jouez avec mon chat Nebelung, donnez-moi un stylo qui vous ennuyait, je le réparerais et vous seriez très heureux. Doux souvenirs, dommage que tu sois parti avec je ne sais quel projet au Brésil. Ce n'est rien, tu étais jeune, comme dirait Otilia de "Otilia's Enigma", tu avais des rêves et tu devais les réaliser. Il y a tellement d'autres filles, mais tu avais vraiment besoin de ce projet. Je te comprends, tu ne l'as pas fait. laissez-moi beaucoup de poèmes, mais je les garderai, leur souvenir s'épanouira de plus en plus quand je les lirai, les feuilleterai, quand j'apprécierai votre écriture et ce que vous vouliez exprimer à travers ces lignes.

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Beni sevdiğin sürece

Eğer gökyüzü üstüne düşerse seni koruyacağım.

Ve gelebilir bebeğim ve sel, kalbimdeki ateşi söndürme

Deprem olsa bile dünyanın sonu malum,

Sen beni sevdiğin sürece, ben de seni seveceğim.

Yanında oturan,

Yanında oturan,

Geceler seninle daha güzel

Güneş gözlerine doğuyor.

Yanında oturan,

Yanında oturan,

Geceler seninle daha güzel

Güneş seninle birlikte yatakta doğar.

Eğer bize bir kuyruklu yıldız çarparsa korkmuyorum, biliyorsun

Elbette bir roketi ele geçirirsen hayatta kalırız,

Tsunami olsa bile dünyanın sonu biliyorsunuz,

Sen beni sevdiğin sürece, ben de seni seveceğim.

Ve görmekte zorluk çektiğinde,

Seni aydınlatmak için oradayım.

Ve artık kendine inanmadığında,

Seni motive etmek için oradayım.

Tam-taca-tum-güle güle, buraya gel.

Sesin kalbimde bir keman,

Tam-taca-tum-pa, sana mırıldanırdım

Sen benim hayatımın korosusun.

Yanında oturan,

Yanında oturan,

Geceler seninle daha güzel

Güneş gözlerine doğuyor.

Yanında oturan,

Yanında oturan,

Geceler seninle daha güzel

Güneş seninle birlikte yatakta doğar.

Cecilia este o fiică foarte silitoare, mereu a învățat bine, dar are și materii preferate. Una dintre ele este și limba engleză.

Fiind o fată foarte competitivă, dorind să își impresioneze profesorii, colegii, Cecilia mereu stă ore bune și frecventează librăriile online. Acolo aplică filtre căutării ei de pe tabletă, uitându-se la cele mai eficiente culegeri de gramatică Cambridge Advanced C1, la cele mai accesibile prețuri. Adică fata nu glumește, chiar se uită la toate: Cambridge Academic English, Use of English, Simply Advanced, Grammar and Vocabulary, CAE Practice Tests. Stă ea ce stă să își aleagă o culegere și se hotărăște să o comande pe aceasta: Exam Essentials Practice Tests with Key de la editura National Geographic Learning. Faza e că...are doar 14 ani și nu știe să și-o comande, așa că îi spune tatălui ei că vrea.

Tatăl Ceciliei este și el un om foarte competitiv, foarte ambițios. E implicat în diverse proiecte, nu prea are timp pentru familie. Își fixează ca obiectiv faptul că îi va cumpăra Ceciliei culegerea de pe care să își poată îmbunătăți competențele lingvistice în engleză. Una spune, alta face. Luni are vizită de piață, marți are conferință, miercuri realizează expertiza alimentelor din depozitul de la Mogoșoaia, joi face audit pe baza constatărilor, vineri are parte de un furnizor nervos care vrea justificări ale rezultatelor obținute. Omul este într-atâta de activ, că efectiv uită să îi mai comande Ceciliei cartea promisă. Acesta era cadoul pentru ziua ei de naștere din septembrie. Ziua Ceciliei se apropie și pe site vede că acea culegere nu mai este disponibilă. Se simte ca și când Cecilia i-ar fi dat un test pe care l-a picat, oare cum a putut lăsa să se întâmple asta?? Supărat că și-a dezamăgit fiica, își ia inima în dinți, se duce în camera ei și îi povestește cum stă treaba.

Cecilia spune că nu este nicio problemă, a intrat pe site-ul catedrei de engleză al școlii respective și a găsit acolo numărul de telefon al profesoarei de engleză care îi predă la clasă, a adăugat-o la contactele de pe WhatsApp și a rugat-o frumos să îi împrumute puțin cartea pentru a o xeroxa. Profesoara a fost mai mult decât fericită să i-o împrumute.

