Fluturii de Elena Farago în turcă
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Kelebekler
Beyaz ve kırmızı kelebekler,
Ve alacalı, güzel,
Onları ağda yakalarım,
Annem beni terk ettiğinde.
Onları uçarken yakalarım
Ama onları öldürmüyorum;
Ama onlara bakıyorum,
Küçük olmaları,
Ve çok güzeller ve onları seviyorum
Ama ben onları yapmıyorum
Zararı yok, hiç de değil.
Ve eğer oynarsam
Bazılarıyla biliyorum
Ona sahip olmak güzel
Ve internetten herkes,
Onlara yardım ediyorum
Ve uçmaya başla
Onların iradesine göre.
Категория: Стихи для детей
Все стихи автора: ecaterina valcescu
Дата публикации: 5 октября 2023
Просмотры: 319
Стихи из этой категории
O jucărie hazlie
În copilărie vezi jucării ce ți-ar plăcea să facă parte din cele pe care le-ai avea deja, fie din rate,
Fie din alte plăți mai târziu achitate,
E normal, e vremea jucăriilor
Și a comediilor,
Unele poate ne distrează,
La altele lumea poate chiar oftează,
În pauzele publicitare vezi ce mai e nou,
Ceva ce se poate da drept cadou,
O pisică de pluș cât se poate de reală,
Are 4 kg, toarce, mănâncă, deci nici pomeneală,
Să fie că restul jucăriilor pe care le vedem,
Și cu care raftul ni-l umplem,
Ceri acea jucărie și ce răspuns crezi că primești,
Din moment ce chiar ți-o dorești?
Nu se poate!
Mai așteaptă 10 luni poate.
Poate, poate, poate, poate ...
Nu vrem poate, nu acum cel puțin,
După ce ne-am interesat, pe deplin,
Cât costă? 350 de lei, oare cât ar putea costa...
Și coletul îl luăm de la poștă,
Dar nu, nu e chip să o poți avea,
Chiar dacă nicio notă luată nu a fost rea.
(Pauză de 20 de ani.................)
Peste 20 de ani, printre blocuri vedem o pisică adevărată,
Asemeni celei de ani și ani mult visate, totuși parcă e mai dungată,
Nu contează,
Parchează.
Mergi cu pași repezi,
Treci de tufișurile umezi,
O găsești, e o pisică Nebelung adevărată, nu jucărie,
Ce ar veni la set cu vreo colivie,
O iei acasă, o speli, o periezi, o parfumezi,
Când se culcă, cu burta în sus, te distrezi.
Întorcându-ne iarăși în timp, ne întrebăm:
Dacă atunci am fi avut pisică de jucărie,
Ce importanță ar mai fi avut acum acest ghemotoc de blană cenușie și cafenie?
Am mai fi știut să apreciem la fel de mult această clipă,
Ca atunci când aleargă și, ca să te joci cu ea, te atenționează, țipă?
Nu se pot face comparații
Între aceste două situații.
(Această întâmplare arată clar faptul că, atunci când ne întrebăm de ce ceva, un anumit lucru sau oportunitate nu a avut cum să apară în viețile noastre, înseamnă că fie nu a fost pentru noi, fie noi nu eram potriviți pentru situația respectivă, pentru particularitățile ei, la fel că și cu pisica de jucărie, am fi putut ști cu exactitate ce baterie îi trebuie, de la ce firmă, câte să fie, ce perie să folosim? Nu, însă acum e mai simplu, pentru că este pisică adevărată și știm să ne ocupăm de ea)
Nicolae, Nicolae…
Nicolae, Nicolae
Cel cu ochii de vapaie
Tu esti cel care-a unit neamuri
In ale Domnului ramuri.
Diferit ai fost de fel,
Si ai facut voia Domnului din cer,
Ai fost făptură neînțeleasă
Încă de la sânul mamei aleasă.
Ai răzbit pentru al tău neam,
Și-ai ajutat pe orișicine,
Ai făcut din om copil,
Și le-ai adus doar nemurire.
Și din bătrâni știm ale tale povețe,
Așa cum ai salvat și fetele junețe,
Ești sus de-a dreapta Tatălui,
Și-ți pui cu condei ale omului idei.
reverii/7
adormit printre paginile unei cărți,
un șoarece ștrengar
savurează dulceața unei poezii.
o cinteză neinvitată,
ciugulește firimituri,
apoi
zboară
cântând pe la streșini.
