Azi arde trandafirul
Azi arde trandafirul dăruit de tine
in colțul amintirilor de altădată.
La cumpăna gândului, umbrele-s senine
iar spinii n-or să mai înțepe niciodată.
De astăzi lacrimi nu mai curg
s-au format deja cascade,
pașii nu ți-i mai parcurg
și-nchei frumoase episoade;
de iubire și surâs la țărm de dor,
plecat vei fi, dar în inimă-mi,
te vei afla nemuritor.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Adina Vâlcu
Дата публикации: 9 октября 2023
Просмотры: 860
Стихи из этой категории
Sfântă
Îmi erai sunetul de harpă și apa de izvor,
Priveam la tine ca la zei și în genunchi de dor.
Mi te-ascundeai după minciuni cu coada ridicată,
Apoi veneai din nou la mine să fac să te simți fată.
Dar cum ieșeai din nou afară îmi deveneai străină
Și eu voiam să te culeg dar nu aveai tulpină.
Îmi erai vânt, îmi erai ploaie și soare și surâs,
În timp ce tu erai plecată, eu te iubeam nespus.
Dar parcă tot încet încet, veneai prea rar la ușă
Și căutându-te muream când te vedeam pe tușă.
Și tot tu zici că-i vina mea, că eu te-am rupt în două,
Când tu erai deja crăpată și te făceai că plouă.
Nu ți-e rușine când mi-ai spus că eu sunt cel ce cauți
Și-apoi la alții când te duci doar rele începi să-mi lauzi?
Când îți cântam cuvinte-n noapte și stele îți dădeam
Credeam că urc pe scara vieții dar în secret cădeam.
O viată-ntreagă flori și vise am vrut să-ți dăruiesc
Însă tu mi-ai furat doar viața, și-n van îmbătrânesc.
Iar tu rămâi pe veci o floare acoperită-n spini
Că cei ce te-au atins sunt mulți, dar te-au ținut puțini.
Nu știi să spui ce simți în tine
Numai când vezi ce-ți place,
Dar am făcut deja greșeala ce nimeni n-o mai face.
Ți-am dat și luna de pe cer ,tu ai transformat-o-n smoală.
Orice scânteie de durată tu ai lăsat să piară.
Un diamant sau colier nu iți oferă viață,
Doar frumusețea care-o vezi pentru o dimineață.
De ce-ai fugit după ceva ce-n gol avea să zboare ?
Nu ai văzut că el avea aripi iar tu picioare?
Și istovită apoi veneai la ușa mea în lacrimi,
Și eu mereu te acceptam, crezându-te în patimi.
Dar dimineața avea să vină și patul gol să-l vadă,
Și atunci durerea și regretul pe mine iar să cadă.
Vedeam în tine un rai albastru și fără de durere,
Dar tu voiai să-ți dau doar aur și căutai plăcere.
Nu e iubire! Ce tu simți e ca o adiere,
Când eu visez la porumbei iar tu la coliere.
Dar, de mai vii la ușa mea să-mi cauți iar privirea,
Prefer să -nchid. Cu drugul tras, rămân cu mulțumirea.
Muza
Închid ochii și sper,
Că nu o să mai doară,
Ai fost și sare și piper,
Și mi te-am pus pe rană.
Și încă mă amuză,
Căci tot de tine scriu,
De ce îmi mai ești muză?
În sufletu-mi pustiu.
Căci tu mi-ai fost și rimă,
Ai fost și făr' de vers,
Te joci cu-a mea inimă,
Nimic nu are sens.
Ai fost întreaga artă,
Ce mi-am imaginat?
Și care a fost ținta?
Când oare te-am creat?
De ce îmi mai pierd timpul?
Chiar n-are niciun rost,
Căci tu mi-ai fost poemul,
Dar oare cu ce cost?
.................................
Rămâi doar plăsmuire,
A minții fulgerare,
O, dulce amintire,
Îmi pui pe rană sare.
Încredere?
Încredere?.....de unde încredere,
S-a risipit odata cu noi.
In bezna nopții întunecate,
La fel ca și amintirile noaste
Încredere........nu mai am incredere,
Nu mai cred in povești pentru o clipă.
In vorbe goale spuse de umplutură,
Și nici....și nici în iubirea de odinioară.
Mi-ai promis iubire și respect,
Dar mi-ai oferit ura și blestem.
Mi-ai promis un viitor împreună,
Dar mi-ai oferit durere.
Îmi spune-ai că vei rămâne și la greu,
Dar unde ești acum...ai plecat.
Mi-ai luat inima apoi ai aruncat-o
Facand-o in mii de bucăți
Cuvintele mele nu pot cuprinde toată durerea .