Grele sunt de dus păcatele omului. Din ce în ce mai des, liberul arbitru înclină balanța spre umbre și întuneric, mai degrabă decât spre lumină. Într-o lume ajunsă pe mâini distrugătoare, care risipesc ceea ce generații întregi au construit cu migală, efort și sacrificiu, aerul libertății devine tot mai greu de respirat. Și atunci mă întreb: am fost vreodată cu adevărat liberi? Sau libertatea noastră a fost mereu atât de fragilă, încât să ajungă la picioarele celor care își satisfac orgoliile fără să le pese de plânsul victimelor colaterale?

Lanțuri grele ne atârnă de mâini descărnate, purtând povara nepăsării câtorva - puțini, de altfel - care se cațără fără scrupule pe cadavrele celor mulți, aceia pe care își clădesc bunăstarea.

Astăzi, la început de an nou, cei trei mari ai lumii se joacă pe scena geopolitică împărțind teritorii ca niște copii răsfățați în spatele curții, convinși că nu există pedeapsă. Părinții au dezarmat demult: Consiliul de Securitate al ONU a devenit o glumă amară, Curtea Penală Internațională a închis ochii, NATO și-a pierdut sensul, rămânând, în mare parte, o structură declarativă.

Războaie pornite din nimic, șantaj politic, alianțe spulberate peste noapte - trădarea a devenit titlu de glorie, orgoliul, politică de stat, iar adevăratele fețe ale celor care ne împing planeta spre prăpastie ies tot mai des la lumină.

Ce s-a întâmplat cu mecanismele care trebuiau să împiedice escaladarea până la agresiune armată? Cum am ajuns să acceptăm răpiri, amenințări, pretexte fabricate, doar pentru că cineva a îndrăznit să nu mai joace după regulile impuse? Cum am ajuns să credem că securitatea se negociază ca o marfă?

Suntem în stare de șoc, incapabili să mai luăm decizii lucide, pentru că amenințarea nu mai vine dinspre dușmanul tradițional, ci tocmai dinspre prietenul pe care ne-am bazat orbește. Suntem șantajați cu propria noastră securitate, puși în fața unui ultimatum brutal: dacă nu dai, ți se ia.

Ce-i de făcut? Mă simt din nou prins între bătăuși. Unul îmi cere tribut ca să mă apere de ceilalți, deși cunosc înțelegerile murdare din culise. Nu mai am cui să mă plâng. Nu pot riposta singur. Așa că trebuie să mă aliez, să caut forță în număr, pentru a nu mai fi îngenuncheat.

Iar când vom fi suficient de mulți încât vocile noastre să conteze și să acopere hărmălaia bătăușilor, vom striga: Alors regarde! Pentru că nu va mai exista cale de întoarcere. Bătăușii pot fi înfrânți doar prin solidaritate, slăbindu-le puterea de a șantaja, de a diviza, de a lovi.

Poate că aceasta este singura noastră șansă: nu să fim mai puternici fiecare în parte, ci de neoprit împreună. Ei nu se tem de adevăr sau de dreptate - se tem de mulțimea care nu mai tace, de vocile care se adună și nu mai pot fi izolate.

Numai uniți putem rupe cercul fricii. Numai împreună putem transforma neputința în rezistență și rezistența în forță. Iar când vom sta umăr lângă umăr, nu pentru a lovi, ci pentru a nu mai putea fi loviți, atunci vor înțelege: nu suntem pradă. Nu suntem monedă de schimb. Nu suntem teritoriu.
Suntem oameni.
Alors, regarde.

Doresc să stau intr-un polen de floare…

Doresc să mă pătrund într-un bob de rouă așezat pe alba aripă a unui fluture când sărută o albă floare …

Să zbor aș vrea și-n zborul meu să mă atingă trilurile ciocârliei…

Să fiu, îmi doresc, clipa de lumină drept călăuză unui ușor nor azuriu , îndreptându-l spre cele patru puncte cardinale…

Doresc să fiu copilul din copilărie, în a lui privire să culeg efemerii maci roșii din câmpie, să fiu același care seara duce mâncare cărăbușilor și nu se culcă până nu înflorește ,, Regina - nopți,,… Și învăluit de așa zi mirifică să adorm in poala bunicii…

Doresc ce nu se poate… Doresc să fiu un om fericit…

Și totuși :

Dorința, e dorul ce înmugurește primăvara

O lină alinare în sufletul sărăcit de vise

Ea poate fi trăirea pe care destinul o aduce

În amurg, să ne înlăture de pe umeri povara

În drumul arid, cu multe, multe pietre la răscruce

…………………………………………………………………………………….

