Întânlire între vii și între morți!
Dragii noștri ,urcați la cele sfinte
Grea durere ,dor fierbinte
Ne aduce spre morminte
Chipuri pure și curate
Deși-s morți ,parcă trăiesc
Sub pământ doarme o floare
Plânge lacrima ce-o doare
Astăzi totuși e-o zi mare
Clopotele bat la porți
E întânlirea între vii și între morți!
Стихи из этой категории
Hristos a înviat!
Hristos a înviat!
Creştine,
Oriunde-ai fi să-ți fie bine!
Şi de nu ai, ori ai cu cine,
Mereu El te va îndruma de bine.
Trăim, glumim, hulim, păcătuim,
Prin grai şi faptă de-i greşim,
Înalță rugăciune de căință.
În gând, un gând şi o făgăduințā...
Toți mântuiți prin jertfă, de-a Sa îngăduință...
CREDINȚA DIN DURERE
Vinerea răstignirii și zorii Învierii
Zile cu roșu-n sufletul nostru însemnate
Stau pe bolta universului și-a nemuririi…
Doar minciuna, amfitrioana crucificării,
Rânjind, numără cuiele însângerate
Înfipte adânc din jocul perfid al trădării
Când, talanții se risipesc mânjiți de păcate,
Iar mâini ce vindecau, mâinile mângâierii
Și palmele lui Iisus, sunt pline de stigmate…
Din cer s-aud tunete și glasul disperării
Spre Tatăl Ceresc un ultim cuvânt străbate:
,, SĂVÂRȘITU-SA,,!
Bat clopotele…Voci divine în cer s-adună,
În evanghelie cuvântul lui Iisus îi sfânt
Răspândit în patru zări, ecoul lui răsună
Creștinii pe viață și-au făcut un drag legământ
În fiecare an, unul altuia să-și spună:
,, HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!,,.
Lumina Paștelui
În noaptea sfântă, clopote răsună,
Iar cerul se aprinde în lumină,
Hristos a Înviat, ecoul spune,
Speranța-n inimi iarăși se-nclină.
Sub ram de salcie și flori de crin,
Se-mbracă lumea-n straie de iertare,
Și fiecare suflet, trist sau plin,
Primește pacea blândei sărbătoare.
Oul pictat cu drag, în mâini sfințite,
Cozonaci calzi, miros de sărbători,
În rugi și cântări, sufletele-s unite,
Pe drumul Învierii, printre flori.
Să-ți fie Paștele un drum curat,
Cu liniște și binecuvântare,
Hristos a Înviat cu-adevărat –
Să-ți fie viața plină de culoare!
Pe masă-s ouă roșii, lumânări,
Iar mielul stă cuminte, ca o floare,
Se-aude „Tatăl nostru” printre zări,
În fiecare casă e sărbătoare.
Și-n clopotul ce bate liniștit,
Se-ascunde-un dor de pace și iertare,
Căci Paștele e semnul cel slăvit
Că viața biruie orice-ncercare.
Duminica Floriilor!
Aștept să merg la slujbă
Dar nu pentru vreun leu,
Azi nu-mi doresc câștiguri,
Și doar s-aud de Dumnezeu
Răsună bing de deșteptare
Ce mă îndeamnă ca să vin,
E clopotul bisericii din deal
Un semn de rugă la creștin
Ne îmbrăcăm de sărbătoare
Și cu evlavie pornim la drum,
Soția poartă pe cap năframă
Iar eu un bleumarin costum
În fața noastră e mulțimea
Ce merge înspre-același loc,
Cu toți-L căutăm pe Domnul
În locul sfânt, nu într-un bloc
Astăzi este Duminica Floriilor
Când IIsus intră-n orașul sfânt,
Nu pe un cal și pe mânzul asinei
Poporul strigă,,Osana", salutând
În liniște cu umilintă ascultăm
Cum Lazăr din mormânt a înviat,
E semnul biruinței asupra morții
Și al iubirii pentru cel apropiat
Mă uit în jur și mă simt fericit
Că am putut să sorb cuvântul,
Sa fiu mai bun, să am credință
Că-n viitor voi părăsi pământul
Sunt luminat și plec spre casă
În mână cu crenguțe de finic,
Și-n minte îmi repet neîncetat
Că fără dragoste..nu ești nimic!