Dar știu că într-o zi ...poate nu azi.
Poate in zece ani sau douăzeci, nu știu când,
Îmi vei plânge dorul și atunci voi zâmbi,
Stiind că suntem doar niște străini.
Rădăcini de Dopamină
Soarele coboară în mare, ca o rană ce nu se vindecă niciodată, chiar pe malul dragostei tinere ce-l boceam odată
În odinioara vremurilor bune, am îngropat al meu sentiment, în brațele destinului înmiresmat ce-l iubeam cu foc odată
Și m-am aruncat brazdă pe brațele morții înfierbântate și ti-am rostit numele vioi cu buzele însângerate,căci îmi erai atât de drag odată
Dar glasul tău blajin și fermecător mă dezgustă căci un gol din stomac îmi răpește inima răzbunătoare, și-n blesteme mi-aș dori să nu te fi iubit vreodată
Ciudat este că odată aș fi plătit și cu sufletul să te aduc înapoi
Și credeam obsesiv în proverbul "ochii ce nu se vad, nu se uită niciodată", dar durerea amintirii, însoțită de ceea a așteptării în zadar m-a făcut să îmi pierd interesul
Pentru că căutându-te pe tine, m-am pierdut pe mine
Divinizandu-te pe tine, ma despretuiam făra scrupule pe mine
Dar asta nu e un lucru egoist din partea mea ca am încercat să supraviețuiesc fără tine, cum nici dragoste din partea ta nu a existat căci ai fost de la început doar un răspuns al traumei mele de
abandon, un atașament emoțional ce mi-a sbulberat la început percepția despre iubire, când de fapt tu erai doar un pansament temporar, mai mult spus un nivel de dopamină crescut din vene, o figură paternă pe care încă o caut...
Poate
Și poate… doar un ,,POATE”
Și poate,doar o dată o să mă mai vezi,
În visele-ți frumoase
În care nu mă pierzi.
Și poate,doar o dată o să mă-ntâlnești,
Tu,să-mi privești doar chipul
Pe care îl iubești.
Și poate,doar o noapte ar mai fi de-ajuns,
Să-mi povestești de tine,
Să-mi spui cuvintele,pe care nu le-ai spus.
Și poate.. doar un ,,POATE”
Dacă ai ști❤️
Dacă ai ști cât doare dorul ....
Daca ai ști cât dorul doare...
Ca pasarea ce nu-si ea zborul
Ca un cer ce n-are soare...
Daca ai ști cum noatea cum suna
Dacă ai ști cum e în bezna
Cand durerea-n piept răsună
Te prefaci actor în scenă...
.....
Dacă ai ști....
Aut. A.Turcanu
@reper
Sfântă
Îmi erai sunetul de harpă și apa de izvor,
Priveam la tine ca la zei și în genunchi de dor.
Mi te-ascundeai după minciuni cu coada ridicată,
Apoi veneai din nou la mine să fac să te simți fată.
Dar cum ieșeai din nou afară îmi deveneai străină
Și eu voiam să te culeg dar nu aveai tulpină.
Îmi erai vânt, îmi erai ploaie și soare și surâs,
În timp ce tu erai plecată, eu te iubeam nespus.
Dar parcă tot încet încet, veneai prea rar la ușă
Și căutându-te muream când te vedeam pe tușă.
Și tot tu zici că-i vina mea, că eu te-am rupt în două,
Când tu erai deja crăpată și te făceai că plouă.
Nu ți-e rușine când mi-ai spus că eu sunt cel ce cauți
Și-apoi la alții când te duci doar rele începi să-mi lauzi?
Când îți cântam cuvinte-n noapte și stele îți dădeam
Credeam că urc pe scara vieții dar în secret cădeam.
O viată-ntreagă flori și vise am vrut să-ți dăruiesc
Însă tu mi-ai furat doar viața, și-n van îmbătrânesc.
Iar tu rămâi pe veci o floare acoperită-n spini
Că cei ce te-au atins sunt mulți, dar te-au ținut puțini.
Nu știi să spui ce simți în tine
Numai când vezi ce-ți place,
Dar am făcut deja greșeala ce nimeni n-o mai face.
Ți-am dat și luna de pe cer ,tu ai transformat-o-n smoală.
Orice scânteie de durată tu ai lăsat să piară.
Un diamant sau colier nu iți oferă viață,
Doar frumusețea care-o vezi pentru o dimineață.
De ce-ai fugit după ceva ce-n gol avea să zboare ?
Nu ai văzut că el avea aripi iar tu picioare?
Și istovită apoi veneai la ușa mea în lacrimi,
Și eu mereu te acceptam, crezându-te în patimi.