Copilul și norul
Dormitând în lună plină
nori răzleţi la unison,
tremură din rădăcină
în oglinzi de lacuri negre.
Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,
tresar glasuri ascuţite
în frunzişul unui pom.
Lunecă o rază moale
din pământuri adormite.
Răsar două, patru, nouă,
şi ţâşni un râu de soare;
cerul creşte mai cu seamă
urcând Luna printre stele
pe drumeaguri de aramă.
Apoi piere.
Sfârşesc umbrele bizare
în explozii
de culoare.
Soarele greoi şi rece largul cerului deschise,
dimineaţa se revarsă
ca un vis în alte vise.
Şi porni la drum să vadă câteva privighetori
care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.
Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;
se opri la alte două,
limpezindu-şi faţa albă
cu un bob de rouă - două
într-un cuib adânc de flori.
Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,
e mai falnică pe luncă.
Apoi creşte şi tot urcă
în mătasea cerului,
dispărând ca o nălucă.
Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate:
cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,
cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.
Ba tocmiră lăutar
să deschidă sărbătoarea
în palatul de verdeaţă.
Având guler de cleştar,
(ce e drept, un pic semeaţă)
se înalţă mândră floarea
fiind din neamul de cicoare.
Păpădia-Plutitoarea coborî din spic pitic.
Iată, a început serbarea !
Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure
şi brăţări de sălcii sure:
au polen la cingătoare şi conduri de aur moale.
Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare;
trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,
pârjolind copaci şi ierburi,
macii roşii din răzoare.
În arşiţa singulară
nuanţele s-au ofilit.
Totul este încremenit
de atâta zăpuşeală:
nu mai cântă pitpalacul,
nu mai este vânzoleală. De departe dintre dealuri
vine-n valuri de argint -
e pârâul:curge agale şi şopteşte printre maluri.
Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată
păsări mitice venind
din adâncuri de-altădată.
Se porni ca din senin vânt subţire către vale,
răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând.
Năvăleşte spre câmpie,
se pogoară în rafale,
flori mărunte încurcând
într-un ghem de păpădie.
Naltul cerului răsună;
zdruncinând pământu-adună
peste floarea câmpului
straie negre de furtună.
Alte umbre întunecate
au ieşit dintr-o cetate, care – iată – se destramă
în schelete de aramă.
Şi zburând în solzi de ape
păsări valmeş adunate se reped către lumină.
Aripile sfârtecate
pe mirişti sunt aruncate.
Într-un colţ de luminiş,
răsărită din verdeaţă,
se zăreşte alergând către dulcea libertate
o vioaie mogâldeaţă:
copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.
Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.
Două păsări grandioase stau în coama dealului.
Una albă se aşterne
pe deasupra grâului:
are trupul lung de scamă de culoarea vântului.
Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate
şi fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,
către pasărea măiastră.
O văpaie–n fir de ape
o nălţă aşa deodată într-un labirint de nori.
Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.
Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită
dupa norul ce s-a dus.
Cu suflarea chinuită,
inocent, rosti în sine:
Unde- i pasărea măiastră ?
Nu se vede... Nu mai vine ?!
Dar în ochi cârpiţi cu vise
se arată argintie,
înălţându-se din fân,
o fantasmă însufleţită de o aripă de fum;
trecu dealul înspre vie,
răsunând în glasuri stinse:
’’Unde eşti copilărie ?...’’
din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -
Ștefan Radu Mușat
Ochi de ciocolată
Ce frumos este sa te iubesc
Si cat de îndrăgesc
Când te îmbrățișez
Simt că trăiesc
Inimioara dragă cu ochii de ciocolată
Ce-mi topește inima toată
Dar privirea nu pot s o feresc
Și nici nu îmi doresc
Nu prea sunt cuvinte sa iți spun
Că tu ești un suflet atât de bun
Și vreau ca tu să ști
Că toată viața te v oi iubi
Ce cadou de la Dumnezeu
Făcut parcă pentru sufletul meu
Un copil cu ochii de ciocolată
Ce-mi încântă viața toată
Sufletul ploii
Îi lucesc în iarbă ochii adânci de ploaie,
Cred că e rănită pasărea-văpaie…
Când răsună glasul muntelui de fier,
Inima vântoasei tremură în cer.
Poa’ să fie duh căzut din paradis -
Ce să fie, mamă, pasăre ori sfinx?
Cum zice legenda, s-a întâmplat odată,
Duhul prinse viață într-un fir de apă…
Nu este nălucă din vremuri uitate,
E sufletul ploii venit de departe.