Dorința, poate fi și dorul ce nu se mai întoarce

-Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!
-Nu te iau că ești mic și te cheamă polonic!

... îmi răsună în minte, obsesiv, un ecou atât de îndepărtat al adolescenței mele, încât îl aud și "văd" iarăși un grup de țânci ce țopăie pe iarba grasă din apropierea blocului în care locuiam, în timp ce eu stăteam tolănit pe spate cu mâinile împreunate sub ceafă și priveam cu ochii larg deschiși pasărea minusculă de metal ce scânteia ca diamantul pe albastrul cerului și ronțăiam un fir de trifoi...

Erau vremuri atât de simple pentru copii, din moment ce chiar și o pasăre argintată, strălucind în soare, reușea să-i facă să dănțuiască și să-i cânte zborul, sus, deasupra norilor, răspunzând la chemarea ei neîncetată, iar eu mă întrebam: oare când voi fi mare, voi zbura vreodată cu un avion?

Am crescut mare și, da, am început să zbor: la început timid, dar mai apoi, cu fiecare zbor, tot mai încrezător, tot mai departe. Și, Doamne!, câte locuri frumoase și câți oameni am văzut și cunoscut! Am vizitat muzee, m-am închinat în biserici și catedrale, m-am urcat în cele mai înalte turnuri și clădiri, căutând mereu ceva, nici eu nu știu ce, doar hrănindu-mi sufletul însetat de aventură, dându-i copilului din mine ceea ce i-am promis cândva.

Fiindcă țin minte că atunci am închis ochii și m-am văzut peste ani la Roma, la Vatican, la Colosseum și Forumul Roman, la Milano la Cina Cea de Taină, la Veneția, la Florența în umbra lui David, la Napoli mâncând pizza și bând limoncello, la Viena, căutând urmele imperiului austro-ungar, la Paris, la Louvre și Versailles, în Spania însorită, la Barcelona, unde am urcat în cel mai înalt turn al Sagradei, la Toledo, Sevilla sau Valencia, la Atena sau Corfu, la Cadiz unde am făcut pentru prima dată baie în Atlantic, sau ascultând muzica fado în cel mai vechi bar din Lisabona.

Acest dor de ducă l-am ținut în fiecare an, așteptând cu stoicism momentul plecării într-o nouă aventură, din care am strâns cu migală noi amintiri pentru mai târziu, fotografiind și filmând tot ceea ce vedeam, păstrând cu sfințenie memoria locurilor și a oamenilor întâlniți, fiindcă numai acestea mi-au îmbogățit și înălțat spiritul, dându-mi forță până la următoarea călătorie...

Și mai cred, că pasiunea pentru călătorii, mi-a fost insuflată de un vecin, care pe-atunci trăia singur, nu era căsătorit și n-avea copii, dar obișnuia să ne povestească despre toate locurile pe care le văzuse, întrucât meseria lui în acele vremuri era să călătorească și să învețe cât mai multe din zona tehnicului, realizând astfel un fel de transfer de know-how.

Nu mai știu numele lui, dar îmi aduc aminte de colecția lui impresionantă de vederi, fiindcă avea un obicei, să cumpere câte o carte poștală din fiecare oraș vizitat, hărți, albume despre cultură și arhitectură, fiind pasionat de artă, setea lui fiind una diferită de cea a oamenilor obișnuiți: să vadă și să cunoască cât mai multe țări, oameni și locuri...

Și odată, am remarcat, într-unul din albumele lui, două vederi care aveau duplicate, iar el, amuzat de spiritul meu de observație, mi le-a dăruit împreună cu o condiție:

-Când ai să fii om mare, să umbli ca și mine și să afli că toate pe câte vi le-am povestit nu-s minciuni, ci chiar le-am trăit și văzut...

Am prețuit și păstrat toată viața acele două vederi nescrise, le am și acum. Și chiar am fost în acele locuri și le-am văzut, trăind ca și el, cu aceeași sete neostoită, având același dor de ducă, cu fiecare aventură, adunând la rândul meu un munte de cărți poștale, respectând clauza lui de salvgardare.

