Un apus de soare
Iată, pomii de pe cale ,
Acum au îmbătrânit,
Și tot ceea ce e-n vale,
E tăcut și liniștit.
Toată iarba dinspre vale,
Se aplecă obosită,
Toată floarea, în petale,
Se -nvelește amorțită.
Cerul, tot, este albastru,o marmură sidefie,
Și soarele o desenează,cu multă pudră aurie,
Oamenii au stat pe câmpuri,
Alții au stat pe ogoare,
Acuma o iau pe drumuri,
Le-a fost ziua bună,tare .
- Rada Maria 6D -
Стихи из этой категории
Talisman
Acest modest talisman
Ce îl primim în fiecare an,
Soli de primăvară aduce
După iarna ce se duce.
El simbolizând calin,
Aer, apă, cer senin,
Soarele cu a lui căldură,
Acasă florile din bătătură.
Sper ca solul să fie bucurie!
Să aducă pacea timpurie,
Un gând bun și fericire,
Voie bună, liniște, împlinire.
De toate cuprins
De toate mă simt cuprins în nepacea mea
(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),
de întuneric, de umbre, dar și de lumină,
de tot ce lumea aceasta are;
un veșnic întreg în gândul meu suspină,
iar eu încerc în cuvinte să îl pun,
dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,
câte ale unui zmeu, ale vreunui duh
ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.
Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,
nimic din ce-oi mai fi văzut —
parcă mereu caut ceva necunoscut...
Apăsare
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
îmi este îndeajuns cât am
nici nu mai contează că mi-am pierdut toate visele
într-o vreme când nu aveam destui bani să le cumpăr
negustorii zgârciți au rămas cu visele mele de atunci pe tarabă
( niște antichități fabuloase
ca toate antichitățile de altfel
pe care însă nu le mai vrea nimeni!)
acum mi le oferă tot ei la preț redus
sau pe gratis
urăsc aceste zile negre de vineri
pe acești necrofagi siniștrii
care-mi dezgroapă în fiecare an
în noiembrie
toate scheletele ascunse-n dulapurile prăfuite ale minții…
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
mașina de înfiletat șuruburi zace în același sertar
nici nu mai știu de când
nu mai am șuruburi sau piulițe slăbite
cum s-ar putea crede
în viața mea toate șuruburile sunt strânse la maxim
paharele de șampanie nu s-au spart la cutremur
dar nici nu-mi folosesc la nimic
așa cum nu-mi mai folosesc porțelanurile de Bohemia
mobilierul de epocă Ludovic al XV-lea
sau covoarele arăbești lucrate de mână
relicve care mi-au precedat visele neîmplinite
iubitele nenăscute
speranțele fără acoperire…
nu
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
mi-am pierdut demult obișnuința de a rătăci
printre nisipurile mișcătoare ale minții
mi-am pierdut încrederea în oameni și lucruri
în biblii
cum să-mi mai asum răspunderea pentru viitorul luminos al lumii
când mă înspăimântă ideia de a trece strada
de a spune bună dimineața unei femei singure
sau părinților
care mi-au dat viața
și care poartă răspunderea pentru copilăria mea lipsită de griji
cum spun ei
în necunoștință de cauză….
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
în care nu se întâlnește niciodată cererea cu oferta
mi-am făcut iluzii cât pentru două vieți
crezând că nu mi-ar ajunge una
am lăsat Soarele să răsară în fiecare dimineață
din cenușa durerii
degustând veninul letal al viperei negre
am hălăduit prin codrii pustii și umbroși ai speranței
la un loc cu lupii și urșii
nu-i drept ca un om să nu știe ce-i rezervă soarta
să nu poată smulge din hoitul acesta căzut pe marginea drumului
halca lui de carne în sânge...
Ce ai vrea să fiu?
Vreau ca prin magie să mă prefac în lună.
Ce zici de asta? Cum îți sună?
Poate cumva...viziunea ta asupra mea ași putea schimba!
Poate atunci mă vei plăcea...
Mă gândesc că o floare-ar fi perfectă!