E demult acolo, l-am văzut cândva,
Era piatră seacă, pământ nu era.
din cartea ilustrată pentru copii:
Copilul și norul - Ștefan Radu Mușat
Другие стихотворения автора
Ceas rezistent la apă în daneză
Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc.
Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.
La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...
Vandtæt ur
Det er en smuk tidlig januarmorgen, vi er på et af de mest prestigefyldte tekniske skoler i Suceava county, hvor vores fornemme engelsklærer, Cecilia (vi kender ikke hendes efternavn) er på badeværelset. Nærmere bestemt på lærernes badeværelse, i kvindeafdelingen. Det er en barsk start på dagen efter 4-5 alarmer sat på telefonen, en til 12:30, en anden til 2:40, to mere til hendes søn og en mere til 4:50 om morgenen. De to første skulle tage antibiotika, efter at han havde en eller anden infektion med Staphylococcus aureus og jeg ved ikke hvor mange andre stammer af nosokomiale og gram-positive bakterier som hans søn havde med fra børnehaven, var den sidste alarm at nå frem til tiden kl. station og tage bussen til gymnasiet (for dem der ikke ved det, Cecilia er pendler med 15 års erfaring indenfor transport). Normalt kunne Cecilia have bedt om orlov, indtil hun begyndte at få det bedre, for at komme sig, for at blive mere energisk, men du kender hende, du ved, hvordan hun har det. Hun vil kun have olympiere, hun vil have, at alt hvad hun gør skal give mening, hun kan lide det fag, hun underviser i, og ikke kun det, hun vil reformere undervisningen i dette fag, hun har endda en tendens til at revolutionere og forbedre undervisningshandlingen, indtil- ville bringe det til kunstens niveau. Han valgte at arbejde over i den stat, han er i, fordi han ved, at der i år bliver holdt olympiade på gymnasiet, hvor han underviser. Her til morgen havde Cecilia dog ikke rigtig tid til at passe sig selv, hvorfor hun for første gang skulle på toilettet. Al hendes mascara har spredt sig, fra kondensen, heldigvis tørrer hun det overskydende af med nogle vådservietter. Så begynder han med de tørre at pudse næsen, og stakkelen blæser, at lærerne i de tilstødende hytter også hygger sig. Det regner med kommentarer som: "Du ved Cecilia, jeg har en plæneklipper, som jeg bruger til at klippe junglen rundt om huset med, og den giver nøjagtig de samme lyde." Kære medlærere, vis empati og lad være med at grine af Cecilias problem, at det ikke er sjovt med de mikrober, der cirkulerer, hvor de bliver ved med at dukke op, som svampe efter regnen, jeg har indtryk af, at verdens undergang er på vej, men dette er virkeligheden, jeg er økologiske ubalancer, forurening og bakterier dukkede op. Og global opvarmning hjælper dem med at trives...Cecilia lægger lige så meget passion i at pudse næsen, som hun gør noget andet, hun hjalp mig ikke med nogle bøger, jeg havde brug for for 10000 år siden? Selvfølgelig ja, men jeg vil sige, at hjemme hos hende kan man ikke engang se farven på væggene, gipsen eller hvis hun har malerier, at hun har bøger op til lysekronen. Og sådan ser næsten alle rum i lejligheden ud. Jeg forstod ret hurtigt, at hun brænder for det, hun laver, og godt gjort ved hende. Det er svært at finde passion i noget, hvad som helst, jeg synes virkelig, at intet giver mening eller måske skal jeg blive ved med at lede, indtil jeg finder det.
For at vende tilbage til vores historie pudser Cecilia sin næse, smider vævet efter at have fyldt det med sekret og blodpropper, trækker vand. Desværre gik det sammen med vævet i afløbet, og det slanke, moderne ur, hun havde modtaget af en veninde til sin fødselsdag i september. Det gled af hans håndled, for i sin unødvendige hast (han kom der i hvert fald først) trykkede han ikke hårdt nok på grebet. For at give lidt sammenhæng har uret et varmebestandigt armbånd, som med succes modstår vand, på æsken stod der i hvert fald "500 ATM vandmodstand". De japanske producenter løj ikke om kvaliteten af det produkt, Cecilia havde på, et Casio G-Shock ur, lidt for stort til en kvindehånd, sort, rund skive, der viser timerne med blå arabertal. Den gør modstand, den er intakt selv i dag, kun at den gennem kloakken havde en anden rute og løb over i Suceva-vandet i stedet for at følge den overalt. Cecilia går i panik, sætter en annonce i avisen, sætter plakater op over hele byen med billeder af uret og udlover en belønning for at finde det.