Și poate că, de fapt, clauza lui nu era altceva decât un legământ făcut cu mine însumi: să nu încetez niciodată să visez, și  să completez de fiecare dată ecoul adolescenței mele:

-Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!
-Tu, când ai să crești om mare, am să zbor cu tine-n zare! Printre nori și peste mări, peste munți din alte țări!

 Articolul 526 — Adevărul ca principiu

(1) Creștinul este chemat să spună adevărul și să evite minciuna.

(2) Adevărul trebuie mărturisit cu responsabilitate și iubire.

(3) Nimeni nu trebuie să folosească adevărul ca pretext pentru umilirea aproapelui.

Articolul 527 — Interzicerea înșelăciunii

(1) Înșelăciunea este incompatibilă cu cinstea creștină.

(2) Nimeni nu trebuie să obțină bani, bunuri sau avantaje prin minciună.

(3) Frauda și falsificarea documentelor sunt condamnate.

Articolul 528 — Mărturia mincinoasă

(1) Nimeni nu trebuie să depună mărturie mincinoasă împotriva unei persoane.

(2) Acuzațiile trebuie să se bazeze pe adevăr și dovezi.

(3) Minciuna care poate distruge viața unui om este o faptă gravă.

Articolul 529 — Calomnia

(1) Reputația unei persoane trebuie respectată.

(2) Răspândirea cu bună știință a unor informații false despre o persoană este condamnată.

(3) Creștinul este chemat să evite bârfa și defăimarea.

Articolul 530 — Respectarea promisiunilor

(1) Promisiunile trebuie făcute cu responsabilitate.

(2) Persoana trebuie să urmărească îndeplinirea promisiunilor sale.

(3) Promisiunea nu trebuie folosită pentru a înșela.

Articolul 531 — Furtul

(1) Bunurile altuia trebuie respectate.

(2) Furtul este incompatibil cu porunca de a nu fura.

(3) Bunurile furate trebuie, pe cât posibil și potrivit legii, restituite.

Articolul 532 — Tâlhăria

(1) Luarea bunurilor altuia prin violență sau amenințare este condamnată.

(2) Violența nu poate fi justificată de dorința de îmbogățire.

Articolul 533 — Distrugerea bunurilor

(1) Nimeni nu trebuie să distrugă intenționat bunurile altuia.

(2) Răzbunarea prin distrugerea proprietății este condamnată.

Articolul 534 — Proprietatea

(1) Proprietatea legal dobândită trebuie respectată.

(2) Creștinul este chemat să nu râvnească bunurile aproapelui.

(3) Litigiile privind proprietatea trebuie soluționate prin mijloace legale.

Articolul 535 — Bunurile comunității

(1) Bunurile unei comunități religioase trebuie administrate responsabil.

(2) Nimeni nu trebuie să le folosească fraudulos în interes personal.

(3) Administrarea trebuie să urmărească binele comunității.

Articolul 536 — Corupția

(1) Corupția este condamnată.

(2) Nimeni nu trebuie să ofere sau să primească avantaje nelegale pentru obținerea unui favor.

(3) Creștinul este chemat să fie cinstit în relația cu autoritățile și societatea.

Articolul 537 — Mita

(1) Mita nu trebuie oferită sau primită în scopul obținerii unui avantaj ilegal.

(2) Puterea și funcția nu trebuie transformate în instrumente de îmbogățire personală.

Articolul 538 — Lăcomia

(1) Lăcomia trebuie combătută.

(2) Bunurile materiale nu trebuie să devină centrul vieții omului.

(3) Creștinul este chemat la cumpătare și responsabilitate.

Articolul 539 — Invidia

(1) Invidia față de bunurile sau succesul aproapelui trebuie combătută.

(2) Creștinul este chemat să se bucure de binele altora.

(3) Invidia nu trebuie transformată în ură sau sabotaj.

Articolul 540 — Munca

(1) Munca cinstită trebuie respectată.

(2) Omul trebuie să își îndeplinească responsabilitățile profesionale cu seriozitate.

(3) Munca nu trebuie folosită pentru exploatarea persoanei.

Articolul 541 — Respectarea lucrătorului

(1) Persoana care muncește trebuie tratată cu demnitate.

(2) Exploatarea, umilirea și amenințarea lucrătorului sunt condamnate.

(3) Drepturile lucrătorilor trebuie respectate potrivit legii.

Articolul 542 — Plata muncii

(1) Munca trebuie remunerată potrivit înțelegerii și legii.

(2) Înșelarea lucrătorului cu privire la plata sa este condamnată.

(3) Angajatorul trebuie să respecte obligațiile legale.