Nu e dezgustătoare, ciudată sau violentă,
E liniștită, grațioasă și cuminte mereu,
Poate așa ai vrea să fiu și eu...
O carte ar fi 100% pe placul tău!
Asta ți-ai dori, nu zău?
Însă cartea o citești ușor, deschisă!
Eu doar stau in mine închisă.
Ahh, știu! Un vorbitor de limbi străine!
Ar fi mai bun decât perfect pentru tine!
Ți-ar recita cuvinte dulci nemaiauzite până te-ar cuceri,
Hah! Eu pe de altă parte, doar prin cuvinte ce le știu îți pot vorbi.
Vrei să mă transform într-un pește?
Exact! Da! El timpul niciodată nu ți-l irosește.
Un pește uită totul după ce îl vei mânca,
Poate vrei să fiu și eu așa...
Ca un șir de linii drepte aranjate organizat.
Să fiu astfel mai mult ai fi preferat?
Insă, mintea mea este mult prea încurcată!
Nu o vei putea înțelege niciodată...
Ași putea lua ce formă vrei!
Statui, copaci ori chiar și lei!
Însă totuși, te rog mult, nu mă schimba,
Cum ai vrea TU să fiu, EU nu ași vrea.
((PS: poezia asta este despre părinți, dar poate avea mai multe înțelegeri ig))
Timpul tău
Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,
Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,
S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,
Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!
Adunã-ţi iar puterea şi socoate
Puţinãtatea zilelor rãmase;
Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,
Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!
Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!
Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!
Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute
Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!
Dezintegrări
e aceeași eșarfă neagră pe care mi-ai dat-o cândva
un fel de cămașă a lui Nessus
în care ard în cele mai groaznicele chinuri
zadarnic încerci să dai înapoi timpul
otrava mi se scurge prin vene ca o apă tulbure
îmi sfârtecă sufletul
n-ai cum să înțelegi de ce nu vreau să te mai văd
de tălpile mele s-a prins întunericul morții
nu mai e nicio cale de întoarcere
cu fiecare zi care trece îmi înalț tot mai sus propriu rug funerar
departe de lumea aceasta a lucrurilor mici
și ard în liniște...
.
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Talisman
Acest modest talisman
Ce îl primim în fiecare an,
Soli de primăvară aduce
După iarna ce se duce.
El simbolizând calin,
Aer, apă, cer senin,
Soarele cu a lui căldură,
Acasă florile din bătătură.
Sper ca solul să fie bucurie!
Să aducă pacea timpurie,
Un gând bun și fericire,
Voie bună, liniște, împlinire.
De toate cuprins
De toate mă simt cuprins în nepacea mea
(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),
de întuneric, de umbre, dar și de lumină,
de tot ce lumea aceasta are;
un veșnic întreg în gândul meu suspină,
iar eu încerc în cuvinte să îl pun,
dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,
câte ale unui zmeu, ale vreunui duh
ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.
Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,
nimic din ce-oi mai fi văzut —
parcă mereu caut ceva necunoscut...
Apăsare
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
îmi este îndeajuns cât am
nici nu mai contează că mi-am pierdut toate visele
într-o vreme când nu aveam destui bani să le cumpăr
negustorii zgârciți au rămas cu visele mele de atunci pe tarabă
( niște antichități fabuloase
ca toate antichitățile de altfel
pe care însă nu le mai vrea nimeni!)
acum mi le oferă tot ei la preț redus
sau pe gratis
urăsc aceste zile negre de vineri
pe acești necrofagi siniștrii
care-mi dezgroapă în fiecare an
în noiembrie
toate scheletele ascunse-n dulapurile prăfuite ale minții…
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
mașina de înfiletat șuruburi zace în același sertar
nici nu mai știu de când
nu mai am șuruburi sau piulițe slăbite
cum s-ar putea crede
în viața mea toate șuruburile sunt strânse la maxim
paharele de șampanie nu s-au spart la cutremur
dar nici nu-mi folosesc la nimic
așa cum nu-mi mai folosesc porțelanurile de Bohemia
mobilierul de epocă Ludovic al XV-lea
sau covoarele arăbești lucrate de mână
relicve care mi-au precedat visele neîmplinite
iubitele nenăscute
speranțele fără acoperire…
nu
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
mi-am pierdut demult obișnuința de a rătăci
printre nisipurile mișcătoare ale minții
mi-am pierdut încrederea în oameni și lucruri
în biblii
cum să-mi mai asum răspunderea pentru viitorul luminos al lumii
când mă înspăimântă ideia de a trece strada
de a spune bună dimineața unei femei singure
sau părinților
care mi-au dat viața
și care poartă răspunderea pentru copilăria mea lipsită de griji
cum spun ei
în necunoștință de cauză….