En måned efter at eftersøgningen startede, får hun besked om, at den er fundet og vil komme til at gøre krav på den. Han ankommer til det kontor, taler med damen ved skranken, som giver ham uret. Cecilia ved ikke rigtig, hvordan hun skal reagere, det er hendes ur og alligevel er det, som om det er væk. Hvor længe har det været i vandet, hvor alt er spildt, det har fået en militærgrøn farve, han vil forsøge at fjerne det derhjemme, enten med en pincet, eller med en neglefil, eller med rengøringsmiddel, eller med andre rengøringsmidler han kan finde. Seriøst, det ligner ikke engang det ur, han kunne lide så meget i starten...
(audio) Et si tu n'existais pas în spaniolă
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Y si tú no existieras
Y si tú no existieras
Dime, ¿por qué existiría yo?
Para deambular el un mundo sin ti
Sin esperanza y sin pena
Y si tú no existieras
Intentaría inventar el amor
Como un pintor que ve bajo sus dedos
Nacer los colores del día
Y que no sale de su sombro
Y si tú no existieras
Dime, ¿para quién existiría yo?
Transeúntes dormidas en mis brazos
Que no amaría nunca
Y si tú no existieras
No sería más que otro punto
En este mundo que viene y que va
Me sentiría perdido
Te necesitaría
Y si tú no existieras
Dime, ¿cómo existiría yo?
Podría parecer yo
Pero no sería cierto
Y si tú no existieras
Creo que habría encontrado
El secreto de la vida, el porqué
Simplemente para crearte
Y para verte
Y si tú no existieras
Dime, ¿por qué existiría yo?
Para deambular el un mundo sin ti
Sin esperanza y sin pena
Y si tú no existieras
Intentaría inventar el amor
Como un pintor que ve bajo sus dedos
Nacer los colores del día
Y que no sale de su sombro.
Corabie în engleză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Sailing boat
Dear sailing boat, you float in the seemingly endless ocean,
To which continents will you go again this time,
What awaits you at your next destination?
Sailing boat, sailing boat...
Why didn't you tell me you like sailing so much?
Why didn't you warn me?
Why, just turning my back on you, for a moment, did you leave the harbor?
How can I get used to the void you left me?
How will I fill it?
Sailing boat, sailing boat...
You were as light as a sparrow,
I hope you come back happier from where you went,
I realize you had to go
That's how you felt
That's what you thought.
We had built you so well, out of wood, the rudder, the deck,
From several sail sheets,
I even attached you an anchor,
I know it won't be easy for you,
The ocean has is whimsical in its way,
You don't know what to expect,
When it gets agitated and shakes you in each and every direction,
He only takes you on the routes that are more accessible to him,
When it will be hard for you, when you will feel that there is no way for you to stay afloat,
Please look down, see the attached anchor,
Think that from afar, even from thousands of kilometers away,
I watch over you, you have a special place in my heart,
It's just that you're no longer near me to prove it to you,
Truly, how much our bond meant,
(In an argumentative tone)
Have a good time, let go, forget who was your creator
Over the last two weeks we didn't even get to know each other too much,
If this is what you think, it's your choice...
Just know that I care about you, that's why I built you so thoroughly,
As a last encouragement, I say to you: "You should't be inhibited by the storms you will encounter while crossing the ocean. Do not forget that after there is always good weather coming after the storm."
The sailing boat:,,What are you going to do, young lady? Am I not allowed to stay one day in Rio de Janeiro? Just one day, that's all I want, then I'll come back to you, I promise!"
Surprizele din apartamentul nou
După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament.
Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.
Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă.
Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane.
Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme.
Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.
Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Nervi de toamnă de George Bacovia în norvegiană
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Høstnerver
Det er høst, det rasler, det er søvn...
Trærne, på gaten, sukker;
Han hoster, han gråter, han er tom...
Og det er kaldt, og det er tåke.
Elskere, sykere, tristere,
På veiene gjør de rare bevegelser -
Og forlater, fra evig søvn,
De faller tunge, våte.
Jeg blir, og jeg går, og jeg kommer tilbake,
Og elskere gjør meg dypt trist -
Jeg får lyst til å le meningsløst
Og det er kaldt, og det er tåke.