Articolul 543 — Munca voluntară

(1) Activitatea voluntară trebuie să fie realizată liber.

(2) Voluntariatul nu trebuie folosit pentru exploatarea persoanelor vulnerabile.

(3) Nimeni nu trebuie constrâns să muncească sub amenințare.

Articolul 544 — Responsabilitatea angajatorului

(1) Angajatorul trebuie să asigure un mediu de muncă sigur, potrivit legii.

(2) Discriminarea și hărțuirea trebuie combătute.

(3) Angajatul trebuie tratat cu respect.

Articolul 545 — Responsabilitatea angajatului

(1) Angajatul trebuie să își îndeplinească atribuțiile cu seriozitate.

(2) Furtul și frauda la locul de muncă sunt condamnate.

(3) Bunurile angajatorului trebuie respectate.

Articolul 546 — Datoriile

(1) Datoriile trebuie tratate cu responsabilitate.

(2) Creștinul este chemat să își respecte obligațiile financiare.

(3) Problemele financiare nu trebuie rezolvate prin fraudă sau violență.

Articolul 547 — Ajutorarea celui sărac

(1) Comunitățile creștine sunt chemate să îi sprijine pe cei aflați în nevoie.

(2) Ajutorul trebuie oferit cu discreție și respect.

(3) Sărăcia nu diminuează demnitatea omului.

Articolul 548 — Generozitatea

(1) Generozitatea este încurajată.

(2) Bunurile pot fi folosite pentru ajutorarea aproapelui.

(3) Generozitatea nu trebuie impusă prin manipulare sau amenințare.

Articolul 549 — Responsabilitatea financiară

(1) Creștinul este chemat să își administreze responsabil veniturile și bunurile.

(2) Datoriile, cheltuielile și donațiile trebuie gestionate cu discernământ.

(3) Averea nu trebuie folosită pentru a domina sau exploata alte persoane.

Articolul 550 — Principiul cinstei

(1) Creștinul trebuie să fie cinstit în vorbă, muncă, familie și administrarea bunurilor.

(2) Furtul, frauda, corupția, mita, înșelăciunea și exploatarea sunt incompatibile cu principiile acestei Constituții.

(3) Adevărul, munca cinstită, generozitatea și respectarea aproapelui trebuie promovate în întreaga comunitate creștină.

Auzeam voci în stânga și în dreapta mea, dar nu reușeam să îmi deschid ochii. Corpul meu era parcă lipit de pat, absent, un sentiment straniu m-a cuprins. Încerc să țip, țip atât de tare încât mă doare... Dar totul e doar în mintea mea căci gura mi-e încleștată iar glasul mi-a fost înghițit de durere. Fiecare pion pe care îl folosesc, ea , mi-l fură cu toată nerușinarea și mă sărută apăsat cu o adiere de vânt. Fiecare mișcare a mea e urmărită cu discreție de parcă îmi citește gândurile. E aici, în salon, dar nu e prea vorbăreață. Cred că mă ține de mână, mă strânge din ce în ce mai tare. Se joacă cu mintea mea, precum un șahist cu niște simple piese. Sare imediat la gâtul meu cu aceeași strânsoare, simt că mă sufoc. Mă simt ca și când aș fi un cal sălbatic capturat de hoți, bătut și închis între patru pereți, fără pic de lumină și aer. Mă zbat în zadar cu ea, simt că nu am suficientă putere. Totuși simt că vine momentul mutării mele, așa că dintr-o ultimă suflare îmi deschid ochii.Șah Mat. Mă trezesc și îmi spun că a fost doar un vis. O adiere rece îmi mângâie obrazul transpirat. Buzele-mi sunt mov. A fost aici, îmi spun înfrigurată. Perdelele stăteau în bătaia vântului, observ fereastra deschisă.

Adam Ioana Andreea (2024-02.06)

Acu' eram deja un bărbățel cu tuleiele abia mijite pe sub perciuni, în ultimul an de liceu, totuși încă neștiutor ca un pui de găină la cu ce se mănâncă viața, îmi mirosise și mie de catrință, da' eram cuminte și devreme acasă, pus numai cu burta pe carte, că se apropia BAC-ul cel groaznic, care ne ținea tot viitorul în palme-i, când, iată, vine dirigu și ne anunță că a doua zi vom primi ,"vizita medicală" pentru a se vedea dacă eram sau nu apți de a fi luați în cătănie...