Dar dimineața avea să vină și patul gol să-l vadă,
Și atunci durerea și regretul pe mine iar să cadă.
Vedeam în tine un rai albastru și fără de durere,
Dar tu voiai să-ți dau doar aur și căutai plăcere.
Nu e iubire! Ce tu simți e ca o adiere,
Când eu visez la porumbei iar tu la coliere.
Dar, de mai vii la ușa mea să-mi cauți iar privirea,
Prefer să -nchid. Cu drugul tras, rămân cu mulțumirea.
Muza
Închid ochii și sper,
Că nu o să mai doară,
Ai fost și sare și piper,
Și mi te-am pus pe rană.
Și încă mă amuză,
Căci tot de tine scriu,
De ce îmi mai ești muză?
În sufletu-mi pustiu.
Căci tu mi-ai fost și rimă,
Ai fost și făr' de vers,
Te joci cu-a mea inimă,
Nimic nu are sens.
Ai fost întreaga artă,
Ce mi-am imaginat?
Și care a fost ținta?
Când oare te-am creat?
De ce îmi mai pierd timpul?
Chiar n-are niciun rost,
Căci tu mi-ai fost poemul,
Dar oare cu ce cost?
.................................
Rămâi doar plăsmuire,
A minții fulgerare,
O, dulce amintire,
Îmi pui pe rană sare.
Încredere?
Încredere?.....de unde încredere,
S-a risipit odata cu noi.
In bezna nopții întunecate,
La fel ca și amintirile noaste
Încredere........nu mai am incredere,
Nu mai cred in povești pentru o clipă.
In vorbe goale spuse de umplutură,
Și nici....și nici în iubirea de odinioară.
Mi-ai promis iubire și respect,
Dar mi-ai oferit ura și blestem.
Mi-ai promis un viitor împreună,
Dar mi-ai oferit durere.
Îmi spune-ai că vei rămâne și la greu,
Dar unde ești acum...ai plecat.
Mi-ai luat inima apoi ai aruncat-o
Facand-o in mii de bucăți
Cuvintele mele nu pot cuprinde toată durerea .
Dar știu că într-o zi ...poate nu azi.
Poate in zece ani sau douăzeci, nu știu când,
Îmi vei plânge dorul și atunci voi zâmbi,
Stiind că suntem doar niște străini.
Rădăcini de Dopamină
Soarele coboară în mare, ca o rană ce nu se vindecă niciodată, chiar pe malul dragostei tinere ce-l boceam odată
În odinioara vremurilor bune, am îngropat al meu sentiment, în brațele destinului înmiresmat ce-l iubeam cu foc odată
Și m-am aruncat brazdă pe brațele morții înfierbântate și ti-am rostit numele vioi cu buzele însângerate,căci îmi erai atât de drag odată
Dar glasul tău blajin și fermecător mă dezgustă căci un gol din stomac îmi răpește inima răzbunătoare, și-n blesteme mi-aș dori să nu te fi iubit vreodată
Ciudat este că odată aș fi plătit și cu sufletul să te aduc înapoi
Și credeam obsesiv în proverbul "ochii ce nu se vad, nu se uită niciodată", dar durerea amintirii, însoțită de ceea a așteptării în zadar m-a făcut să îmi pierd interesul
Pentru că căutându-te pe tine, m-am pierdut pe mine
Divinizandu-te pe tine, ma despretuiam făra scrupule pe mine
Dar asta nu e un lucru egoist din partea mea ca am încercat să supraviețuiesc fără tine, cum nici dragoste din partea ta nu a existat căci ai fost de la început doar un răspuns al traumei mele de
abandon, un atașament emoțional ce mi-a sbulberat la început percepția despre iubire, când de fapt tu erai doar un pansament temporar, mai mult spus un nivel de dopamină crescut din vene, o figură paternă pe care încă o caut...
Poate
Și poate… doar un ,,POATE”
Și poate,doar o dată o să mă mai vezi,
În visele-ți frumoase
În care nu mă pierzi.
Și poate,doar o dată o să mă-ntâlnești,
Tu,să-mi privești doar chipul
Pe care îl iubești.
Și poate,doar o noapte ar mai fi de-ajuns,
Să-mi povestești de tine,
Să-mi spui cuvintele,pe care nu le-ai spus.
Și poate.. doar un ,,POATE”
Dacă ai ști❤️
Dacă ai ști cât doare dorul ....
Daca ai ști cât dorul doare...
Ca pasarea ce nu-si ea zborul
Ca un cer ce n-are soare...
Daca ai ști cum noatea cum suna
Dacă ai ști cum e în bezna
Cand durerea-n piept răsună
Te prefaci actor în scenă...