DIN CREDINȚĂ
Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS a fost crucificat.
Bat clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări cu multe lacrimi
Heruvimii norii risipesc
Cu glasul lor divin cântând din psalmi…
În zori IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!
Lumea creștină s-a bucurat
În casă ruga-i spusă evlavios,
De îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii privesc cum ceru-i luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT !.
Ghetsimani
- Te rog îndepărtează, de poți, încă puțin
Paharul ăsta, Doamne, întins acum spre noi
Amară-i băutura și plină de venin
Și-n plus, mocnește-a ură și spumegă război.
De când îl știi, pământul nu s-a schimbat prea mult
Au mai căzut imperii, războaie au tot fost
Și-n toată-această zarvă, în tot acest tumult
Se-nhamă "omul liber" la jugul contra cost.
Din umbră păpușarii, scoțând în față "sfinți" ,
Ne spun că rău-i bine și binele e rău
Religiile se-nfruntă-narmate până-n dinți
Oameni ucid alți oameni, clamând numele tău.
Sub steagul toleranței, mărșăluind obscen
Perversitatea, cinic, vrea dreptul la firesc
Iar omenirea pare că pierde-un ultim tren
Spre o iluminare a tot ce-i sufletesc.
Și oameni sunt altfel, nu pot să îți explic
Dar când privesc oglinda se văd ei înșiși zei
Nu-s răi... nu toți desigur... nici buni nu pot să zic,
Prea stau în nepăsare, prea sunt doar pentru ei.
Li s-a indus ideea că nu le ești util
Că pot și fără tine, oricine e viteaz
Până când vine greul, atunci e mai facil
Să-nalțe-o rugăciune să-i scoți din vreun necaz.
Nici eu nu ies din cadru, o recunosc cinstit
Puternic în credință nu sunt cum mi-aș dori
Nu m-am pretins vreodată a fi un erudit
Și nici sanctificabil vreodată nu voi fi,
Dar văd cum omenirea, de-un timp se duce-n jos
Și-n loc de elevare, involuăm fatal
Și mă gândeam o clipă, că Tu, fiind Hristos
Să faci un gest din mână, s-o-nalți spiritual...
- Ce-mi ceri îmi stă-n putere, dar oare e-nțelept
Să-ncerc s-aduc schimbarea la cei ce nu o vor?
Când materialismul e singurul concept
E greu a face pasul spre stadiul următor.
Despre iluminare aveți idei cam vagi
Eu v-aș purta tot drumul, la capăt să vă las
Dar ce învățăminte mai poți, ca om, să tragi
Când ai ajuns acolo, fără să faci un pas?
Și chiar de-ar fi să fie ca mâna să-mi ridic
Și să vă-nalț în spirit așa cum vă doriți,
Ca ființe de lumină născute din nimic
Cadoul ce l-aș face, ați ști să-l prețuiți?
Când ți-e servit pe tavă, nimic nu pare greu
Însă deschide ochii în jur și ai să vezi,
Această lege-a firii va exista mereu:
Ce nu obții cu trudă, nu știi cum să păstrezi.
Aveți înțelepciunea de-a ști să cercetați
Stăpân e fiecare pe propriul lui destin
La orice întrebare, răspunsul îl aflați
Cu cât parcurgeți drumul puțin câte puțin.
De la-nceputuri, răul în lume-a existat
Căci fără el ce-i bine, voi n-ați fi înțeles
Și binele, și răul sunt lecții de-nvățat,
Iar lecțiile-nvățate sunt pași către progres.
Când timpul o să vină veți ști să judecați
Având chiar libertatea de a alege voi
În dragoste și ură de partea cui să stați,
De răspândiți lumină sau împroșcați noroi.
În voi se dă o luptă și ca să biruiți
Credința să vă fie și sabie, și scut
Nu disperați o clipă, căci singuri n-o să fiți
Voi fi și Eu acolo și am să vă ajut.
Pe Via Dolorosa și voi va trebui
Din semne de-ntrebare, o cruce să purtați
Și când veți înțelege că numai a iubi
Este răspuns la toate, atunci veți fi salvați.
Apoi, zicând acestea, Iisus s-a ridicat
Din flori i se întinse covor pe sub măslini
Și sub lumina lunii porni îngândurat
Sărutul să-și primească și ramura de spini.