Cei dintr-o generație cu mine știu despre ce vorbesc: cred că am fost ultima generație pentru care satisfacerea stagiului militar era obligatorie, bineînțeles, dacă luai BAC-ul și apoi intrai la facultate, stagiul era amânat până la terminarea facultății, după care erai înrolat în armata la "TR" - termen redus de șase luni. Dacă nu intrai la facultate, te înrolau pentru un an și două luni, la "termen normal".

Cum nici unii dintre noi n-aveam platfus, sau "pectus excavatus", adică sternul înfundat, a doua zi, ne prezentarăm într-o sală de clasă special pregătită pentru acest eveniment, care, să fim cinstiți, ne cauza emoții, tremuram ca o frunză în vânt, pentru că știam ce presupunea această "examinare". Trebuia să te dezbraci pân' la piele, și îmbrăcat numai cu o pelerină de pânză albă, trebuia să fii "palpat", dacă "jos" toate-s la locul lor, să tușești, să mergi ținând echilibrul, etc. Bineînțeles că "palparea" o făcea o asistentă drăguță, care avea o linie cu care "te potolea", în caz că palparea pompa testosteron...

Evident că ne stricam de râs dacă auzeam prin ușa întredeschisă linia care pocnea, dar în sinea noastră ne doream ca examenul să iasă bine și să fim scutiți de rușine... Însă nu toți au avut parte de "norocul" ăsta, unii ieșind roșii la față de rușine, însă cu "apt" trecut pe foaia de încorporare...

După ce am terminat facultatea, m-am "trezit" luat pe sus în armată, distribuit la o unitate militară de geniști în transmisiuni. "Perfect!", m-am gândit eu, "În șase luni, măcar o să învăț alfabetul morse." Nu l-am învățat fiindcă n-a avut cine să ni-l arate: eram o trupă jalnică de "teriști" de 40 de indivizi, cu pregătiri profesionale extrem de diferite, aveam chiar și un arhitect printre noi, profesori de diferite materii, un inginer de "drumuri și poduri" și printre toți aceștia și unul care a terminat "cifre"...

A urmat însă acomodarea, destul de dificilă, de altfel, viața în cazarmă nu este una ușoară, măcar că în prima lună am băgat numai "pas de defilare" și desfacerea și curățarea "Kalașnikov-ului" din dotare. Și mai era o tradiție, ca arma din dotare să poarte nume de femeie, pe a mea o chema "Leana", că numele ăsta era scrijelit pe patul de lemn al armei, semn că generații de soldați înaintea mea, au "mângâiat" arma, desfăcând-o, curățind-o și asamblând-o pană la epuizare...

După o lună, trebuia să depunem jurământul față de drapelul unității, prilej de a arăta lumii întregi cum batalionul de transmisiuni bate pas de defilare, mai abitir decât batalionul tanchiștilor sau cel al parașutiștilor, care deși aveau o uniformă mult mai faină ca a noastră (era diferită doar de culoarea beretei și de eșarfa de mătase albă), erau niște gloabe surde care nu știau să pună piciorul în același timp cu bătaia tobei din fanfara militară, astfel încât să fie un singur sunet de pas sincronizat și nu o sută!

După, depunerea jurământului, am fost repartizați în două cete: "SSBe-i" și "SSPe-i", adică sergent serviciu bucătărie, respectiv sergent serviciu pază, mandea picând la bucătărie, aproape de popota ofițerilor unde serveam și noi masa, întrucât în sala cea mare de masă își luau masa soldații de la termen normal...

Și ca să nu ne plictisim, am mai fost repartizați, în afara celor două servicii, fiecare după pregătirea profesională, iar eu fiind omul "cifrelor" am fost repartizat la inventarierea bibliotecii unității, sub directa comandă a plutonierului Manole, măcar că n-am numărat nicio carte, dar în schimb, am citit câteva și nu din cele regulamente ale armatei... fiindcă plutonierul trăia în lumea lui și era "lasă-mă să te las", iar eu văzând asta, am profitat la maxim, așezându-mi o armată ușoară...

Și cum drumul nostru spre libertate "prin livadă trece", după ce cadrele părăseau unitatea la ora patru, o tuleam în oraș urmând cărarea din livadă și sărind gardul, fiindcă era plictiseală mare în unitate. Aveam totuși grijă să comparăm la apelul de seară de la ora șapte care era ținut ceremonios de ofițerul de serviciu, dacă nu era afumat până la acea oră... 