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
în care nu se întâlnește niciodată cererea cu oferta
mi-am făcut iluzii cât pentru două vieți
crezând că nu mi-ar ajunge una
am lăsat Soarele să răsară în fiecare dimineață
din cenușa durerii
degustând veninul letal al viperei negre
am hălăduit prin codrii pustii și umbroși ai speranței
la un loc cu lupii și urșii
nu-i drept ca un om să nu știe ce-i rezervă soarta
să nu poată smulge din hoitul acesta căzut pe marginea drumului
halca lui de carne în sânge...
Ce ai vrea să fiu?
Vreau ca prin magie să mă prefac în lună.
Ce zici de asta? Cum îți sună?
Poate cumva...viziunea ta asupra mea ași putea schimba!
Poate atunci mă vei plăcea...
Mă gândesc că o floare-ar fi perfectă!
Nu e dezgustătoare, ciudată sau violentă,
E liniștită, grațioasă și cuminte mereu,
Poate așa ai vrea să fiu și eu...
O carte ar fi 100% pe placul tău!
Asta ți-ai dori, nu zău?
Însă cartea o citești ușor, deschisă!
Eu doar stau in mine închisă.
Ahh, știu! Un vorbitor de limbi străine!
Ar fi mai bun decât perfect pentru tine!
Ți-ar recita cuvinte dulci nemaiauzite până te-ar cuceri,
Hah! Eu pe de altă parte, doar prin cuvinte ce le știu îți pot vorbi.
Vrei să mă transform într-un pește?
Exact! Da! El timpul niciodată nu ți-l irosește.
Un pește uită totul după ce îl vei mânca,
Poate vrei să fiu și eu așa...
Ca un șir de linii drepte aranjate organizat.
Să fiu astfel mai mult ai fi preferat?
Insă, mintea mea este mult prea încurcată!
Nu o vei putea înțelege niciodată...
Ași putea lua ce formă vrei!
Statui, copaci ori chiar și lei!
Însă totuși, te rog mult, nu mă schimba,
Cum ai vrea TU să fiu, EU nu ași vrea.
((PS: poezia asta este despre părinți, dar poate avea mai multe înțelegeri ig))
Timpul tău
Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,
Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,
S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,
Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!
Adunã-ţi iar puterea şi socoate
Puţinãtatea zilelor rãmase;
Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,
Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!
Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!
Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!
Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute
Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!
Dezintegrări
e aceeași eșarfă neagră pe care mi-ai dat-o cândva
un fel de cămașă a lui Nessus
în care ard în cele mai groaznicele chinuri
zadarnic încerci să dai înapoi timpul
otrava mi se scurge prin vene ca o apă tulbure
îmi sfârtecă sufletul
n-ai cum să înțelegi de ce nu vreau să te mai văd
de tălpile mele s-a prins întunericul morții
nu mai e nicio cale de întoarcere
cu fiecare zi care trece îmi înalț tot mai sus propriu rug funerar
departe de lumea aceasta a lucrurilor mici
și ard în liniște...
.
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Другие стихотворения автора
Această minunată copilărie
Această minunată copilărie,
cât aș vrea să nu se mai termine,
dar într-un final toți ajungem mari,
și trecem prin multe schimbări,
în mintea noastră suntem tot copii,
dar...s-a dus sezonul de jucării .
de Panait Mirela
Lipsa Mamei
O scumpă ,minunată mamă
Mi -as fi dorit sa -ti spun mereu
Dar tu din viața noastră crudă
Ai ales drumuri teleleu.