.....
Dacă ai ști....
Aut. A.Turcanu
@reper
Другие стихотворения автора
Povestea mea
S-a făurit povestea mea
undeva, cândva,
pe foi aurite,
folosindu-se condei de argint,
cântând, dansând, râzând...
Vorbe multe, dar puține
s-au tot scris, repetitiv;
vorbe pline, însă goale,
fără noimă, discursiv.
Mă-ntreb apoi nedumerit:
,,unde, când și cine-a fost?
Cine a scris povestea asta
în care nu mă regăsesc?!..."
Ți-aș picta
Ți-aș picta dorința
În culori de gând curat,
Cu aromă de tandrețe,
Între picuri strecurat,
Iar pe brațe aș alege
Să-ți pictez întâia oară
Dorul cel nemărginit,
Poate-așa n-o să mai doară...
Ți-aș picta lumini de foc,
Imprejuru-ți, ca o torță,
De-aș avea curaj destul
Și puțin mai multă forță,
Din interior, căci astăzi
Motivarea nu mai este,
Sunt doar versuri aruncate
Într-o carte de poveste...
Frații
În odaia de la drum, te zăresc plângând și-mi pare
Că dorind să fac o glumă, te-am supărat frățioare.
Șterge-ți lacrima și spune-mi, fără a mai conteni,
Că dincolo de orice ceartă, noi suntem prieteni buni.
Vor rămâne amintiri, regăsite în sonate,
Unul lângă altul, sufletele ni-s legate.
Șterge-ți lacrima și vino, să te strâng la pieptul meu,
Frați de sânge, prieteni buni, noi așa vom fi mereu.
Povestea mea
S-a făurit povestea mea
undeva, cândva,
pe foi aurite,
folosindu-se condei de argint,
cântând, dansând, râzând...
Vorbe multe, dar puține
s-au tot scris, repetitiv;
vorbe pline, însă goale,
fără noimă, discursiv.
Mă-ntreb apoi nedumerit:
,,unde, când și cine-a fost?
Cine a scris povestea asta
în care nu mă regăsesc?!..."
Ți-aș picta
Ți-aș picta dorința
În culori de gând curat,
Cu aromă de tandrețe,
Între picuri strecurat,
Iar pe brațe aș alege
Să-ți pictez întâia oară
Dorul cel nemărginit,
Poate-așa n-o să mai doară...
Ți-aș picta lumini de foc,
Imprejuru-ți, ca o torță,
De-aș avea curaj destul
Și puțin mai multă forță,
Din interior, căci astăzi
Motivarea nu mai este,
Sunt doar versuri aruncate
Într-o carte de poveste...
Frații
În odaia de la drum, te zăresc plângând și-mi pare
Că dorind să fac o glumă, te-am supărat frățioare.
Șterge-ți lacrima și spune-mi, fără a mai conteni,
Că dincolo de orice ceartă, noi suntem prieteni buni.
Vor rămâne amintiri, regăsite în sonate,
Unul lângă altul, sufletele ni-s legate.
Șterge-ți lacrima și vino, să te strâng la pieptul meu,
Frați de sânge, prieteni buni, noi așa vom fi mereu.
Povestea mea
S-a făurit povestea mea
undeva, cândva,
pe foi aurite,
folosindu-se condei de argint,
cântând, dansând, râzând...
Vorbe multe, dar puține
s-au tot scris, repetitiv;
vorbe pline, însă goale,
fără noimă, discursiv.
Mă-ntreb apoi nedumerit:
,,unde, când și cine-a fost?
Cine a scris povestea asta
în care nu mă regăsesc?!..."
Ți-aș picta
Ți-aș picta dorința
În culori de gând curat,
Cu aromă de tandrețe,
Între picuri strecurat,
Iar pe brațe aș alege
Să-ți pictez întâia oară
Dorul cel nemărginit,
Poate-așa n-o să mai doară...
Ți-aș picta lumini de foc,
Imprejuru-ți, ca o torță,
De-aș avea curaj destul
Și puțin mai multă forță,
Din interior, căci astăzi
Motivarea nu mai este,
Sunt doar versuri aruncate
Într-o carte de poveste...
Frații
În odaia de la drum, te zăresc plângând și-mi pare
Că dorind să fac o glumă, te-am supărat frățioare.
Șterge-ți lacrima și spune-mi, fără a mai conteni,
Că dincolo de orice ceartă, noi suntem prieteni buni.
Vor rămâne amintiri, regăsite în sonate,
Unul lângă altul, sufletele ni-s legate.
Șterge-ți lacrima și vino, să te strâng la pieptul meu,
Frați de sânge, prieteni buni, noi așa vom fi mereu.