Другие стихотворения автора
POETEI ANA MÂȘLEA
Te știu de mult din anii de liceu
Cu părul strâns într-un fileu
Cu ochii plecați în depărtare
Ce fel de castele î-ți construiai oare?
Adolescentă cu ochii mari căprui
Prin vorba-ți dulce tu plăceai oricui
Cu agera -ți privire căutai un răspuns
Dar tragicul destin se păstra ascuns...
Sufletul tău avea altă chemare
Și-n slova scrisă ai răsădit o floare
Ți ai pus iubirea și simțirea în rimă
Deși plecată ești ,ceva tot să rămână...
C A O FLOARE !
VIAȚA E UN DAR
TRĂIEȘTE-O CA ATARE ,
AJUT-O SĂ TE URCE ,
NU SĂ TE COBOARE .
ÎNDEAMN-O LA VOINȚĂ ,
ÎNDEAMN-O LA RĂBDARE
ȘI VA STRĂLUCI ,
CA CEA MAI MÂNDRĂ FLOARE !...
O POVESTE PENTRU TINE
-continuare-
A venit iarna...Peste câmp se întinsese un covor alb,de nea.
În cușca mea era cald și bine,dar mi-a venit așa ,un dor de
hoinăreală. Am luat-o și pe Ledy și am pornit-o amândoi ,prin-
tre troiene, hârjonindu-ne.Am alergat până ce blana lui Ledy s-a
umplut cu țurțuri de ghiață. Înfrigurați ,am pornit spre casă .Ca să
ne încălzim și să ne uscăm am cerut voie în casă.Când ne-a văzut
stăpâna...ce-a fost la gura ei....pe mine m-a învitat să merg la cușca
mea de afară, însă Ledy care era câine de casă și blana ei lungă
era plină de promoroacă aîmbrăcat-o cu o vestă a lui Andy și i-a
făcut un culcuș sub vatra sobei unde era cald și bine. Eu aveam
un păr scurt , eram uscat ,dar eram îngrijorat pentru prietena mea.
eu eram vinovatul de această excapadă.
Venise sărbătorile Crăciunului,în tot satul se auzeau colinde
Stăpânul meu Andy cu nu grup de prieteni ,au plecat cu -Steaua-
Zăpadă era peste tot dar pe ulițe se făcuse cărări ,și de astă dată
nu am mai venit uzi acasă.După ce copii colindau gospodari ,dădeau
colindătorilor : colaci ,covrigi ,nuci și de cele mai multe ori ,primeau
bani...când se făcea plata colindătorilor, eu și Ledi ne băgam în față
ca ei să înțeleagă că și noi facem parte din grup.Era o forfotă și ve -
selie ,chiote ,amestecate cu miros de sarmale și de cozonaci.
După miezul nopți, ne-am făcut inventarul la ce am adunat și ne-am
întors acasă fericiți de lunga plimbare din noaptea de Crăciun.!...
Ce vremuri!...anii au trecut ....Ledy are ,puii ei cu care pot să mă
joc, îi țin între labele mele mari ,îi mângâi ,îi alint parcă ar fi ai mei...Da
acum am o viață nu frumoaaă, ci foarte frumoasă...și mai am atâtea
amintiri despre care o să povestesc cu altă ocazie...ne vom reîntănli
fiți siguri!...Al vostrul prieten :ATOS
,
LA MALUL MĂRII
La malul mării
Am întânlit iubirea
În zilele de vară
Sub cerul instelat
Atâtea jurăminte
Pe corp mi-ai presărat
În murmur de chitară
Și adieri de vânt
Pe albul crin în ce l-ai preschimbat?
Zilele de vară și-au pierdut seninul
Pierdut-am tot,mi-a rămas suspinul
Rămân cu nisipul ,când apa s-a retras...
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
MĂ REVOLT !
M-am trezit cu un gând în minte...
Ce ar fi dacă ...a-și încerca
Să le spun de la obraz :
D-lor , ajunge cât a-ți furat ,
Ajunge ,cât ne-ați mințit
Lăsați locul altora
Iubitori de țară și de neam .
Fiilor noștri și ai voștri
Să nu le crape obrazul
Că nu-au țară ,că nu-au neam!...
A-ți văndut țara pe un preț de nimic .
Mă revolt ,da-s prea mic ,n-am putere
Planurile voastre să le stric!...