Totuși, legal, puteai să ceri bilet de voie pentru ieșirea în oraș. Așa, ieșeam pe poarta unității fără prea mare tam-tam... Într-o seară, îi vine comandantului ideea fatidică să facă o inspecție inopinată, negăsind la apel mai bine de jumătate din unitate. OSU-lui, ofițerul de serviciu pe unitate, îi sărise brusc beția din cap, iar acum făcea apelul la sânge...

Comandantul stătea în biroul lui cu fereastra deschisă urmărind cum câte unul, câte doi, soldații întregeau rândurile la apel, fiind notați ca și "chiulăi" pe o listă separată:

- Soldat TR B..., de ce ai lipsit de la apel? Unde ai fost,?, mă întreabă OSU teatral.

- Permiteți să raportez: făceam yoga la umbra lunii, în livadă, și n-am auzit goarna de strângere în careu!, zic eu cu curaj nevoie mare, fiindcă aveam în buzunar biletul de voie semnat chiar de el, dar pe care nu și-l mai aducea aminte...

Atunci, un hohot gigantesc de râs se aude din biroul comandantului. Îl chema Pricope, era militar de carieră și avea o obsesie bolnăvicioasă legată de figura lui Stefan Cel Mare și Sfânt, dovadă fiind efigiile domnitorului afișate peste tot în clădirea comandamentului, inclusiv în biroul lui... 

Comandantul era un om mic, iute, cu părul grizonat, tuns cazon, foarte serios în legătură cu meseria lui, și care păstorea vreo doi-trei căpitani cam bețivani și nu la fel de serioși cu uniforma. În schimb, Pricope era impecabil: avea grad de colonel plin și nimeni nu îndrăznea să-i treacă pe dinainte...

Așa că, în cele din urmă, colonelul se urcă în fiat punto-ul lui și părăsește unitatea, în timp ce noi ne cărăbănim la cantină în pas de voie, pentru masa de seară. OSU, cu fața buhăită, vine și el la popota ofițerilor, pentru celebrele "macarale cu brânză":

-Soldat TR B...! Când ai următoarea permisie?, mă întreabă el cu ochii încă tulburi...

- Peste două săptămâni, să trăiți!, zic eu plin de speranță, în timp ce mă aflam în picioare, în poziție de "drepți" și salutând cu mâna la chipiu...

- Să vii vinerea asta, să-ți semnez permisia!

- Am înțeles, să trăiți!, urlu eu entuziasmat, în urechile OSU-lui, accentuându-i și mai mult mahmureala...

Da... aș putea să povestesc multe din armată, fiindcă era multă sminteală, mai ales printre cadre, dar și printre soldați, deși n-am auzit de strânsul apei de pe podea cu șiretul, sau spălatul latrinei cu periuța de dinți... N-am prins umiliri dintre-acelea... În schimb am prins marșuri forțate de câte 45 de km cu tot harnașamentul greoi în spinare, dar și vreo două "aplicații" care simulau starea de război:

- Haideți mă băieți mai cu viață, ce dreacu'! Așa cum ați văzut prin filme! Trebuie să urlați ca să speriați inamicul! Uite-așa: Auuuuuu!

- Da', domn plutonier e trecut de 11! Tre' să vie gustarea de dinainte de prânz! Ca să prindem puteri să urlăm la inamic!

- Dacă o să fie tot pâne cu telemea, o să urlăm unii la alții după apă, de sărată ce-i! Că-ți trebe o bărdacă de apă ca să stingi usturimea din suflet!

Și bineînțeles, că era! Apoi cum să mai urli cu burta plină de apă, dar'mi'te să mai sai de prin tranșee... Dormeam duios cu capul sprijinit de "Leana", la umbra dulce și liniștitoare a unor plopi bătrâni, ce se găseau bine ascunși în spatele unității...

Altădată ne dădeau ouă... Atunci aveam motive serioase să exersăm cu masca de gaze pe figură...  Nu mai spun de fasolea făcută la marmotă - mamă, ce bună era! - și servită în gamele... Inamicul n-avea nicio șansă... Dar nici noi! Stingeam cu grijă chiștocul de carâmbul cizmei, nu care cumva să stârnim vreo conflagrație!

Și apoi mai erau și "tragerile" în poligon! Cele mai faine erau noaptea, cu trasoare, măcar că ziua, nu puteam să nimeresc ținta, fiindcă "Leana" era decalibrată rău, așa încât tovarășul de lângă mine avea scoruri maxime, în timp ce eu eram pe minus... 