Nu te-ai gândit ca-n urma ta
Lași durere ,lacrimi și suspine
O tu inconștiență mama
Tu te-ai gândit numai la tine.
Nu ti -ai simțit copiii bolnavi,
Nu te n ntrebai dacă sunt bine
Când noi stateam pe prispa casei,
ne întrebam "mama mai vine?"
Și asa treceau nopți de vara
Iar eu priveam la stele
Eram atent ,le-numărăm,
Puteam să jur cu adevărat
Ca tu tu ești una dintre ele.
Tu singura ti-ai ales destinul
Ai ales sa nu ne iubești.
Acum copiii mici sunt mari
E prea târziu sa te căiești.
Ai ajuns bătrână acum
Timpul e neiertător
Tu vii acum si chiar implori
Sa ceri iertare tuturor.
O tu inconștiență mamă
E prea târziu sa mai repari
Trecutul nostru cel amar
Nu poți topii niște ghețari.
Acum sunt bine vindecat
Eu cu gândul m-am împăcat .
O scumpă minunată mamă.
Nu te -a durut ,nu ți- a păsat.
Nici în ochii nu nu ne-ai privit
Ti -aruncat geanta pe umăr.
Intr-un moment tu te-ai oprit.
Dar după iar te-ai răzgândit.
Iti spun acum la revedere
Cu vocea fără de regret
Căci tu în amintirile mele
Nu ai contur și nici portret.
Serban Ion Georgian
Intrebari pentru Ateu
Tu ai facut ceva ca s-a existi?
Tu fara plata azi pasesti pamintul.
Tu ai muncit ca azi sa poti privi,
Sau sa auzi si sa rostesti cuvinte?
Si oare astazi cum vei adormi?
Sau oare cine va roti Pamintul?
Si datorita cui te vei trezi
Sau cine pregateste anotimpul?
Noi n-am facut nimic sa existam
Si totusi creator exista
Noi n-am facut nimic sa respiram
Dar inima nu se opreste.
Dragonul Rangă-Talpă
Muncitorul dragon Rangă-Talpă
este auriu ca în telenovele,
Are un motor pitic ca la carte
Și rage ca un tenor cu un pistol motorizat.
Plânge la telefon ca un pitic
Pentru că nu știe limba română.
Știe să joace bine într-o dramă,
Dar infrastructura îl dă pe spate.
Muștărel
Muștărel era un futurel
Micuț de fel și gălbenel
A început recent să zboare.
Și din floare în floare
A descoperit lumea cât de mare e.
Înocent și prostuț de fel
S-a așezat pe un cârnat,
Acoperit de un sos gălbui
Muștărel a stat și s-a gândit
Ce îi făcui săracului.
Și cât timp a stat
A fost și el mâncat.
Patentul udat de iubire...
Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră
Când a sunat telefonul.
Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește
Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…
Problema era spinoasă, dar tot insistam, mai alert, mai monoton
când îți păream Superman
când îmi păreai Pamela Anderson.
N-am mai stat la taclale,
mi-am luat halatul din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc
apartamentul tau rece de tot.
Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,
erai frumoasă, frumoasă și grasă,
cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi
eu eram cu halatul cel bun
voiam să te impresionez…
Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză
și parcă simțeam cum se declanșează
căldura în casă.
O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.
Ti-ai aprins suav o țigară,
caloriferul șuiera ca la gară
și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,
iar tot universul meu devenea acum al tău.
Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii
Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,
Precum fecioara, curată.
Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,
ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…
N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud
și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel
și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele
cu numele meu scris pe ele,
dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,
fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,
măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…
De-atunci tot umblu besmetic
prin blocul nostru excentric
să te caut, să te găsesc
așa cum te-am văzut prima dată
înaltă, frumoasă, întoarsă…
Această minunată copilărie
Această minunată copilărie,
cât aș vrea să nu se mai termine,
dar într-un final toți ajungem mari,
și trecem prin multe schimbări,
în mintea noastră suntem tot copii,
dar...s-a dus sezonul de jucării .
de Panait Mirela
Lipsa Mamei
O scumpă ,minunată mamă
Mi -as fi dorit sa -ti spun mereu
Dar tu din viața noastră crudă
Ai ales drumuri teleleu.