Cât despre aruncatul grenadei, nu eram mare fan. Îl lăsam întotdeauna pe un tovarăș să arunce în locul meu, fiindcă ăla era oleacă nebun după arme! Ba chiar izbutise să închege niste batoane de dinamită pe care le făcuse din mai multe pocnitori și artificii!

Din cauza entuziasmului său, era să ajungă la "bulău", - închisoarea unității -, dar mai ales din cauza pantalonilor șefului de poligon, care nu se așteptase la un asemenea zgomot!

Și-acum mai am într-un sertar, un lănțic cu plăcuța din armată cu numele meu, alături de un glonț cules de mine din poligon! Nu știu dacă a fost un glonte tras de mine, dar știu că după trageri, toată suflarea soldățească trebuia să caute prin iarba deasă gloanțele trase, ca să iasă la inventar... N-a ieșit cu unul, cel din buzunarul meu, fiindcă eram înciudat de bătăturile pe care le făcusesem la ambele călcâie, în cei 45 de kilometri de marș forțat cu tot cu harnașamentul care mi-a rupt spatele!

Evident, că la întoarcerea către unitate am venit cu ambulanța... Am făcut două săptămâni careul în ciorapi și șlapi, ca invalid, de le era ciudă celorlalți că n-au avut și ei aceeași idee...

Era viață de viață în infirmerie! Și desigur și la "bulău"! Primeai masa la pat, nu erai pus la nicio caznă, ba chiar puteai să joci șah sau rummy toată ziulica cu cadrele. Îl știu pe unul, Mândrilă îi zicea, care a "petrecut" jumate din armată la bulău: plecase din gardă și fusese prins de o inspecție... 

Eu n-am băgat prea multe gărzi, că noi teriștii, între timp, primisesem trese bostănii de sergenți, devenisem "cadre", iar cadrele nu făceau de gardă. Ne săltaseră în grad, chit că nu prea meritam, da' așa era cutuma... Ba chiar îl țin minte pe col. Pricope cum ne ținea morală legată de fuga din unitate, că o să fie consemnat în dosarele noastre, și-i păcat să avem dosarele "pătate", bașca mai dădeam și exemplu negativ și altora care nu se puteau abține, fiindcă libertatea era dulce și-și avea drumul bătătorit prin livadă...

Se spune că armata ori te prostește, ori te face mai deștept, te face mai "bărbat". Pentru mine n-a fost nici una, nici alta. Poate doar o mare pierdere de vreme... Un fel de vacanță de juma' de an, cu peripeții, pe care acuma le găsesc haioase, la terminarea facultății. 

În schimb, eu unul, m-am îngrășat în armată. Fiind SSB-eu, îmi făcusesem o pilă la unul dintre bucătari, tovarăș de suferință cu noi, fiindcă își tăiase un tendon la un deget, de nu-l mai putea întinde, îl ținea tot timpul chircit, și m-am ținut de capul lui să se ducă la spital și să se opereze.

L-am convins, când i-am explicat că o să stea două săptămâni post-operatoriu într-un salon curat, cu mâncare bună, servită la pat de asistente drăguțe. După ce s-a externat și s-a întors la unitate, îmi era așa de îndatoritor, încât seara, după ce cadrele plecau acasă, o punea de o porție de cartofi prăjiți cu grătar de ceafă de porc și cu lapte proaspăt muls de la GAZ, gospodăria anexă zootehnică a unității...

Iar către finalul "perioadei", în octombrie, de ziua armatei, după ce am bătut pas de defilare la parada care a avut loc în oraș, col. Pricope, poruncise la GAZ, ca un porc gras să se "împiedice" în cuțite, în vederea servirii la popota ofițerilor a unor cinstite piftii, banchet la care fuseseră invitați și dintre veteranii de război, cei care mai erau încă în viață...

A fost tare fain, fiindcă atât cadrele cât și veteranii au venit la țol festiv, de paradă, aceștia din urmă afișând pe piepturi, cu mândrie, medaliile lustruite și căpătate în război în urma faptelor lor de glorie. Iar noi stăteam cu gurile căscate la ei și la poveștilor lor de cătănie. Cred, că în-afară de jurământ, a fost momentul cel mai solemn din perioada mea de armată, când goarna a dat în careu, cu tristețe, "stingerea" în memoria tovarășilor veteranilor căzuți la datorie...

Iar astăzi, după atâta amar de vreme, când  mănânc piftie la vreun zaiafet, încă aștept goarna să deie, trist, stingerea... să răsune ca un ecou al unei perioade din viața mea, care m-a învățat să râd, să suport, să trăiesc...