Nu te-ai gândit ca-n urma ta
Lași durere ,lacrimi și suspine
O tu inconștiență mama
Tu te-ai gândit numai la tine.
Nu ti -ai simțit copiii bolnavi,
Nu te n ntrebai dacă sunt bine
Când noi stateam pe prispa casei,
ne întrebam "mama mai vine?"
Și asa treceau nopți de vara
Iar eu priveam la stele
Eram atent ,le-numărăm,
Puteam să jur cu adevărat
Ca tu tu ești una dintre ele.
Tu singura ti-ai ales destinul
Ai ales sa nu ne iubești.
Acum copiii mici sunt mari
E prea târziu sa te căiești.
Ai ajuns bătrână acum
Timpul e neiertător
Tu vii acum si chiar implori
Sa ceri iertare tuturor.
O tu inconștiență mamă
E prea târziu sa mai repari
Trecutul nostru cel amar
Nu poți topii niște ghețari.
Acum sunt bine vindecat
Eu cu gândul m-am împăcat .
O scumpă minunată mamă.
Nu te -a durut ,nu ți- a păsat.
Nici în ochii nu nu ne-ai privit
Ti -aruncat geanta pe umăr.
Intr-un moment tu te-ai oprit.
Dar după iar te-ai răzgândit.
Iti spun acum la revedere
Cu vocea fără de regret
Căci tu în amintirile mele
Nu ai contur și nici portret.
Serban Ion Georgian
Intrebari pentru Ateu
Tu ai facut ceva ca s-a existi?
Tu fara plata azi pasesti pamintul.
Tu ai muncit ca azi sa poti privi,
Sau sa auzi si sa rostesti cuvinte?
Si oare astazi cum vei adormi?
Sau oare cine va roti Pamintul?
Si datorita cui te vei trezi
Sau cine pregateste anotimpul?
Noi n-am facut nimic sa existam
Si totusi creator exista
Noi n-am facut nimic sa respiram
Dar inima nu se opreste.
Dragonul Rangă-Talpă
Muncitorul dragon Rangă-Talpă
este auriu ca în telenovele,
Are un motor pitic ca la carte
Și rage ca un tenor cu un pistol motorizat.
Plânge la telefon ca un pitic
Pentru că nu știe limba română.
Știe să joace bine într-o dramă,
Dar infrastructura îl dă pe spate.
Muștărel
Muștărel era un futurel
Micuț de fel și gălbenel
A început recent să zboare.
Și din floare în floare
A descoperit lumea cât de mare e.
Înocent și prostuț de fel
S-a așezat pe un cârnat,
Acoperit de un sos gălbui
Muștărel a stat și s-a gândit
Ce îi făcui săracului.
Și cât timp a stat
A fost și el mâncat.
Patentul udat de iubire...
Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră
Când a sunat telefonul.
Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește
Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…
Problema era spinoasă, dar tot insistam, mai alert, mai monoton
când îți păream Superman
când îmi păreai Pamela Anderson.
N-am mai stat la taclale,
mi-am luat halatul din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc
apartamentul tau rece de tot.
Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,
erai frumoasă, frumoasă și grasă,
cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi
eu eram cu halatul cel bun
voiam să te impresionez…
Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză
și parcă simțeam cum se declanșează
căldura în casă.
O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.
Ti-ai aprins suav o țigară,
caloriferul șuiera ca la gară
și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,
iar tot universul meu devenea acum al tău.
Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii
Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,
Precum fecioara, curată.
Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,
ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…
N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud
și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel
și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele
cu numele meu scris pe ele,
dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,
fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,
măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…
De-atunci tot umblu besmetic
prin blocul nostru excentric
să te caut, să te găsesc
așa cum te-am văzut prima dată
înaltă, frumoasă, întoarsă…